În 1983, romanul de debut al Adinei Kenereş, Îngereasa cu pălărie verde, impunea o scriitoare ieşită din comun în cadrul unei generaţii literare ce aducea o nouă sensibilitate estetică şi etică în proza şi poezia românească. Siguranţa tonului narativ, antisentimentalismul băieţos, încărcătura subversivă a adevărului de viaţă, inteligenţa tăios-impetuoasă a Adinei Kenereş au făcut din romanul ei şi din cartea de povestiri Rochia de crin (1985) repere ale prozei optzeciste. Personajele lor, în general adolescenţi şi tineri intelectuali, nedispuşi la compromisuri, dornici de trăiri autentice, de libertate, nu-şi găsesc locul într-un regim bazat pe false valori, ce le mutilează personalitatea şi le blochează orizontul. Nu se pot adapta, cum n-a putut nici scriitoarea, ceea ce a determinat-o ca, în 1987, plecată cu o bursă la Paris, să rămână acolo. În Franţa şi-a câştigat existenţa ca redactor la mari edituri, cultura şi puterea ei de muncă dovedindu-se competitive. După o serie de aventuri, soţul ei, poetul Petru Romoşan, reuşeşte să i se alăture la Paris şi acolo ar fi rămas, dacă acesta din urmă n-ar fi dorit cu înverşunare să se întoarcă în ţară, după 1990. Ceea ce şi fac, după un deceniu de stat în Franţa. La Bucureşti, soţii îşi înfiinţează Editura Compania, unde Adina Kenereş munceşte până azi cu o acribie, acurateţe a redactării şi punerii în pagină cum numai marii pasionaţi de meserie mai au.
După 30 de ani în care s-a ocupat de cărţile altora, iată că acum editoarea revine ca autoare cu un mic roman, în care recunoaştem stilul eficient şi energic al debutului, impregnat însă de un scepticism dezgustat, cu alte cauze decât cele din dictatura comunistă. Ca şi prozele ei din anii ’80, Cozonac e în acelaşi timp beletristică şi mărturie, de data aceasta despre realităţile sociale, politice şi spirituale din România postcomunistă. Artificiul literar e simplu : ţara noastră e văzută din dublă perspectivă. Prima e a unei franţuzoaice care crede că ar putea să-şi înţeleagă mai bine iubitul român dacă-i vizitează patria. Cealaltă e a prietenei ce o ghidează, o jurnalistă româncă stabilită în Franţa şi venită acasă pentru un reportaj despre tradiţiile culinare pascale. Aceasta din urmă, naratoare la persoana I, e o pesimistă scârbită de blocarea bunelor iniţiative, de aşteptările înşelate ale românilor, de flagelul corupţiei şi perpetuarea ticăloşiilor din timpul comunismului, ce au prosperat în capitalism, pe spinarea populaţiei oneste, creându-şi reţele mafiote. (« La suprafaţă nu se văd decât lucruri care se pot spune, care par că sunt ca peste tot. Aiurea ! E o minciună adâncă, o mocirlă cu zeci de straturi (…) Garnizoana de pază a vechii mizerii se înnoieşte şi ea, sunt cooptaţi tineri, vechile pervertiri se încuscresc cu ticăloşi noi şi cu cei internaţionali, minciunile vechi se împletesc cu infracţiunile moderne şi ţara se afundă. ») Franţuzoaicei burgheze, Geneviève, cu valorile democraţiei în genă şi gândire carteziană, îi vine greu să înţeleagă ce se petrece în România, de ce fărădelegile nu sunt pedepsite şi de ce se mai tem oamenii să-şi caute dreptatea. Fiindcă ar fi fost prea reportericesc-schematic ca romanul său să se rezume la cele două percepţii ale călătoarelor, Adina Kenereş adaugă o doză de mister prin implicarea lui Mihai, iubitul franţuzoaicei, într-o reţea internaţională de mafioţi, în care are un rol ambiguu şi fratele naratoarei, Tudor, şi serviciile secrete atotputernice (« avem toţi dosare mereu actualizate la poliţia politică, acolo stau scrise şi se adaugă mereu nerozii utile celor care-şi fac jocurile şi pasienţele cum îi aranjează, prostindu-i aşa în acţiune şi pe următorii preformataţi milităroşi ai diverselor ţări, organizaţii şi corporaţii care-şi trag sforile prin ei peste capetele noastre »). Acestor forme ale urâţeniei şi răului românesc actual, romanciera le opune lumea satului natal al naratoarei, din munţii Orăştiei, un loc miraculos, unde s-au păstrat omenia şi tradiţiile străvechi, ce ar reprezenta cu adevărat românitatea. Primejduite şi ele de interese necurate şi lăcomie. Călătoria prin România urbană şi rurală a celor două femei îi prilejuieşte autoarei sugerarea unui adevărat bestiar, cu exemplare ale vremurilor noastre : fostul torţionar la pensie, poliţistul corupt, mână în mână cu interlopii, securistul devenit om de afaceri internaţionale, grangurii cu averi ilicite etc. Dar şi întruchipări ale frumuseţii morale şi valorilor spirituale ale neamului precum Nana Ana, Tina şi Tanţa. Cozonac. Transilvania e pentru Adina Kenereş o formă de a-şi exprima fără ostentaţie patriotismul şi frustrările.

Cronică în Formula AS, 9-16 aprilie 2015