compania

Str. Tuberozelor Nr. 9, Sector 1, 011411 Bucureşti
Tel. editură : 021 223 23 28 Fax : 021 223 23 25
Tel. departament difuzare : 021 223 23 24, 021 223 23 37
E-mail : compania@rdslink.ro

Cea mai recentă apariţie


ISBN : 978-606-680-013-6
16 x 23 cm
416 pagini
Preţ : 40 lei
11 €
15 $

Romania – subiect sau obiect al geopoliticii ?

« Lista lui Severin » pe intelesul tuturor

Adrian Severin


«România de azi nu (mai) este o democraţie naţio­nală, ci o ordine neofeudală, care a fărâmiţat ţara într-o sumă de baronate, de oligarhii sau de grupuri de interese locale şi a transformat cetăţenii în iobagi, în supuşi ai unor potentaţi parohiali.
Potentaţii abuzivi aflaţi la cârma respectivelor baronate, la rândul lor, au acceptat ori chiar au căutat arbitrajul corupt şi coruptibil al unei conduceri centrale formate din «principi fără ţară». În ceea ce-i priveşte pe cei din urmă, spre a-şi păstra statutul şi a-şi perpetua sistemul de privilegii garantat de el, aceştia au








«închinat» teritoriul asupra căruia domnesc (dar pe care nu-l guvernează) străinătăţii, respectiv noilor imperii european şi euroatlantic. Protecţia ex­ternă (evident, generos compensată prin cedarea atributelor suveranităţii statale, dar şi a contro­lului direct asupra celor mai strategice active / resurse autoh­tone) este menită să descurajeze sau să contrabalanseze contestările interne.
Într-un atare context şi în atari condiţii, naţiunea a devenit un teritoriu, poporul – o populaţie, statul – o colonie, cetăţeanul – un şerb, iar democraţia – o impostură.»

Adrian Severin, din articolul «De la ordinea neofeudală la ordinea neocolonială», 8 noiembrie 2013

 

 

Adrian Severin (născut în 1954 la Bucureşti) a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, unde şi-a dat şi doctoratul (1987), urmând apoi cursuri postuniversitare în diverse domenii ale dreptului (pri­vind proprietatea industrială, comerţul internaţional), în management
şi marketing la universităţi din ţară
şi la Business University School
din Londra.
Jurisconsult la Romconsult (1978-1986), a predat după aceea constant dreptul comerţului internaţional, drept civil şi comercial comparat, drept internaţional public şi construcţie europeană în mediul academic românesc (Academia de Studii Social-Politice, Universitatea din Bucu­reşti, SNSPA – la înfiinţarea căreia a şi contribuit –, Universitatea «Titu Ma­io­rescu»). Între 1987 şi 2010, a fost membru al Curţii de arbitraj comercial internaţional a României (preşedinte 2008-2010). A fost, de asemenea, membru al Curţii de arbitraj comercial internaţional de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris, al American Arbitration Association şi al curţilor de arbitraj comercial ale Sloveniei şi Maltei.
Deputat în Parlamentul României (1990-2007), a deţinut funcţiile de viceprim-ministru şi ministru pentru Reformă, Relaţii şi Informaţii Publice în guvernul Roman (1990-1991), preşedinte al Agenţiei Naţio­nale de Privatizare şi Dezvoltare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii în guvernul Stolojan (1991-1992) şi viceprim-ministru

şi ministru al Afacerilor externe în guvernul Ciorbea (1996-1997).
Preşedinte şi preşedinte-emerit al Adunării Parlamentare a OSCE (1999-2003), a fost desemnat apoi raportor special al ONU pentru situa­ţia drepturilor omului în Belarus. Participant la Convenţia pentru viitorul Europei în 2002-2003, a prezidat apoi Sub-comisia pentru Afaceri externe a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (2004-2007). Membru al Parlamentului European (2007-2014), a fost vicepreşedinte pentru poli­tica externă, de securitate, apărare şi extindere al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor (2009-2011), preşedintele delegaţiei PE pentru relaţiile cu Ucraina (2007-2009) şi raportor permanent al PE pentru relaţia cu Rusia (2009-2011).
A publicat volume de autor (Lacrimile dimineţii – slăbiciunile Guver­nu­lui Roman, Editura Scripta, Bucureşti, 1995 ; Locurile unde se construieşte Europa, în dialog cu Gabriel Andreescu, Editura Polirom, Iaşi, 2001 ; Elemente fundamentale de drept al comerţului internaţional, Editura Lumina Lex, Bucu­reşti, 2005) şi a colaborat la volume colective (Subiectele colective de drept în România, Editura Academiei, Bucureşti, 1981 ; Law in Greater Europe – Towards a Common Legal Area, Kluwer, Haga, 2000 ; Un concept românesc asupra viitorului UE, Editura Polirom, Iaşi, 2001). A contribuit, ca jurnalist şi analist politic, cu numeroase articole de drept, politologie şi geopolitică, la publicaţii în format tradiţional şi online din România şi din străinătate.

 

 

De ce e România anormală sau „Lista
lui Severin” pe înţelesul tuturor

Oricât ar părea de ciudat, are şi anormalitatea faze şi grade. Prin 2011-2012, în România majoritatea găsea că totul e „anormal”, era furioasă şi revoltată. În 2014, a fost perplexă la „anormalul” alegerilor prezidenţiale, iar acum, pe la jumătatea lui 2015, e exasperată, trăind deja panică într-un climat care miroase anormal de puternic a primejdie.
Nici n-ar putea fi altfel pentru cei mai mulţi dintre noi, căci locuim în consecinţele unor jocuri, târguri şi compromisuri, interne şi externe, pe care nu noi le facem, şi deci nu le înţelegem. În plus, suntem în bătaia vântului compus din manipulări, diversiuni, mistificări, intimidări, predici solemne şi pledoarii găunoase care suflă prin canalele media – toate interesate de bifarea agendei şi atingerea scopului lor, iar nu de propăşirea sau clarificarea noastră.
Totuşi, un om avertizat, adică „înştiinţat”, face cât doi, spune un proverb francez. Nu sunt multe locuri şi căi pentru a te „în-ştiinţa” cu politică naţională şi internaţională autentică dacă îţi lipsesc îndrumările teoretice, exerciţiul profesional în materie, iar scena lumii ţi-e accesibilă doar prin intermediul poveştilor gata cusute şi vopsite pe care ţi le livrează presa scrisă şi audiovizuală românească. România – subiect sau obiect al geopoliticii ? este un asemenea izvor rar. Texte cu circulaţie mică publicate de Adrian Severin între 2012 şi 2014, însoţite aici de excursuri explicative şi ample puneri în context ca de la catedră, fac oficiu de manual. Un manual fără precedent, căci acest curs de geopolitică şi relaţii trans- şi internaţionale e compus direct pe aplicaţii practice, unele aflate chiar în curs, şi nu în vreo insulă pierdută în Oceanul planetar, ci chiar pe viaţa şi pe ţara noastră.
E în ordinea anormalităţii româneşti ca informaţii utile şi lămuriri necesare să ne vină de la un „disident” al pattern-ului politic universal acceptat şi recomandat. (În ultimele două decenii, acest pattern a căpătat

