Lucifer şi Lucia Ferescu
sub steaua dimineţii

marți 22 aug. 2017

Vladimir Bulat

Într-un recent interviu acordat canalului Radio România Cultural, pictorul și scriitorul Petru Vintilă jr. afirma că pseudoromanul Lucia Ferescu sau Steaua dimineții, 2016, a fost inițial un soi de eseu, topit ulterior în capitolul al treilea al acestei scrieri. A mai spus că acelei narațiuni îi lipseau dialogurile, vocile unor personaje care să facă mai perceptibilă și mai vie cavalcada ideilor, informațiilor și acțiunilor din cuprinsul acestei scrieri care debutează într-o toridă zi a lui 1835 și se încheie tot într-o zi de iulie a anului 2060.
Să recitim pasajele din acest pseudoroman : „Ziua aceea de iulie a anului 1835 pogorâse asupra Bucureștilor o căldură cumplită. Soarele parcă se topise pe cer, aerul ardea ca o văpaie de cuptor și întreaga fire încremenise, lipsită de cel mai slab firicel de vânt. Vipia alungase de pe ulițe deopotrivă oameni și animale, toţi și toate căutând o umbră anemică de iluzorie răcoare. Marele târg se pustiise, vlăguit, și amorţise sub lava ce se revărsa necontenit din soarele nemilos” (pag. 17) ;
Ziua aceea de iulie a anului 2060 pogorâse asupra Cetății Eterne o căldură cumplită. Încă de la primele ore ale dimineții, soarele parcă se topise pe cerul de un albastru spălăcit, înfierbântând nefiresc pământul. Aerul frigea ca o văpaie de cuptor încins la roșu, indicând iluzia unor torente invizibile de lavă ce se revărsau peste Cetatea Eternă” (pag. 314).
Între aceste două zile de iulie se întinde o fantasmagorică urzeală narativă, care te face să o parcurgi cu sufletul la gură, uitând de secole, biblioteci, geografii, școli, apartenențe religioase etc. Petru Vintilă jr. și-a scris, am putea spune, romanul vieții ; a spus în el cam tot ce crede, știe, cunoaște, cam cum vede el șarpanta întregului univers, din care pământul e doar o fărâmă zguduită de controverse, neliniști, războaie, convulsii, cataclisme, molime, secretomanie și fanatism, din care, în esență, înțelegem că „mântuirea nu este ce pare a fi” (pag. 68).

