Introducerea autorului

luni 24 sept. 2018

Noi mărturii despre
România penală (2013-2017) 

Politică, justiţie şi servicii secrete în ofsaid

A spune adevărul, chiar dacă e trist

Cu aproape patru ani în urmă, Editura Compania mi-a publicat cartea România penală văzută de un senator fost procuror, care cuprinde declaraţii politice şi interpelări pe care le-am făcut în Senatul României în perioada 2010-2013. Cele mai multe dintre ele îi priveau pe protagoniştii guvernării portocalii (preşedintele Traian Băsescu, premierii Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, ministresa Elena Udrea) şi pe şefii principalelor unităţi de parchet (Parchetul General, DNA, DIICOT), serviciilor secrete (SRI, SIE, SPP, STS) şi ai altor instituţii de forţă (MAI, ANAF, ANI, CCR). Concluzia cărţii era că în timpul regimului Băsescu a fost constituit un grup infracţional organizat la cel mai înalt nivel statal şi că în fruntea principalelor instituţii din ţara noastră au fost promovaţi, în baza principiului nulităţilor controlabile, oameni relativ tineri, cu pregătire precară, mediocră şi experienţă redusă, care erau, de regulă, şantajabili şi au manifestat obedienţă faţă de tutorii şi protectorii lor politici. Cartea se încheie cu declaraţii şi interpelări din 2013 în care i-am avut în cătare pe liderii principali ai PSD, respectiv pe Victor Ponta, în calitate de preşedinte al PSD şi prim-ministru al guvernului României, şi pe Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al PSD, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale.
Majoritatea afirmaţiilor mele au fost confirmate de evoluţiile ulterioare, inclusiv de dezvăluirile mai recente ale fostului deputat Sebastian Ghiţă, ale fostului colonel SRI Daniel Dragomir şi ale jurnalistului Dan Andronic, directorul ziarului Evenimentul zilei. România a devenit un stat aproape eşuat după cele două mandate prezidenţiale ale lui Traian Băsescu. Chiar şi acesta a recunoscut anul trecut că România a devenit un stat mafiot şi un stat poliţienesc. De la statul clientelar din timpul guvernării Năstase s-a ajuns la statul mafiot sub preşedinţia lui Băsescu, iar în ultimii ani tendinţa este evoluţia spre un stat disciplinar, poliţienesc. Statul de drept a intrat sub controlul binomului SRI-DNA, care a dominat Parlamentul, guvernul, justiţia, administraţia publică şi presa. Şefi de servicii secrete în tandem cu şefi de unităţi de parchete au ajuns să destructureze partide politice şi să constituie partide noi, de tip balama, ca UNPR, pentru a configura noi majorităţi politice, şi chiar să impună liderii unor partide, ca în cazul fostului preşedinte al PSD, Victor Ponta. Lupta anticorupţie a derapat spre răfuieli politice şi a intrat într-o fundătură după denunţarea protocoalelor care au instituţionalizat binomul SRI-DNA. Justiţia scârţâie din toate încheieturile şi trebuie resetată, după cum a spus-o însuşi actualul ministru de Justiţie, Tudorel Toader. Încrederea românilor în justiţie şi în instituţiile de forţă a scăzut considerabil.
Instituţionalizarea şi eficienţa binomului SRI-DNA au fost confirmate de rapoartele de activitate ale SRI pe anii 2009 şi 2013, în care au fost menţionate echipele operative mixte pro­curori-ofiţeri SRI şi s-a consemnat că juriştii SRI i-au ajutat pe procurorii DNA să instrumenteze 462 de dosare în 2013, inclusiv sub aspectul încadrării juridice. Conform unei analize realizate de profesorul universitar şi avocatul Radu Chiriţă, între 2010 şi 2015 în România au fost adresate instanţelor de judecată 109 946 de solicitări pentru mandate de interceptare telefonică, din care au fost aprobate 102 729 (93 %), ceea ce înseamnă că au fost interceptate minimum 300 000 de persoane (luând în calcul o medie de trei persoane interceptate pe un mandat). Potrivit rapoartelor anuale de activitate ale SRI, în perioada 2005-2015 Serviciul a pus în executare peste 250 000 de autorizări pentru interceptarea comunicaţiilor, numărul acestora cres­când de la un an la altul şi ajungând în 2014 să fie de 11 ori mai mare decât în 2005. SRI a devenit campion mondial la ascultat, dacă avem în vedere analiza statistică a Fundaţiei Friedrich Ebert Stiftung România, potrivit căreia SRI a solicitat şi a obţinut de 16 ori mai multe mandate de siguranţă naţională decât FBI, raportat la populaţia României, care este de circa 16 ori mai mică decât cea a Statelor Unite ale Americii, în condiţiile în care prima putere a lumii se confruntă cu ameninţări la siguranţa naţională mult mai numeroase şi mai grave.