clare trăsături birocratice, astfel încât „bunul” om politic a devenit o creatură executantă de vitrină, fără atitudini şi iniţiative, fără interogaţii iritante şi fără speech neliniştitor, o portavoce cu partitură preînregistrată şi volum reglabil de la distanţă.) Dar, dacă disidenţa lui Adrian Severin e gata pedepsită cu operaţiuni menite să discrediteze persoana şi s-o scoată din joc prin orice mijloace, faptele şi sensurile lor, încăpăţânate, nici nu dispar şi nici nu se transformă automat din maligne în benigne prin asemenea scamatorii. Ce poate fi deci mai anormal de normal ca „un cap tăiat” şi pus pe un platou să mai şi vorbească, şi chiar cu vocea lui ?
Pentru a face ca acul balanţei să se mişte dinspre talerul cu minus – pe care simţim prea bine că suntem aşezaţi şi zgâlţâiţi de turbulenţe de-a dreptul periculoase – spre cel cu plus, e limpede că nu ne vor fi de vreun folos inacţiunea precaută, plecăciunile servile, aşteptarea semnalelor de la alţii şi declamarea unor false victorii sau umflate cifre macroeconomice. Folositoare nu mai sunt de-acum decât sinceritatea şi realismul care li s-au cerut dintotdeauna oricăror decidenţi responsabili, acea specie rară – dar o specie, nu un unic exemplar providenţial – reprezentând ultima şansă a unei naţiuni.
Vă mai amintiţi de „lista lui Severin” ? Cea tratată ca o ficţiune, o iluzie, o boroboaţă, o gafă ? Ei bine, n-a fost nimic din toate astea, dar a fost un moment decisiv al istoriei noastre recente. Ca şi referendumul din 29 iulie 2012, fotografiat din mii de poziţii frontale îngăduite, dar nu şi din cele incomode şi revelatoare. Despre aceste lucruri, despre justiţia-instrument şi despre evoluţia arhitecturii de securitate globală şi regională care ne apasă – cea în care suferim ca „obiect”, în loc să fi fost „subiect”, cum s-ar fi cuvenit –, Adrian Severin vorbeşte în cartea de faţă deschis, în timp real şi pe înţelesul tuturor.

                                       Adina Kenereş

 

 

CUPRINS

CUVÂNT ÎNAINTE
  • Sunt un « corupt cinstit » !
  • Declaraţie făcută în faţa judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României la deschiderea procesului pornit de la scandalul provocat de The Sunday Times

SUBMINAREA UNEI NAŢIUNI : FALSE MODELE, FALSĂ POLITICĂ, FALSĂ ISTORIE
Generoasa fundaţie MM
  • Ce nu ne spune presa română despre Occidentul euroatlantic
Utopia exasperării  
  • Corul şi partitura societăţii civile
De la represiune la infracţiune – eşecul gândirii autoritar-populiste în politica penală  
  • Represiune contra expansiune
Dimensiunea externă a « războiului » politic românesc 
  • Libertatea de a trage sfori politice
  • Actori interni de uz extern
« Interlocutorii-cheie » ai doamnei Reding
România nu poate avea decât o singură politică externă 
  • Despre incompetenţă, frică, trădare
Naţional-populism şi justiţiar-populism
Cui îi servesc, de fapt, « agenţii lui Băsescu » ? 
De la puciul lui Ianaev la « lista lui Severin » 
O ţară a nimănui la porţile Occidentului

O CRIZĂ CU IMPACT GLOBAL : TEXTUL ŞI PRETEXTUL « RELAŢIA UCRAINA-RUSIA »
Putin după Putin 

  • Retorică belicoasă şi demonizare în loc de politică
Ucraina între solidaritatea portocalie şi interesele geopolitice 
  • « Armistiţiu » sau « capitulare » – consecinţele unei confuzii
Refuzul gândirii geostrategice omoară Parteneriatul estic al UE 
  • Imposibila politică externă a UE
Vilnius nu trebuie să fie un alt München ! (I) 
  • Război ? Da, dar numai în mass-media
Vilnius nu trebuie să fie un alt München ! (II) 
  • Şarada ucraineană în context eurorus
  • Utopie şi realism sau succes şi dezastru
Epilog la un summit ratat
Bătălia pentru statu quo în criza ucraineană
Criză în Ucraina – reflecţii de la faţa locului (Confruntarea Occidentului cu Rusia – Cronica unui eşec anunţat) 
  • « Strada » şi « masa » agendelor politice
  • Farmecul zgomotos al propagandei de război
Pactul Ribbentrop-Molotov redivivus sau Securitatea dinamică a macroechilibrului strategic
Al doilea război al Crimeii 
Criza ucraineană este criza ordinii globale (I)
Criza ucraineană este criza ordinii globale (II)
 
  • Progresul tehnologic « omoară » diplomaţia
Arta posibilului şi acceptarea imposibilului
Tăcerea Maidanului

O FOTOGRAFIE DE GRUP NERETUŞATĂ : NOI ALĂTURI DE UE, GERMANIA, SUA
România şi Pactul fiscal 

  • Este Germania unită incompatibilă cu Europa federală ?
UE şi patriotismul naţional – o relaţie complexă 
  • Extinderea teoretică a UE ca expansiune practică
Raportul MCV sau Derapajul democratic al Europei corupte
Există democraţie în afara statului-naţiune ? (I)
Ordinea inter-naţională
Există democraţie în afara statului-naţiune ? (II)
Ordinea trans-naţională
 
  • Rătăciţi printre carenţe, manipulări şi diversiuni
Există democraţie în afara statului-naţiune ? (III)
Ordinea supra-naţională
 
  • Varietăţi şi variante ale euroscepticismului
De la Europa germană la Germania europeană şi retur 
  • Egoismul nevoilor puterii şi lupta geografiei cu istoria
  • Germania şi Mitteleuropa – toţi diferiţi, toţi nemulţumiţi
  • Drumul desfundat de la Europa-piaţă la Europa-putere
Criza cipriotă şi sfârşitul democraţiei
Desacralizarea Occidentului (I)
În 2012, masca principiilor morale a căzut de pe faţa Occidentului
Desacralizarea Occidentului (II)
Europa unită nu poate exista ofensând indentitatea culturală a românilor

  • Orientul cu complexe şi Occidentul cu prejudecăţi
Aşa grăit-a doamna Merkel (I)
« Apărarea » statului de drept naţional prin încălcarea dreptului internaţional
Aşa grăit-a doamna Merkel (II)
Când unii sunt mai egali în drepturi decât alţii
   
  • Ficţiunea justiţiei universale ca realitate a justiţiei naţionale
Aşa grăit-a doamna Merkel (III)
Când « siguranţa » celor mari implică nesiguranţa celor mici 
  • Arcanele inavuabile ale contractului EADS – un studiu de caz
Un american la Berlin  
  • O altă coregrafie dar acelaşi scenariu
UE şi România – mariaj, coabitare sau partaj 
  • Tangram-ul geografic şi etnic al Ucrainei
Alegerile germane – cine câştigă şi cine pierde ? 
  • De la euroscepticism la secesionism
Războiul Rece – etapă a primului război mondial de o sută de ani
Reaua vestire după Viktor Orbán
Şi a fost Summit-ul NATO...
Dileme şi contratimpi româneşti la vreme de alegeri prezidenţiale

REFERENDUMUL DIN 29 IULIE 2012 –UN CUTREMUR NAŢIONAL CU REPLICI GEOPOLITICE
«Războiul civil» se transformă în « război de eliberare »
  • 1989 sau România ca dilemă europeană
Victoria referendumului asupra poporului român        
  • Traian Băsescu strivit între onoare şi tranzacţionism politicianist
Destul ! 
  • A trăda în folosul «aliatului» sau Despre vânzarea patrioţilor care nu pot fi cumpăraţi
« Ieşiţi afară ! Se fură o ţară ! » 
  • « Lista lui Severin » povestită şi decriptată

