Mândria de a fi turc (epitaf)
luni 22 iun. 2015Petru Romoşan
Poate cel mai impostor guvern din câte am avut în ultimii 25 de ani este chiar cel al tinerilor „turciţi” (iar nu turci), condus de ucenicul palavragiu (iar nu vrăjitor) al arogantului corupt (excesiv de „turcit”) Adrian Năstase, vorbim de un procuror neterminat şi agent acoperit de conjunctură, din excesiv arivism, inenarabilul, incalificabilul Victor Ponta. Prin acest guvern de juni corupţi (Şova şi ceilalţi), PSD se apropie de faliment şi se poate anticipa că la viitoarele alegeri, ţinând cont şi de noile legi electorale, va atinge cu dificultate cota de 20 %.
Desigur, Turcia de astăzi, putere emergentă care impresionează, repusă corect în istoria modernă de eroul naţional Atatürk, nu mai are mare lucru de-a face cu fostul Imperiu Otoman, care a agonizat şi peste Principatele Române vreo 200 de ani. Dar moravurile de la Bucureşti (şi mai puţin de la Iaşi, cu influenţele lui poloneze) de azi au încă o mare legătură cu descompunerea şi decăderea otomană, încheiată pentru noi abia la 1877. Peste fanariotismul nostru devenit natură s-au adăugat vreo 50 de ani de ocupaţie sovietică, cea din tinereţea „patriarhului” comunisto-pesedist Ion Iliescu.
Lupta pe justiţie care se dă în acest moment, o trântă care pe care, încrâncenată, violentă, e de departe cel mai interesant fenomen în curs în România. Cei care îi apără pe corupţi, pe banii corupţilor, comic şi ironic în numele democraţiei, strecoară sistematic, pervers ideea că „binomul” (SRI-DNA) sau „trinomul” (SRI-DNA-ÎCCJ) nu ar reprezenta România profundă, că ar fi condus din afară, şi unde sunt independenţa şi suveranitatea pe „care le-am avut”, sub Ceauşescu, sub Iliescu, sub Băsescu, sub PCR, sub PSD, sub PDL ? E adevărat, atacul la SRI, DNA, ÎCCJ (nu enumerăm şi CCR, care e prea de tot compromisă de Zegrean şi de Băsescu), la Preşedinţie chiar vine de la nişte grupări transpartinice foarte speriate – oameni care se ştiu cu multe muşte pe căciulă şi care oricând se pot trezi cu mascaţii la uşă sau pot fi arestaţi în trafic ori la coborârea din avion.
SRI-ul, dintr-un serviciu care i-a sprijinit temeinic pe corupţii tranziţiei (Vântu, Năsatse, Băsescu, Voiculescu…), a devenit a poliţie foarte activă şi eficace, care a participat, alături de DNA, la arestările din ultimul an. E ceva rău în asta ? Ani de-a rândul, serviciul s-a lăudat că el doar informează, nu se implică. Acum, împreună cu DNA, sprijină arestările – miniştri, senatori, deputaţi, înalţi funcţionari centrali şi locali. E o schimbare majoră în sensul eficacităţii şi pragmatismului (care aminteşte de FBI) şi care nu poate fi decât salutată. Foarte probabil, cuţitul ajunsese la os şi nu se mai putea altfel.
Mai mult, L’Express-ul franţuzesc observă că în prima linie a luptei împotriva corupţiei din România sunt femeile, procurori, judecători, activiste ale drepturilor omului. Nimic surprinzător, aşa se întâmplă în toate ţările în care statul a ajuns pe marginea prăpastiei. Se pot da nenumărate exemple, mai ales din Africa şi din America de Sud. Şi poate că nu e departe momentul în care România va fi condusă, din aceleaşi motive, de o femeie preşedinte. Sau poate o femeie prim-ministru. În orice caz, miniştri femei în posturi-cheie pot apărea începând chiar cu viitorul guvern. Şi în România, ca în toată lumea, multe profesiuni se feminizează accelerat, numărul femeilor care fac studii superioare e în creştere, nu de puţine ori depăşindu-l pe al bărbaţilor, mai ales în domeniul justiţiei.
Deocamdată suntem încă foarte departe de normalitate de vreme ce Dan Voiculescu poate să-şi fabrice din puşcărie un alt partid zis „umanist”, iar o televiziune marcantă, de casă, poate să-l promoveze ca pe o trufanda democratică. În capul unora, afacerile nu pot fi nicicum despărţite de politică, prea au făcut asta toată viaţa şi le-a mers din plin.
