Petru Romoşan       

Cum se poate explica fierberea în care a intrat UE în apropierea declanşării efective a Brexit-ului ? Evident, cea mai mare noutate e dispariţia aproape completă a SUA de pe scena politico-economică europeană. Mai ales după alegerea lui Donald Trump la preşedinţia americană. Deja începând din al doilea mandat Obama SUA se retrăseseră sensibil din afacerile europene. Iar Germania, singura mare beneficiară a construcţiei europene şi mai ales a introducerii monedei euro (de fapt, vechea marcă germană !), nu era încă pregătită să preia la vedere conducerea imperiului european şi să lanseze etapa următoare, aceea a statului federal european. Franţa pare incapabilă să-şi mai afirme o politică proprie, preşedintele francez – mai întâi Sarkozy şi acum Hollande – pare să accepte rolul de vicecancelar şi să ia lumina şi ordinele de la Berlin.
De ce apropiata ieşire a Marii Britanii din UE este resimţită în establishment-ul din Germania, Franţa, Olanda, Luxemburg ca un mare şoc ? Marea Britanie nu făcea parte din Zona Euro, avea în continuare lira sterlină şi nu se găsea în Spaţiul Schengen, deci încă avea controlul frontierelor proprii, al circulaţiei persoanelor, al capitalurilor şi al mărfurilor în general. Plecarea Marii Britanii, cu o contribuţie anuală de 9 miliarde de euro la bugetul comunitar, e descrisă ca un cataclism pentru UE. De fapt, Germania reuşise, la câţiva ani de la lansarea monedei euro, să-i transforme în subalterni pe principalii săi concurenţi din Europa, Franţa şi Marea Britanie. Atât Franţa, cât şi Regatul Unit au armate complete, foarte puternice. Germania nu are o armată care să conteze, deşi este un mare producător şi exportator de arme. În plus, prin Regatul Unit, releul cu marea economie americană era mult mai funcţional pentru Germania. Marile investiţii în UE se făceau cel mai adesea prin City-ul londonez. Fără Marea Britanie, enorma piaţă unică europeană devine mult mai provincială, mai izolată, mult mai la îndemâna Rusiei, ea însăşi o mare putere militară şi principala posesoare de resurse prime pentru economia germană. Fără Marea Britanie, care reprezenta cureaua de transmisie principală, influenţa americană asupra UE scade semnificativ.
Cele două mari succese ale clasei politice româneşti de tranziţie, integrarea în NATO şi în UE, se transformă sub ochii noştri în două posibile catastrofe cu urmări imprevizibile, unele foarte periculoase. „Europa apărării”, pusă recent pe tapet de Germania şi Franţa, în special în avantajul economic al Franţei, care e o mare putere nucleară şi are o armată capabilă să suplinească NATO-ul american pentru Europa, ne anunţă sfârşitul NATO aşa cum îl cunoaştem azi. De exemplu, România nu va putea cotiza simultan la „Europa apărării” şi la NATO. Donald Trump şi administraţia sa nu se vor mai opune proiectului de apărare franco-german. Pentru că pur şi simplu SUA nu mai au mijloace să se opună. Germania şi Franţa au înţeles că Regatul Unit şi SUA au abandonat deja Europa continentală. Pentru a o ţine aproape, ca să nu urmeze exemplul Regatului Unit, Germania îi va ceda Franţei, pentru o lungă perioadă, rolul de protector militar al Noii Europe.
Noua Europă ? Cea cu două viteze, cu bogaţii din Nord şi cu săracii periferici din Sud şi din Est ? Germania a trecut recent, prin vocea lui Jean-Claude Juncker, în viteza a cincea la construcţia imperiului său european. Instrumentul prin care a reuşit să îngenuncheze de câţiva ani buni Franţa şi Italia, ţări fondatoare ale Comunitaţii Europene, e chiar moneda euro, euro-marca. O monedă pentru un întreg continent, fără stat, fără Constituţie, fără armată proprie (sub umbrela protectoare NATO), fără politică fiscală comună şi unic ministru de Finanţe, fără o politică externă unică şi fără puternice servicii secrete proprii. Dar toate aceste ingrediente care dau viaţă unui stat, unui imperiu, şi deci şi monedei emise, le are Germania. Mai puţin armata. Dar armată solidă, serioasă are azi Franţa. Iar Germania a adăugat la construcţia proprie Franţa pentru a avea o populaţie suficient de numeroasă, o economie suficient de întinsă şi consistentă în competiţia cu celelalte puteri cu impact global (SUA, China, Japonia, India, Rusia, Coreea de Sud, Brazilia, Turcia, Republica Sud-Africană). Cuplului franco-german i s-au adăugat Olanda şi ducatul-bancă Luxemburg, şi nucleul viitorului imperiu a fost gata !
Uniunea Europeană nu a fost gândită ca o casă de binefacere sau ca un pension pentru ţări fără o minimă tradiţie democratică, lipsite de politicieni patrioţi, competenţi, luptători, ci exact pe dos, în interesul Centrului. Uniunea Europeană a fost concepută ca un imperiu colonial, dar nu în Africa sau în Oceania, ci la doi paşi, în Europa de Sud şi în Europa de Est. „Europa este China Germaniei”, spune demograful francez Emmanuel Todd. Cu alte cuvinte, ce a fost China pentru SUA în ultimii 20 de ani e astăzi Europa pentru Germania. La a treia ei încercare de a-şi face imperiu, Germania pare să reuşească.
Ce se va alege de România ? Multe Casandre discrete din cancelariile europene avansează varianta cea mai rea : Europa se va opri la Braşov, la Munţii Carpaţi. Dincoace de Carpaţi se va trece la viteza a doua de integrare sau poate chiar mai rău. În Muntenia, la Deveselu şi la Mihail Kogălniceanu, lângă Constanţa, avem baze americane. Americanii nu vor renunţa prea uşor la aceste avantaje câştigate. Nu imediat în orice caz. În ceea ce priveşte Moldova, Vladimir Putin i-a arătat preşedintelui Basarabiei, Igor Dodon, harta Moldovei Mari. Există nişte înţelegeri care nu ne sunt cunoscute între Germania, SUA şi Rusia ? Sau se va negocia curând ?
Rămânem cu multe întrebări fără răspuns. De pildă, cine ne-a împiedicat în ultimii 27 de ani să facem şosele adevărate care să lege Transilvania de Muntenia şi Moldova ? Sau chiar Muntenia de Moldova ? Dacă Europa se desface concentric, cum rămâne cu activele majore pe care am fost obligaţi să le cedăm unuia sau altuia pentru a fi acceptaţi în UE ? De exemplu, pentru că după Brexit e şi ironic, am cedat Marii Britanii combinatul de la Galaţi. Regina Elisabeta l-a protejat pe lângă guvernele României pe tristul său văr, regele Mihai. Acum că Marea Britanie părăseşte UE, cum rămâne cu cadourile „de nuntă” deja concedate ? Şi dacă Germania Federală va reuşi până la urmă să pună pe picioare o Europă Federală, cum se face că noi, românii, avem cea mai tembelă clasă politică din toată istoria noastră de la 1848 până azi ? E o întâmplare sau forţe obscure, externe şi interne, ne-au adus în această dramatică situaţie ? Singurul lucru sigur e că România are deja un preşedinte german ales la fix.