Revoluţia conservatoare în curs

luni 5 dec. 2016

Petru Romoşan

Revoluţia de dreapta (un paradox aparent acceptat !) îşi continuă drumul spectaculos. Brexit, campania electorală şi alegerea neaşteptată a lui Donald Trump în SUA, alegerea conservatorului liberal François Fillon candidat al dreptei pentru alegerile prezidenţiale din mai 2017 în Franţa, plus eliminarea probabil definitivă din viaţa politică la vârf a lui Nicolas Sarkozy, Alain Juppé, fost preşedinte şi, respectiv, fost prim-ministru, şi, după câteva zile doar, a lui François Hollande, preşedintele în exerciţiu, care renunţă abrupt la o nouă candidatură – o lungă şi incredibilă listă care probează o mare schimbare, o revoluţie chiar.
Revoluţia conservatoare în curs seamană dar nu e în nici un caz acelaşi lucru cu ascensiunea neoconservatorilor la începutul anilor ’80 (Margaret Thatcher în Marea Britanie, Ronald Reagan în America). Neoconservatorii erau nişte menşevici şi troţkişti travestiţi în conservatori (neo) şi promotori ai unor politici foarte la dreapta, ultraliberale, în favoarea oligarhiei financiare şi industriale. După ce eşuaseră în încercările lor de hold-up asupra partidelor de stânga, s-au orientat, cinic sau pragmatic, spre partidele de dreapta.
Conservatorii de azi, David Cameron (iniţiatorul Brexit-ului), Boris Johnson (fost primar al Londrei), Donald Trump, François Fillon şi, înaintea lor, fraţii Kaczyński în Polonia, Vladimir Putin, Viktor Orbán, împreună cu alţi central-europeni, în Cehia, în Slovacia, par să facă legătura cu societatea conservatoare anterioară primului război mondial. De altfel, al doilea război mondial încetează vizibil să mai fie o referinţă relevantă pentru lumea de azi. Care sunt valorile conservatorilor de azi ? De-a valma : naţiunea, protecţionismul şi controlul frontierelor, familia, credinţa sau Biserica, legea şi justiţia, armata etc.
În această schimbare în curs, poate chiar o revoluţie, România e prinsă din nou pe picior greşit. Foarte recenta noastră subordonare faţă de UE, Bruxelles, de fapt, faţă de Germania, adversitatea prin imitaţie, neproductivă economic, faţă de Rusia, lipsa unor legături solide cu Vaticanul, cum au catolicii din Ungaria şi Polonia, schimbarea brutală, cu totul neanticipată de la Washington ne lasă cu gura căscată şi „papagali” ai unor politici deja caduce, fără nici un viitor.
Cine ar putea face revoluţie conservatoare în România şi în Republica Moldova (alegerea lui Igor Dodon e proba cardinală a eşecului total al oligarhiei postcomuniste de la Bucureşti) ? În nici un caz Klaus Iohannis (propulsat de oligarhie pentru că e german şi dă bine la Berlin), Dacian Cioloş, nepotul Vulpii, reprezentant, împreună cu Vasile Dîncu, al Grupului de la Cluj, Alina Gorghiu, nora unui general SIE („Lucian Isar, fiul generalului Ioan Isar și soțul Alinei Gorghiu” – cf. Bogdan Tiberiu Iacob, inpolitics.ro), sau pâmpul-fără-sfârşit Traian Băsescu, toţi servanţi docili ai oligarhiei cazone băştinaşe. Pot doar Marian Munteanu, Dan Puric, Călin Georgescu, Eugen Mihăescu, Iulian Capsali, Ilie Şerbănescu, Ciprian Nastasiu etc. să reprezinte în România o revoluţie conservatore de salvgardare a intereselor româneşti ? Dar va intra în Parlament partidul lui Marian Munteanu ? Oligarhia cleptocratică şi interlopă de la Bucureşti va trage toate sforile pentru grupusculul lui Nicuşor Dan, grupuscul destinat să înlocuiască UNPR-ul lui Gabriel Oprea ca partid-balama bun la toate.
Cleptocraţii şi cămătarii bancari, o oligarhie locală sui generis, ne pun încă o dată într-o poziţie de inadecvare, de mare slăbiciune. Asta pentru că nu-şi apără decât interesele proprii, care merg mână în mână cu interesele oligarhiei globale şi, ca peste tot, împotriva intereselor populaţiei. Dar populaţia îşi va cere în continuare drepturile şi va forţa schimbarea. Vom vedea asta în Austria extremei drepte, în Italia lui Beppe Grillo şi Cinci Stele, indiferent de rezultatele scrutinelor de duminică 4 decembrie. Iar anul viitor vom avea alegerile din Franţa, Olanda şi Germania…
Establishment-ul corupt şi incompetent de la Bucureşti cercetează prin ciudatul său ambasador, George Cristian Maior, toate pilele, cunoştinţele şi relaţiile din Partidul Republican şi eventualele prietenii româneşti ale noului preşedinte american. Şi-au amintit brusc că Ilie Năstase a jucat tenis cu Donald Trump şi încă altele, mai picante. Şi, bineînţeles, acelaşi establishment, rudimentar şi miop, face vocalize conservatoare ca să poată cânta bine, convingător, la urechile noii administraţii de la Washington. La vremuri noi, tot noi, îşi zic, la fel cum şi-au zis în ultimii 27 de ani. Vor reuşi aceiaşi başbuzuci să păcălească încă o data istoria românească ?

Lasati un comentariu

Comentariu