„Mândria de a fi român”, sloganul agresiv de campanie al PSD, s-a transformat recent în mândria de a fi azer sau turc. PSD-ul îi datorează asta şefului său, micul aventurier Victor Ponta. Acesta pare a avea un sfârşit politic pe măsura micimii personajului care a stat totuşi, iată, spre ruşinea noastră, trei ani în fruntea guvernului României. Junele premier nu a fost, de fapt, decât purtătorul de cuvânt, foarte vorbăreţ, al unui fantomatic, inexistent guvern. Victor Ponta e deja, politic vorbind, un „tête de Turc” („cap de turc”), adică un ţap ispăşitor al ultimului şi, poate, definitivului eşec la guvernare al PSD.
Desigur, Turcia de astăzi, putere emergentă care impresionează, repusă corect în istoria modernă de eroul naţional Atatürk, nu mai are mare lucru de-a face cu fostul Imperiu Otoman, care a agonizat şi peste Principatele Române vreo 200 de ani. Dar moravurile de la Bucureşti (şi mai puţin de la Iaşi, cu influenţele lui poloneze) de azi au încă o mare legătură cu descompunerea şi decăderea otomană, încheiată pentru noi abia la 1877. Peste fanariotismul nostru devenit natură s-au adăugat vreo 50 de ani de ocupaţie sovietică, cea din tinereţea „patriarhului” comunisto-pesedist Ion Iliescu.
Lupta pe justiţie care se dă în acest moment, o trântă care pe care, încrâncenată, violentă, e de departe cel mai interesant fenomen în curs în România. Cei care îi apără pe corupţi, pe banii corupţilor, comic şi ironic în numele democraţiei, strecoară sistematic, pervers ideea că „binomul” (SRI-DNA) sau „trinomul” (SRI-DNA-ÎCCJ) nu ar reprezenta România profundă, că ar fi condus din afară, şi unde sunt independenţa şi suveranitatea pe „care le-am avut”, sub Ceauşescu, sub Iliescu, sub Băsescu, sub PCR, sub PSD, sub PDL ? E adevărat, atacul la SRI, DNA, ÎCCJ (nu enumerăm şi CCR, care e prea de tot compromisă de Zegrean şi de Băsescu), la Preşedinţie chiar vine de la nişte grupări transpartinice foarte speriate – oameni care se ştiu cu multe muşte pe căciulă şi care oricând se pot trezi cu mascaţii la uşă sau pot fi arestaţi în trafic ori la coborârea din avion.
SRI-ul, dintr-un serviciu care i-a sprijinit temeinic pe corupţii tranziţiei (Vântu, Năsatse, Băsescu, Voiculescu…), a devenit a poliţie foarte activă şi eficace, care a participat, alături de DNA, la arestările din ultimul an. E ceva rău în asta ? Ani de-a rândul, serviciul s-a lăudat că el doar informează, nu se implică. Acum, împreună cu DNA, sprijină arestările – miniştri, senatori, deputaţi, înalţi funcţionari centrali şi locali. E o schimbare majoră în sensul eficacităţii şi pragmatismului (care aminteşte de FBI) şi care nu poate fi decât salutată. Foarte probabil, cuţitul ajunsese la os şi nu se mai putea altfel.
Mai mult, L’Express-ul franţuzesc observă că în prima linie a luptei împotriva corupţiei din România sunt femeile, procurori, judecători, activiste ale drepturilor omului. Nimic surprinzător, aşa se întâmplă în toate ţările în care statul a ajuns pe marginea prăpastiei. Se pot da nenumărate exemple, mai ales din Africa şi din America de Sud. Şi poate că nu e departe momentul în care România va fi condusă, din aceleaşi motive, de o femeie preşedinte. Sau poate o femeie prim-ministru. În orice caz, miniştri femei în posturi-cheie pot apărea începând chiar cu viitorul guvern. Şi în România, ca în toată lumea, multe profesiuni se feminizează accelerat, numărul femeilor care fac studii superioare e în creştere, nu de puţine ori depăşindu-l pe al bărbaţilor, mai ales în domeniul justiţiei.
Deocamdată suntem încă foarte departe de normalitate de vreme ce Dan Voiculescu poate să-şi fabrice din puşcărie un alt partid zis „umanist”, iar o televiziune marcantă, de casă, poate să-l promoveze ca pe o trufanda democratică. În capul unora, afacerile nu pot fi nicicum despărţite de politică, prea au făcut asta toată viaţa şi le-a mers din plin.
„Mândria de a fi român”, sloganul agresiv de campanie al PSD, s-a transformat recent în mândria de a fi azer sau turc. PSD-ul îi datorează asta şefului său, micul aventurier Victor Ponta. Acesta pare a avea un sfârşit politic pe măsura micimii personajului care a stat totuşi, iată, spre ruşinea noastră, trei ani în fruntea guvernului României. Junele premier nu a fost, de fapt, decât purtătorul de cuvânt, foarte vorbăreţ, al unui fantomatic, inexistent guvern. Victor Ponta e deja, politic vorbind, un „tête de Turc” („cap de turc”), adică un ţap ispăşitor al ultimului şi, poate, definitivului eşec la guvernare al PSD.
