peste 100 km/oră, chiar ai putea lua în seamă depoziţiile pe care martorii şi le-au « reevaluat » între timp în cursul unor juridic suprarealiste vizite făcute în cabinete avocaţiale. Culmea, tot circul pare să fi fost şi ieftin pentru comanditari, ca şi teroarea aplicată de făptaş, de oamenii lui şi de poliţie mamei Cristinei.
În cele mai bune săptămîni ale mele, o visez pe Cristina numai de două ori. Cifra mai frecventă e însă cinci. Dintre toate epopeile pe care le-am trăit în România din 1997 încoace – de diverse ranguri şi culori –, a Cristinei e cea mai înaltă şi cu totul neagră. Ea îmi vine în minte de 8-10 ori pe zi. Cu întregul ei dosar niciodată intrat în instanţă – problematica « raţiunii de stat » fiind la fel de impenetrabilă pentru triburile dirighente ca şi celelalte –, cu mama ei distrusă, cu toate chipurile social şi profesional triumfătoare care mi-au « explicat » că « nu se poate face nimic » sau « vă spun toată malversaţiunea, dar nu scriu şi, mai ales, nu semnez nimic ». Cristina îmi vine însă în minte şi cu grafica ei : proaspătă şi generoasă ca în prima zi, cu carte învăţată bine şi cu talent, cu muncă devotată şi drag de toate formele exuberante pe care le propunea altor ochi. Mi-am zis că merită să vă împărtăşesc ultima felicitare de Crăciun primită de la ea, dacă tot m-a întrebat azi-noapte « ce desenăm de Crăciun ? » şi eu i-am răspuns, încurcată, că « nu ştim încă ». Ceva îmi spune că vom desena, în orice caz, un sfîrşit. Fără să ştim însă dacă îi urmează vreun început şi nici cum ar putea, eventual, arăta aşa ceva. Adina Kenereş)

se poate vedea în album : o priză directă a evenimentului, iar nu punerea lui în scenă ; bucurii mari şi sărbători ale inimii, nu o antologie a fastului ; momente de meditaţie autentică şi altele de muncă la fel de adevărată, care ţin laolaltă viaţa spirituală şi întruchiparea ei materială, cerul şi pământul existenţei, iar nu plăsmuiri eterice asociate cu cine ştie ce abstracţii.
Pentru cei care vor să-şi cureţe sufletul, ca şi pentru cei care nu cunosc această anume Românie sau pentru străinii care n-o cunosc deloc, invitaţia la călătorie prin ortodoxia răsăriteană de la noi are gustul fermecat al tradiţiei trăite chiar la timpul prezent.
Printr-un noroc, obiectivul proaspăt al aparatului de fotografiat s-a mutat de pe monumentul de arhitectură mereu pus în ramă pe omul în rasă neagră care mătură împrejurul lui, pe cel care aprinde candela, coase veşminte preoţeşti, duce vitele la păscut şi îngrijeşte de bătrâni ! O mică deplasare de accent : pasul de furnică dintre idee şi inimă.

                                        Adina Kenereş

« De obicei, lucrările de acest fel stăruie asupra valorii artistice a ctitoriilor – mănăstiri sau biserici de mir – din ţara noastră şi a comorilor de artă şi cultură – icoane, obiecte de cult, manuscrise, cărţi – păstrate între zidurile lor. De astă dată însă, obiectivul fotografic a urmărit altceva : trăirea întru Domnul a celor care au căutat mântuirea prin desăvârşire, dar şi legătura lor cu lumea credincioşilor, în mijlocul cărora continuă să trăiască. »

                         Acad. Florin Constantiniu

                                      
                                       Cărţi-eveniment

A crezut vreun român de bună credinţă că se poate şi altfel ? Nu, nu s-ar fi putut nici atunci şi nu se poate nici azi.

