Petru Romoșan

„Următoarele alegeri legislative din Franţa (12 şi 19 iunie 2022 – n.n.) ar fi ultima şansă înainte de o insurecţie”, spune Christian Combaz, un scriitor francez consacrat, fost ziarist la Le Figaro. Combaz e mai bine cunoscut sub pseudonimul „Campagnol” (un fel de „omul de la ţară”, din satul imaginar Campagnol, situat în sud-vestul Franţei). Prestaţia sa săptămânală de vlogger, duminica – „La France de Campagnol” –, este foarte urmărită pe Twitter, You Tube, Odysée, Rumble. „Noul partid Renaissance (din 5 mai a.c., noul nume al partidului prezidenţial macronist LREM – n.n.), în care, ca în Orwell… Totul în acest regim funcţioneză prin antifrază : servitutea e libertatea, minciuna e adevărul, şi deci renaşterea este înmormântarea” (Campagnol, 8 mai 2022).

Victoria lui Emmanuel Macron la recentele alegeri prezidenţiale din 24 aprilie e deja văzută de foarte mulţi comentatori ca o victorie à la Pirus. Victorie à la Pirus în primul rând pentru Franţa, bineînţeles. Marine Le Pen, contracandidata lui Macron în turul doi, a declarat, şocând opinia publică, că acele aproape 42 de procente obţinute de ea sunt o mare victorie. Pentru că procentul său, ca şi numărul de votanţi, a crescut faţă de ce obţinuse în 2017, în timp ce Emmanuel Macron a pierdut semnificativ din votanţi. Dar rolul ei de sparring partner, de sac de box e azi evident pentru toată lumea. De ce ? Cum ? Nimeni nu are probe încă. Doar zvonuri. Familia Le Pen pierde pentru a opta oară (de trei ori din turul doi) nişte alegeri prezidenţiale. O adevărată afacere de familie ! Tot aşa cum partidul zis de extremă dreaptă RN este un IMM familial.

Ne amintim cum Ion Iliescu a câştigat preşedinţia în anul 2000 cu sprijinul foarte vocal al intelectualilor „opoziţionişti” şi pretins civici împotriva „extremistului” Corneliu Vadim Tudor, pe modelul să facem un front republican împotriva extremei drepte, a fascismului, a naţionalismului primitiv.

Francezilor le-a plăcut atât de mult invenţia lui Ion Iliescu, a PSD şi a Sistemului din România, cu consultanţii lor străini, încât au organizat „comedia” de trei ori. Prima dată pentru Jacques Chirac în 2002 contra lui Jean-Marie Le Pen (tatăl lui Marine Le Pen), preşedinte atunci al Frontului Naţional, şi de două ori pentru Emmanuel Macron, în 2017 şi în 2022, contra lui Marine Le Pen (fiica lui Jean-Marie Le Pen), preşedintă actuală (şi proprietară…) a Frontului, rebotezat Rassemblement National.

În 2017, LREM, partid foarte recent inventat „din cuţite şi pahară” pentru Emmanuel Macron, protejatul lui Jacques Attali, a câştigat majoritatea absolută în Parlament (280 de locuri). După care, în cei cinci ani de mandat prezidenţial, nu a mai câştigat decât câteva locuri în Parlamentul European, ca USR la noi. În alegerile locale şi regionale nu a câştigat decât două departamente din 100 şi, trasă de păr, o regiune din 18.

Pentru iunie 2022, la alegerile parlamentare, după nescontata reuşită a lui Macron la prezidenţiale (victorie la indigo după cea din 2017 – totală lipsă de imaginaţie !), noul partid Renaissance, tot pe model românesc, se pregăteşte să obţină o nouă victorie zdrobitoare şi, desigur, foarte democratică. LREM s-a rebotezat Renaissance pentru că în cinci ani se compromisese complet. Renaissance (o pastişă clară după numele partidului Reconquête al lui Éric Zemmour) va încerca şi va reuşi (!) să adune mai larg o nouă majoritate prezidenţială, împreună cu resturile centrului condus de ultraoportunistul François Bayrou, cu resturile dreptei conservatoare din LR (Les Républicains), cu resturile fostului Partid Socialist, condus cândva de fostul preşedinte al lui Macron, François Hollande, şi cu resturile din cele două partide ecologiste (foşti socialişti).

