Petru Romoşan

Principalii contributori la succesul total al PSD în alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 sunt, în ordine : Klaus Iohannis, Alina Gorghiu şi Dacian Cioloş. Nişte lideri de anvergură comunală sau cel mult judeţeană pot produce o catastrofă dacă sunt plasaţi artificial în arena naţională. Lucru care tocmai s-a întâmplat. Cât priveşte partidele zise ultranaţionaliste, ele nu au fost luate în serios de electorat pentru că în afară de discursul bombastic nu mai propuneau nimic. Ce putea fi concret şi credibil din mesajul naţional fusese deja capturat cu mult înainte de PSD.
Şi la Bucureşti, „internaţionaliştii”, globaliştii, oengiştii de toate obedienţele, „soroşiştii” au pierdut alegerile. Cu două mici dar notabile excepţii : partidul lui Nicuşor Dan, fabricat recent dintr-un ONG, USR, şi partidul lui Traian Băsescu, PMP, două modeste formaţiuni încropite urgent pentru nevoile Sistemului. PSD, moştenitorul de facto al vechiului PCR, partidul de suflet al „sovieticului”, rusofilului contemporan cu Stalin, Brejnev şi Ceauşescu, fostului preşedinte Ion Iliescu, a câştigat cât toate celelalte partide ce se pretind de centru dreapta la un loc.
Deşi se intitulează social democrat, PSD se instalează tot mai clar pe locul vechiului partid conservator din secolul al XIX-lea. Cu o dimensiune socială puternică în plus, care se explică prin sărăcia aproape la fel de adâncă şi de întinsă ca aceea de la începutul domniei regelui Carol I. Partidului conservator social (PSD) i se adaugă, pentru a forma o majoritate stabilă, ALDE, noul partid liberal al fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, cercetat penal şi el, la fel ca Liviu Dragnea, preşedintele PSD. ALDE are o orientare liberală clasică, în vreme ce PNL e o amestecătură ultraliberală, mimând globalismul, controlat de foştii parteneri timp de zece ani ai lui Traian Băsescu. Orice apropiere de vechii Brătieni e o impostură, o insultă. Deci, ca şi în Franţa lui François Fillon (Franţa pe care românii o imită în multe privinţe), vom avea o guvernare conservator liberală, chiar dacă sub alte etichete aparente. Din cârpeli, din îmbrânceli, s-a constituit o majoritate nouă, de o evidentă tendinţă naţională. Apele vor fi tulburate doar de aducerea la guvernare a UDMR, o asociaţie a minorităţii maghiare, cu eventuale numiri suprarealiste la Ministerul Culturii. Cum şi-a permis să facă deja, cu groasă nesimţire, preşedintele marinar Băsescu.
Desigur, formarea de către marele câştigător PSD a unui guvern competent, performant şi respectat e o altă mâncare de peşte. O problemă cronică în România pe care PSD-ul lui Liviu Dragnea şi Gabriela Firea nu pare s-o fi rezolvat până la această oră. Şi nici nu dă semne ca ar fi capabil să o rezolve. PSD nu are un prim-ministru anunţat, iar când Gabriela Firea îl propune pe Liviu Dragnea, îşi depăşeşte cu mult competenţele. Umbra lui Sorin Oprescu asupra primăriei Capitalei ar putea s-o inspire la reţinere. Penalii scăpaţi în noul Parlament, care speră că vor putea desfiinţa DNA pentru că Laura Codruţa Kövesi ar fi plagiat se iluzionează pe contul lor. Maşinăria securistico-judiciară nu va putea fi oprită atât de uşor. Şi e cu atât mai bine. Dar poate că SRI-DNA-ÎCCJ vor avea mai mulţi clienţi, evitaţi inexplicabil până acum, din fostul partid al fostului preşedinte Traian Băsescu, azi senator după votul incredibil de duminică pentru noua sa „mişcare”.
Va fi sau nu capabil PSD să susţină un adevărat guvern naţional ? Foarte puţin probabil, dacă ne luăm după experienţa din prea lunga noastră tranziţie. Dar, dacă PSD va reuşi să impună un adevărat guvern profesionist, tehnocrat prin competenţe, Klaus Iohannis va fi transformat la Cotroceni într-un notar sas, care verifică legalitatea deciziilor. Cu şanse foarte mici de a fi reales. Experienţele „internaţionaliste”, „imperiale” (UE în cazul său) par depăşite, refuzate peste tot, începând cu SUA. Şi e de aşteptat ca, după referendumul clarificator din Italia, să vină confirmările alegerilor din Olanda, Franţa şi Germania.
Atât Liviu Dragnea, cât şi Călin Popescu Tăriceanu au probleme în curs cu justiţia. Votul de duminica trecută nu e o hotărâre judecătorească definitivă, cum greşit îşi închipuie mulţi. Următoarea legislatură rămâne încă foarte deschisă, incertă, imprevizibilă.