compania

Str. Maria Hagi Moscu Nr. 17, Sector 1, 011153, Bucuresti
Tel. editură : 021 223 23 28 Fax : 021 223 23 25
Tel. departament difuzare : 021 223 23 24, 021 223 23 37
E-mail : editura.compania@gmail.com, compania@rdslink.ro

Str. Maria Hagi Moscu Nr. 17, Sector 1, 011153, Bucuresti
Tel. editură : 021 223 23 28 Fax : 021 223 23 25
Tel. departament difuzare : 021 223 23 24, 021 223 23 37
E-mail : editura.compania@gmail.com, compania@rdslink.ro

Noutăți / Cărțile ultimului trimestru

BUCURESTIUL IN LOCUINTE SI LOCUITORI DE LA INCEPUTURI PANA MAI IERI (1459-1989)

BOGDAN SUDITU

Orice oraș mare se povestește mereu. Povestea, făcută pentru unii din fotografii sau filme, iar pentru alții din documente, anecdote și destine strânse în volume, rămâne fatal parțială și cere completări, explicații, note de subsol. Capitala ca spațiu al locuirii (nu scenă a evenimentelor, nu colecție de edificii, nu Târg al Moșilor...) e însă o cale sigură de a agrega informații despre oameni și locuri, energii și interese vitale care au construit deopotrivă ziduri și moduri de a fi. Înțelegem « totul » aflând CINE și CUM s-a instalat în București, DE CE s-a mutat, UNDE și CÂND a plecat de acolo. O astfel de poveste « interdisciplinară » ne poate spune doar cineva care știe geografie umană și administrație publică, înțelege urbanism, economie și finanțe, pune cap la cap istorie și recensăminte, legi și reglementări, statistici și registre, răsfoiește reviste, citește memorialistică și urmărește actele de guvernare propriu-zise dincolo de discursul oficial. Marele oraș, Bucureștiul, apare astfel ca un campion al schimbării – plin de farmece și traume, cu eroi și hoți, cu visători, șmecheri și multe milioane de supraviețuitori.

                                                             Cărți-eveniment

Bogdan Suditu (născut în 1974 la Buzău) este conferențiar la Facultatea de Geografie, Departamentul de Geografie Umană și Economică, a Universității din București, doctor al Universității din București în cotutela Universității din Angers, Franța (2006), și diplomat al școlii Naționale de Administrație (ENA) de la Strasbourg, Franța (2010). și-a început cariera la Universitate, pentru a lucra apoi câțiva ani (2006-2013) în administrația publică centrală pe teme consacrate politicilor de locuire, urbanismului și amenajării teritoriului, dar a revenit la catedră (unde ține cursuri de geografie socială, analiză și planificare urbană, politici de locuire și gestiune a zonelor rezidențiale, geografia Bucureștiului, precum și cursul de introducere în dreptul urbanismului la masterul organizat de Facultatea de Drept împreună cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism « Ion Mincu », Universitatea Paris I, Franța, și Universitatea din Louvain, Belgia). A parcurs stagii de formare în domeniul administrației publice în țară (INA) și de perfecționare profesională în străinătate, coordonând, la rândul său, studii și proiecte privind migrația, probleme de locuire și de ameliorare a habitatului, toponimie.Cu o bogată activitate de cercetare în domeniul socio-demografic și numeroase participări la seminarii și conferințe naționale și internaționale pe teme de locuire, planificare urbană și mobilitate rezidențială, a publicat, de asemenea, singur sau în colaborare, zeci de studii de specialitate în cărți și reviste începând din anul 2000. Este autorul/coordonatorul volumelor : Mobilități și strategii rezidențiale urbane și periurbane. Studiu de caz – București, Editura Universității din București, 2011 ; Perspectivele politicii de migrație în contextul demografic actual din România, Institutul European din România, București, 2013 ; Marketing teritorial, Editura Universitară, București, 2015.

