În urmă cu vreun an şi jumătate, Boris Kachka de la New York Magazine a provocat un imens scandal scriind despre supralicitarea unor autori de blockbusters fără de care piaţa de carte americană şi-ar fi pierdut de tot identitatea. Scăderea generală a vînzărilor, cheltuielile aberante angajate pentru titluri mediocre, problemele unor mari distribuitori ca Barnes and Noble ar fi fost încununate, scria jurnalistul, de prostia vînării celor mai mari contracte cu putinţă pentru autori – de regulă, contracte de şapte cifre, care-i făceau să turbeze de invidie pe scriitorii şi editorii europeni. De curînd, văzînd cîţiva editori francezi care publică mici manuale explicative mai ales pentru autori (pe teme precum  « ce costă ? », « cît costă ? », « de ce cîştigă autorul atît de puţin ? » etc.), mi-am amintit de « scandalul Kachka » şi am căutat datele concrete care au făcut senzaţie în 2008.

Am regăsit într-un articol din Livres Hebdo şi cifrele publicate de o economistă de la Harvard, Anita Elberse, despre Hachette Grand Central : în 2006, media de cîştig a editurii a fost de 100 000 de dolari pe fiecare din cele 61 de titluri publicate, dar, dacă era scos din calcul blockbuster-ul anului, media devenea 18 000… Or, asta nu era nici măcar o sumă de supravieţuire, darămite una cu care să te mîndreşti. Diferenţa – enormă – produsă de bestseller ar putea explica deci, cel puţin teoretic, foamea de titluri similare. Problema e că succesul nu e niciodată sigur. Ba e aproape sigur că bestseller-ul « programat » – cu potop de operaţiuni promo şi gigantic avans plătit autorului – se poate transforma într-o « frumoasă » pierdere. În articolul cu cîntec al lui Boris Kachka apăreau patru exemple de pomină :

– The Glass Books of the Dream Eaters, de Gordon Dahlquist, editat de Bantam
Avans : 2 milioane de dolari pentru două cărţi. Tiraj : 120 000 exemplare. Vînzări : 22 000. Pierdere : 851 000 de dolari pentru prima carte.

– Thirteen Moons, de Charles Frazier, editat de Random House
Avans : 8 milioane de dolari. Tiraj : 750 000 exemplare. Vînzări : 368 000. Pierdere : 5,5 milioane de dolari.

– Sacred Games, de Vikram Chandra, editat de Harper
Avans : 1 milion de dolari. Tiraj : 200 000 exemplare. Vînzări : 51 000. Pierdere : 655 750 de dolari.

– Bright Shiny Morning, de James Frey, editat de Harper
Avans : 1 milion de dolari. Tiraj : 300 000 exemplare. Vînzări : 65 000. Pierdere : 1,06 milioane de dolari.

Acum, după vreo doi ani de criză, asemenea discrepanţe între aşteptări şi realizări sînt parcă mai uşor de citit în cheia speculaţiilor dezastruoase pe care le-au făcut băncile avide de cîştiguri nebuneşti, punînd în pericol, cu iresponsabilitatea lor, sistemul financiar mondial. Nimănui, adică, nu-i mai par simple pariuri ratate, făcute pe cai morţi sau nenăscuţi. Mulţi editori, deşi bănuiţi de o inteligenţă superioară, au jucat la curse cot la cot cu inconştienţii din « sistem ».
Riscul e o componentă stabilă şi destul de calculabilă a sectorului editorial. În cazurile citate însă, cuvîntul « risc » îşi pierde înţelesul tradiţional. Mai normal ar fi să vorbim de « loterie », or loteria nu are nimic de-a face cu valorile invariabil asociate cu cartea de cînd se ştie ea. De ce-ar trebui să regretăm deci că « bula editorială » a fost înţepată de cei chemaţi să tragă orbeşte la loz în plic ?! Mai bine să aplaudăm întoarcerea modestă la riscul stabil şi calculabil, la cinstita nesiguranţă.