|
Postat de admin in Opinii
luni 21 oct. 2013
Petru Romoşan
Zicerea din titlu îi aparţine lui Cornel Nistorescu şi a apărut pentru prima dată în săptămânalul Expres la 2 mai 1991, la începutul anilor de plumb Iliescu. Români, vi se pregăteşte un preşedinte de 1,62 m. Dmitri Medvedev, fost prim-ministru al Rusiei, fost şi preşedinte intermediar între cele patru mandate probabile ale lui Vladimir Putin, iarăşi prim-ministru în democraţia originală rusească, este modelul evident.
Zilele trecute, aparent în amintirea tinereţii politice apuse, Traian Băsescu i-a reunit la mult prea celebrul Golden Blitz pe Elena Udrea şi Emil Boc, care, împreună cu şeful lor, constituie un fel de „triunghiul morţii” al istoriei recente româneşti sau, cosmic vorbind, o Gaură Neagră sau chiar o Pitică Roşie. Cum vă place. Ca din întîmplare, prin preajmă se găsea şi un fotograf. Ce au discutat cele trei personaje din fotografie nu ştim. Dar ştim că, două zile mai tîrziu, Traian Băsescu s-a băgat cu toate picioarele din dotare în fostul ministru al Justiţiei din Cabinetele Tăriceanu, Boc şi Ungureanu, Cătălin Predoiu. Ce să fie, ce să fie ? Tînărul Predoiu a avut antipatica, nepotrivita idee pentru Traian Băsescu de a se autopropune pentru funcţia de preşedinte al României. Bineînţeles, fără să-i ceară acordul actualului preşedinte. Or, Traian Băsescu are alte socoteli.
Începînd din decembrie 2014, preşedintele actual va rămîne fără coledzi, cu dosarul Flota în cîrcă şi cu nenumărate alte cocoaşe imposibil de cărat fără coledzi. Cine-l va mai putea salva şi apăra pe soldatul Traian din ianuarie 2015 încolo ? Doar preacinstitul şi preasupusul, ardeleanul Emil Boc. Stresul la care e supus Traian Băsescu cu fiecare zi care îl apropie de data fatală pare a fi de-a dreptul insuportabil. Mai zilele trecute ne anunţa că viitorul candidat al USL, al PSD, al stîngii, mă rog, va fi Victor Ponta, care va fi bătut la pas. De cine ? De Emil Boc !
Iată şi cîteva citate în sprijinul speculaţiei noastre. EvZ întreabă : „Cum vedeţi o posibilă candidatură a lui Mugur Isărescu ?” Băsescu răspunde : „O glumă.” Da, într-adevăr, pentru că eventualul preşedinte Mugur Isărescu nu l-ar desemna premier pe Traian Băsescu. Desigur, Cătălin Predoiu, care începea să fie credibil pentru o bună parte a votanţilor PDL, a încasat-o cel mai rău. A fost maltratat pur şi simplu. „Să candideze la preşedinţie, dar să nu mintă !” Sigur că da. Cătălin Predoiu e un mincinos pentru că, dacă va cîştiga preşedinţia, nu-l va numi pe Băsescu premier ! E limpede, nu ? Iar cu această ocazie, noi am aflat că Predoiu e cu Blaga, şi nu cu Udrea şi Băsescu. Tot aşa cum nervozitatea accentuată a lui Băsescu ne-a dezvăluit planurile sale pentru anul viitor. Totodată, incidentul cu neinvitarea lui Crin Antonescu la Cotroceni pentru semnătura unui ministru liberal face parte din acelaşi program de diminuare, de înjosire a actualului candidat USL.
Deci ce au discutat la Golden Blitz cei trei pedelişti la ceas de mare cumpănă ? Viitorul post al lui Traian Băsescu, acela de prim-ministru al guvernului României, desemnat de viitorul preşedinte Dmitri Medvedev, pardon !, Emil Boc. Iar Elena Udrea cu ce se va alege ? Şeful tuturor serviciilor secrete, de exemplu ? Sau un superministru al Finanţelor şi Economiei ? Sau chiar mai mult decît atît ?!
Da, Traian Băsescu ne pregăteşte ceva ! Un preşedinte la fel de înalt ca Nicolas Sarkozy, Dmitri Medvedev, Kim Jong Il sau Yasser Arafat. Mai mic decît Nicolae Ceauşescu (1,67 m), dar mai înalt decît fostul dictator al Mexicului, Benito Juarez, care măsura doar 1,37 m.
Lasati un comentariu
|
Sunt postate doar comentariile de substanta si la obiect, trimise de persoane cu identitate declarata. Asumati-va opiniile - nu va exprimati despre textele unor persoane reale sub etichete fictive. Nu sunt postate jigniri, trivialitati, injurii, materiale publicitare.
Rosa canina, mai 2019


