Anii ’50, zi după zi

joi 11 iul. 2013

Denisa Toma

Aşa cum ne-a obişnuit de aproape 20 de ani, Editura Compania ne oferă numai cărţi de calitate, apariţii-eveniment. Aşa cum este acest impresionant volum intitualt Aşa s-a născut omul nou. În România anilor ’50, carte semnată de Dorin-Liviu Bîtfoi. Cititorii deveni au avut ocazia să-l cunoască pe autor la Salonul editurilor hunedorene din toamna anului 2005, când şi-a prezentat volumul Petru Groza, ultimul burghez. O biografie, rodul unei serioase documentări şi analize dedicate politicianului român asupra căruia controversele încă planează.
Recenta apariţie de la Editura Compania întregeşte seria ClarObscur şi îi justifică perfect numele. Într-adevăr, perioada anilor ’50 este prezentată în umbre şi lumini, umbre negre, grele, tăiate uneori de fâşii luminoase, relativ limpezi. Este uimitor cum un tânăr filosof, psiholog (ascultătorii Radio România Cultural sunt familiarizaţi cu emisiunile de sâmbătă realizate de Dorin-Liviu Bîtfoi sub genericul Dosarele PSI), născut în anul 1969, deci care n-a trăit nici o zi în acei ani, a avut capacitatea de a învia o epocă, de a-i scormoni toate cotloanele, de a-i dibui exact resorturile, de a nu lăsa nici un domeniu necercetat în cele mai aparent banale detalii.
Citim cartea cu sufletul la gură, o citim ca pe un roman de acţiune, o carte excelent scrisă, cu nerv, cu autentic talent literar. Fiecare rând aşternut de Dorin-Liviu Bîtfoi îşi are rădăcinile în cei şapte ani de documentare, de cercetare serioasă, cu aplecare pe fiecare detaliu. Nimic nu a rămas necercetat din dramaticul tablou al României postbelice : mii de pagini de documente politice, stenograme ale şedinţelor conducerii de partid, presa vremii citită în detaliu, memoriile foştilor deţinuţi politici, amintiri, file de jurnal, date statistice din economie, filmele care rulau atunci pe ecrane, programele teatrelor, ale Operei, programele şcolare, traseul mijloacelor de transport, noile denumiri de străzi, petrecerea timpului liber, propaganda, cenzura, viaţa literară, compromisurile imense făcute de mari personalităţi.
Dincolo de faptul că fiecare pagină, fiecare frază reprezintă rodul unei impresionante documentări, autorul desfăşoară sub ochii cititorului, cu măiestria unui bun regizor şi scenograf, un veritabil film al epocii. Intrăm în celulele deţinuţilor politici din cele peste 120 de locuri de detenţie, deţinuţi ale căror chinuri cu greu pot fi redate în cuvinte : « În toate închisorile se smulg unghii. Şi părul. Se smulge urechea prin răsucire. Se taie raţia de hrană şi se pun lanţuri de 20 kg la picioare. Se toarnă linguri cu sare pe gât şi se sistează apa. Se impun poziţii dureroase. Se interzice urinarea. Se izolează deţinutul. Se ţine în frig. Se arde cu ţigara. […] Se biciuieşte. Se bate cu lopata la pielea goală » (p. 81), iar enumerarea ororilor e lungă, taie respiraţia. A fost posibil ? Da ! Din acest mediu dantesc, pătrundem în birourile potentaţilor zilei, ascultăm discuţii între Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Miron Constantinescu, Chivu Stoica, Vasile Luca, Alexandru Bârlădeanu, conducerea politică a ţării care ştia perfect, reiese din stenograme, situaţia din ţară, suferinţele, lipsurile. Filmul continuă : mii de ţărani sunt deposedaţi de bunuri şi înscrişi cu forţa în gospodării colective ; trenuri întregi cu deportaţi se îndreaptă spre Bărăgan ; copiii