Dacă azi mai producem ici-colo carton ondulat şi hîrtie de ambalaj după ce ne-am prăpădit în ultimii ani destule fabrici cu tradiţie, ne putem mira aflînd că meşteşugul foilor ne-am străduit să-l dobîndim încă din secolul al XVII-lea. În numărul din septembrie-decembrie 1939 al revistei Artă şi tehnică grafică, Mihai Popescu face un scurt istoric al fabricilor româneşti, oferind şi detalii interesante pentru colecţionari – şi nu numai – despre filigranele care marcau primele noastre foi (« filigranul » apare în textul său ca substantiv feminin, aşa cum e în italiană, limba din care a fost preluat) şi despre dimensiunea lor.

Adina Kenereş

Fabrici româneşti de hîrtie

Tiparul, adus la noi în ţară încă de la începutul veacului al XVI-lea, n-a putut întrebuinţa hîrtie proprie, de fabricaţie românească decît către sfîrşitul primei jumătăţi a veacului al XVII-lea.
Cercetînd filigranele – singurul criteriu care ne arată originea hîrtiei –, aflăm că de la început tiparul şi cancelaria domnească au întrebuinţat mai ales hîrtie turcească, numită « pergament », fapt ce-l constatăm prin filigrana care este trei semiluni ; s-a mai întrebuinţat apoi, în special pentru tipar, hîrtie veneţiană, la care apare filigrana « leul specific veneţian ». În urmă s-a întrebuinţat hîrtie fabricată în Transilvania : de la Braşov, cu filigrana stema oraşului – o coroană într-un trunchi de copac ; de la Cluj, filigrana – o poartă de cetate cu trei turnuri ; şi hîrtie de la Sibiu, cu filigrana două pumnale încrucişate şi nelipsitele frunze de tei.
De altfel, în jurul Sibiului erau o mulţime de « Papiermühlen », căci aşa se chemau fabricile de hîrtie, pentru că erau puse în mişcare cu ajutorul apei, ca şi morile de măcinat. Pe atunci era în jurul Sibiului o industrie a hîrtiei cum este astăzi o industrie textilă. De la bogata industrie a hîrtiei din jurul Sibiului s-au influenţat şi românii de şi-au făcut şi ei « mori de hîrtie » proprii, şi pătrunderea secretului de fabricaţiune s-a făcut pe calea naturală a Văii Oltului, cale veche de legătură comercială [dintre] ţara noastră şi Ardeal.
Într-adevăr, primele « mori de hîrtie » la noi în ţară le găsim pe Valea Oltului : una în jurul Mănăstirii Govora, loc de tiparniţă veche, unde s-a tipărit şi Pravila cu acelaşi nume, şi alta o aflăm în jurul Mănăstirii Cozia, la slobozia acesteia, ce se chema Călimăneşti.
Fabricarea hîrtiei era un privilegiu domnesc, şi fabricarea se făcea din cîrpe, din care cauză aflăm o dare specială la noi, care se numea « cîrpa de la moara de hîrtie », dare la care erau obligaţi toţi locuitorii ţării, şi scutirea pentru aceasta se dădea personal de domnitor.
Fiind două « mori de hîrtie », aflăm şi două feluri de filigrane, care au amîndouă ca punct principal acvila cruciată, ce era stema ţării noastre. Filigrana era făcută din metal şi se aplica cu mîna pe hîrtia crudă, după ce mai întîi filigrana era unsă bine cu săpun. […]
Filigrana hîrtiei româneşti de la Govora, care este şi cea mai veche, se aseamănă foarte bine cu stema ţării, zisă şi a Basarabilor, ce o găsim pe Pravila de la Govora, şi se prezintă astfel : « Pe scut românesc un vultur cruciat în zbor, aşezat pe nişte crengi şi privind spre stînga, avînd sus în dreapta o semilună, iar de-a stînga o stea cu şase raze. Vulturul are pe piept un scut pe care se află un turn, cu un etaj cu acoperişul conic. Scutul timbrat de o coroană voievodală, apărat de-a dreapta şi de-a stînga de doi vulturi stilizaţi, ca două toarte, privind în afară ». […]
Coala are foaia de 32 cm lungime şi 19,5 cm lăţime. Hîrtia are culoarea gălbuie ce bate înspre cenuşiu, are rădăcini vizibile, e puţin cam grosolană şi are urmele vizibile ale grătarului de sîrmă pe care se punea la uscat. Apare în « pitace domneşti », « anaforale » şi « zapise » cu începere din anul 1638. […]

Mihai Popescu

Filigranul hîrtiei de la Govora