FACTORUL INTERN. ROMANIA IN SPIRALA CONSPIRATIILOR

Aurel I. Rogojan

Un neoliberalism nemilos a dominat mulți ani lumea, îmbrăcat în lozincile unor pretinse valori universale. Crizele pe care încă le generează se dizolvă dureros pe seama popoarelor, de-acum vizibil sătule de înșelăciune, sărăcire și dictat. Iar propaganda noului ideal îi asociază unei insecurități chipurile inevitabile o din ce în ce mai scumpă și mai intruzivă supraveghere. România trece în felul ei prin acest purgatoriu. Fără lideri, fără program, fără curaj. Doar cu revoltă, judiciarism în exces și cețoase târguri geopolitice.

« În cancelariile puterii se vorbește foarte mult, dar se consemnează foarte puțin ori pe lângă esența subiectelor discutate. Documentelor scrise – condiție a dovedirii secretelor murdare – li se substituie oralitatea și aluzia decizională, înțelese doar de colaboratori apropiați ai înalților demnitari, cei inițiați în practicile oculte 
ale guvernării. Practici cel mai adesea deduse din ritualurile organizațiilor discrete care le-au deschis, finanțat și luminat drumul către putere. [...] Capitalul politic este un nesecat izvor de profit oneros. În fiecare campanie electorală, liderii partidelor politice acumulează, pe cont și risc propriu, câteva milioane de euro, fiecare după importanța și șansele partidului. Aspiranții la fotoliile puterii își cumpără locurile pe liste și funcțiile în administrația centrală sau în cea locală. Ei știu că trebuie să cotizeze oficial la trezoreria partidului, dar numai după ce le-a fost acceptat cuantumul darului cuvenit șefului politic suprem. Cuantumul acestui dar îl comunică și percepe un reprezentant personal, de regulă, un membru al primei familii politice a partidului.

Sursele acestor bani sunt mai murdare decât cele mai murdare secrete ale puterii. Pentru albirea darurilor politice există rețele ale unor frății ale trinității criminale transnaționale – „submasonerii eșuate“, servicii secrete și organizații ale mafiei bancare –, acoperite ca fonduri de 
investiții, companii de brokeraj, opere de caritate, fundații de susținere a libertăților civice etc. »

                                                                                      ClarObscur


Aurel I. Rogojan (născut în 1949 la Incești, Ceica, în județul Bihor) și-a consacrat întreaga carieră școlii naționale de informații pentru securitate națională. șef de promoție al școlii militare de ofițeri activi a Consiliului Securității Statului, cu specializarea în contraspionaj (1970), și absolvent al Facultății de Drept din București (1973), a făcut și studii postuniversitare de psihopedagogie, criminologie și management politico-administrativ. Activitatea profesională și-a început-o în 1970 la Securitatea Municipiului București. Între 1977 și 1985 a fost șeful de cabinet al generalului colonel Iulian Vlad (secretar de stat în Ministerul de Interne, din 1984 adjunct al ministrului de Interne, iar din 1987 ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului – D.S.S.). Evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit pe Aurel I. Rogojan la comanda Serviciului Independent Secretariat-Juridic al D.S.S. Între 1990 și 2006, în cadrul Serviciului Român de Informații, s-a ocupat de reglementarea și planificarea activității de informații, a predat în instituții de profil și a asigurat, din posturi de mare răspundere, managementul resurselor informaționale. S-a aflat neîntrerupt în activitate între 1970 și 2006.
Pe lângă articole, interviuri și conferințe apărute în presă, a publicat o serie de lucrări în regim de « informații clasificate », precum și volumele 1989. Dintr-o iarnă în alta. România în resorturile secrete ale istoriei(Editura Proema, Baia Mare, 2009),Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale (Editura Compania, București, 2011), Apusul Agorei. Românii sub al șaselea « ... ESCU » (Editura Proema, Baia Mare, 2014). Este coautor al lucrărilor :Servicii secrete străine. Retrospectivă și actualitate. Interferențe în spațiul românesc– împreună cu Marian Ureche (vol. 1 și 2, Editura Paco, București, 1999-2000) ; împreună cu Traian-Valentin Poncea, Servicii secrete din Ungaria (Editura Academiei Naționale de Informații, București, 2003),Spionajul ungar în România (Editura Elion, București, 2007), Istorie, geopolitică și spionaj în Balcanii de Vest (Editura Proema, Baia Mare, 2009).

