Această carte este o adevărată enciclopedie a culturii umane, scrisă cu o înaltă luciditate intelectuală şi născută după un lung travaliu de documentare, de facere şi de informare. După cum precizează autorul, cartea este un semiroman cu personaje luate din realitatea actuală şi din cea a secolelor trecute, pe care le înfăţişează trăind concomitent atât în lumile arhaice specifice istoriei secolelor XVIII şi XIX româneşti, cât şi în cele moderne.
Acţiunea romanului se petrece pe locul numit înainte Dealul Spirii, demolat pentru a se construi actuala Casă a Poporului. L-am prins şi eu înainte în forma sa rustică şi pitorească, cu case, multe neetajate, înconjurate de grădini cu dalii, crizanteme şi trandafiri, cu o viaţă semipatriarhală între vecinii care se cunoşteau din copilărie. Ca medic, i-am tratat pe mulţi dintre cei care au fost dezrădăcinaţi din casele lor şi nu s-au mai putut împăca cu noul statut impus cu forţa.
Riguros, aproape până la obsesie, întocmai ca un cercetător de nivel academic, Petru Vintilă jr. se foloseşte de personajele sale pentru a face o lungă incursiune în istoria religiilor, a sistemelor filosofice, a tradiţiilor spirituale şi, la modul general, a întregii gândiri şi culturi umane înscrise sub semnul marilor înfăptuiri dar şi al dramelor, al nefericirii, ca şi al rarelor clipe de linişte. Cartea lui Petru Vintilă jr. este un memento mori care îndeamnă la meditaţie asupra măreţiei şi limitelor omeneşti, un adevărat fluviu balzacian de întrebări şi răspunsuri.
Cartea este în acelaşi timp un compendiu al culturii umane, văzută cu un ochi ager, meticulos şi lucid. Spre deosebire de tendinţa actuală de a trata orice subiect căutând să-i reliefeze doar umbrele – reale sau imaginare –, Petru Vintilă jr. se înscrie într-un realism pe care l-aş numi onest, corect şi responsabil.
Dincolo de istoria contradictorie a lumii, Petru Vintilă jr. ne oferă în acelaşi timp măsura talentului său prin imagini care se lipesc de retina sufletului. Iată doar două exemple : « … câteva icoane vechi, zgrăvite naiv, în tonuri pastelate le insuflau oaspeţilor osteniţi de drum un calm patriarhal şi o linişte de început de lume. » Sau : « … căldura sobelor aromea a mere și gutui păstrate pentru iarnă. » Mie îmi amintește de lectura « Cronicilor optimistului și pesimistului » ale lui G. Călinescu, în care doar câteva linii de condei te transportau instantaneu într-o lume a visării.
Rigoarea și participarea afectivă cu care descrie relicvele vechilor civilizații găsite pe meleagurile noastre (Cucuteni, Gumelnița, Hamangia – datate la 6-10 000 de ani) mie personal îmi spun foarte mult despre educația primită în familie și despre rădăcinile străbunicilor săi înfipte solid în acest sol, chiar dacă, probabil, unele semințe ar fi putut avea și alte obârșii.
Cartea se încheie într-o notă apocaliptică. Personal, vreau să cred nu în dispariția lumii, ci în sfârșitul unei mentalități, al unui mod de gândire absolut periculos. Dacă nu ne schimbăm modul de gândire, care este tributar unui realism naiv, vechi de când lumea, nu avem șanse de supraviețuire în condițiile în care este suficientă o singură apăsare pe buton pentru ca întreaga omenire să se transforme în scrum. Tocmai pentru a evita acest catastrofal final este nevoie de o nouă paradigmă, o Nouă Spiritualitate, în acord cu psihologia umană, cu biologia noastră și cu, dați-mi voie s-o spun, cu voința Universului. Universul ne vrea ființe vii prin care se experimentează pe sine, și nu tăcerea cenușii spulberată-n vânt.
Iată deci ce misiune are această carte : este o excelentă chemare la trezirea spirituală. Vă invit s-o citiţi cu răbdarea şi bucuria cu care Petru Vintilă jr. ne-a dăruit-o scriind.