Petru Romoşan

« Unde e iluziile mele, care le-am avut ? Am visat viţei şi viţele, de-aia le-am perdut… » Ţara noastră se apropie, dacă nu cumva e chiar înăuntru deja, de o criză majoră. România a ajuns în mijlocul unei crize politice, care a fost prezisă, de altfel, şi care începe să ruineze economia, atîta cîtă este. Criza politică depăşeşte deja, şi de o manieră categorică, criza economică şi pe cea financiară. Arivismul criminal, impostura, scurtătura, disfuncţia sistemului juridic, care este, paradoxal, suprafinanţat în comparaţie cu posibilităţile (meritul lui Valeriu Stoica !), un preşedinte invalidat şi de mult imprevizibil, dacă nu cumva chiar în soldă străină, un Parlament supraponderal şi inutil, un prim-ministru talentat politic dar prea tînăr poate, toate acestea creează un cocteil care miroase deja a dinamită.
Guvernatorul BNR nu mai dă de mult informaţii serioase, credibile, în legătură cu starea reală a economiei. Face doar glume şi fente, trucuri de imagine depăşite grav de gravitatea situaţiei din ţară. Nici măcar veteranul Vasilescu nu se mai osteneşte să ne ameţească cu teorii neverificabile dar « adînci ». Guvernul e un atelaj care aminteşte puternic de contribuţia românească la suprarealismul mondial. Căruţa socialisto-liberală trage sistematic în sensuri contrare. Deocamdată e linişte pentru că se fură. Măcelăria e magnetică, dar veniturile la buget sînt într-o scădere dramatică, pe măsura dezastrului din economia reală. Presa de investigaţie a dispărut cu totul şi a fost înlocuită cu informaţia-spectacol oferită de televiziuni arondate unor interese precise. Fiecare partidă ascultă ce-i convine, bea o bere şi se duce la culcare cît de cît anesteziată. Traian Băsescu, impus nu se ştie de cine (sau se ştie dar nu se poate încă spune), a născut prin reacţie negativă un USL fără program, ce să mai vorbim de o vedere strategică, istorică pentru ţară, un USL care se rezumă la prestaţii orale televizate, care nu mai satisfac pe nimeni (l-am citat din memorie pe enigmaticul blogger Moshe&Mordechai).
Garanţii stabilităţii României, care par a fi după cît se vede din ce în ce mai clar SUA şi Germania (nu sînt cunoscute încă tratatele secrete care ne-au vîndut deja !), se mulţumesc să facă poliţie (prin serviciile româneşti) şi să dea sfaturi şi directive, cam cum făcea şi Nicolae Ceauşescu înainte de 1989. Adică Germania şi SUA se limitează la a juca rolul dictatorului asasinat, la ordinul lor, probabil, şi să ne livreze băncilor şi pieţelor. Amestecul lor în politica internă românească, amator şi iresponsabil, va duce implacabil la naşterea unui partid antieuropean şi, poate, din păcate, şi antiamerican. Niciodată în ultimii 20 de ani nu a fost mai rău în România decît acum şi nu românii sînt primii vinovaţi. Măcar renaşte naţionalismul şi-i aruncă peste bord pe globaliştii de ocazie.
E uluitoare asemănarea dintre eşecul care se profilează la Bucureşti şi cel deja parcă împlinit de guvernarea socialistă de la Paris. Începe să fie limpede că partidele socialiste sînt depăşite istoric şi în Europa. Cît despre America, ea nu le-a folosit niciodată. Eşecul socialiştilor în Europa e un subiect aparte, analizat deja de Emmanuel Todd în excelentul său op După democraţie. Să opui austerităţii germane, foarte discutabilă, incompletă şi care a produs deja mari traume, creşterea (la croissance) cînd ai deja datorii foarte mari e o infracţiune intelectuală incalificabilă. La Bucureşti, Victor Ponta, după ce a reîntregit minimal şi propagandistic pensiile şi salariile, vrea să impoziteze salariile de peste 1000 de euro. Ce fel de gîndire economică e asta ?