Alegerile din Franţa, cele prezidenţiale care l-au reînscăunat pe Emmanuel Macron pentru un al doilea mandat, cele parlamentare din iunie 2022, la fel ca ultimele patru alegeri prezidenţiale din România (două Băsescu şi două Iohannis), confirmă instalarea implacabilă a oligarhiei financiare globale. Comedia democratică, cu partide, cu orientări, cu alegeri, cu absenteism agravat, e doar o „chestiune” de ritual mecanic pe care îl recunoaşte toată populaţia. Un omagiu convenit democraţiei de odinioară, defunctă astăzi.

În 2020 am avut şi marea piesă de teatru a alegerilor americane care i-au adus pe Joe Biden şi pe democraţi la Casa Albă. Au fost alegerile americane din 2020 fraudate ? Au fost ele cumva câştigate de nedoritul Donald Trump ? Curtea Supremă a refuzat să se pronunţe. FBI, CIA şi, în general, Statul Profund american l-au confirmat pe Joe Biden printr-un mare spectacol dat pe 6 ianuarie 2021 : invadarea organizată a Capitoliului, imputată lui Donald Trump şi trumpiştilor. Noul model de alegeri a fost livrat legat cu fundiţă democraţiilor din sfera de influenţă americană, din UE mai ales.

Chiar în aceste zile, familia Fillon, Penelope şi François Fillon (fost prim-ministru în timpul preşedinţiei Nicolas Sarkozy, 2007-2012), a fost condamnată sever. Foarte probabil pentru că François Fillon a fost favoritul absolut al alegerilor din 2017 şi ar fi trebuit să câştige prezidenţialele. Prin dosare savant ticluite, uşor de făcut pentru orice politician francez din ultimii 20 de ani, fostul prim-ministru François Fillon (68 de ani) a fost condamnat în apel la patru ani de închisoare, dintre care unul cu executare, şi 375 000 de euro amendă. Soţia sa, Penelope Fillon (mamă a cinci copii), de origine britanică, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare şi 375 000 de euro amendă. Motivul condamnării lui Penelope Fillon ? Complicitate la deturnare de fonduri publice în calitatea sa de asistentă parlamentară a soţului ei, deputatul François Fillon. Românii îşi amintesc de condamnările politice instrumentate de Laura Codruţa Kövesi şi de DNA (Decebal Traian Remeş, Sorin Roşca Stănescu, Adrian Severin, Dan Radu Ruşanu…).

„Va trebui să ne reformăm textele, este evident. Una dintre căile acestei reforme este convocarea unei conferinţe de revizuire a tratatelor. Este o propunere a Parlamentului European, iar eu o aprob […]. Războiul din Ucraina ne invită să regândim geografia şi organizarea continentului nostru. Ucraina, prin lupta sa şi prin curaj, este membră de suflet a Europei noastre”, a afirmat Emmanuel Macron (Mihai Drăghici – „Preşedintele Franţei propune reformarea UE. Macron vrea revizuirea tratatelor UE şi propune integrarea Ucrainei într-o nouă structură politică”, mediafax.ro, 9.05.2022). Treisprezece ţări UE, printre care şi România, au anunţat deja că refuză renegocierea tratatelor.

După succesul electoral, Emmanuel Macron e preocupat de modificarea tratatelor europene şi aducerea Ucrainei, într-un fel sau altul, în interiorul UE. Deşi „mal élu” („rău ales”), votat de 75 % dintre alegătorii de peste 65 de ani, de 59 % dintre tinerii de 18-24 de ani (stratul woke) şi doar de 18,8 milioane de alegători din cei 48,8 milioane de înscrişi, a fost decretat liderul Europei (în descompunere !). Poate schimba tratate, eventual şi graniţe, poate face o armată europeană dincolo de controlul NATO şi al Pentagonului. Cine să-l mai oprească ? În marea resetare în curs, principala piesă de destructurat este chiar SUA, cu dolarul, cu economia şi cu armata sa, de departe cea mai completă şi mai întinsă. Sancţiunile economice împotriva Rusiei se întorc ca un bumerang împotriva UE, a euro, dar şi împotriva economiei americane şi, mai ales, a dolarului.

Mai are ceva de învăţat România de la Franţa, sora noastră de gintă latină, şi de la Occident ? În orice caz, francezii au învăţat deja totul de la noi.

Text preluat din ziarul Bursa.