Petru Romoşan       

Merită să mai luăm în serios alegerile prezidenţiale din noiembrie 2019 ? Merită, dar nu pentru că am putea influenţa ceva cu votul nostru sau pentru că alegerea unui candidat sau a altuia ar putea schimba decisiv traseul, direcţia pe care se va înscrie România în următorii cinci ani.
Hotărârile care vor influenţa cursul vieţii românilor se vor lua tot pe Wall Street, la New York, în birouri inaccesibile, în City, la Londra, la Frankfurt şi doar secundar la Bruxelles, la Casa Albă, în 10 Downing Street, în Palatul Élysée sau la Berlin. Pentru că politicienii, oricât de vizibili ar fi în presă şi pe televiziuni, care tocmai pentru asta sunt făcute, nu au bani. Sunt cârpiţi în fund, vorba ziaristului Ion Cristoiu. Sunt numai nişte interfeţe. Aşa se întâmplă de aproape două secole, cu războaie, cu revoluţii, cu reforme, cu alegeri „democratice”, toate concepute mai ales de stăpânii adevăraţi ai inelelor, de stăpânii banilor.
De ce să ne mai agităm atunci cu câte procente au azi Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, Victor Ponta, Viorica Dăncilă, Liviu Pleşoianu, Kelemen Hunor, Gheorghe Funar, Toader Paleologu sau Alexandru Cumpănaşu ? Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta nici măcar nu vor candida. Asta dacă Mircea Diaconu va rămâne în cursă până în 10 noiembrie şi nu este cumva doar un iepure al lui Victor Ponta. Dacă rămâne, Mircea Diaconu s-ar putea chiar să câştige prezidenţialele. La fel ca actorul ucrainean Volodimir Zelenski, azi deja preşedintele ţării sale. Avem dreptul să ne gândim că în spatele celor doi actori sunt aceiaşi scamatori, cu aceiaşi finanţatori ? Avem. Deocamdată, misterul în jurul acestor manipulatori e încă aproape intact. Cel puţin la nivelul comunicării de masă. Cine are însă asemenea bănuieli şi le mai şi expune e taxat de „complotist”, „conspiraţionist”.
Deşi sondajele impuse public ni-l dau ca aproape sigur câştigător pe Klaus Iohannis, ce şi-ar dori majoritatea populaţiei ar fi o mare schimbare. Asta şi pentru că mandatul lui Klaus Iohannis apare din ce în ce mai clar ca doar un al treilea mandat al lui Traian Băsescu printr-un interpus. Printre multe altele, şeful SPP e neschimbat, a asigurat continuitatea în ciuda a tot şi a toate. Nu e întâmplător că Liviu Dragnea şi PSD au refuzat protecţia aceluiaşi SPP. Dar, până la urmă, Liviu Dragnea a fost chiar întemniţat şi Traian Băsescu continuă să filosofeze pe toate canalele.
Ultimul şi cel mai pitoresc candidat anunţat e Alexandru Cumpănaşu. Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună a scris pe Facebook că acesta „s-a căţărat indecent pe tragedia unei familii” : „Iată opinia mea. Opinia cuiva care te ştie de prin 2004. Când eu eram la Delegaţia Comisiei Europene, responsabila pentru Justiţie, Afaceri Interne şi Anti-corupţie, şi tu ai apărut de nicăieri cu un ONG căruia Ministerul de Interne îi oferea spaţiu gratis în sediul său. Nu am înţeles atunci, nu înţeleg nici acum ce anume te recomanda. Nu am înţeles nici atunci, nici acum cum se împăca activitatea civică cu statul gratis în sediile instituţiilor de stat. […] Ai crescut întrucâtva între timp. Cu sediu, maşina şi consumabile din banii de la Interne (din proiecte, fără îndoială, ca să păstraţi aparenţa legalităţii). Cu notorietate, emisiuni din care am văzut vreo două şi nu am înţeles care era competenţa ta (apropos, ce studii ai ?) şi nici scenariul. Ai stat la Interne sub (prea) mulţi miniştri. Ai accesat muuuulte programe, cu varii obiective general grupate ca reformă a Internelor. Eşti deci parte din problemă, dacă există o problemă. Spui că da. De acord. E indecent atunci să urli acum că reforma instituţiei a eşuat când tu erai acolo de vreo 15 ani exact ca să o reformezi. […] Te mai întreb public dacă, în sediul Internelor fiind, nimic din incompetenţa pe care o denunţi acum nu ţi-a sărit în ochi în toţi anii aceştia. Dai banii înapoi pe tot ce ai reformat şi a rămas la fel ? Nu îmi vei răspunde. Eşti prea mare, prea peste toate vremurile, iar eu nimeni în ţara noastră captivă” (vezi ziuanews.ro, 30.08.2019). Ceilalţi candidaţi la preşedinţie, colegii, tovarăşii de competiţie ai lui Alexandru Cumpănaşu, nu sunt şi ei tot un fel de „cumpănaşi” într-o ţară în care moravurile de la Caracal se răspândesc cu viteză şi statul de drept a intrat în disoluţie ?
Printre enigmele nedezlegate ale telenovelei tragice de la Caracal, cândva un oraş plin de umor, ar mai trebui înregistrată, în cazul Alexandrei Măceşanu, şi aceea a ADN-ului de unchi oportun al lui Alexandru Cumpănaşu, cel mai televizat estival om din România. Nu ar trebui verificat şi acest ADN ? Şi stabilit cu precizie de câte ori a apărut pe sticlă Alexandru Cumpănaşu, câte ore şi cu sprijinul cui ?
Marea absentă a comediei prezidenţialelor, cel puţin până acum, e totuşi Laura Codruţa Kövesi. Şi e foarte posibil ca „dreapta”, „progresiştii”, „rezistenţii”, „mondialiştii” şi sforarii din spatele lor să regrete la sfârşitul anului această absenţă şi că au mizat prea mult pe Klaus Iohannis şi pe Dan Barna deopotrivă. Pentru că au nevoie de doi candidaţi în turul doi. Mai ales dacă actorul şi scriitorul Mircea Diaconu va fi absolut surprinzătorul nou preşedinte.
Dar de ce ar trebui totuşi să mai ieşim la vot ? După rezultatele de la alegerile din ultimii peste 70 de ani (nu numai ultimii 30 de ani !), ar cam fi cazul să ne oprim din votat. Am votat, poate, prea mult. Şi votul a fost furat, falsificat, batjocorit. După sondajele care dau vreo 47 % pentru Iohannis, un preşedinte nul, absent, violent, simplist, avem semne îngrijorătoare că nu se va schimba nimic. E foarte probabil că vom fi din nou abuzaţi şi înjosiţi cinic. Şi totuşi. Poate votul nostru repetitiv, încăpăţânat va fi un fel de exerciţiu, de antrenament, de gimnastică pentru nişte alegeri viitoare care ar putea să fie cinstite, libere şi democratice. Un fel de genuflexiuni sau de flotări pentru viitor.