O toamnă a tuturor încercărilor

luni 12 aug. 2019

Petru Romoşan       

Configuraţia politică românească e la fel de confuză, de avariată ca mai peste tot, de la Hong Kong la Londra, în Germania, Franţa sau Italia şi mai ales în SUA, centrul (încă) al puterii globale. Mult temuta manifestaţie din 10 august de la Bucureşti s-a dovedit a fi un eşec de proporţii pentru presupusa opoziţie. Adică, de fapt, pentru structurile de forţă care se amestecă atât de grosolan în viaţa politică locală, sub control şi instructaj străin sau pur si simplu ca să facă plăcere unor agenţii externe care nu înţeleg nimic din România. La fel cum nu înţeleg nimic nici din celelalte foste ţări comuniste din Centrul şi Estul Europei pe care le storc nemilos de resurse.
De ce a mai manifestat PNL, cu cei doi lideri comici în frunte, Ludovic Orban şi Rareş Bogdan, împotriva PSD-ului, de vreme ce candidatul lor la preşedinţie, fostul preşedinte Klaus Iohannis, face blat cu Viorica Dăncilă şi încearcă s-o aducă pe marioneta lui Dragnea în turul doi al prezidenţialelor ? La fel de suprarealistă, de dadaistă e şi participarea la protest a liderilor şi a susţinătorilor USR, de vreme ce USR nu vrea să ajungă la guvernare acum, ci numai după anticipate, pe care probabil le vrea cuplate cu alegerile locale. Poate că Iohannis şi PNL speră să refacă şmecheria de acum cinci ani cu alegerile câştigate dubios împotriva prea puţin prezidenţiabilului Victor Ponta, împins şi el în faţă (tot STS ? tot „numărătoarea lui Stalin” ? tot „statul paralel” ?).
Cu Dan Barna în turul doi, Iohannis şi adunătura sa din ce în ce mai militarizată la vedere (vezi şi fotografia cu Iohannis şi generalii de la 1 Decembrie 2018) ar pierde cu brio. Pentru că „neomarxistul”, „progresistul” Dan Barna ar fi votat şi de electoratul PSD, şi de cei care vor să scape şi de PSD, şi de PNL, care pentru ei sunt tot un drac securistic. Şi nu va mai conta că Dan Barna, Dacian Cioloş, USR sunt amatori în politică şi în administraţie, sunt fii şi nepoţi de securişti şi activişti (vezi lista lui Mugur Ciuvică), şi reprezintă doar interese apăsat globaliste. Dar sunt noi, proaspeţi, necompromişi complet încă, aşa cum sunt ceilalţi.
Pe scena politică şi economică internaţională, războiul comercial (trade war) dintre SUA şi China atinge cote halucinante, care contribuie decisiv la încetinirea creşterii economice globale şi pot previzibil contribui la marea criză care se tot anunţă. China şi-a devaluat competitiv moneda şi a oprit importul de produse agro-alimentare din SUA, lovind direct în electoratul lui Trump. Donald Trump a impus deja taxe vamale enorme importurilor din China şi anunţă altele noi. Agresiunile, mai întâi verbale (pe Twitter), ale preşedintelui american au fost urmate de sancţiuni economice şi de rupere de tratate importante, cu Rusia, China, Iranul, Turcia şi chiar cu UE, aliat major. UE nu mai urmează orbeşte linia politică de la Washington şi are propriile ei probleme insurmontabile. (După unii experţi, devaluarea yuanului ar fi fost dictată de încetinirea structurală a creşterii economiei chineze, iar estimările greşite ale lui Donald Trump şi ale echipei sale de experţi ar veni dintr-o încetinire similară a economiei americane. De altfel, schimburile economice globale au scăzut semnificativ încă de la începutul anului.)

Cea mai mare îngrijorare pentru UE vine de la Londra şi de la noul ei prim-ministru, Boris Johnson, care pare că pregăteşte un hard Brexit, un Brexit nenegociat cu UE. Pericolul e mult mai mare pentru UE – UE a impus, de fapt, un deal inacceptabil britanicilor – decât pentru Regatul Unit, care va rămâne în conturi cu vreo 40 de miliarde de lire sterline, tocmai bune de investit în propria lui economie destul de violentată. Să vedem cu ce vor mai fi plătiţi europarlamentarii români, printre care Traian Băsescu, Rovana Plumb, Vasile Blaga, Rareş Bogdan, Carmen Avram, toţi mari oportunişti scoşi din pălărie de STS şi de „deep state”-ul nostru foarte „intelligent”.
În Italia, Matteo Salvini, şeful Ligii, partid naţional şi suveranist, fals etichetat de extremă dreaptă, vicepremier şi ministru de Interne, încearcă să declanşeze, în plin august, alegeri anticipate. Partidul său a depus o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern. Foarte probabil, noul Mussolini al Italiei (la început şi acela doar naţional şi popular), Matteo Salvini, va reuşi să câştige alegerile, europarlamentarele şi sondajele îl dau câştigător, şi să formeze un nou guvern al său. Cu Salvini prim-ministru în Italia, împreună cu Viktor Orbán în Ungaria, cu catolicul Jarosław Kaczyński în Polonia şi cu Boris Johnson în Marea Britanie, se anunţă zile grele, sumbre pentru „motorul” franco-german, oricum deja foarte gripat şi copleşit de alte dificultăţi interne.
Aurul, francul elveţian, yenul japonez, valori-refugiu, cresc îngrijorător de la începutul lunii iulie. Dimpotrivă, după Figaro Économie, obligaţiunile de stat scad puternic. Banca Centrală a Elveţiei a vândut masiv franci şi a cumpărat celelalte valute. Speculatorii strategici nu mai ştiu încotro să-şi îndrepte plasamentele, toate devin nesigure. Crizele mari încep, în general, la începutul toamnei, odată cu terminarea vacanţelor în Occident. Tot aşa şi grevele şi mişcările sociale. Butonul declanşator al avalanşei pare a fi la îndemâna primului-ministru britanic, care va scoate Marea Britanie din UE fără acord negociat.
Alegerile prezidenţiale româneşti din noiembrie s-ar putea să devină cu totul irelevante. Pe fond de război comercial global, de război al monedelor, devaluate una după alta – dolarul şi euro au început deja, după yuanul chinez –, pe fond de hard Brexit, cu o Italie condusă de suveranistul Salvini, pot fi preşedinţi şi Viorica Dăncilă, şi Dan Barna, şi Călin Popescu Tăriceanu. Iar Iohannis îşi poate încheia cariera, ca un produs politic expirat.

 

Lasati un comentariu

Comentariu