©Gabriela Cernusca

©Adina Kenereş

Ciobani din Măguri, 1938

Înainte de primăvara 2018
©Bogdan Constantinescu


În soarele deşertului Sonora, în Arizona, cactuşi gigantici (saguaro), opuntia şi verii lor
©Kiki Skagen Munshi

Regina-nopţii din cartier
©Gabriela Cernuşcă

Mierla, 23 martie 2017, fotografie de Denisa Toma
Din grădina Mirunei – vara 2016



  Veniţi să luaţi lumină !
Fotografie de Andrei Pandele, 1 mai 2016
 Pallady târziu – fotografie din colecţie privată
Trei imagini din cea mai recentă expoziţie a Dalyei Luttwak la Greater Reston Arts Center, « Încolţirea aurului », septembrie 2014

Rădăcini autentice din atelierul artistei – în fundal, lucrarea Cannabis sativa

Vedere din expoziţia « Încolţirea aurului »

Cannabis sativa (detaliu)
 Ştefan Luchian, spre sfârşitul vieţii – fotografie rară, 22,5 cm x 17 cm
Picturi de Constantin Pacea
expuse la Muzeul Ţăranului Român (din 9 aprilie până la 18 mai 2014)



 Altă lucrare a Dalyei Luttwak

Poison Ivy, 2014 Oţel, circa 8 metri
Kreeger Museum, Washington DC

Casa în care s-a născut Octavian Goga la Răşinari
Alte două lucrări ale Dalyei Luttwak

Hidden, 2009

When Nature Takes Over, 2011
Două lucrări ale Dalyei Luttwak

Rhizophora Mangle (Mangrove), 2010

Flora, Growing Inspirations, 2009
 Restaurant în Grădina Botanică Foto arhitect Alexandre Petit
 Alexandru Bogdan Piteşti, Din Ohritu
 O şezătoare în satul Vălsăneşti Argeş Colecţia Bogdan Vasile, Anticariat Unu
Fotografia Cristinei Nichituş Roncea
 Paşte 2013
Mînuind biciul de apă© Andrei Pandele
Albeşti, 23 aprilie 1896, colecţie particulară
Fotografii ale Cristinei Nichituş Roncea

Binecuvântare în Făgăraş

Barză în Apuseni

Valah la începuturile secolului XX
O schiţă şi trei pasteluri de Eugen Mihăescu

Pont-Neuf (esquisse)

Les Vignobles à Bagnols

Le Château de Bagnols

Paysage à Bagnols
Una dintre ultimele lucrări ale lui Carmen Nistorescu : « eu » Vlad Predescu
Vara speranţei noastre

Raţă cu lalele

Melc în ianuarie

Şi deodată, un balon !
Altă lucrare a Eugeniei Ilieş
Alte fotografii de Radu-Petru Iliescu Apus la Căldăruşani Canal la apus în Strasbourg
Altă fotografie a lui Lucian Muntean Într-o zi toridă de vară, tinerii păstori se scaldă alături de bivoli în rîul Hăşdate, în amonte de Cheile Turzii. Iulie 2005
Fotografii de Radu-Petru Iliescu  Apus la Oxford Apus cu felinare în Strasbourg Vedere din Strasbourg noaptea Catedrală din StrasbourgVedere din parc, noaptea.  Bloc părăsit pe George Enescu
Alte fotografii ale lui Lucian Muntean OdihnăŢăranii din Apuseni încă îşi lucrează pămîntul în mod tradiţional.  Cîmp cu maci Dobrogea – culoarea primăverii Fotografie făcută în Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca în 1997
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş  Cui nu-i plac fotografiile lui Lucian Muntean ? « Amintiri dintr-o altă primăvară » Cluj-Napoca, 2004  Reflexie în fereastră, Biserica Sf. Mihail, Cluj-Napoca, România, 2002Fereastra este acel loc special, care desparte intimitatea de infinit.  « Blondele » : Florina, pisica şi iapa Doina – trei blonde, la Rogojel, un sat izolat de munte, din Apuseni
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş Pictura Eugeniei Ilieş
Cu talent şi umor, tînăra graficiană din Tîrgu Mureş a ilustrat deja o seamă de cărţi şi reviste pentru copii. Puţini ştiu însă cît de vie e pictura ei.
Ce mai pictează Cristi Gaşpar ?
Pictura lui Carmen Nistorescu
Pentru că, înainte de a face ilustraţie, a făcut – şi face tot timpul – pictură.
Inimă albastră, tehnică mixtă pe pînză (seria nouă)
Miere, tehnică mixtă pe pînză (seria mai veche)
script type="text/javascript">var gaJsHost =(("https:"==document.location.protocol) ? "https://ssl." : "http://www.");document.write(unescape("%3Cscript src='" + gaJsHost + "google-analytics.com/ga.js' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));
|