Petru Romoşan

Nu, nu e vorba nici de Orson Welles, nici de celebrul film din 1949 al lui Carol Reed după un scenariu de Graham Greene, e vorba doar de fostul pesedist Victor Ponta. Doi candidaţi la alegerile prezidenţiale din noiembrie, amândoi cu şanse de a intra în turul doi, sunt deja cunoscuţi : Dan Barna şi inevitabilul Klaus Iohannis. Unul, Dan Barna, este, asemenea lui Emmanuel Macron în Franţa, pe care îl repetă în mai multe privinţe, candidatul sistemului global, al mondialiştilor. Al doilea, Klaus Iohannis, este candidatul sistemului băştinaş, deşi e sas şi luteran, sau tocmai de aceea de fapt, al factorului intern, factor aliniat voluntar intereselor Germaniei şi total obedient la dogma europeistă, adică la noul Sfânt Imperiu Roman de Naţiune Germană în creştere.
Politica externă a României, mai ales în interiorul UE, e pusă de ani buni, prin Traian Băsescu, pe pilotul automat Germania. Adică România nu mai are nici un fel de politică externă. Au funcţionat amintiri, reflexe recesive din cel de-al doilea război mondial – Ion Antonescu e un mit inoxidabil al Securităţii –, când România a fost ocupată de Hitler, plus experienţa relaţiilor personale cu cancelarul Helmut Kohl a ultimului şef al Securităţii, gen. col. Iulian Vlad, decedat nu demult, care era şi organizatorul vizitelor în străinătate ale lui Nicolae Ceauşescu. Trebuie probabil reamintit că România e o gerontocraţie securistă, foarte secretă, impenetrabilă – e vorba de supravieţuirea noastră în istorie. Suntem urmaşii dacilor, străvechi stăpâni ai acestor locuri, bătrânii tarabostes conduc cu adevărat, deşi nu se vorbeşte deloc despre asta. Ocupantul rus a învăţat aceste lucruri încă din anii ’50, când şi-a şi retras trupele, vor învăţa şi „partenerii” americani şi germani.
Obiectivul globaliştilor, braţ la braţ cu o parte din factorul intern, a fost, după revenirea în forţă a PSD în ultimii ani ai mandatelor lui Băsescu, destructurarea celui mai mare partid din România, succesorul natural al fostului partid unic. Folosind oportun, cu cinism tragedia de la Colectiv, prin Liviu Dragnea, un fost apropiat al lui Petre Roman şi Traian Băsescu, un pedist deci, prin guverne compuse din activişti deplorabili, cu prim-miniştri agăţaţi, instrumentaţi şi, în plus, fără statură, prin fragmentare (partidul PSD 2 al fostului preşedinte PSD şi prim-ministru Victor Ponta), partidul socialist (PSD, devenit naţional şi populist) a luat-o rău la vale. Candidatul lui la prezidenţiale, Viorica Dăncilă, cu scorul dezastruos care e uşor de anticipat, va pregăti viitoarele înfrângeri istorice la alegerile locale şi parlamentare.
Pretenţia fostului liberal Călin Popescu Tăriceanu de a candida pentru PSD e şi tupeistă, şi absurdă. Chiar aşa ? După ce a făcut o carieră supradimensionată ca penelist pe spinarea PSD, vrea să mai obţină şi preşedinţia României tot în numele PSD ? PSD-ului nu i-ar mai rămâne decât să se autodizolve. Şi asta dincolo de faptul că şansele lui Tăriceanu de a câştiga alegerile sunt la fel de improbabile ca şi cele ale Vioricăi Dăncilă, cu tot discursul lui foarte îngrijit, compus de câţiva intelectuali cunoscuţi.

Singurul candidat cu şanse reale al PSD, capabil să-i învingă şi pe Dan Barna, şi pe Klaus Iohannis, şi chiar STS-ul care numără voturile este Victor Ponta. Cu condiţia să fie susţinut realmente de PSD şi de o parte importantă a electoratului liberal, care-l identifică just pe Klaus Iohannis cu Traian Băsescu, omul prin care Iohannis a fost ales de factorul intern, de areopag, de sfatul bătrânilor. Dar timpul probabil prea scurt rămas până la data limită a înscrierii pe listele electorale nu mai lasă loc de prea multe jocuri politice bizantine.
Victor Ponta, cu toate păcatele lui, descrise în câteva editoriale de Sorin Roşca Stănescu, care şi lansează ipoteza candidaturii acestuia, s-ar putea alinia tendinţei iliberale din Centrul şi Estul Europei, reprezentată de Viktor Orbán în Ungaria şi de Jarosław Kaczyński în Polonia, iar în Occident de Matteo Salvini în Italia şi de Boris Johnson în Marea Britanie. Tendinţa iliberală îi defineşte, de altfel, şi pe Donald Trump, şi pe Vladimir Putin, ca să nu mai vorbim de preşedintele chinez, Xi Jinping. Un iliberalism care poate fi numit foarte bine şi protecţionism sau patriotism economic, într-o lume deşănţat neoliberală, deja excesiv controlată de capitalul global.
Poate fi Victor Ponta al treilea om al alegerilor prezidenţiale din România ? Da, cu o primă condiţie obligatorie, aceea de a se înscrie în cursa electorală. În fond, dacă Victor Ponta îşi va anunţa unilateral candidatura, doar în numele partidului său, Pro România, atât întâmplătoarea Viorica Dăncilă, cât şi marginalul Călin Popescu Tăriceanu ar trebui să renunţe la candidaturile lor de orgoliu, fără şansă, şi să-l susţină pe fostul pesedist. Dacă mai vor să rămână în politică. Pentru că, oricum, alegătorii PSD-ului îl vor vota până la urmă majoritar pe Victor Ponta. Iar acesta se poate dovedi, pentru prea de tot incolorul şi inodorul, ca să nu spunem mai mult, Klaus Iohannis şi pentru prea de tot inexperimentatul Dan Barna, un animal de campanie redutabil.
În săptămânile următoare, cei doi falşi „dreptaci” şi pseudodemocraţi Klaus Iohannis (liberschimbist) şi Dan Barna (neomarxist), neoliberali depăşiţi deja de imperativele populare ale momentului, se vor duce la Constantinopol, pardon, la Washington, cu plocoane, cu peşcheşuri, cu angajamente fanariote, după modelul patentat de Traian Băsescu, cu pupat papucul sultanului Donald I şi al dregătorilor săi. Cât de colonie este astăzi România ? Cum a reuşit România să devină, alături de Germania, Japonia, Coreea de Sud, un protectorat american ? România n-ar avea şi ea nevoie de o schimbare în direcţia trumpistă, iliberală, a unei „Romania First” ?