« […] A apărut recent încă un document existenţial şi literar a cărui valoare îl situează în rândul celorlalte capodopere din aceeaşi specie : Cărţile au rămas neterminate. Jurnal 1945-1948 de Emil Dorian (Ed. Compania, cuvânt înainte de Margareta Dorian, prefaţă de Valentin Protopopescu). G. Călinescu vedea în Emil Dorian (1891-1957) un imitator liric al lui Emanoil Bucuţa, „însă fără efort artistic şi chiar cu dulcegării“, considerând, exagerat, că „celelalte opere ale autorului sunt lipsite de valoare“. Lipsite de valoare nu sunt ficţiunile epice, romanele lui Emil Dorian, dacă nu chiar minore, departe de capodopere. Jurnalul, în schimb, mărturia unei mari drame de conştiinţă, este o operă capitală pentru înţelegerea unui destin exponenţial : de la iluziile naive şi realist-socialiste (!) ale unui înflăcărat „comunist din convingere“ cu puseuri anarhiste de tip „troţkist“ revărsate în melancolii suicidare şi până la „conflictul interior“ ca marcă a dramei trăite de cronicarul dezabuzat al unui „timp crepuscular“. Are dreptate prefaţatorul să recomande astfel marele jurnal rămas de la Emil Dorian : „s-a visat un inspirat poet şi romancier. Dreptul la glorie şi l-a câştigat însă postum, printr-un  extraordinar jurnal“. Romancierul „ratat“ a îngropat în paginile jurnalului un bestiar uman comparabil, prin plasticitate, cu seria „neagră“ a lui Tudor Arghezi, prin ascuţimea observaţiei morale cu galeria portretelor din memorialistica lui E. Lovinescu, iar prin analiza rece şi ascuţită a „chestiunii evreieşti“, cu acela, mai subţire sub raport literar, al mult comentatului Mihail Sebastian. »

Gândul, 15 aprilie 2006, p. 7