Lucia Ferescu se naște în acel îndepărtat an 1835, într-un ev încă fanariot, în familia polcovnicului Ferescu, pentru ca la scurtă vreme (încă de la momentul botezului) să ajungă să-i uimească pe toți din jurul său prin excepționalele calități intelectuale care s-au arătat de timpuriu și care i-au asigurat deopotrivă longevitatea, clar-vederea, nemurirea și ubicuitatea… Ea a venit pe pământ cu o prețioasă misiune : să vorbească despre lumile extramundane, despre fenomenul OZN privit prin prismă religioasă, despre rolul omului/oamenilor de a furniza material genetic unor civilizații superioare etc. Chestiunea cunoașterii este o chestiune a celor aleși, puțini, inițiați, tot astfel cum religia e creată pentru mulți, în timp ce credința e dăruită celor foarte puțini, „chemați”. În fapt, întreaga scriere romanescă este o pledoarie și meditație asupra acestei probleme : religia este un fenomen ontologic și e caracteristic ființei umane sau i-a fost inoculat acesteia de entități suprafirești, mult superioare acesteia, care se află dintotdeauna și pe pământ și în afara lui ?
După cum vedem, Petru Vintilă jr. nu se dedă doar la a construi cu un apetisant meșteșug o foarte pasionantă Poveste, care se întinde cronologic pe mai bine de două veacuri – ca două zile – ci „dizolvă” în acest text o sumedenie de referințe, date, nume, idei, locuri, păreri, rezultate ale unor descoperiri științifice și chiar monade revelate. Prin fața ochilor și minții ni se perindă imagini de tablouri, dialoguri lungi, arguții, fragmente de texte esoterice și gnostice, apocrife, artefacte arheologice, rezumate de cărți aflate departe de opaițele academice ; astfel că înțelegem într-o manieră și mai convingătoare că, într-un sens mai larg, Lucia Ferescu este un profet într-o lume în care confuzia și ignoranța par să fie în chip perfid dirijate, amplificate, strict supravegheate ; o realitate dură, în care acest gând al lui Mircea Eliade sună cu o forță care nu are cum să nu-ți dea frisoane, ca acel clopot care bătea de capul lui la botezul Luciei Ferescu : „Misterul incomprehensibil al nimicirii Creației de către propriii ei creatori”.
Ce vrea să spună asta ? Că „nu ne aducem aminte despre cei care au fost înainte, dar despre cei care vor veni pe urmă nici o pomenire nu va fi la urmașii lor”(Ecleziastul, 1, 11) ; versiunea Septuagintei vorbește mai ales despre cele neînsuflețite : „Pentru cele de la început nu este amintire, iar pentru cele neîmplinite la urmă nu va fi amintire, la cei care vor fi până la urmă”, și mai departe : „Eu, Ecleziastul, am fost rege peste Israel, în Ierusalim. Și inima mi-am pus-o să caute și să le cerceteze cu înțelepciune pe toate câte sunt sub cer ; căci grea frământare le-a dat Dumnezeu fiilor omului ca să se frământe cu ea. Am văzut toate făpturile care s-au înfăptuit sub soare și, iată, toate sunt deșertăciune și căutare de vânt. Ce e strâmb nu va putea fi îndreptat și ce lipsește nu va putea fi numărat (…) căci în belșug de înțelepciune (este) belșug de cunoaștere, iar cel care sporește cunoașterea va spori durerea” (Ecleziastul 1, 12-14, 18).
În esență, întreaga zbatere a omenirii stă în aceste rânduri ale Ecleziastului… Întreaga experiență umană, a umanității confirmă relativismul cunoașterii, care se raportează mereu la Ceva sau la Cineva. „Domnul a făcut toate pentru o țintă, chiar și pe cel rău pentru ziua nenorocirii” (Pilde 16, 4). Iată la ce concluzie ajunge Lucia Ferescu în lungul său dialog cu tânărul savant Alexandru Theodorescu (un imaginar discipol al lui Ioan Petru Culianu, despre al cărui tragic sfârșit se vorbește la un moment dat) : „Decriptarea corectă a textelor Facerii și a Apocalipsei ne oferă informații prețioase despre adevăratele „lucrări cerești tainice” ale supercivilizațiilor extraterestre. Ingineria lor genetică a fost ascunsă sub un înveliș religios, al cărui discurs a fost voit arhaizat, în spiritul vremurilor biblice, și împănat cu povești aparent naive. Astfel, povestea „naivă” a păcatului originar, așa cum este relatată de textul Bibliei, camuflează un diferend științific axat exclusiv pe ingineria genetică, abordată diferit de Dumnezeu și de Satana. Singurul și adevăratul motiv al conflictului dintre Dumnezeu și Satana, care a dus la războiul dintre cele două tabere, a fost generat de structura ADN-ului uman. Stabilit prin inginerie genetică de specialiștii lui Dumnezeu, el a fost modificat ulterior de cei ai lui Satana, „păcatul originar” nefiind decât un pretext religios comparabil cu firul epic aparent naiv al Facerii, dar și al întregii Biblii. „Și s-a făcut război mare în cer : Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Iar balaurul și îngerii lui au stat în luptă” (Apocalipsa 12, 7)  –  (pag. 250-251).
Acest pasaj lămurește cu vârf de măsură întregul mesaj pe care Lucia Ferescu este „autorizată” de creatorul ei să ni-l transmită, înainte ca ciclul existențial în care ne aflăm să se apropie de final (totuși, anul 2060 nu e chiar așa departe, iar ritmul evoluției tehnologice poate chiar va și accelera și scurta acest parcurs cronologic !). Poate că nu e nicidecum întâmplător faptul că undeva în proximitatea noastră, în Vlasac, pe partea sârbească a Dunării, a fost dezgropată în 1970 o piatră pe care filologul sârb Vida Tomic ar fi cetit următorul text, scris într-un alfabet care premerge celui sumerian cu două milenii : „Totul se petrece în cicluri și, când termini de băut paharul vieții, te întorci în praf” (pag. 237).
Nu știm exact cărui dumnezeu slujește Lucia Ferescu, dar asistăm la o reală și panoramică confruntare între ea și demonul Cunoașterii, Lucifer, dezbatere a cărei incandescență o depășește pe cea a zilelor de iulie de la debutul și finalul cărții… Totuși vocea lui Iisus, prin scrierea de bătrânețe a Apostolului Ioan, ne spune următoarele : „Eu, Iisus, l-am trimis pe îngerul Meu să vă mărturisească vouă acestea cu privire la Biserici. Eu sunt rădăcina și odrasla lui David, steaua strălucitoare a dimineții” (Apocalipsa 22, 16). De aici încolo orice dezvoltare speculativă se poate multiplica după darul și chemarea fiecăruia…
O scriere ezoteric-literară cu adevărat pasionantă, erudită, documentată, conectată la informațiile și cugetările cele mai vii și mai actuale, la cercetări existente în fizică, astrofizică, medicină, genetică, arheologie și mai câte altele, de aceea este cu atât mai misterios faptul că existența ei în „piața ideilor” naționale este atât de anemică, tinzând spre zero… Dar asta, din punctul meu de vedere, poate fi o dovadă cât se poate de clară că scrierile cu adevărat valoroase nu trebuie „marchetizate” cu orice preț, nici trâmbițat prea mult nu e nevoie despre ele, ci se cade ca acestea să fie descoperite, savurate cu încetul, dezghiocate cu țârâita, latent, căci în acest fel pot produce și un efect placebo cititorului autentic, liber, neostenit, vicios în ale cunoașterii.

(preluare de pe blogul Ochiul de veghe)

Lasati un comentariu

Comentariu