« Nu încape nici o îndoială că statutul impus ţării noastre după război a reprezentat o pată.  Vedem că gânditorii români nu sunt striviţi de spaima de pete. Ei concură la ideea optimistă : petele nu sunt veşnice pentru cei ce vor să supravieţuiască. Dar abordarea petelor la români mai obligă la o constatare pe care „deschiderea“ o confirmă : petele nu sunt compacte. În crăpăturile lor apar înghesuite şi firave zone de lumină. Nu poţi naviga în ceaţă, dar în „luminişuri“ poţi trăi şi chiar acţiona. Un deceniu al deschiderii este un astfel de luminiş. S-a încercat apărarea lui, consolidarea lui, lărgirea lui, includerea unor prieteni solidari. Dosoftei cita la vremea lui un psalm : „Zid de pace, turnuri de frăţie“. O generaţie întreagă, cu oameni ale căror minţi vedeau prin ceaţă şi acţionau cu câteva raze de lumină, a lucrat tăcut şi iscusit la luminişul deschiderii. Zid de pace împrejur, dorinţa de colaborare semnalată mai larg în exterior. »

                                          Mircea Maliţa

                                            Figuri&Clipe

mea. Mai toată lumea (de la criticii titulari de rubrici în reviste serioase pînă la nenumăraţii comentatori de pe blogurile literare) vorbeşte despre ei ; destul de mulţi, din nefericire, o fac în lipsa textelor, astfel că, de cele mai multe ori, impresia e că mai mult se vorbeşte de noua generaţie de poeţi decît se citeşte din cărţile lor. »
                                        Dan Coman

« Ce aduc nou noii poeţi ? Lipsa lor de livresc este bine compensată de un cosmopolitism trăit. Sunt curajoşi şi cu verbul, şi cu virgula. Sfidează, provoacă, detestă apăsat, trăiesc pentru sentiment, deşi antisentimental. Consumă muzici, alcool şi o tehnologie pe care o şi abhoră. Ei chiar sunt ai secolului XXI, din codrii Traciei, dar şi pretutindenari. Dispreţuiesc diplomele şi onorurile, altele decât cele care privesc poezia lor.
Se închid în casă, se ascund (o „jderiţă“ ne spune pe şleau : „prietenii mei sînt ascunşi în scorburi / în locuri întunecate“ !), refuză lumea care li s-a păstrat. Se dezinteresează de ecoul critic, iar mass-media, sinistru politizată, le apare, bineînţeles, vulgară, dezgustătoare. Sunt mândri de vulnerabilităţile lor şi le poartă ca pe nişte medalii. În comparaţie cu ei, optzeciştii sunt, într-adevăr, învechiţi. Douămiiştii ştiu că sunt înşelaţi, înţeleg cine îi înşală şi nu mai dau doi bani pe şmecherii estetizante sau esopice. Nu mai sunt „bogomilici“. Dimensiunea etică, interesul pentru social şi politic nu sunt deloc neglijate. Sunteţi preveniţi : tinerii poeţi români îşi vor ţara înapoi. »
                                         Petru Romoşan

                                         
                                         Cărţi-eveniment

Mai cu seamă acolo unde au interferat reţelele internaţionale ale crimei organizate conduse de falşi masoni dar veritabili mafioţi.
După două decenii de continuă deconspirare, supuşi permanent blamului public, suspectaţi de toate relele societăţii şi imperfecţiunile democraţiei, „securiştii“ au devenit imuni. Campania dusă împotriva lor nu face decât să le crească mai departe cota. Aşa s-a ajuns ca valoarea securistului să nu mai poată fi cuantificată. Azi, cine se respectă în România are propriul său securist. Bibelou, mascotă ori talisman ! »

Din cuprins : Extremismul naţionalist poate învia în criză • Tismăneanu şi Patapievici : sub zodia noilor cominformişti • Destructurarea Securităţii şi profitul economic al acestei afaceri politice • Serviciile secrete româneşti după 1989 sau Dintr-o reformă în alta • Ofiţerii U.M. 0110 « anti-K.G.B. » – primii disponibilizaţi din Serviciul Român de Informaţii • « Apropierea intelectualilor » • Gogu Rădulescu şi « loja de la Comana » • Evenimentele din iunie 1990 – corolar al loviturii de stat militare din decembrie 1989 • Pacepa : secret, real, imaginar... • Întâlniri cu Perfidul Albion : Intelligence Service în România • Şcoala de la Păltiniş • Delirul maghiar : propagandă, spionaj şi extremism pentru « Ungaria Sfântului Ştefan » • « Ungaria » din inima României – file din cronologia proiectului neorevizionist « Autonomia Ţinutului Secuiesc » • Iugoslavia versus România în războiul din umbră • Indice de nume