ROMÂNIA ÎNCOTRO ? SAU DESTINUL NEDECRIPTAT AL ROMÂNILOR
Protestele românilor în context global 
  • Legitimitate sau autoritate ?
Juventinismul – populismul centrului 
  • « Revoluţia hegemonică » – spre o morală unică fără ţintă şi o naţiune unică fără identitate
O naţiune pe cale de dispariţie ? 
  • Denigrare şi autodenigrare
Un pont pentru partenerul strategic american 
  • Cât de coruptă este lupta împotriva corupţiei ?
  • O Românie obedientă e mai bună decât una rezistentă
Cine concepe şi cine răspunde pentru acţiunea externă a României ? 
  • Între personificarea şi personalizarea puterii
Alegerea domnului Băsescu 
  • Falsa justiţie faţă cu adevăraţii alegători
O victorie strălucitoare şi înspăimântătoare 
  • USL entuziasmează, driblează şi... eşuează
Geostrategia SUA sau (de)veselirea românului sub scut 
  • Recunoaşterea eşecului ca premisă a unei noi strategii globale a SUA
  • România – stat cu suveranitate limitată, independenţă negarantată şi securitate ameninţată
Politica externă a României ca tragedie greacă (1)
Spre Moscova prin Paris  
  • « Visul maghiar » despre un trecut mai bun şi « coşmarul european » al unui prezent nesigur
Politica externă a României ca tragedie greacă (2)
Spre Moscova prin Berlin  
  • A fost odată diplomaţia noastră trilaterală
Politica externă a României ca tragedie greacă (3)
Spre Moscova prin Washington  
  • Moscova – un pol etern al echilibrului strategic
  • De la parteneriat la protectorat
În căutarea parteneriatului pierdut 
  • Contradicţii, spaime şi iluzii în geopolitica românească
Diplomaţie economică fără pârghii economice ?
Colonizarea unei naţiuni eşuate (I)
De la naţional-comunism la neofeudalism  
  • O altă lectură a istoriei comunismului românesc
Colonizarea unei naţiuni eşuate (II)
De la ordinea neofeudală la ordinea neocolonială 
  • Iluzii pierdute în bâlciul deşertăciunilor
Se resetează politica externă
a României ? 
  • O inevitabilă schimbare de azimut sau o necesară schimbare de stil ?
Interesul naţional şi interesele naţionale
România în pericol !

                                       Cărţi-eveniment

 

 

Ultimele apariţii

ISBN general : 978-606-680-009-9
ISBN volumul 1 : 978-606-680-010-5
ISBN volumul 2 : 978-606-680-011-2
ISBN volumul 3 : 978-606-680-012-9
16 x 23 cm
Volumul 1 : 460 de pagini
Volumul 2 : 480 de pagini
Volumul 3 : 512 pagini
Preţ toate volumele : 99 lei>br>23 €
31 $

In cazanul tranzitiei

Editoriale din Evenimentul zilei 1997-2000

Vol. 1 : 18 februarie 1997-30 aprilie 1998
Vol. 2 : 1 mai 1998-31 august 1999
Vol. 3 : 1 septembrie 1999-
30 decembrie 2000

Cornel Nistorescu


Cuvânt înainte de Ioan Buduca

Cornel Nistorescu
de la rotativă la arhivă
« Evenimentul zilei » a fost un titlu cu scurtă circulaţie şi mic ecou la Bucureşti în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea – alte variante ale « Evenimentului », cu aplecare politică sau literară, au mai apărut la Iaşi puţin înainte de 1900, dar şi câţiva ani după. Evenimentul zilei postcomunist, ziarul în viaţă şi azi, se iveşte în 1992, avându-i ca fondatori pe Mihai Cârciog, Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu. Cunoaşte succesul, inclusiv cu tiraje record, de peste 700 000 de exemplare, dar şi cu pocinoage de conţinut, modificări de acţionariat şi vânzare către grupuri străine de presă, de unde câteva mari schimbări de comandament, orientare, profil, redacţie, format. În 1997, director al publicaţiei devine Cornel Nistorescu, iar până în 2003, anul cedării titlului către trustul Ringier, această semnătură se va regăsi aproape zi de zi în capul editorialului, un fel de sunet de gong la care ia aminte majoritatea cititorilor.
Cele trei volume apărute acum cuprind anii 1997-2000, adică suprapunerea « momentului »  politic al guvernării Constantinescu pe primii patru ani în haină de editorialist EvZ ai lui Cornel Nistorescu – o perioadă resimţită de cei mai mulţi ca marcată de frământări şi fierberi fără mari soluţii, o bolboroseală « în cazanul tranziţiei »  către un orizont fără chip definit.
Spre deosebire de textele cu apariţie săptămânală din Expres (1990-1995), reunite – tot la Editura Compania, în 2013 – în volumul « Români, vi se pregăteşte ceva ! », care marcau, de regulă, radiografia unor teme fierbinţi şi vârfuri de curbă în percepţia publică, editorialele zilnice semnate de Nistorescu îşi propun să ţină pasul îndeaproape deopotrivă cu evoluţiile politice şi cu ecoul lor în rândul populaţiei. Obligaţiile de cotidian impun viteză, precizie, risc şi o directeţe informaţională care dau adesea relatărilor şi reportajelor un aspect de tur de forţă, modelând şi un alt stil gazetăresc, mai apropiat de o notă redacţională, un text de atitudine şi analiză decât de articolul de direcţie.
Tocmai din această pricină, asemenea editoriale contribuie util la reconstituirea concretă a climatului acelor ani şi a personajelor care i-au dat culoare. E vorba de imensa aşteptare pentru fructificarea schimbării dorite prin alegerile de la sfârşitul lui 1996 : intrarea în normalitate odată cu victoria pluralismului efectiv, îndepărtarea decisivă de comunism, revenirea la matca europeană, apropierea şi participarea la NATO, reforma şi privatizarea păstorite de anunţatele mii de specialişti care trebuiau să schimbe faţa ţării. Or, textele zilnice înregistrează multele zigzaguri strânse şi descendente ale încrederii şi entuziasmului popular pe măsură ce se înmulţesc neînţelegerile administrative şi conflictele politicianiste, se degradează mediul economic şi se compromit cauzele cardinale care au adus fosta opoziţie la putere. Citim despre spectacolul orgoliilor la lucru în sânul partidelor, despre zile de tensiune pe motive futile în Coaliţie şi polemici groteşti în Parlament, despre marile afaceri şi circulaţia interlopilor pe planetă, despre ezitările şi















