Corneliu Vlad

E un lucru mai rar întâlnit să scrii  « la zi » despre Rusia şi ruşi şi să nu fii luat fie drept rusofob, fie rusofil sau, şi mai şi, agent de influenţă al KGB-ului. Şi pentru a nu avea de-a face cu o asemenea alternativă disconfortantă, de tip Scila-Caribda, unii autori – Churchill de pildă – glosează pe tema enigmei eterne care e realitatea rusă, sortită a nu fi niciodată dezlegată. Sunt însă şi dintr-aceia care nu iau în seamă dificultăţile şi riscurile de tot felul şi se apropie de faptul rus – pentru a-l înţelege şi a-l comunica – fie cu uneltele şi priceperea omului de ştiinţă, fie prin cunoaştere directă, nemijlocită, la faţa locului. Universitarul francez Georges Nivat merge pe ambele formule: este unul din marii slavişti ai momen­tului, cunoscător temeinic şi pasionat al limbii şi istoriei, culturii şi civilizaţiei ruse, dar şi un neobosit şi mereu curios călător prin Rusia profundă, căci cu palmaresul itinerariilor parcurse de el în imensitatea întinderilor intercontinentale euroasiatice, nu mulţi voiajori străini, dar nici « localnici » ruşi, n-ar putea rivaliza.
Iată întrunite aşadar datele esenţiale pentru o mărturie documentată şi sinceră despre Rusia, o dovadă că despre realitatea rusă se pot scrie şi cărţi adevărate, că există (şi) o Rusie « altfel » decât acele « Rusii » pe care se bate atâta monedă falsă şi pe care se construiesc, din interese conjuncturale sau cu bătaie lungă, stereo­tipuri fie laudative, fie ponegritoare. Editura Compania, care şi-a obişnuit cititorii cu asemenea cărţi « altfel », dar de fapt « astfel », publica, într-o colecţie a sa care se cheamă chiar « AltFel », o carte-antologie a profesorului Nivat sub titlul, cum nu se poate mai potrivit, « La pas prin noua Rusie ». De zeci de ani hoinăreşte… cu noimă prin această Rusie Georges Nivat, după ce a cunoscut, în timpul studiilor la Moscova, şi Rusia mai « veche », cea sovietică. Nimic din ce e rusesc pare să nu-i fie străin autorului. De bună seamă că nu înţelege chiar totul, dar nici ruşii nu înţeleg totul. Căci, zice la un moment dat : « Privatizarea merge bine, dar e un fel de monstru din Loch Ness despre care nimeni nu are o idee precisă ».
Greu de fixat prezentul, şi mai greu viitorul Rusiei şi al oamenilor ei, dar nici trecutul nu e lesne de judecat. Cartea reaminteşte (ceea ce de fapt mai nimeni nu ştia) spusele, din 1866, ale unui anume istoric Karelin : « Petru (cel Mare – n. n.) e parcă viu printre noi. Continuăm să ne raportăm la el, cum o făceau şi contem­poranii lui, îl iubim sau nu-l iubim, îi slăvim meritele sau le diminuăm… Va trebui să treacă multă vreme până să-l putem judeca senin pe Petru, imparţial, o judecată care va hotărî cine suntem noi de fapt şi încotro ne îndreptăm ». Nu sună asurzitor de actual aceste fraze ? Nu se simt vizaţi de ele, acolo unde sunt, Napoleon, Kennedy, Antonescu, Ceau­şescu şi atâţia alţii din istoria universală ?
Schimbările epocale din Rusia de la « recenta » confluenţă milenară nasc mereu întrebări, fie ele simple sau existenţiale. De pildă, « ce înseamnă să fii rus », în aceste vremuri. Întrebare, azi, cu conotaţii tragice, observa autorul, căci, explică el, « odată cu libertatea, „rusismul“ nu mai este dat de putere, fiecare trebuie să-l descopere şi să-l trăiască pe cont propriu ». Oricum, reflectează ceva mai departe autorul, « azi e mai greu să fii rus tocmai pentru că Rusia reîncepe să fie o societate deschisă. Deschisă, dar nu pentru toată lumea la fel. Moscova este capul uriaş al noii Rusii occidentalizate, antrenată într-o a treia revoluţie majoră, după cea a lui Petru cel Mare şi cea din 1917. Enormul corpus social rus se opune – e şi el în schimbare, dar nu una atât de rapidă, şi-apoi vrea să se respecte în mai mare măsură para­me­trii ruşi ». Căci patriotismul, accentuează naratorul, rămâne o constantă identitară a acestui popor, dincolo de traiectoriile abisale ale istoriei sale : « rusul simte nevoia de a iubi ; frontierele ţării sunt atât de neclare sub raportul graniţelor „natu­rale“ (cu excepţia Caucazului, la sud) încât rusul se defineşte tocmai prin actul de iubire faţă de ţara lui ». Sau, altă remarcă interesantă (şi plină de urmări !) : rusul nu-şi concepe niciodată ţara ca pe o federaţie, ci ca pe un imperiu. Sau : « Rusia, cea atât de blândă şi plină de compasiune – în care iubirea-elos a fost întotdeauna, mai importantă decât iubi­rea-eros – reacţionează uneori cu sălbăticie. Cele optsprezece luni de război din Cecenia au fost crunte ». Sau : « Astăzi, o parte a societăţii ruse e bolnavă de nostalgie şi de teama de viitor ». Sau : « Acum când Occidentul îşi protejează credinţele cu nişte îngrădituri mediocre, bodogăne pentru că un Papă moralizator adună tinerii într-o seară şi nu mai suportă ca Biserica să se exprime altfel decât o mass-media mediocră, Rusia cunoaşte o adevărată renaştere religioasă. (…) Prăbuşirea ideologiei comuniste a creat un vid de idei, iar Biserica s-a afirmat pe acest fond şi a apărut ca unul din puţinele repere „identitare“ ale naţiunii ruse, care şi aşa nu are prea multe ». Sau : « Rusia nu mai este o ţară puternică, dar rămâne o putere potenţială. (..) Rusia ar trebui să înveţe să-şi formuleze interesele, aşa cum o face fiecare naţiune democratică din Europa, dar fără smuceli şi fără gesturi impre­vizibile ».
Cu atâtea citate, mai degrabă teoretice, din aceste rânduri s-ar putea crede că e vorba de o carte mai degrabă pentru specialişti decât pentru cel ce vrea să afle ce e cu Rusia de zi cu zi de astăzi. Dar cartea oferă cu generozitate şi o asemenea lectură, e plină de întâmplări şi de anecdote sau relatări şi impresii de călătorie. La capătul lecturii, însă, rămânem cu o mare frustrare : cartea nu zice nimic de Rusia lui Putin, căci « noua Rusie » (cea din titlu), Rusia, de fapt, în prăbuşire catastrofală, din vremurile lui Gorbaciov şi Elţîn, dispare cu repezi­ciune sub ochii noştri. Dar cartea de la Editura Compania înmănunchează texte scrise între 1974 şi 1998. Aşteptăm deci, stimaţi editori de la Compania, cartea profesorului Georges Nivat despre cea mai nouă Rusie.

Text preluat de pe site-ul ziarului Curentul