                                              ClarObscur

Din cuprins: Polemistul Marin Mincu şi mizele sale teoretice • Notă asupra ediţiei • În loc de prefaţă, textul lui Marin Mincu: Câteva notaţii disparate despre civilizaţia polemicii la români • Atitudini • „Critica“ şi criticii • „Schisma“ călinesciană • Polemică şi personalitate • Heliadism • Lupta cu dogmatismul şi oportunismul ideologic • Raţiunea „răstălmăcirii“ sau logica sterilităţii [~ S. Damian] • Oportunismul cronic [~ Paul Georgescu] • Dialectica „universalizării“ [~ Eugen Luca] • Câteva prezumţii [răspuns la o anchetă] • Spiritul critic junimist [~ Pompiliu Marcea] • Examenul tradiţiei şi generaţiile poetice • Revizuiri lirice [~ Mircea Martin] • Pentru o nouă conştiinţă de sine a literaturii române [~ Edgar Papu] • O chestiune de receptare: poetica lui Ion Barbu [~ Dorin Teodorescu] • Regula jocului [~ Al. Paleologu] • Răspunsul unui „neiniţiat“ [~ Al. Paleologu] • Baltagul – de la baladesc la romanesc • Dispute critice pe tema poeticităţii • O „întoarcere“ utopică [~ Eugen Simion] • Polivalenţa experimentalismului • Puţină eminescologie [~ Petre Mihai Gorcea] • Constituirea instanţei poetice • O strategie preluată? [~ Cristian Moraru] • Răspuns la o „scrisoare de amor“ [~ Florin Mugur] • Postscriptum 1 (O primă explicitare didactică) [~ Nicolae Manolescu] • Postscriptum 2 (A doua explicitare didactică) [~ Nicolae Manolescu] • Postscriptum 3 (O „introducere“ semiologică în poezia contemporană) [~ Eugen Negrici] • Despre traduceri [~ Florin Berindeanu] • Cu privire la revizuiri • Pentru o judecată mai dreaptă a lui G. Călinescu [~ Al. George] • „Revizuirea sacrosanctei Istorii“? De către cine? [~ Dumitru Ţepeneag] • O lectură grăbită [~ Constantin Pricop] • Mitizare versus demitizare [~ «cazul Eminescu»] • De ce „nu s-a universalizat Eminescu“? [~ Livius Ciocârlie] • Omologarea reală • „Noi nu suntem producători de mituri“? [~ Octavian Paler] • În problema „canonului“ • Canon şi axiologie [~ Gheorghe Crăciun] • Critica adevărată (se) revizuieşte • Falsificarea canonului literar în manualele şcolare • Amuzament estival sau despre absenţa spiritului aristocratic la optzecişti [~ Al. Muşina] • Complexul globalizării [~ Mircea Cărtărescu] • „Mizele culturale“ ni le stabilim singuri [~ Ovidiu Şimonca] • Dispute privind întâietatea • Să vedem cine minte [~ Daniel Cristea-Enache] • Între „dezinformare“ şi calomniere [~ Marian Papahagi, Ion Pop, Ioan Aurel Pop] • [Globalizarea] Împotriva demitizării patrimoniului naţional • Patrimoniu cultural versus globalizare [~ Mircea Martin] • Tot despre Generaţia 2000 [~ Rãzvan Ţupa] • „Mutaţia valorilor“ versus „globalizare“ [~ Răzvan Ţupa] • E. Negrici – un predicator steril al demitizării literaturii române • „Istoria critică“ a lui N. Manolescu • Între plagierea lui Călinescu şi politizarea tendenţioasă • Note şi comentarii  

                                   Cărţi-eveniment