Încrederea în politicieni a ajuns din nou într-un impas. Victor Ponta a fost o mare dezamăgire, dovedind lipsă de substanţă şi amatorism, acoperite cu demagogie şi tupeu. Guvernul tehnocrat, condus de « bruxellezul » Dacian Cioloş, a fost un eşec lamentabil. Guvernul PSD-ALDE, constituit şi condus de Liviu Dragnea, cu Sorin Grindeanu premier formal, a fost unul dintre cele mai slabe şi efemere guverne postdecembriste, care-şi dispută « lanterna roşie » cu guvernul PDL-UNPR-UDMR, condus de Mihai Răzvan Ungureanu. Ajuns la jumătatea mandatului, preşedintele Klaus Iohannis nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor şi nu a confirmat speranţele suporterilor săi. Presa autohtonă a devenit tot mai puţin independentă şi credibilă, fiind controlată de anumiţi moguli sau de serviciile secrete. Fostul director George Maior a recunoscut că SRI are agenţi acoperiţi în presă – a circulat ideea că ar exista peste 200 de ziarişti acoperiţi. Biserica, aflată altădată pe primul loc în încrederea românilor, a început să fie afectată de scandaluri grave de corupţie şi de homosexualitate.
Personajele principale ale primei mele cărţi au ajuns între timp în istorie, iar unele dintre ele chiar în puşcărie. Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost şi este luat la întrebări de Par­chetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi se află în vizorul DNA în anumite anchete anticorupţie. Campania anticorupţie a făcut însă ravagii în familia fostului preşedinte : fratele său, Mircea, a fost arestat, trimis în judecată şi condamnat, iar ulterior a fost inculpată şi trimisă în judecată fiica sa Ioana, ginerele său, avocatul Radu Pricop, şi nepotul său de frate, Dragoş Băsescu. Mai mulţi foşti colaboratori apropiaţi ai lui Traian Băsescu, ca fostul consilier şi ministru Elena Udrea, fostul preşedinte al ANAF, Sorin Blejnar, fostul preşedinte al ANI, Horia Georgescu, fostul ministru adjunct de Justiţie şi procuror-şef al DIICOT, Alina Bica, au fost arestaţi şi trimişi în judecată de DNA în mai multe dosare pentru fapte de corupţie. În unele dintre aceste dosare au fost condamnaţi în primă instanţă la pedepse cu executare (între 3 şi 6 ani de închisoare). Un alt colaborator apropiat al ex-preşedintelui Traian Băsescu şi apoi al fostului premier Victor Ponta, generalul Gabriel Oprea, fondatorul şi ex-preşedintele UNPR, simbolul trădării politice în numele interesului naţional, a dispărut de pe scena politică după ce a fost inculpat şi trimis în judecată, cu asentimentul şefilor binomului SRI-DNA, pe care îi servise înainte cu devotament. Fostul preşedinte al PSD, Victor Ponta, a fost trimis în judecată într-un dosar şi este învinuit sau inculpat pentru fapte de corupţie în alte dosare instrumentate de DNA. Actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv (2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată) în dosarul referendumului din 2012 şi este judecat în prezent de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru instigare la abuz în serviciu şi fals intelectual.
Pe de altă parte, generalul Florian Coldea, şeful operativ al SRI în calitate de prim-adjunct al Serviciului, a fost demis cu greu după aproape 12 ani de exercitare arbitrară şi abuzivă a funcţiei, confirmând eticheta de « câine de pradă al democraţiei » pe care i-am aplicat-o într-o declaraţie politică din mai 2013. Fostul director al SRI, George Maior, a trebuit să demisioneze cu doi ani înaintea sa, în ianuarie 2015, plecând ulterior ambasador la Washington. Generalul Alexandru Burian, fost prim-adjunct al directorului SPP, considerat şeful poliţiei politice a lui Traian Băsescu, şi generalul Marcel Opriş, care a deţinut funcţia de director al STS în perioada 2005-2017, când l-a slujit cu sârg pe Traian Băsescu, mai ales la realegerea sa în decembrie 2009, au trebuit să se pensioneze. A ieşit la pensie, fără să lase regrete în urmă, şi fostul preşedinte fără operă şi fără vocaţie al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean. Alţi corifei ai regimului Băsescu au fost mai norocoşi, rămânând implantaţi în instituţii fundamentale prin dobândirea unor sinecuri politice. Fostul procuror-şef al DNA, Daniel Morar, a fost răsplătit de ex-preşedintele Traian Băsescu cu un post