Dacă ar fi să selectez creaţiile artistice româneşti care exprimă cel mai bine sentimentul apartenenţei la această ţară, m-aș opri, conform unei scale personale de valori, la cântecele lui Anton Pann, la pânzele lui Ţuculescu, la paginile lui Nicolae Bălcescu şi ale lui Alecu Russo, la Dansul românesc de Constantin Dimitrescu, la Revedere cântat de Nicolae Herlea, la ştergarele basarabene, la vioara lui Efta Botoca şi, fără îndoială, deloc puţine ar rămâne pe dinafară. Dintre cărţi, ar trebui să aleg mai multe, dar cu siguranţă una nu va lipsi : recenta carte Cozonac. Transilvania. O călătorie semnată de Adina Kenereş, apărută la Editura Compania.
Revenită după 30 de ani în peisajul literar românesc, Adina Kenereş ne aduce în dar o carte specială, o carte care ne obligă să ne punem întrebări despre România, despre noi înşine, despre dăinuire şi trăire adevărată. Pretextul este o călătorie pe care autoarea o face, în compania unei prietene din Franţa, de la Bucureşti spre inima Transilvaniei, dar nu oriunde, ci într-o aşezare din Munţii Orăştiei. Momentul nu e ales întâmplător : cele două femei vor aştepta și vor petrece Învierea acolo, în satul din apropierea capitalei vechii Dacii. Geneviève, musafira din Franța, vine cu tot sufletul, dornică să cunoască cu propriile simţuri această ţară despre care auzise, dar n-o simțise. Pare să confirme ceea ce ştim atât de bine de la Saint-Exupéry, că nu putem cunoaşte cu adevărat decât cu inima. Pentru ea, ca și pentru toţi occidentalii, România este o mare necunoscută, dar „ […] nici noi nu mai avem putere să ne tot strigăm istoria, nici pe cea veche, nici pe asta mai nouă. Am obosit. Iar de la o vreme nici nu ni se mai îngăduie să vorbim adevărat despre noi. Ni s-a confecţionat, şi înăuntru, şi în afară, o imagine de cretini barbari, violenţi, retardaţi. A folosit cuiva, dar nu nouă” (p. 40).
Deci, cu inima deschisă, cele două părăsesc un București dezolant, schilodit, cu clădiri delabrate, dar nu lipsit de farmecul lui etern, şi pornesc în marea călătorie spre ţara Ardealului, iar după un popas vâlcean, trec Alpii Transilvaniei şi ajung în casa curată ca un pahar şi primitoare a lui nană Ana, din satul străvechi în care la tot pasul calci pe pietre milenare de pe vremea dacilor şi romanilor. Aici, în aceste locuri care vibrează de istorie şi mister, este așteptată noaptea Învierii. Cozonacii care se coc, aurii, cu „muşte de stafide”, împletiţi în cosiţe, par fiinţe vii, au suflet, primesc binecuvântarea şi rugăciunea femeii care i-a plămădit, stau pe ştergare curate ca lacrima, în coşuri, pentru a fi duşi la biserică, şi devin întruchipări ale veşniciei. Fotografiile pe care le face autoarea imortalizează obiecte ce par a fi naturi moarte ieşite de sub penelul unui meşter flamand : clarobscurul se naşte din aurul cozonacului, flacăra lumânării, albul orbitor al ştergarelor şi păretarelor care strălucesc în lumina nopţii. Locuri pline de taină, cu oameni care vin din adâncul timpurilor, care cunosc ierburile de leac de pe vremea dacilor (busuioc, cimbrişor, gălbenele, arnică), care ştiu să facă farmece din freamătul aerului, toate dau imaginea unei Românii profunde, adevărate, care se încăpăţânează să fie, să nu se lase zdrobită de viitura vremilor. Toată această vibraţie a istoriei se simte cel mai bine în acest loc geometric transilvan care este Orăştia şi împrejurimile ei, cu casele care au culori „de piatră şi pâine”, cu oameni care par coborâţi direct de pe Columna traiană.
Întrebarea de pe ultima filă a cărţii – „Cum mai e România azi ?” – primește un răspuns dureros, dar încărcat de iubire și speranţă : „România e o rană până şi pentru românii din ea, nu numai pentru cei de afară, e un loc de aur, îmbolnăvit, abandonat, cu insule în care, ici-colo, mai bat nişte inimi. E un peisaj splendid, dens şi bun, cu o umanitate tragică etc., etc., etc.” (p. 126)
Solie din oastea mare despre care atât de tulburător vorbeşte Octavian Goga (mottoul cărţii fiind inspirat de el), Adina Kenereş ne-a dăruit o adevărată bijuterie literară care poate sta alături de cele mai valoroase şi mai adevărate scrieri despre patrie şi iubirea de ţară, o carte în care se oglindeşte sufletul unui popor aşa cum razele de soare se oglindesc în râurile limpezi din vechea Dacie.

Text preluat din revista Vox Libri, nr. 1/2015