Prestaţia prim-ministrului tehnocrat Dacian Cioloş la Antena 3, într-o conversaţie destinsă cu Mihai Gâdea, a fost una decentă şi aşezată. Experienţa bruxeleză a lui Cioloş, plus stăpânirea limbii franceze şi experienţa occidentală reală, poate şi sprijinul soţiei sale franţuzoaice, toate la un loc îl deosebesc fundamental pe tânărul prim-ministru din Zalău de mitocănia groasă şi amatorismul catastrofal al atâtor politicieni români din tranziţie. Şi totuşi, pe mine Dacian Cioloş nu m-a convins aproape deloc.
Pe lângă calităţile evidente de bună-creştere, de pregătire profesională, Dacian Cioloş ascunde cu greu o ambiţie carieristică probabil egală cu cea a modestului profesor de fizică din Sibiu fabricat peste noapte preşedintele României. Pe cei doi pare să-i lege o foame comună de reuşită personală, vecină cu ebrietatea puterii, care e invers proporţională cu consistenţa necesară a unui om public, om politic sau om de stat.
Dacian Cioloş insistă că nu va candida în 2016 şi că nu se va înscrie în PNL. Nu văd de ce nu l-am crede. Ce nu spune însă Dacian Cioloş e că, în înţelegere discretă cu preşedintele Iohannis, el poate rămâne premier tehnocrat pentru încă 3-4 ani. În planul oricărei guvernări tehnocrate se găseşte şi acest punct, poate cel mai important, de altfel, acela al perpetuării sine die la putere. De ce să candidezi pentru un partid în care fuziunea PNL-PDL nu s-a realizat încă şi nici măcar nu pare realizabilă, când poţi fi susţinut şi de PNL, şi de un PSD aflat în cădere liberă sub presiunea constantă a DNA-ului ? Mihai Gâdea, după ce l-a susţinut fără rezerve în ultimii 3-4 ani pe Victor Ponta, nu părea deloc grăbit să afle de la Cioloş care ar fi proiectele sale după alegeri. Nici celelate partide – PMP, UNPR, UDMR – nu par capabile să mobilizeze masele largi populare. În plus, păpuşarii inconturnabili pot aduce pe scenă câteva partide pe modelul Syriza din Grecia sau Podemos din Spania. O nouă majoritate va fi deci greu de găsit.
Cei care vor invoca experienţa de comisar european a lui Dacian Cioloş ar face bine să-şi aducă aminte că şi o altă ambiţioasă feroce, de fapt o arivistă destul de găunoasă, Corina Creţu, a ajuns comisar european. Dar mai ales să-şi aducă aminte că UE e de o bună bucată de vreme în degringoladă şi că nici comisarii şi nici europarlamentarii nu mai reprezintă aproape nimic pentru o populaţie europeană debusolată şi profund nemulţumită, care numără vreo 500 de milioane de suflete. De altfel, ultimele alegeri din UE, ca şi cele care se văd la orizont, indică fărâmiţarea fostelor majorităţi, dispariţia bipartismului sau, mai rău, ca în Grecia sau în Franţa, partidele care au fost votate pe un program, odată ajunse la guvernare, aplică exact contrariul.
Dacian Cioloş e foarte ambiţios, concentrat pe misiunea ce i-a fost încredinţată, şi îşi maschează bine jocul. Este o prezenţă civilizată, dar pare a fi cam puţin, adică fără proiecte şi fără viziune, pentru rolul de salvator pe care şi l-a asumat într-un moment de entuziasm. Klaus Iohannis, depăşit total de jocul politic din Bucureşti, care e totuşi altceva decât patriarhalul Sibiu, va avea tot interesul să continue cu prim-ministrul său, Dacian Cioloş, într-un nou guvern „tehnocrat” împănat cu câţiva politicieni de genul „sociologului” Vasile Dâncu. De ce nu Valeriu Zgonea ? Sau Alina Gorghiu ? Sau, şi mai bine, Cristian Buşoi ? Şi astfel valsul tehnocratic poate merge mai departe…