de judecător la Curtea Constituţională după expirarea celui de-al doilea mandat în fruntea DNA. Tot cu un post de judecător la Curtea Constituţională a fost răsplătită fosta preşedintă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, dar de către preşedintele Klaus Iohannis, după expirarea celui de-al doilea mandat în 2016 şi pensionarea sa. În schimb, « juristul tânăr şi pregătit » Traian Igaş, care a fost propulsat ministru de Interne de fostul preşedinte Traian Băsescu, deşi a rămas repetent şi a absolvit liceul în jurul vârstei de 30 de ani, iar în jurul vârstei de 40 de ani a absolvit la fără frecvenţă o facultate de drept privată, cu media generală 6,25, a devenit un anonim. Au rămas însă în funcţie, ca vestigii ale regimului băsist, generalul Silviu Predoiu, prim-adjunct al directorului SIE, care deţine de multă vreme şefia interimară a acestui serviciu, şi generalul Lucian Pahonţu, directorul SPP.
Cel mai reprezentativ simbol al regimului Băsescu rămas în funcţie este Laura Codruţa Kövesi, care, după două mandate de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a preluat şefia DNA, tot cu sprijinul decisiv al fostului său înger păzitor de la Palatul Cotroceni, aflându-se în exercitarea celui de-al doilea mandat de procuror-şef al DNA. În ultimul an, imaginea sa a fost extrem de şifonată de scandalul cu plagiatul tezei sale de doctorat, de dezvăluirile privind întâlnirile sale frecvente şi nejustificate cu politicieni, oameni de afaceri şi şefi de servicii secrete, de devoalarea protocoalelor încheiate de Parchetul General şi DNA cu SRI sub patronajul său şi de apariţia unor procurori-problemă în DNA, acuzaţi de fapte penale, unii chiar arestaţi şi trimişi în judecată, ca Lucian Papici şi Emilian Eva, care au activat în structura centrală, sau ca Mircea Negulescu, zis « Portocală », de la Serviciul Teritorial Ploieşti, şi Ciprian Man de la Serviciul Teritorial Oradea. Grăitor este faptul că în ultimele luni, după retragerea SRI din Binom, DNA nu a mai ieşit cu nici un caz major în faţa opiniei publice. Nu este exclus ca, după toate aceste scandaluri care au afectat grav imaginea şi credibilitatea DNA şi după publicarea concluziilor Inspecţiei Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în urma recentului control efectuat la structura centrală, să asistăm la o diminuare considerabilă a rolului şi poziţiei principalei instituţii anticorupţie din România. Aşa cum s-a întâmplat cu Agenţia Naţională de Integritate, care, după scandalurile provocate de fostul preşedinte Horia Georgescu, care au culminat cu arestarea şi trimiterea sa în judecată pentru fapte de corupţie, a devenit o instituţie emasculată, fiind tot mai puţin vizibilă, aproape inexistentă.
Edificator, dar trist în acelaşi timp, chiar deprimant este faptul că la ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în decembrie 2016, românii au trebuit să aleagă între două odrasle de miliţieni ceauşişti, Liviu Dragnea şi Dacian Cioloş, doi poli­ticieni carierişti, oportunişti şi traseişti, conectaţi la serviciile secrete, la Sistem, la vechiul establishment comunisto-securist, de care nu mai reuşim să scăpăm. Ca un făcut, aproape toate piesele grele ale regimului portocaliu au legătură cu vechile reţele comuniste şi securiste, începând cu fostul preşedinte Traian Băsescu. Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a fost procuror comunist timp de aproape un deceniu, iar tatăl său, Vasile Gherghescu, a fost membru al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România în perioada în care preşedintele acestuia a fost Nicolae Ceauşescu, care l-a decorat cu Steaua Re­publicii. Fostul director al SRI, George Maior, a fost vicepreşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România pe Centrul Universitar Cluj-Napoca, iar tatăl său, Liviu Maior, a fost colaborator al Securităţii şi secretar PCR la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Laura Codruţa Kövesi, procuror general al României în perioada 2006-2012 şi procuror-şef al DNA din 2013 până în prezent, este fiica unuia dintre cei mai longevivi procurori-şefi comunişti din România, activând în oraşul Mediaş. Fostul preşedinte al Înaltei Curţi, Livia Stanciu, a fost procuror în regimul comunist timp de 10 