PRAGMATISMUL REFLEXIV

(Incercare de constructie filosofica)

ANDREI MARGA


Care e filosofia personală a unui profesor de filosofie ? Avem aici reperele esențiale ale meditațiilor sale hrănite de experiență (la catedră, în administrație, la guvernare) : trecerea necesară de la cunoaștere la înțelepciune, drumul de la adevăr către sens, comunicarea ca trambulină spre conștiința de sine, lumea ca rezultat al acțiunii oamenilor, dar o acțiune ce cuprinde deopotrivă reflecția și spiritualitatea lor.

« Construcția pe care am proiectat-o vine din patru opțiuni filosofice. Prima este aceea că, printre capacitățile pe care le posedăm, ca oameni – sensibilitate, voință, intelect, reflecție etc. –, rațiunea este cea pe care ne putem rezema cu mai multe șanse de orientare încununată de succes în viață. A doua este aceea că rațiunea implică – așa cum ne-a arătat deja Fichte – voința de rațiune și datoria raționalizării lumii noastre. Suntem deja departe pe drumul raționalizării și avem concluzii propriu-zis filosofice în urma drumului parcurs. Nu este aproape nimic în ordine în lume, dar nu este totul pierdut și nici mult de la început asigurat ! A treia este aceea că persoana care vrea raționalizarea intră pe terenul unei realități ce rămâne un întreg – distribuit pe numeroase paliere, domenii, segmente și situații, unde trebuie făcute suficiente distincții – și se cere abordată ca întreg. « Diferențierea » o consider nu doar un mecanism de evoluție a modernității, ci și o realitate mai adâncă, cu ale cărei efecte abia am început să ne confruntăm, filosofic vorbind. A patra este aceea că în conștiință și în comunicare avem mediile hotărâtoare ale vieții noastre într-o societate a cărei complexitate deja pune la încercare conceptualizările reținute în istoria filosofiei. Chiar și după decenii de ofensivă împotriva unificării datelor experiențelor, în filosofie nimic nu este asigurat fără fundamentare – am făcut deci temă de reflecție chiar din aceste opțiuni sau măcar le-am apărat.
Rațiunea, raționalizarea, diferențierea, acțiunea, conștiința și comunicarea sunt termenii filosofici unificatori ai scrierilor mele de până acum. Dacă este să iau în seamă cerința lui Hegel de a unifica până la capăt experiența și de a găsi un termen – unul singur ! – unificator, care să fie oarecum fundalul celorlalți și să proiecteze o lumină asupra întregii realități, dincolo de derutantele ei diversificări și mișcări, atunci pot spune că acesta este comunicarea. Ne naștem în mediul comunicării, trăim înăuntrul ei, ea decide direcția acțiunilor noastre și ne permite să atingem ceva, și nu altceva. Prin comunicare trec, de fapt, și cunoașterea, și acțiunile, și ființarea noastră. Celebrele întrebări puse de Kant – „ce pot să știu ?“, „ce trebuie să fac ?“, „ce îmi este îngăduit să sper ?“ și „ce este omul ?“ – se dezleagă astăzi mai profund pe terenul comunicării. Interogațiile ce au nutrit filosofia dintotdeauna – de la „ce este ?“, trecând prin „cum putem cunoaște ?“, la „ce putem face ?“ – se dezleagă într-un fel nou în orizontul comunicării.
Aparțin curentului de gândire ce a făcut trecerea de la „filosofia conștiinței“ la „filosofia comunicării“ și caută acum să absoarbă „filosofia conștiinței de sine“ în aceasta din urmă. Mi-am asumat faptul că accesul nostru, ca oameni, la realitate este mijlocit de „comunicare“ (începând cu cea mai simplă operațiune lingvistic-cognitivă, care este „nominalizarea“) atât în ipostaza de „instrument“ al cunoașterii, cât și ca „mediu“ al acesteia, și că nu există soluție la problemele unei societăți de „complexitate“ înaltă în afara „comunicării“ soldată cu „înțelegerea“. Mi-am asumat însă tot mai mult ideea că în „comunicare“ suntem prezenți, ca oameni, în așa fel încât ceva mai mult decât comunicarea rămâne de partea noastră, așadar, în afara comunicării. Sau, pozitiv formulat, că în „comunicare“ venim mereu cu asumarea noastră de către noi înșine, la singular (ca individualități) și la plural (în chip de comunități), care afectează comunicarea faptică însăși. Pe ambele direcții – sesizarea condiționării comunicative a tablourilor realității pe care ni le construim și sesizarea condiționării ontice (existențiale și sociale în înțeles larg, în primul rând) a „comunicării“ – m-am sprijinit pe achizițiile științelor timpului (de la matematică și logică, trecând prin sociologie și lingvistică, la psihologie). Demersurile mele au drept cadru „filosofia subiectului“ și desfășoară înainte de toate o antropologie a reproducerii culturale a vieții prin acțiuni diferite, subsumate unui sens cultural, ancorat în bună parte în echiparea noastră, în cele din urmă anatomo-fiziologică, și dependent de inițiative umane și, desigur, de caracteristicile lumii. »