întârzierile în crearea de programe eficiente pentru domeniile şi zonele ţării aflate în suferinţă cronică – slăbiciuni care duc la schimbare de guverne şi remanieri, fricţiuni cu sindicatele şi dezavuarea de către societatea civilă a întregului spectru politic.
Se detaşează, pe fondul marcat de favoarea publică şi de setea de regăsire a respectabilităţii pe plan internaţional, figura lui Emil Constantinescu şi mitul suveran al instituţiei prezidenţiale, care satisface acumularea multdorită de optimism, festivitate şi simbol, fără a aduce însă consecinţele necesare în plan practic. Pe ansamblu, evoluţia contradictorie şi dezamăgitoare a instituţiilor, ca şi aceea a înalţilor demnitari dezvăluie tare, complicităţi, lacune şi incapacităţi evidente, ce explică – până astăzi într-o oarecare măsură – lentoarea şi insuccesul de durată al tranziţiei româneşti.
Sastisiţi de bâlbâieli şi sforării politice, disperaţi de sărăcirea care se simţea în toate sectoarele vieţii, cumpărătorii de ziare, care se numărau încă în sute de mii, deşi mai puţine, continuau totuşi să citească editorialul cotidian din « bulina roşie » (marca grafică a publicaţiei). De ce ? Ipoteze : aşteptau « o bombă » ; îşi formalizau, în fine, propria judecată ; căutau o confirmare a propriilor percepţii sau, dimpotrivă, sperau că se înşală în pesimismul lor ; ştiau că « nea Cornel », pană longevivă şi argăsită, are sursele lui de informaţii şi din lectura asta îşi puteau completa binişor tabloul propriu ; mizau pe critica (mereu meritată) a puterii şi căutau un pretext pentru a se răcori, pe modelul « arde-l, mă ! » ; mai aflau câte ceva despre lucruri de neatins din spaţiul în care locuiau sau munceau ; căutau (confraţii şi analiştii) un puls popular pentru a-l contra sau a-l mima sau a-l discredita etc.
Mai toţi însă ştiau că nu fac o lectură silnică. Dimpotrivă. Se lăsau pe spate, în fotoliu sau pe bancă, şi se dedau unei « operaţiuni » care conţinea invariabil o doză de plăcere. De ce ? Pentru că Nistorescu scria foarte bine, se ţinea departe de grosolănii, avea o varietate stilistică şi lexicală de filolog împătimit, care contrasta agreabil cu scrâşnelile inginereşti de AKM, cu fabricaţiile diluate în birouri de presă şi cu lozincile propagandei crude, făcea uz de umor acrişor şi de ironie până la caricatură, putea fi vehement fără violenţă, folosea termeni proprii, şi nu aproximaţii, fie că era vorba de fotbal sau de contabilitate, nu se ferea de exprimarea emoţiei, dar nu rămânea niciodată doar la atâta lucru, şi, mai ales, dorind în chip explicit modernizarea, nu uita că ea are un preţ şi că nu e niciodată trăită la fel de vânzător şi de cumpărător.
Norocul cititorilor la zi de atunci ai lui Nistorescu trece, iată, ca o ştafetă, la istoricii şi curioşii care vor scana aceste editoriale pentru fapte şi atitudini ale actualităţii din 1997-2000. În loc să se încrunte căutând o dată anume din an sau un nume în indice, gata iritaţi la întâlnirea obligatorie cu « arhivele », se vor lăsa pe spate, în fotoliu sau pe bancă, şi vor mulţumi Cerului pentru claritatea sursei, dar şi pentru clipele de destindere literară…

                                            Adina Kenereş

 

 

Cornel Nistorescu (n. 1948 în satul Turmaş din comuna Mărtineşti, judeţul Hunedoara) a urmat şcoala primară la Mărtineşti şi cursurile gimnaziale la Simeria. Absolvent apoi al unei şcoli profesionale de la Cugir şi al Liceului « Aurel Vlaicu » din Orăştie, şi-a luat în 1974 diploma de filolog (română-italiană) la Universitatea « Babeş-Bolyai » din Cluj-Napoca.
Între 1974 şi 1990 a fost ziarist la Viaţa studenţeascăAmfiteatruScînteia tineretuluişi Flacăra. Fondator, în 1990, şi director al revistei Expres, a condus şi compania cu acelaşi nume, care a editat, de asemenea, cotidianul Evenimentul Zilei şi revistaExpres Magazin. Ca director al Evenimentului Zilei, a semnat zilnic editorialul ziarului în perioada 1997-2003. După 2004 a colaborat cu editoriale şi articole la Foaia Transilvană (Cluj-Napoca) şi Ediţie specială (Craiova). Din 2009

conduce ziarul Cotidianul şi site-ul www.cotidianul.ro. 
A fondat Radio Total şi a fost unul dintre iniţiatorii şi acţionarii postului de radio Europa FM. Compania de publicitate Expresiv, pe care a înfiinţat-o, a devenit apoi Hager România şi, ulterior, TBWA Bucureşti.
Înainte de 1989 a publicat trei cărţi de proză documentară şi reportaj : Întâmplări în liniştea unei fotografii (Editura Junimea, Iaşi, 1978), Paradisul provizoriu (Editura Albatros, Bucureşti, 1982), Proprietarul de iluzii (Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988). Aceste volume au fost reunite sub titlul Reporter la sfârşitul lumii (1978-1988). Nonficţiuni (Editura Compania, Bucureşti, 2013), apărut odată cu volumul de scrieri jurnalistice « Români, vi se pregăteşte ceva ! ». Epistole politice, reportaje, interviuri, editoriale din Expres (1990-1995) (Editura Compania, Bucureşti, 2013).

                                         Cărţi-eveniment


ISBN :
978-606-680-007-5
13x18,5 cm
128 pagini
13 lei
5 €
6 $

Cozonac. Transilvania

o calatorie

Adina Kenereş


« Am deschis ochii într-o baie de lumină. Pereţi văruiţi, aşternuturi albe, o rază orbitoare dar rece ţâşnea pe şervetul ajurat de pe masă prin singurul geamlâc deschis. Şi Gene care mă pândea de pe scaun, ca un dulău de casă, nerăbdător. Intrase şi ieşise de câteva ori pe uşa care scârţâia, dar n-o auzisem. E foarte cald, te sufoci aici, în brutărie, zice. Da, miroase a dulce, a bine. Pentru noi, mă simt datoare să-i spun dintre uriaşele perne în care mă proptesc, aşa e când e bine, e ca în paradis, adică e Paşte şi se fac cozonaci. Dă lung din cap şi-şi verifică nasturii cămăşuţei, ca o călugăriţă. E înduioşătoare această fată bună, crescută în respectul pentru om. Ar vrea să deschidem geamul, să ne răcorim măcar un pic. Ferească sfântul ! mârâi de sub pilotă. Mai bine ne îmbolnăvim decât să cadă cozonacii care, poate, chiar acuma cresc. Şi mirosul ? Înţelege cu nasul izurile de zahăr, portocală, vanilia şi romul, dar n-a mai simţit aşa ceva niciodată. Ăsta e miros de lucru copt, zice, brioşele sunt deci în cuptor sau afară, unde să mai crească ?
Mă spăl şi mă îmbrac în goană, îi explic ce se întâmplă. Când am ajuns noi azi-noapte, ea era frântă şi n-am mai stat să-i traduc ce-am vorbit cu nană Ană pentru dimineaţă. Trebuie să pot fotografia patru feluri de cozonac, două care sunt gata coapte, asta simte Gene, cel simplu cu stafide şi cel cu rahat, şi două care or să se facă acum, cu nucă şi cu mac, pentru care ne sufocăm, dar pe care trebuie să-i prindem în plină lucrare. »







Adina Kenereş
(născută în 1957 la Bucureşti) a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (engleză-hindi) a Universităţii din Bucureşti (1980) şi a obţinut Diploma de Studii Aprofundate la Universitatea Paris VII (Sémiologie du texte et de l’image, 1989). Stabilită la Paris în 1987, s-a întors în România în 1997. A fost profesor, redactor, bibliotecar, asistent în comerţul de artă, secretar de redacţie, documentarist, traducător, autor, responsabil editorial, lector-corector, copywriter, jurnalist cultural, editor.
Debut cu proză în revista Vatra (1981). Debut editorial cu romanul Îngereasa cu pălărie verde (Editura Albatros, Bucureşti, 1983 – Premiul Uniunii Scriitorilor), urmat de volumul de nuvele Rochia de crin (Editura Albatros, Bucureşti, 1985). A colaborat cu proză, traduceri, cronici şi articole la reviste şi ziare înainte şi după 1989, iar după 2000 şi în mediul online.

