marți 9 iul. 2013

În librării :
 

Lovitura de stat. Ghid practic

de Edward Luttwak
traducere de Sergiu Celac

Edward Luttwak


Prefaţă la prima ediţie

Acesta este un ghid. Prin urmare, el nu se ocupă de analiza teoretică a loviturii de stat, ci mai degrabă de formularea proce­deelor tehnice care pot fi folosite pentru a pune mâna pe putere într-un stat. Poate fi comparat cu o carte de bucate, în sensul că are drept scop să-l ajute pe orice neavizat plin de entuziasm şi dispunând de ingredientele potrivite să dea propria lovitură. Tot ce se cere este să ştii regulile. Şi un îndemn la prudenţă : în pri­mul rând, pentru ca lovitura de stat să reuşească, trebuie să fie în­trunite anumite condiţii prealabile, după cum, atunci când faci o ciorbă de peşte, ai nevoie de peştii potriviţi ca să te apuci de gătit. În al doilea rând, cititorul trebuie să fie conştient că preţul eşecului este mult mai mare decât acela de a fi nevoit să-ţi as­tâm­peri foamea cu o conservă. (Dar şi răsplata, în caz de succes, este mai mare.)
S-ar putea obiecta că, în măsura în care un asemenea ghid este inadecvat sau induce în eroare cititorii, aceştia se pot ex­pune unor pericole serioase, iar dacă funcţionează ca o călăuză efi­cientă în rezolvarea problemelor, atunci poate duce la instabilitate şi dezordine. Mă apăr de asemenea acuzaţii spunând că loviturile de stat sunt deja un lucru obişnuit, iar dacă, în urma lecturii acestei cărţi, creşte numărul celor care află cum să le ducă la bun sfârşit, atunci facem şi noi un pas în direcţia democrati­zării loviturilor de stat – un fapt ce merită să fie aplaudat de toţi cei care au înclinaţii liberale.
În sfârşit, trebuie să reţinem că toate tehnicile înfăţişate aici sunt neutre din punct de vedere politic şi nu urmăresc decât obiectivul de a prelua controlul statului, fără a avea vreo legătură cu politicile care se aplică ulterior. Cititorii dornici să aprofundeze subiectul au posibilitatea să consulte câteva lucrări universitare de referinţă pe această temă, printre care : The Role of the Military in Under-Developed Countries, J.J. Johnson (ed.) ; The Man on Horseback de S.E. Finer, precum şi capitolul «Armed Forces Organizations», din Modernization and Structure of Societies de Ma­rion J. Levy Jr.