Andrei Marga este licențiat în filosofie și sociologie și a obținut doctoratul în filosofie cu o teză despre « teoria critică » a școlii de la Frankfurt (Herbert Marcuse). S-a specializat în filosofia contemporană în Germania Federală și SUA. A publicat volume în domeniu, printre care Introducere în filosofia contemporană (Compania, 2014),Religia în era globalizării (Editura Academiei Române, 2014), Relativismul și consecințele sale (Ratio et Revelatio, 2014),Guvernanță și guvernare (Un viraj al democrației ?) (Editura Compania, 2013),Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică (Editura Academiei Române, 2013), The Destiny of Europe (Editura Academiei Române, 2012), Argumentarea(Editura Academiei Române, 2011),Challenges, Values, Vision. The University of the 21st Century (Cluj University Press, 2011), Die Religion im Zeitalter der Globalisierung (EFES, 2010), Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger (Eikon, 2010), Criza și după criză(Eikon, 2009), Filosofia lui Habermas(Polirom, 2006), Filosofia unificării europene (EFES, 2005), Reconstrucția pragmatică a filosofiei (Polirom, 1998),Raționalitate, comunicare, argumentare(Dacia, 1991). 
A publicat, de asemenea, volume ce cuprind analize și proiecte de reformă legate de misiunile publice pe care le-a îndeplinit, precum Ieșirea din trecut (Alma Mater, 2002), Anii reformei. 1997-2000 (Presa Universitară Clujeană, 2007), Profilul și reforma universității clujene. Discursuri rectorale (Presa Universitară Clujeană, 2012), După cincisprezece ani. Fifteen Years after (Cluj University Press, 2012),Sincronizarea culturii române. Un proiect(Tribuna, 2013), România într-o lume în schimbare. Interviuri realizate de Romeo Couți (Ecou Transilvan, 2013).
Profesor de filosofie contemporană și logică generală, a fost rectorul Universității « Babeș-Bolyai » (1993-2004 și 2008-2012), ministru al Educației Naționale în guvernele Ciorbea, Vasile, Isărescu, ministru al Afacerilor Externe în guvernul Ponta I, președinte al Institutului Cultural Român. 
A fost ales în conducerea unor organizații și instituții internaționale (European University Association, United Nations University din Tokyo, CEPES-UNESCO etc.) și a fost numit consultant al unor instituții culturale și universitare din China, Vatican, Germania, Ungaria, Austria. 
I s-au acordat ordine de stat în Germania (« Marea Cruce de Merit »), Franța, Italia, România, Portugalia. A primit premii internaționale (printre care premiul « Herder ») în Austria, Germania, Israel. 
A susținut cursuri și seminarii, ca profesor invitat, la universitățile din München, Viena, Montpellier și Ierusalim. 
Este laureat al premiilor naționale « Bărnuțiu » și « Brătianu ».