deţinuţilor, ai « elementelor duşmănoase » nu au voie să studieze în şcoli şi facultăţi ; întreaga economie naţională devine un imens Sovrom (cu umor amar, se aude şi un banc adecvat : « Ce înseamnă un schimb echitabil cu Uniunea Sovietică ? Uite ce înseamnă : noi îi dăm grâul, iar ea ne ia petrolul. » (p. 112) ; propaganda inundă întreaga societate ca un mâl fetid, până şi măruntele mărţişoare trebuie să reflecte noile vremuri, să reprezinte « un tractor, o căsuţă, o fabrică etc. » (p. 197) ; literatura română este siluită, se introduce realismul socialist, după model sovietic, mari nume ale literaturii semnează pactul cu Diavolul roşu, fac compromisuri imense, nu toţi, e drept ; sărbătorile naţionale sunt alungate din calendar, 7 noiembrie devine prilej de defilări, ca şi 1 Mai şi 23 August, defilări numite de Lucian Blaga « procesiuni împestriţate cu prapori şi cu icoane de-ale noilor evanghelişti » (p. 202), adică portretele gigantice ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, « dascălii proletariatului », urmaşi de cele ale fruntaşilor comunişti de la Bucureşti ; limba română e invadată de şabloanele şi stereotipurile limbii de lemn (e drept că de atunci am avut parte din plin de încă două ture de limbaj pervertit : în epoca Ceauşescu şi în ultimii 20 de ani) ; învăţământul românesc este supus unei dureroase reforme, după model sovietic ; procesele politice bazate pe o justiţie strâmbă frâng destine, frica şi teroarea cuprinzând o ţară întreagă, o ţară care « află din ziare că e fericită » (p. 354). Înşiruirea poate continua, fiecare pagină a cărţii oferind informaţii exacte despre nişte vremuri de o duritate cum n-a prea cunoscut aceast popor. Şi tot ca într-un film avem stop-cadre : moartea lui Stalin în primăvara anului 1953, Festivalul Mondial al Tineretului din vara aceluiaşi an, Congresul XX al PCUS şi « dezgheţul » care s-a produs, revoluţia din Ungaria din 1956 şi studenţii români arestaţi ; moartea lui Petru Groza, prima ediţie a Festivalului George Enescu în anul 1958 etc.
Dacă cineva vreodată va dori să ştie cum a fost în realitate România anilor ’50 – cum s-a trăit, cine a condus-o, cum a condus-o, ce se fabrica în intreprinderile socialiste, ce se scria, ce se asculta la radio, ce se mânca, cum se distra lumea, cum era regimul închisorilor şi încă multe, nenumărate întrebări – va afla răspunsul exact, riguros şi exhaustiv, cu adevărat exhaustiv, în această monumentală cercetare a lui Dorin-Liviu Bîtfoi, transpusă într-o frumoasă limbă literară în cartea Aşa s-a născut omul nou. În România anilor ’50.
O carte care radiografiază o epocă a cărei esenţă o surprinde perfect scriitoarea Adina Kenereş, editoarea volumului : « O tragedie modernă cu roluri gata scrise : premiera în 1944, ultima reprezentaţie de gală în 1964. La mijloc, un deceniu de iad. Ţară jefuită, sfidată, înjosită. Popor înfometat, întemniţat, torturat, deportat. Naţionalizare, stabilizare, îndoctrinare. Propagandă şi miliţie. Securitate şi cenzură. Cartele, bonuri, formulare. Justiţie a Partidului, Biserică a statului, economie a activiştilor. Rezultat : un regiment de potentaţi, armate de slugi. O lume nouă rătăcind şi azi în propria-i supravieţuire. Cum a fost posibil ? Aşa ! »

Articol apărut la « Pagina bibliofilului », în revista Vox libri, nr. 2 (27)/2013, Biblioteca judeţeană «Ovid Densusianu » – Hunedoara-Deva

Lasati un comentariu

Comentariu