ani. Un fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt-Hăineală, este fiica unui fost procuror-şef comunist al judeţului Covasna, iar un alt preşedinte al acestei instituţii, Adrian Bordea, este fiul fostului general de Securitate Aron Bordea. Tatăl fostului secretar general şi preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a fost gardian şi comandant de penitenciar în timpul dictaturii ceauşiste. Fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, şeful operativ al acestui serviciu secret, este nepotul controversatului general Dan Gheorghe, care este văr primar cu mama sa, a deţinut funcţii importante în Securitate, DGIPI, SRI şi SIPA, şi l-a ajutat substanţial la început de carieră. Fostul prim-adjunct al directorului SPP, generalul Alexandru Burian, a fost activist UTC pe lângă Academia Militară, iar cel mai longeviv şef al serviciului secret al Ministerului Afacerilor Interne, chestorul Virgil Ardelean, unchiul lui Dacian Cioloş, a fost ofiţer de miliţie aproape două decenii, precum şi secretar UTC şi secretar PCR pe Miliţia municipiului Cluj-Napoca. Actualul prim-adjunct şi director interimar al SIE, generalul Silviu Predoiu, este fiul unui colonel care a deţinut funcţii de conducere în Miliţie şi Securitate.
Din păcate, nici opoziţia nu a rupt legăturile cu Securitatea şi cu defunctul PCR – se pot da multe exemple în acest sens din noua gardă de politicieni. Fostul prim-vicepreşedinte al PNL, Bogdan Olteanu, fost preşedinte al Camerei Depu­ta­ţilor şi apoi viceguvernator al Băncii Naţionale a României, mulţi ani mâna dreaptă a liderului liberal Călin Popescu Tări­ceanu, este nepotul cunoscutei cominterniste Ghizela Vass, care a deţinut o lungă perioadă funcţia de secretar cu relaţii internaţionale în PCR. Un alt fost prim-vicepreşedinte al PNL, Dan Motreanu, fost ministru al Agriculturii, aspirant la un moment dat la funcţia de preşedinte al partidului, a avut tatăl ofiţer de Securitate la Orăştie şi Deva. Tatăl Alinei Gorghiu, marea speranţă a preşedintelui Iohannis, care a impus-o în func­ţia de preşedinte al PNL, a avut tangenţe cu Securitatea, iar soţul său, Lucian Isar, fost ministru liberal, este fiul generalului Ion Isar, care descinde din vechea Securitate. Actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, a recunoscut că tatăl său a fost ofiţer de Securitate în anii ’50, având gradul de căpitan.
Nu am fost adeptul unei lustraţii totale şi nu cred că toţi urmaşii foştilor securişti, miliţieni sau activişti comunişti trebuie să răspundă, sub aspectul carierei, pentru greşelile părinţilor lor. Dar cred că astfel de descendenţi trebuie verificaţi şi analizaţi cu maximă atenţie atunci când sunt vizaţi pentru funcţii în instituţii fundamentale şi trebuie monitorizaţi în exerciţiul acestora, având în vedere că au crescut în familii cu crezuri şi mentalităţi totalitare şi că există riscul ca ei să nutrească nostalgii după defunctul regim comunist. O verificare şi o monitorizare mai atente ale unor astfel de persoane nu ar avea un caracter nelegal, abuziv. În Germania, de exemplu, guvernul alocă anual o sumă considerabilă pentru a obţine date privind influenţa fostelor reţele naziste asupra autorităţilor cen­trale, deşi au trecut mai bine de şapte decenii de la înfrângerea nazismului. O astfel de abordare ar fi indicată şi în România în condiţiile în care, în ultimul deceniu, cu aportul unor şefi de instituţii ca Monica Macovei, Laura Codruţa Kövesi, George Maior, Florian Coldea, Livia Stanciu, Horia Georgescu, a fost instaurat în ţara noastră un fel de neobolşevism, care ne readuce în minte tragicul şi obsedantul deceniu de după instaurarea comunismului.
Nu mă consider un depozitar sau un propovăduitor al adevărului absolut. Dar am satisfacţia că, pe parcursul celor două mandate deţinute în Parlamentul României, am spus mai multe adevăruri, în pofida obstrucţiilor şi etichetărilor de care am avut parte. Nu am spus aceste adevăruri mânat de vreo ură în cheie robespierriană. Cred însă că adevărul trebuie spus până la capăt şi cu orice preţ pentru a ne elibera de fantomele trecutului şi pentru a ne vindeca de bolile ultimelor decenii, dacă vrem să construim o Românie demnă, prosperă şi durabilă.

Valer Marian

Lasati un comentariu

Comentariu