Petru Romoșan

Cu cât se va prelungi consemnarea la domiciliu a populaţiei, cu atât costurile politice pentru cei aflaţi „ghinion !” la putere, dar şi pentru cei aflaţi norocos în opoziţie dacă nu au soluţii alternative, vor fi mai mari. Mergând, probabil, până la dispariţia completă a actualei clase politice, cu procese interminabile, cu condamnări la ani grei de puşcărie, pierderea averii, oprobriul public etc. Din cauza costurilor economice care se întrevăd a fi faraonice. Din cauza crizei sociale care va urma implacabil. Şi a crizei sau a crizelor politice inevitabile.

Deocamdată, atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi „guvernul meu” au cam dispărut, carantinaţi în palate şi cu avantaje enorme, dar foarte pasagere. Adevăratul guvern pare a fi, aşa cum şi-a dorit Victor Ponta, cel condus de Raed Arafat, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă sau, de fapt, Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, sau cum s-o mai numi el. Care a adoptat un ton apocaliptic. De parcă am trăi în vremea ciumei, a holerei sau cel puţin spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Se vorbeşte deja în lume despre o dictatură sau o tiranie a doctorilor. Nu a medicilor care tratează în clinici şi spitale, a personalului medical din teren, ci a doctorilor cu funcţii politice, la OMS, la Ministerul Sănătăţii, la CNAS, la direcţiile de sănătate publică, şi a doctorilor care fac business. Toţi sub cupola lui Big Pharma. Pentru că se anticipează că nu vor fi destule paturi în spitale, mai ales în secţiile de terapie intensivă, toată lumea trebuie să stea acasă, trebuie oprită economia. Avem deja oficial peste 1 milion de şomeri, şomaj tehnic şi contracte de muncă desfăcute. În afara celor nedeclaraţi, poate încă vreo jumătate de milion cu cei întorşi din străinătate. Adică, probabil, spre 30 % deja din populaţia activă.

De ce nu se pregătesc spaţii de îngrijire medicală de mari proporţii, ca în China, în săli de sport şi de spectacole care sunt, oricum, deja închise ? De ce nu se utilează de urgenţă cu cele necesare secţiile ATI ale spitalelor ? Costurile ar fi mult mai mici decât catastrofa economică în curs prin blocarea aproape totală a activităţii. De ce mai avem guvern şi Parlament ? De ce mai avem servicii speciale, „băieţi deştepţi” care ne costă sume colosale în fiecare an ?

De vreo trei săptămâni stăm acasă într-un weekend prelungit, un concediu neaşteptat, o vacanţă la domiciliu. Toate pierderile sunt puse în contul viitorului, un viitor pe care la noi nimeni nu prea ştie sau nu se încumetă să-l descrie. Fără a ignora pericolul contaminării, nu se pot imagina soluţii mai complexe care să permită şi continuarea activităţii, în primul rând a celei economice ?

Pierderile şcolare, mai ales pentru învăţământul preuniversitar, se vor resimţi ani de zile. Singura soluţie total serioasă rămâne cea anunţată de Raluca Turcan, cea a anulării anului şcolar, a repetării lui. Mai ales dacă claustrarea la domiciliu se prelungeşte până în iunie-iulie. De ce nu lucrează la foc continuu Parlamentul, cu toate riscurile ? Sau parlamentarii sunt atât de slabi, atât de incompetenţi încât nu au nimic de gândit, nimic de legiferat, nimic de oferit ?

Doctorii Alexandru Rafila şi Raed Arafat par a fi într-un concurs televizat avansând termene din ce în ce mai îndepărtate ale consemnării populaţiei în case. Ei gândesc din punctul de vedere al corpului medical. Dar unde este gândirea factorilor politici, care ar trebui să gândească pentru toată lumea, în calitatea lor de reprezentanţi ai poporului ? Se vede cu ochiul liber că politicienii îşi închipuie că, odată cu operaţiunea de votare, traficată sau nu, au reuşit să-şi realizeze toate profeţiile. Au devenit duci, conţi sau baroni, aristocraţi în toată regula, iar lumea proastă, cei care i-au votat, le este supusă şi datoare măcar patru ani. Ei se pot ocupa de trafic de influenţă, de afacerile lor şi ale familiilor lor. Ca să nu mai vorbim de corupţie.

În actuala stare de criză, una fără precedent, politicienii nu le oferă românilor decât stare de urgenţă (preşedintele) şi ordonanţe militare (guvernul), iar toată puterea le-a fost delegată, viclean şi laş, doctorilor. Şi doctorii se preocupă de domeniul lor, de paturile din spitale, de echipamente, medicamente şi tratamente. Dictatura procurorilor din ultimii 15 ani a fost înlocuită foarte recent de o tiranie a doctorilor (politici, de business). Şi, de fapt, ţara pare să nu mai fie guvernată.