 

 

 

                                         

 

 

                                         

 

 

                                         contemporani


ISBN :
978-606-680-006-8
16x23 cm
656 pagini
65 lei
17 €
23 $

Introducere in filosofia contemporana

Andrei Marga

 

În felul ei, mai discret sau chiar mai tăinuit, filosofia continuă să ne ghideze vieţile în secolul XXI. Nu pare, dar e acolo, cu soclul tradiţiei cu tot, cel din zorii unei modernităţi care a trecut deja de 100 de ani. Mai mult, în ultima jumătate de veac, filosofia s-a tras tot mai aproape de cabinetele care iau decizii, ca şi de singurătatea omului derutat de o lume prea complexă şi prea variată pentru inerţia simplităţii în care a fost el educat. « Bătrâna » filosofie a întinerit uluitor ! Şi-a adjudecat căile ştiinţei, a vizitat principiile dreptului, a disecat limbajul şi a scormonit în biserica vie, instalându-se uneori ca un chiriaş de lux în anticamera politicii. A vorbit şi vorbeşte în toate registrele – e cinică, autoritară, intuitivă, profesorală, amicală, acru logicistă

sau subtil spiritualistă, după caz. Portretul pe care i-l face Andrei Marga în această panoramă cuprinde toate trăsăturile ei de până alaltăieri. Şi toate referinţele utile celor care vor să aprofundeze o linie anume, o operă, o mare temă. Cum, din păcate pentru noi, avem un acces foarte sărăcăcios la módele recente de pe piaţa gândirii, un asemenea gest de « introducere » într-un câmp determinant pentru l’air du temps al deceniilor care vin are valoarea unui lanţ de chei pus în mâna tinerilor şi a formatorilor lor. Pentru că la pasivul urât pe care li-l lăsăm moştenire merită să ne străduim să adăugăm şi câteva fire pe care să poată merge căutând ieşirea din labirint, speranţa, lumina.

 

 

Nume şi « noduri » ale cărţii

Comte Schleiermacher Kierkegaard Strauss Feuerbach de Biran Bolzano Mill Nietzsche Peirce Dilthey Brentano Frege Bergson Spengler Husserl James Dewey Mead Bernstein Masaryk   Kautsky Mehring Renner Adler Plehanov Labriola Lenin Luxemburg Lukács Korsch Deborin Buharin Gramsci Marcuse Löwith Bloch Althusser Moore Russell Wittgenstein Carnap   Quine Sellars Ryle Austin Searle Strawson Kripke Stevenson Hare Ritschl Von Harnack Barth Bultmann de Lubac Rosenzweig Heidegger Sartre Ortega Horkheimer Adorno   Benjamin Marcuse Popper Perelman Toulmin Lorenzen Gadamer Arendt Riedel Foucault   Derrida Chomsky Strauss Rawls Kuhn Wright Henrich Frank Weizsäcker Apel Habermas Sloterdijk Rorty Küng Ratzinger Brandom Weber Hayek Nozick Dworkin Berlin   Ackerman Walzer Sandel Kymlicka Galston Fukuyama Wallerstein Kolakowski Gray

pozitivism hermeneutică dialectică creştinism existenţialism materialism senzualism neospiritualism voinţă eu teologie politică realism Lebensphilosophie antimetafizică pragmatism etică raţiune    psihologie intenţionalitate logică cunoaştere intuiţie scepticism fenomenologie metodă empirism instrumentalism marxism interacţionism atomism idealism analiză morală limbaj demitologizare umanism perspectivism critică falsificare epistemologie raţionalism cauză istorism discurs constructivism iluminism reconstrucţie cultură adevăr sens comprehensiune structuralism ineism învăţare contractualism dreptate subiectivitate relativism transcendent ştiinţă estetism cinism revoltă represiune tradiţie inferenţialism liberalism pluralism comunitate 

Andrei Marga este licenţiat în filosofie şi sociologie şi a obţinut doctoratul în filo­sofie cu o teză despre «teoria critică» a Şcolii de la Frankfurt (Herbert Mar­ cuse). S-a specializat în filosofia contemporană în Germania Federală şi SUA. A publicat
nume­roase volume în domeniu, printre care Relativismul şi consecinţele sale (Ratio et Revelatio, 2014), Guvernanţă şi guvernare (Un viraj al democraţiei?) (Com­pania, 2013), Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică (Editura Academiei Române, 2013), The Destiny of Europe (Editura Academiei Române, 2012),
Ar­gu­mentarea (Editura Academiei Române, 2011), Challenges, Values, Vision. The
Uni­versity
of the 21st Century (Cluj University Press, 2011), Die Religion im Zeitalter der Globalisierung (EFES, 2010), Absolutul astăzi. Teologia şi filo­sofia lui Joseph Rat­zinger (Eikon, 2010), Criza şi după criză (Eikon, 2009), Filosofia lui Habermas (Polirom, 2005), Filosofia unificării europene (EFES, 2005), Reconstrucţia pragmatică a filosofiei (Polirom, 1998), Raţionalitate, comunicare, argumentare (Dacia, 1991).
A publicat, de asemenea, volume ce cuprind analize şi proiecte de reformă legate de misiunile publice pe care le-a îndeplinit, precum Ieşirea din trecut (Alma Mater, 2002), Anii reformei. 1997-2000 (Presa Universitară Clujeană, 2007), Pro­filul şi reforma universităţii clujene. Discursuri rectorale (Presa Universitară Clujeană, 2012), După cincisprezece ani. Fifteen Years After (Cluj University Press, 2012),
Sin­cronizarea culturii române. Un proiect
(Tribuna, 2013), România într-o lume în schimbare. Interviuri – realizate de Romeo Couţi (Ecou Transilvan, 2013).
Profesor de filosofie contemporană şi logică generală, a fost rectorul Uni­versităţii Babeş-Bolyai (1993-2004 şi 2008-2012), ministru al Educaţiei Naţio­nale în guvernele Ciorbea, Vasile, Isărescu, ministru al Afacerilor Externe în guvernul Ponta 1, preşedinte al Institutului Cultural Român.
A fost ales în conducerea unor organizaţii şi instituţii internaţionale (Euro­pean University Association, United Nations University din Tokyo, CEPES-UNESCO etc.) şi a fost numit consultant al unor instituţii culturale şi univer­sitare din China, Vatican, Germania, Ungaria, Austria. I s-au acordat ordine de stat în Germania, Franţa, Italia, România, Portugalia. A primit premii internaţionale (printre care premiul «Herder») în Austria, Germania, Israel. A ţinut cursuri şi seminarii, ca profesor invitat, la universităţile din München, Viena, Montpellier şi Ierusalim. Este laureat al premiilor naţionale «Bărnuţiu» şi «Brătianu».

                                        Cărţi-eveniment


ISBN :
978-606-680-004-4
12,5x 20 cm
356 pagini
30 lei
9 €
11 $

Soapte in Bucuresti

Kiki Skagen Munshi

Cuvant inainte de Dinu C. Giurescu
Traducere de Ioana Ilie si Adina Keneres

 

 


ISBN :
978-606-680-005-1
12,5x 20 cm
344 pagini
35 lei
10 €
13 $

Whisper in Bucharest

(versiunea originala a cartii)

Kiki Skagen Munshi

 

 

Romanul unei drame româneşti care începe în 1939 în Bucovina
şi se încheie în 1985 la Bucureşti – semnat de o americancă

Români, vi se dă o surpriză !

