Jos socialismul !

luni 11 nov. 2013

Petru Romoşan

Cu Consiliul lor naţional de sîmbătă, cu poza de familie – junele lor prim-ministru, flancat de baroni sensibili (Marian Oprişan, cu mîna pe inimă, Gabriel Oprea, din mafia personală a lui Adrian Năstase, dar şi a lui Traian Băsescu, Liviu Dragnea, baronul baronilor, Marian Vanghelie, care încă este, şi atîţia alţii ca ei la care justiţia nu a ajuns sau pe care alunecă precum apa pe gîscă) –, PSD i-a scos pe români din moţăială ideologică şi le-a adus aminte de cacealmaua electorală de anul trecut, cea cu bananierul 70 % pentru USL, şi de clapa pe care şi-au aplicat-o singuri.
Peste tot în Europa şi cu atît mai mult în fostele ţări comuniste, socialismul nu e decît o formă mai şmecheră, mai perversă a partidului unic, partidul-stat, aparent mai compatibilă cu economia de piaţă, democraţia şi statul de drept decît fostul comunism. Dar e numai o aparenţă. Pentru că, mai ales în fostele state socialiste, socialiştii nu sînt decît foştii comunişti sau copiii lor, foştii marxişti, leninişti, troţkişti, bolşevici şi menşevici de toate calibrele, împănaţi cu tot felul de aventurieri revoluţionari, interlopi, bişniţari şi chiar terorişti (Omar Hayssam şi alţii), aceştia din urmă numiţi „oameni de afaceri”, fără vreo legătură cu stînga democratică occidentală. Toată adunătura se închină la o singură religie : corupţia.
După Nicolae Ceauşescu nu a fost de-ajuns „şandramaua” stalinistă Ion Iliescu, bombonelul „cleptoman” Adrian Năstase, identificat de fostul spion Liviu Turcu ca ofiţer sub acoperire al vechiului regim, azi trebuie să-l încercăm şi pe urmaşul lor de laborator, un alt ofiţer acoperit, un procuror neisprăvit, reciclat în avocat (împreună cu Dan Şova) specializat în traficul de influenţă – vezi dosarul său întocmit de fostul pesedist, senatorul Valer Marian, şi el fost procuror, dar unul pe bune.
Urmaşul Brătienilor, Crin Antonescu, în foamea lui maladivă de putere – maladivă pentru că e goală, adică bazată pe nimic, nici tu carieră, nici tu anume competenţe, numai vechime în partid –, împreună cu ceata lui de strînsură pretins liberală, în fapt doar acut fripturistă, l-a susţinut pe găunosul Ponta să devină prim-ministru, liberalii nemaifiind capabili să propună un alt prim-ministru în afară de Călin Popescu Tăriceanu şi mulţumindu-se cu fantomatica, iluzoria candidatură la prezidenţiale. Crin Antonescu candidează neîntrerupt de vreo trei ani pe toate televiziunile şi stîrneşte zîmbete şi chicoteli pînă şi printre copii.
PNL se pretinde de dreapta, la fel ca multdetestatul PDL. Poate la dreapta corupţiei, pentru că altfel nu se înţelege pe ce se întemeiază aceste pretenţii. Dreapta e cea care adună bani la bugetul statului, face investiţii pe termen lung, încurajează iniţiativa privată. Pentru ca apoi să vină stînga şi să împartă cu patru mîini. Ca să-l citez, după un editorialist francez, pe Winston Churchill : „Socialiştii aduc cu Cristofor Columb : ei pleacă la drum fără să ştie unde merg. Cînd ajung, nu ştiu unde se află. Şi toate astea pe banii altora.”
În toată Europa, partidele socialiste sînt vetuste, reîncălzesc ciorbele din anii ’80 şi cam mestecă aceleaşi teorii, inaplicabile azi. În Franţa, François Hollande, ajuns preşedinte fără nici o experienţă ministerială, doar cu munca de partid, bate toate recordurile de impopularitate. Iar unele dintre ideile sale economice sînt comice, cînd nu sînt de-a dreptul catastrofale. După ce a abandonat proiectul de impozitare a marilor averi anunţat în campania electorală, încearcă de-o vreme să impoziteze cu 75 % veniturile excepţionale, de peste un milion de euro. Şi-a pus astfel în cap cluburile de fotbal, o lume care se pregăteşte de grevă generală. Nu-i mai lipseşte Europei decît neamţul Martin Schulz, prietenul socialist al lui Victor Ponta, pe post de preşedinte al Comisiei Europene. Cu experienţa lui de librar şi cu aceeaşi muncă de partid ca François Hollande, va rezolva sigur criza în care se zbate de atîta timp Zona Euro.
Venirea la putere în Franţa a lui François Hollande după neoliberalul proamerican Nicolas Sarkozy ne-a arătat că există o variantă şi mai rea decît cea adusă de guvernările neoconservatoare din ultimii 20 de ani – cu deregelmentări, financiarizare, delir bancar, atac la stat şi la naţiune –, şi anume revenirea socialiştilor, cu aceleaşi teorii ale anilor ’60-’80, cam cu aceiaşi oameni sau alţii cu acelaşi profil. Ca să scăpăm de Traian Băsescu, Elena Udrea, Adrian Videanu, Emil Boc, Radu Berceanu etc., chiar a fost nevoie să ni-i băgăm înapoi în casă pe aceiaşi Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Marian Oprişan, Radu Mazăre, Marian Vanghelie, Gabriel Oprea şi doi mai tineri dar absolut identici, Liviu Dragnea şi Victor Ponta ?
Nici ultraliberalii sau neoconservatorii de la care s-au inspirat PDL-ul şi Traian Băsescu, nici socialiştii învechiţi, chiar avînd şefi tineri (dar deja atît de bătrîni !), nu mai reprezintă soluţii după cinci ani de profundă criză economică şi nu numai. Pentru că istoria a intrat într-o imensă schimbare de paradigmă. Şi, din păcate, alte soluţii nu apar sau nu sînt lăsate să apară.

Lasati un comentariu

Comentariu