E. L.


Prefaţă la ediţia din 1979

De-a lungul anilor ce s-au scurs de la prima apariţie a cărţii mi s-a spus adesea că ea a servit ca îndreptar pentru plănuirea unei lovituri de stat sau a alteia. Dar singurul caz pentru care există probe solide de utilizare efectivă a cărţii i-ar face o re­clamă cam proastă, căci acea lovitură de stat a început ca o mare reuşită dar apoi a eşuat, provocând multe victime. Principalul său protago­nist, un ministru al Apărării care aspira la mai mult, a fost prins şi executat pe loc. Când i s-a percheziţionat lo­cuinţa, s-a găsit în biroul său un exemplar minuţios adnotat al ediţiei franceze a cărţii. M-aş putea pune la adăpost pretextând că prescripţiile din carte nu au fost urmate cu destulă grijă, dar realitatea este că nu mi-am propus să pun la dispoziţia publicului un adevărat ghid de « cum să dăm o lovitură de stat ». Când am scris cartea, obiec­tivul meu a fost cu totul altul : acela de a explora sensul vieţii politice în acele ţări înapoiate care sunt acum oficial cunoscute drept « ţări mai puţin dezvoltate ».
[…]
Noilor state le mai lipsea ceva ce nu putea nici să fie produs de ele însele, nici să fie obţinut din străinăta­te : o veritabilă comunitate politică. Este greu să dăm o definiţie formală a fenomenului şi poate că este mai bine să începem cu evocarea conceptului familiar de « naţiune » în contrast cu acela de « stat ». Noile state au apărut pentru că au­torităţile coloniale şi-au predat împuternicirile acelor lideri politici care se zbătu­seră pentru independenţă. Mai exact, noii lideri au căpătat controlul asupra armatei, poliţiei, fiscului şi administraţiei care până atunci lucraseră pentru guvernarea co­lonială. Vechii slujitori ai imperiului îi serveau acum pe noii stăpâni, care, chipurile, ur­mă­­reau alte obiective. Dar metodele şi ideologia lor operaţio­nală erau cele ale puterii imperiale, modelate de noţiuni care reflectau valorile comunităţii sale po­litice. Nu exista nici o convergen­ţă organică între culturile lo­cale şi instrumentele puterii de stat, şi nici nu se putea forma o asemenea legătură. Una era că existau, de obicei, mai multe culturi locale destul de diferite, adesea incompatibile. În plus, metodele şi ideologiile operaţionale pe care culturile locale erau organic dispuse să le susţină erau, de regulă, întru totul nepo­trivite cu nevoile vieţii moderne, adică ale vieţii occidentale. Problema nu era că această disociere du­cea la o slăbire a apa­ratului de stat, ci că lăsa statul cu totul ne­îngrădit şi mult prea puternic. Consecinţele sunt acum absolut evidente. Cei ce ad­ministrează noile state sunt învestiţi cu pu­teri depline asupra individului, puteri ce-i sunt conferite statului modern de în­treaga maşinărie de dosare şi registre, vehicule de transport, te­lecomunicaţii şi armament la zi. Comportamentul lor nu se supune însă constrângerilor legalităţii sau criteriilor mo­rale pe care trebuie să le impună o adevărată comunitate poli­tică, mă­car pentru a cultiva un dram de ipocrizie din partea celor ce le încalcă. Mai presus de orice, comportamentul lor nu este înfrânat de presiuni politice, căci oprimaţii nu dispun nici de prilejurile electorale care există în democraţiile occidentale, nici de un cadru politic în care acţiunile politice se pot concerta. De aici rezultă o proastă guvernare generalizată, care înlo­cu­ieşte non-guvernarea colonială în toate teritoriile noilor state. Omni­prezentă, mita a devenit acum un element absolut firesc în orice tranzacţii între cetăţean şi stat. O formă de oprimare cu amănun­tul, larg răspândită, a înlocuit autoritarismul de la distanţă din vre­murile coloniale din moment ce nici birocraţii şi nici poliţiştii nu mai sunt constrânşi de regulile legalităţii – sau măcar de procedurile legale – care îngrădeau cândva pu­terea colonială. Drept urmare, abuzurile pot creşte fără limită şi nici un cetăţean nu-şi poate asigura libertatea, viaţa sau proprietatea prin respectarea legii, fiindcă legea nu-l protejează în nici un fel de încălcările comise de cei care o administrează. Dacă dominaţia colonială a fost criminală, s-a comis în schimb o infracţiune şi mai gravă atunci când acest sistem a fost desfiin­ţat peste tot, abandonând în mâinile unor lideri politici înzestraţi cu puternica maşinărie a statului modern culturi locale fragile, societăţi moderne în stare embrionară şi populaţii minoritare încă incapabile să se apere.
[…]
Corupţia făţişă care se vede în mod curent în noile state dezvăluie pe deplin consecinţele absenţei unei comuni­tăţi po­litice. Numai dintr-o asemenea comunitate pot răsări nor­me eficiente care să fie resimţite în conştiinţa fiecărui ce­tăţean. Fără o comunitate politică nu pot exista norme eficiente, iar fără nor­me care izvorăsc natural din valorile şi credinţele co­muni­tăţii statul se reduce la o simplă maşinărie. Abia atunci lovitura de stat devine fezabilă, căci, aşa cum se întâmplă cu orice maşi­nărie, cineva poate prelua controlul asupra întregului me­ca­nism dacă ia în stăpânire pârghiile esenţiale. Scriind la acea vreme despre lovitura de stat, aveam în vedere, de fapt, adevă­rata viaţă politică din noile state.

Din volumul Lovitura de stat. Ghid practic de Edward Luttwak, în curs de apariţie la Editura Compania.

Lasati un comentariu

Comentariu