                                                                          AltFel

ROMANIA – SUBIECT SAU OBIECT AL GEOPOLITICII ?

« Lista lui Severin » pe intelesul tuturor

ADRIAN SEVERIN


«România de azi nu (mai) este o democrație națio­nală, ci o ordine neofeudală, care a fărâmițat țara într-o sumă de baronate, de oligarhii sau de grupuri de interese locale și a transformat cetățenii în iobagi, în supuși ai unor potentați parohiali.
Potentații abuzivi aflați la cârma respectivelor baronate, la rândul lor, au acceptat ori chiar au căutat arbitrajul corupt și coruptibil al unei conduceri centrale formate din «principi fără țară». În ceea ce-i privește pe cei din urmă, spre a-și păstra statutul și a-și perpetua sistemul de privilegii garantat de el, aceștia au «închinat» teritoriul asupra căruia domnesc (dar pe care nu-l guvernează) străinătății, respectiv noilor imperii european și euroatlantic. Protecția externă (evident, generos compensată prin cedarea atributelor suveranității statale, dar și a controlului direct asupra celor mai strategice active / resurse autoh­tone) este menită să descurajeze sau să contrabalanseze contestările interne.

Într-un atare context și în atari condiții, națiunea a devenit un teritoriu, poporul – o populație, statul – o colonie, cetățeanul – un șerb, iar democrația – o impostură.»

Adrian Severin, din articolul «De la ordinea neofeudală la ordinea neocolonială», 8 noiembrie 2013

 

Adrian Severin (născut în 1954 la București) a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București, unde și-a dat și doctoratul (1987), urmând apoi cursuri postuniversitare în diverse domenii ale dreptului (privind proprietatea industrială, comerțul internațional), în management și marketing la universități din țară 
și la Business University School din Londra.
Jurisconsult la Romconsult (1978-1986), a predat după aceea constant dreptul comerțului internațional, drept civil și comercial comparat, drept internațional public și construcție europeană în mediul academic românesc (Academia de Studii Social-Politice, Universitatea din Bucu­rești, SNSPA – la înființarea căreia a și contribuit –, Universitatea «Titu Maiorescu»). Între 1987 și 2010, a fost membru al Curții de arbitraj comercial internațional a României (președinte 2008-2010). A fost, de asemenea, membru al Curții de arbitraj comercial internațional de pe lângă Camera Internațională de Comerț de la Paris, al American Arbitration Association și al curților de arbitraj comercial ale Sloveniei și Maltei.
Deputat în Parlamentul României (1990-2007), a deținut funcțiile de viceprim-ministru și ministru pentru Reformă, Relații și Informații Publice în guvernul Roman (1990-1991), președinte al Agenției Naționale de Privatizare și Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii în guvernul Stolojan (1991-1992) și viceprim-ministruși ministru al Afacerilor externe în guvernul Ciorbea (1996-1997).
Președinte și președinte-emerit al Adunării Parlamentare a OSCE (1999-2003), a fost desemnat apoi raportor special al ONU pentru situa­ția drepturilor omului în Belarus. Participant la Convenția pentru viitorul Europei în 2002-2003, a prezidat apoi Sub-comisia pentru Afaceri externe a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (2004-2007). Membru al Parlamentului European (2007-2014), a fost vicepreședinte pentru poli­tica externă, de securitate, apărare și extindere al Grupului Socialiștilor și Democraților (2009-2011), președintele delegației PE pentru relațiile cu Ucraina (2007-2009) și raportor permanent al PE pentru relația cu Rusia (2009-2011).
A publicat volume de autor (Lacrimile dimineții – slăbiciunile Guvernului Roman, Editura Scripta, București, 1995 ; Locurile unde se construiește Europa, în dialog cu Gabriel Andreescu, Editura Polirom, Iași, 2001 ; Elemente fundamentale de drept al comerțului internațional, Editura Lumina Lex, Bucu­rești, 2005) și a colaborat la volume colective (Subiectele colective de drept în România, Editura Academiei, București, 1981 ; Law in Greater Europe – Towards a Common Legal Area, Kluwer, Haga, 2000 ; Un concept românesc asupra viitorului UE, Editura Polirom, Iași, 2001). A contribuit, ca jurnalist și analist politic, cu numeroase articole de drept, politologie și geopolitică, la publicații în format tradițional și online din România și din străinătate.