Suntem, de regulă, nemulţumiţi de imaginea pe care şi-o fac străinii despre noi. Şi o mai şi transmit ! Dacă ne înregistrează cântecele sau ne fotografiază, pe noi şi peisajele noastre, încă mai merge. Dar când ne povestesc ei vieţile noastre, obiectăm : că habar n-au de istoria României, că s-au informat din birou, că n-au fost la piaţă şi la teatru, că au avut de-a face numai cu oficiali, că nu înţeleg ce înseamnă să trăieşti la ţară, că nu ne vorbesc limba, că nu percep apăsarea poliţiei noastre politice etc.
Cu Kiki Skagen Munshi şi cu romanul ei Şoapte în Bucureşti – pe care îl edităm acum şi în versiunea originală, Whisper in Bucharest –, criticii vor avea ceva de furcă. Pentru că doamna Munshi, oficial american care a petrecut vreo şapte ani în post la Bucureşti în anii ’80 şi la începutul anilor 2000, rezistă binişor la obiecţiile noastre. De istoria României are habar, căci a făcut o cercetare şi şi-a dat şi un doctorat în ea acum câţiva ani ; s-a informat mai mult pe teren decât în birou, prin ţară şi printre oameni ; s-a dus mult la piaţă şi la teatru – şi se mai duce şi azi, căci vine des în România, unde şi-a păstrat şi îmbogăţit mereu relaţiile ; nu oficialii sunt pasiunea ei, ci, cu tot respectul cuvenit, neoficialii, cei care fac sarea pământului şi piperul oricărei naţiuni ; nu numai că s-a născut la ţară, unde a şi crescut, în California de Sud, dar tot la ţară trăieşte şi azi, având nu doar noţiuni, ci şi preocupări ţărăneşti despre care mulţi orăşeni români nici n-au auzit ; vorbeşte şi citeşte româneşte de trei decenii ; scrie în această carte a ei în lung şi în lat despre Securitate, în al cărei univers e perfect introdusă etc.
Greul, deci, abia acum începe, ar zice un glumeţ. O fostă directoare a Bibliotecii Americane şi fost consilier al Ambasadei SUA la Bucureşti preţ de câţiva ani a scris o poveste care e pură ficţiune, aşezată însă pe o documentare adevărată. Cu mult talent de

la bunul Dumnezeu şi cu bună-credinţă faţă  de autentica ei experienţă în România, a scris un text care te ţine cu sufletul la gură ca un roman de aventuri, dându-ţi ici-colo ameţeli cu locuri, secvenţe, situaţii, zvonuri şi figuri atât de familiare, că te întrebi dacă totul e chiar aşa sau ai visat puţin. Căpătăm şi bonusuri neaşteptate în aceste vreo 350 de pagini « galopante » – în care, de altfel, caii nu sunt personaje secundare, în ciuda aparenţelor. Aflăm cum jonglează un diplomat american cu limitele poziţiei sale ca să treacă deopotrivă de zidul impus de autorităţile RSR şi de cel în spatele căruia se ascunde, în 1983, un Bucureşti « închis, mut, gol ». Ni se deschide şi uşa către o diplomaţie a SUA în care acelaşi Bucureşti era atunci un loc greu, nu mult mai călduros decât a fost şi pentru români cumplita iarnă 1984-1985. Mai mult, aproape că putem face lista acelor « universalii » pe care un american luminat şi sensibil le crede valabile şi azi.
Performanţa lui Kiki Skagen Munshi e incontestabilă şi, furaţi de plăcerea lecturii, ajungem să ne abandonăm uneori fascinaţiei deopotrivă pentru bogăţia românească şi nenorocirea, de-acum învechită, de a fi mereu prea « interesanţi » pentru toate marile puteri.
Şi, ca într-un joc de copii pe calculator, trecem la nivelul doi sau patru sau şapte al interogaţiilor noastre fără sfârşit : oare chiar crede ce spune ? Dar de ce ar interpreta asta aşa, şi nu altfel ? O fi având un interes ? Care anume ? Etc. (Eu una aş fi şi mai curioasă să ştiu cum ar arăta un volum doi al acestei ficţiuni remarcabile, dacă ar fi ca ea să continue în România de azi, după pletora de griuri inutile ale tranziţiei, la un orizont şi mai obscur decât cel al lui 1989.)
Dar, deocamdată, merită să ne bucurăm din plin de surpriza prezentă !

                                            Adina Kenereş

 

 

Kiki Skagen Munshi provine dintr-o familie stabilită în California de trei generaţii şi a crescut în sudul acestui stat american şi la Tokyo. Şi-a luat licenţa în Ştiinţe politice, istorie şi economie cum laude la Colegiul Swarthmore din Pennsylvania. După un an petrecut în India graţie unei burse Fulbright, şi-a luat masterul în Studii asiatice, cu o lucrare despre istoria şi politica Indiei, la Berkeley, University of California, în baza unei burse a Ministerului Apărării ce încuraja cunoaşterea limbilor străine. Doctoratul în istorie şi l-a dat la Bucureşti în 2006, pe teme de istorie românească. A lucrat în California şi în India, printre altele pregătind, vreme de cinci ani, materialele scrise necesare cursurilor realizate prin TV pentru filiala University of California din San Diego. În 1980 a intrat în US Foreign

Service. A deţinut diverse funcţii – legate de Serviciul de Informaţii al SUA şi Departamentul de Stat – în ambasadele SUA din Nigeria, România, Grecia, Sierra Leone, Tanzania şi India. La Bucureşti, a fost directoarea Bibliotecii Americane în 1983-1987 şi consilier pentru Afaceri Publice în 2000-2002. S-a retras din US Foreign Service la sfârşitul anului 2002, dar a revenit în 2006-2007 pentru a conduce o echipă în programul de Reconstrucţie a Provinciilor din Irak. S-a stabilit în zona muntoasă a districtului San Diego din California, unde se consacră scrisului şi vechii sale pasiuni pentru călărie – pe cai veniţi din România. Călătoreşte des în România şi în India. A publicat câteva cărţi de tip documentar, precum şi o povestire pentru copii
despre India.

 

 

« August 1983. Sunt deja două săptămâni de când am ajuns în România şi tot nu m-am lămurit cum e Bucureştiul. Un oraş închis, mut, un zid fără ferestre pentru mine. Gol. Aşa pare : închis, mut, gol. Lungile bulevarde sunt străjuite de clădiri masive care au la parter magazine dar, deşi au firmă, nu au nimic în vitrine. Deasupra, în zidul orb se aliniază ferestre şi balcoane ale unor apartamente. Multe balcoane sunt închise cu geam, cu folie de plastic sau cu altceva. Ici-colo se văd ghivece cu flori. Pe bulevardul Republicii, pe care merg la serviciu, clădirile sunt măcar mai vechi – unele balcoane sunt decorate cu fier forjat, ferestrele au frontoane frumos modelate – şi vezi copaci. Pe Calea Moşilor însă se ridică de-o parte şi de alta numai faţade compacte, murdare, de ciment – e pur şi simplu un anodin canion urban lung şi lat.
Sunt oameni aici, dar oraşul pare nelocuit. Sunt umbre mişcătoare şi tăcute, iar dacă vorbesc, par de fapt că şoptesc. Sunt puţine maşini şi nu se aud claxoane. Tramvaiele zdrăngăne şi dimineaţa cântă undeva un cocoş. Oamenii de la Bibliotecă mi-au spus că în august toată lumea pleacă din oraş, dar mâine e 1 septembrie şi încă nu se simte nici o mişcare. »

“August 1983. It’s now two weeks since my arrival in Romania and I keep wondering about this city, Bucharest. Closed, silent, a blank wall for me. Empty. That’s how it feels—closed, silent, empty. The long boulevards are lined with large buildings, at street level the shops have displays but their windows still seem empty. Above the shops are windows and balconies of apartments set in flat blind walls. The balconies are mostly closed in with glass or plastic or whatever. Sometimes you can see plants. On Bulevardul Republicii where I walk to work at least the buildings are older and some of the balconies have wrought iron, the windows have wonderful carved pediments and there are trees, but on Calea Mosilor there’s only a dingy cement façade rising on both sides and stretching forever, a long wide urban canyon of nothing.
There are people but the city still seems uninhabited. Shadows walk and don’t speak or, if they speak, almost whisper to one another. Cars don’t honk and there aren’t many of them. The trams clank and a rooster crows somewhere in the morning. The staff tells me that everyone has left since it is August but tomorrow is September first and it’s still silent.”

