Falimentul Greciei sau falimentul UE?

luni 29 iun. 2015

Adrian Severin

Lucrez la un text cu acest titlu. Până la terminarea lui mi se pare urgent să pun în circulaţie câteva idei principale:

1. Nu asistăm la falimentul Greciei ci la falimentul UE.
2. Falimentul UE este consecinţa unei crize structurale cu mai multe dimensiuni.
3. Principalele trei dimensiuni ale acestei crize sunt: i. criza democraţiei; ii. criza modelului eonomic european; iii. criza de conducători şi de conducere.
4. Criza democraţiei: guvernele statelor din zona euro ştiu ce este de făcut dar dacă fac ceea ce este de făcut pierd alegerile; nici un popor nu acceptă soluţii care, fie şi pe termen scurt, îi afectează nivelul de viaţă, oricât de corecte şi de necesare ar fi; conducerea pentru popor şi conducerea de către popor se exclud.
5. Criza modelului economic european: gândită iniţial ca un sistem economic prin care exporturile germane să susţină refacerea postbelică a statelor occidentale, UE nu mai poate funcţiona ca o economie centrată pe ideea susţinerii exporturilor germane, aşa cum a ajuns să fie; concepută ca sistem al solidarităţii transnaţionale care să asigure pacea prin dezvoltare comună şi coeziune economică, socială şi teritorială, UE a revenit la competiţia economico-socială dintre națiuni ceea ce o obligă să înlocuiască politicile de stimulare a economiei şi de sindicalizare a datoriilor suverane prin politici de austeritate impuse în primul rând săracilor uniunii.
6. Criza de conducere: recurgerea la referendum, atât în Grecia cât şi în Marea Britanie, mai ales atunci când în discuţie sunt probleme strategice complicate precum rămânerea sau ieşirea din zona euro / UE, nu arată respect pentru popor ci reprezintă dezertarea de la datorie a unor conducători incapabili să determine poporul a-i urma; incapacitatea liderilor naţionali şi federali ai UE de a găsi o soluţie crizei greceşti dovedeşte lipsa lor de viziune strategică, incompetenţa lor tactică şi impotenţa lor morală (se pare că alegerile democratice nu mai pot produce decât lideri mediocri sau submediocri – adică “reprezentativi”!).
7. “Falimentul” statului grec (nu există nici o reglementare legală pentru insolvenţa statelor, aşa cum se întâmplă în cazul societăţilor comerciale) nu înseamnă şi falimentul întreprinderilor / băncilor greceşti, după cum nu înseamnă nici obligația ieşirii Greciei din zona euro. De aceea panica la bancomate nu se justifică iar sprijinul dat băncilor de către Banca Centrală Europeană este salutar.
8. Soluţia nu este refinanţarea datoriei greceşti (adică să împrumuţi Grecia cu bani pe care să îi restituie prin tăieri de salarii şi impunerea de noi taxe) ci reconvertirea / restructurarea datoriei greceşti (adică ştergerea datoriei şi / sau preluarea ei la nivelul UE, concomitent cu asistarea Greciei la aplicarea unui program de stimulare a economiei prin investiţii în sectoare industriale apte a produce creştere economică durabilă).
9. Chiar dacă Grecia are şi ea partea sa de vină, pedepsirea ei pentru păcatele trecutului – de altfel copios încurajate de criticii ei de azi – este inutilă. Soluţia trebuie să vizeze viitorul iar aceasta presupune şi o reformă structurală a UE.
10. În lipsa unei soluții “europene” juste, fezabile şi durabile la problema greacă, nimeni nu trebuie să se mire dacă Grecia – chiar şi rămasă membru al UE, așa cum majoritatea grecilor și-o dorește – va vira strategic spre Rusia şi China, afectând astfel echilibrul geo-politic în Europa de sud-est şi în Mediterana orientală, precum şi antrenând colapsul politicii germane / occidentale faţă de Turcia, cu efecte grave asupra stabilităţii întregului spaţiu levantin.
11. Faptul că România nu este membră a zonei euro nu înseamnă că nu este membră a UE şi că ceea ce se întâmplă în zona euro nu o afectează. De aici rezultă atât dreptul cât şi obligaţia României de a se pronunţa în chestiunea greacă. Este urgent să o facă. Nu de pe poziţia subalternului servil al “protagoniştilor” UE ci de pe aceea demnă a solidarităţii militante cu o naţiune mică pe care primadonele Europei vor să o umilească după ce au sărăcit-o (a se citi “înşelat-o” sau chiar “furat-o”).

Lasati un comentariu

Comentariu