În Paris, pe Rive Gauche, în locurile încărcate de istorie, litere şi arte, metrul pătrat a ajuns să coste exorbitant, şi la închiriere, şi la vînzare, în primii ani de după 2000. Creşterea imobiliarelor nu era diferită pe Rive Droite – adică de cealaltă parte a Senei –, doar că acolo, în cartierele de afaceri, cu magazine de lux, mari cabinete de avocatură şi bulevarde rezidenţiale ale înaltei burghezii, umflarea preţurilor părea mai uşor de amortizat şi nu afecta prea mult înfăţişarea grandioasă a locurilor. Rive Gauche, în schimb, s-a schimonosit rău. S-au retras mai întîi o seamă de librării cu miros bun, s-au închis galerii, apoi au împachetat o sumedenie de edituri cu moţ – recent, Seuil-La Martinière a pornit-o chiar spre periferie –, agenţi şi agenţii diverse s-au tupilat în spaţii mai mici, vecine cu centura Capitalei. În locul lăsat liber la stradă s-au năpustit comerţurile la modă, cele care răspund la aşteptările turistului preformatat, dar îi irită cumplit pe parizianul de viţă şi pe orice francez de gust cultural. Acesta ridică ochii la ceruri şi recită excedat inventarul recent din Saint-Germain : ţoale, papuci, zdrăngănele, zarafi, gadgeturi, sandvişuri, îngheţată, ţoale,
papuci… Zona în care locuisem, lucrasem, alergasem, sprijinisem atîtea mese de cafenea şi bistrou era, în ultimii ani, desfigurată. A, ce bucurie să văd că o mică galerie, o papetărie, o agenţie foto supravieţuise în localul ei ! Dar şi cînd intram şi aflam de la o voce lăcrămoasă că « noi tocmai ne pregătim să ne mutăm »…

Schimbarea asta de lume cu aer liberal şi dinamic (aggressive, cum ar veni, pe linia modelului importat în forţă, rapid şi stupid, ca peste tot) a îngrăşat iritarea locală pînă cînd a fost atinsă şi faimoasa masă critică. Asta s-a petrecut în 2008, rezultă din articolul lui Didier Jacob apărut în ultimul Nouvel Obs (25-31 martie 2010). Mai precis, atunci „s-a supărat” primăria Parisului şi a însărcinat o firmă mixtă (una în care ea deţine 60 %) să achiziţioneze spaţii comerciale în Saint-Germain-des-Prés, să le repare şi să le dea o faţă, ca să le închirieze apoi la preţuri rezonabile unor actori culturali, mai ales librari şi editori. Acţiunea a prins, iar refluxul « cărţarilor » a şi început. Mai mult, o adjunctă a primarului declară cu mîndrie că primăria Londrei, enervată la rîndul ei de dispariţia librăriilor independente, studiază atent modelul francez. Numai veşti bune, să nu-ţi vină să crezi ! Să fi înţeles atîta amar de lume că banii sînt extraordinari dar nu ţin loc de viaţă ?