                                                 document.ro


ISBN :
978-606-680-003-7
16x 23 cm
520 pagini
50 lei
13 €
18 $

Reporter

la sfarsitul lumii

(1978-1988)


nonfictiuni

Cornel Nistorescu

Cuvânt înainte de Petru Romoşan
Prefaţă de Bogdan Creţu

Reeditarea celor trei volume de reportaje semnate de Cornel Nistorescu înainte de 1989

[...] La acea vreme, « Conducătorul iubit » şi aparatul său de propagandă ne asi­gurau că ne îndreptăm spre comunism în zbor, că suntem duşi fără greş, în fiecare zi, ceas de ceas, pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Oricine scria la ziar, în revistele de orice fel, care apăreau, oricum, toate sub conducerea înţeleaptă a partidului unic, trebuia să probeze că e înarmat cu un optimism nestrămutat. Împărăţia părea să dureze încă 1 000 de ani, deşi în numai 10 ani ea se prăbuşea în lacrimi şi sânge, în minciuni şi mistificări criminale. Lumea aceea forţat optimistă îşi conţinea sfârşitul apropiat. Dar nici scriitorul la ziar, reporterul, şi nici oamenii printre care trăia n-aveau habar că nenorocirea lor are un capăt. Şi încă unul atât de apropiat.
Reportajele din volumul de faţă sunt rezultatul acestui paradox : obligaţia de a fi

optimist într-o lume care se prăbuşeşte, dar despre o atare prăbuşire nimeni nu are nici o informaţie, nici măcar o intuiţie, ci doar dorinţe care par irealizabile. Cum să rezolvi o asemenea ecuaţie absurdă ? Talentul, acest enigmatic « talant » evocat în Biblie, are întotdeauna soluţiile lui. Pentru că talentul e la fel de misterios ca şi viaţa, care triumfă întotdeauna.
[...] Literatura nonficţională din acest volum are toate şansele să dureze şi să depună mărturie despre o epocă din ce în ce mai greu de înţeles pe măsură ce timpul ne îndepărtează de ea. În schimb, opere de ficţiune citite pe atunci cu nesaţ devin caduce. Şi, foarte probabil, definitiv inutile. Cornel Nistorescu îşi dorea să scrie ficţiune. Noroc că nu i-a reuşit ! Nonficţiunea lui va fi, poate, cel mai bun pseudoroman al acelui sfârşit de lume.

Din cuvântul înainte al lui Petru Romoşan 

 

 

 

[...] Nu întâmplător, numele ziaristului a fost aşezat alături de cel al lui Geo Bogza – maestrul absolut al genului la noi. Cornel Nistorescu a reuşit să resusciteze, într-un context deloc permisiv, un gen care părea compromis definitiv. Cum ? Adu­cându-l pe terenul sigur al literaturii, scuturându-l de prejudecata preciziei şi a utilitarismului propagandistic.
[...] Ceea ce se poate observa încă de la o primă ocheadă superficială este faptul că, atunci când îşi adună în volume reportajele, Cornel Nistorescu le pune sub titluri care trădează disponibilităţile sale lirice în mai mare mă­sură decât pe cele « realiste », de autor care este obligat să se mişte în marginea cotidianului. Întâmplări în liniştea unei fotografii (Editura Junimea, 1978), Paradisul provizoriu (Editura Albatros, 1982) sau Proprietarul de iluzii (Editura Cartea Românească, 1988) sunt titluri care implică şi o poetică a reportajului. Iar aceasta diferă substanţial, dacă nu total de resorturile ideolo­gice comune în epocă. Textele nu mai respectă convenţia preciziei, nu mai « ra­portează » totul în cifre, culegând date exacte. Dimpotrivă, mâna scriito­rului, dar mai ales imaginaţia lui se simt încă de la primul reportaj din volumul de debut şi dau tonul, rafinându-se, în cărţile ulterioare. Insist : Cornel Nistorescu este un scriitor pornit în căutarea aventurii în cel puţin aceeaşi măsură în care este un jurnalist trimis pe teren pentru investigarea unui
eve­niment.

[...] Ficţiune-nonficţiune nu mai reprezintă, oricum, un criteriu legitim. Un text este literar dacă reuşeşte să stârnească emoţia. Emoţia estetică. Iar re­portajele lui Cornel Nistorescu excelează la acest capitol. Nu doar datorită întâmplărilor relatate, culese ca atare din realitate conform convenţiei genului, ci mai ales graţie modului de a le pune în pagină. Realitatea nu este pri­zată şi redată cu indiferenţă, ci este reconstruită, reinventată.
Construcţia primează în mai toate reportajele lui Cornel Nistorescu, iar ea este vizibilă, deşi nu ostentativă. Textele au o anumită naturaleţe, o francheţe, asigurată adesea prin asumarea naraţiunii la persoana I şi printr-o empatie care câştigă. Autorul nu scrie la rece, cu detaşarea aseptică a jurna­listului obişnuit, ci este un martor implicat al evenimentului pe care îl re­construieşte ; se pierde şi el în lumea pe care o descrie, aceasta fiind şi sursa patosului şi a lirismului care uneori inundă benefic pagina. Simptom nu doar al unei bune tehnici (astăzi scrisul jurnalistic se deprinde din manuale), ci mai ales al talentului, sintaxa, topica împrumută adesea ritmul alert, urgenţa evenimentului propriu-zis, iar relatarea exactă, gri lasă oportun locul stilului indirect liber sau dialogului.
[...] Spre deosebire însă de majoritatea jurnaliştilor de mucava, înregimen­taţi, Cornel Nistorescu are o profesie de bază.
El este reporter. Adică un scriitor
extrem de viu.

               Din prefaţa lui Bogdan Creţu

 

 

Fragment din « Întunericul galben » –
text despre Roşia
Montană, apărut în volum
în 1988

[...] Ceasul de vârf al aurului a bătut între cele două războaie. După 1918 a fost o perioadă mai grea. Minele erau părăsite, şteampurile stricate, mulţi bărbaţi căzuseră pe harta înroşită a Europei, iar preţul metalelor preţioase scăzuse vertiginos. Între aurari circula zvonul că Brătianu ar fi zis că nu dă o mierţă de porumb pe un gram de aur. Căutătorii de aur au plecat pe Valea Jiului, la cărbune. Aurul avea altă culoare. O linişte tristă stăpânea valea Roşiei Montane şi a Cernei, puţini mai coborau în pământ după minereu, iar la Baia de Arieş şi la Săcărâmb şi la Brad bătea un vânt amar de deznădejde. Din marea nebunie dinaintea războiului nu mai rămăsese aproape nimic, nici orchestrele, nici hoţii de aur, hotelurile erau goale, iar cârciumarii săraci. Împărăţia şi roşienii scoteau atât de puţin aur încât nu le ajungea nici să-l presare pe o felie de pâine. Stabilizarea monetară şi legea minelor din 1929 au fost ca un pocnet de start în care mii de oameni au pornit într-o cursă nebună spre centrul pământului ca să se întoarcă de acolo cu mii de kilograme de aur. Nebunia începută cu două milenii în urmă stăpânea din nou peste Alburnus Maior cu aceeaşi putere demonică. Parcă stelele funerare ridicate lui Alexander, fiul lui Gaius, care a trăit 40 de ani, cea a lui Marcus Aurelius Scenobarbus şi toate pietrele romane se trezeau, şi parcă se trezeau curatorii de pe vremea împăratului Traian, parcă Marcus Ulpius Hermias şi, alături de el, Marcius Macer şi Aelius Sostratus şi Sene­cius Vocontianus se ridicau, cu cohortele lor de sclavi despre care nimeni nu mai ştie care pământ i-a înghiţit, şi cu toţii coborau iar în pământ şi tăiau cu dalta galerii spre a ajunge la acea lumină palidă şi galbenă pe care-o vedeau licărind prin întunericul stâncilor şi care nu era de fapt decât în creierul lor. Săpau înnebuniţi, cu mintea înfierbântată de acel întuneric galben spre care coborau prin piatră, şi săpau săptămâni şi luni şi uneori ani, şi minunea galbenă tot nu se arăta, şi trupul lor se împuţina, se zdrelea de colţii stâncilor, se usca, şi plămânii se umpleau cu praf şi nu-l mai puteau stăpâni şi, după ce piatra se strecura pe nesimţite de pe palme şi din vorbire în sânge şi-n oase, de la