                                                                       Cărţi-eveniment        

Cozonac. Transilvania

o calatorie

ADINA KENEREȘ


« Am deschis ochii într-o baie de lumină. Pereți văruiți, așternuturi albe, o rază orbitoare dar rece țâșnea pe șervetul ajurat de pe masă prin singurul geamlâc deschis. Și Gene care mă pândea de pe scaun, ca un dulău de casă, nerăbdător. Intrase și ieșise de câteva ori pe ușa care scârțâia, dar n-o auzisem. E foarte cald, te sufoci aici, în brutărie, zice. Da, miroase a dulce, a bine. Pentru noi, mă simt datoare să-i spun dintre uriașele perne în care mă proptesc, așa e când e bine, e ca în paradis, adică e Paște și se fac cozonaci. Dă lung din cap și-și verifică nasturii cămășuței, ca o călugăriță. E înduioșătoare această fată bună, crescută în respectul pentru om. Ar vrea să deschidem geamul, să ne răcorim măcar un pic. Ferească sfântul ! mârâi de sub pilotă. Mai bine ne îmbolnăvim decât să cadă cozonacii care, poate, chiar acuma cresc. Și mirosul ? Înțelege cu nasul izurile de zahăr, portocală, vanilia și romul, dar n-a mai simțit așa ceva niciodată. Ăsta e miros de lucru copt, zice, brioșele sunt deci în cuptor sau afară, unde să mai crească ?
Mă spăl și mă îmbrac în goană, îi explic ce se întâmplă. Când am ajuns noi azi-noapte, ea era frântă și n-am mai stat să-i traduc ce-am vorbit cu nană Ană pentru dimineață. Trebuie să pot fotografia patru feluri de cozonac, două care sunt gata coapte, asta simte Gene, cel simplu cu stafide și cel cu rahat, și două care or să se facă acum, cu nucă și cu mac, pentru care ne sufocăm, dar pe care trebuie să-i prindem în plină lucrare. »

Adina Kenereș (născută în 1957 la București) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (engleză-hindi) a Universității din București (1980) și a obținut Diploma de Studii Aprofundate la Universitatea Paris VII (Sémiologie du texte et de l’image, 1989). Stabilită la Paris în 1987, s-a întors în România în 1997. A fost profesor, redactor, bibliotecar, asistent în comerțul de artă, secretar de redacție, documentarist, traducător, autor, responsabil editorial, lector-corector, copywriter, jurnalist cultural, editor.
Debut cu proză în revista Vatra (1981). Debut editorial cu romanul Îngereasa cu pălărie verde (Editura Albatros, București, 1983 – Premiul Uniunii Scriitorilor), urmat de volumul de nuvele Rochia de crin (Editura Albatros, București, 1985). A colaborat cu proză, traduceri, cronici și articole la reviste și ziare înainte și după 1989, iar după 2000 și în mediul online.

                                                                      contemporani