o vreme nu mai încăpea, şi, când scuipau, sputa lor devenea groasă şi albă şi din ea, prin cel mai simplu procedeu, puteau extrage cea mai fină piatră, dar nu se opreau, continuau scufundarea în întunericul pe care adesea îl vedeau galben şi strălucitor, şi, când dădeau de firişoare, deveneau grijulii, aproape duioşi cu piatra care îi îngăduia şi le arăta puţină pulbere. O luau cu grijă, o mărunţeau şi o încărcau în saci sau în corfe şi sacii îi târau cu piciorul pe îngusta gaură de cârtiţă până la un loc mai larg, de unde o luau copiii. Pruncii căutătorilor de aur aveau feţele aspre, pietrificate, ei o cărau prin galeriile înguste, se frecau de pereţi, se clătinau, dar o cărau. Dacă n-ar fi conţinut aur şi cineva i-ar fi pus s-o scoată din adâncul pământului, ar fi cărat o zi şi, într-a doua sau a treia, i-ar fi crăpat aceluia capul sau i-ar fi zdrobit oasele până când în locul acela n-ar mai fi rămas decât o pată. La Roşia Montană, pământul nu dă decât puţini cartofi şi câteva poame. Aici aurul e pe post de grâu, el e pâinea pe care trebuiau s-o câştige coborând în inima muntelui, scormonind ca nişte cârtiţe, apucaţi, suferind, blestemând, sperând, ajungând până la disperare şi trăind compensatorii halucinaţii pe galerii strâmte sau în amfiteatre largi, unde prăpastia se uita în adâncul lor cu ochii ei de gheaţă şi singurătate, unde căutătorul de aur stătea agăţat pe un perete ca un lili­ac şi unde presimţea moartea prefaţată de un zbor în gol. Urmăreau filonul ca pe un şarpe nebun venit dinspre nord şi supt de piatră spre sud, de parcă ar fi fost blestemat să se aşeze pe direcţia soarelui, pierdut spre adâncul pă­mântului într-o ultimă şi chinuită zvârcolire dinaintea răcirii şi, când îl găseau, puterea din ei mai trăia o zvâcnire, îl tăiau ca pe o felie de pâine şi-l cărau pe întortocheatul labirint subteran, mai încurcat decât cel din mitologie – o capcană din care poţi ieşi doar refuzând-o –, din piatră puteai să nu mai ieşi niciodată, să te tot duci, să cazi în vârtejuri adânci, unde te pietrificai şi intrai în materia inertă de unul singur prin întunecatul şi flă­mândul stomac al muntelui, fără să mai ajungi vreodată pe buzele calde ale pământului. [...]

                                         contemporani

 

 

Cornel Nistorescu (n. 1948 în satul Turmaş din comuna Mărtineşti, judeţul Hunedoara) a urmat şcoala primară la Mărtineşti şi cursurile gimnaziale la Simeria. Absolvent apoi al unei şcoli profesionale de la Cugir şi al Liceului « Aurel Vlaicu » din Orăştie, şi-a luat în 1974 diploma de filolog (română-italiană) la Universitatea « Babeş-Bolyai » din Cluj-Napoca.
Între 1974 şi 1990 a fost ziarist la Viaţa studenţească, Amfiteatru, Scînteia tineretului şi Flacăra. Fondator, în 1990, şi director al revistei Expres, a condus şi compania cu acelaşi nume, care a editat, de asemenea, cotidianul Evenimentul Zilei şi revista Expres Magazin. Ca director al Evenimentului Zilei, a semnat zilnic editorialul ziarului în perioada 1997-2003.

După 2004 a colaborat cu editoriale şi articole la Foaia Transilvană (Cluj-Napoca) şi Ediţie specială (Craiova). Din 2009 conduce ziarul Cotidianul şi site-ul www.cotidianul.ro.
A fondat Radio Total şi a fost unul dintre iniţiatorii şi acţionarii postului de radio Europa FM. Compania de publicitate Expresiv, pe care a înfiinţat-o, a devenit apoi Hager România şi, ulterior, TBWA Bucureşti.
A publicat trei volume de proză documentară şi reportaj : Întâmplări în liniştea unei fotografii (Editura Junimea, Iaşi, 1978), Paradisul provizoriu (Editura Albatros, Bucureşti, 1982), Proprietarul de
iluzii
(Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988).


ISBN :
978-606-680-002-0
13,5x 20 cm
224 pagini
25 lei
8 €
10 $

Guvernanta si guvernare

(Un viraj al democratiei ?)

Andrei Marga 


O nouă ideologie, dotată cu regulamente ultraliberale, propagandă intensă
şi jargon corporate, a reuşit în câţiva ani să dea şah tradiţiei, experienţei şi proiectelor de viaţă de la noi şi de aiurea. Bonus : nimeni nu e găsit vinovat,
statul plăteşte, fiecare se descurcă după puterile lui. Şi totuşi, fragilizatul
stat are un viitor şi e, poate, chiar soluţia. Cum procedăm ?  

« Dar, dacă este de revenit la democraţia reprezentativă drept cadru, inclusiv pentru guvernanţă, nu este deloc evitabilă abordarea patologiilor acesteia. Dintre patologii, cea hotărâtoare astăzi este concentrarea deciziei în mâini puţine, uneori într-o singură mână. Cei aleşi dau seamă infim de ceea ce au făcut în faţa celor care i-au ales la un moment dat. [...] Reprezentanţii se delimitează tacit,

 

 

 

 


ca un fel de nouă castă – o categorie în sine, care profită de trecerea deciziilor în seama propriei conştiinţe, pe care democraţia reprezentativă o apără, pentru a se sustrage controlului din partea electoratului. Din rândul lor sau cu sprijinul lor se aleg guvernanţii din ramura executivă, adesea conform voinţei unei singure persoane, primul-ministru sau preşedintele. Competenţele acestora sunt astfel croite, prin legi adoptate, încât cei doi nu mai consultă Parlamentul, ci numesc sau schimbă după bunul plac miniştrii sau alţi ocupanţi de funcţii-cheie în stat. Se ajunge astfel, aparent legitim, la desemnări de rude, de persoane incompetente pentru a putea fi manipulate, de aşa-zişi „tineri“ ambiţioşi dar nepricepuţi etc. în funcţii de care depinde soarta multor oameni. »

Sătui de criză, austeritate, reforme, stabilitate şi alte mantre cu conţinut ceţos dar la adăpostul cărora s-a distrus temeinic aproape tot în ultimii ani, mulţi aşteaptă explicaţii şi soluţii. Le pot găsi în cartea lui Andrei Marga… cu condiţia să o citească până la ultimul rând. Noroc că nu e mult (una peste alta, vreo 200 de pagini) şi noroc că bibliografia e consistentă şi la zi (pentru cei ce vor să aprofundeze vreun domeniu).
Vederea este şi de mai de sus, dar deloc abstractă, şi mai de departe în timp şi spaţiu, din Europa şi din lume, căci « criza » actuală arată mai degrabă ca un moment lung şi greu de « scadenţă ». Deopotrivă scadenţa unui substanţial ciclu al modernităţii şi scadenţa efectelor de grenadă ale neoliberalismului aplicat orbeşte, la scară planetară, fiinţelor şi statelor în ultimul deceniu. Deopotrivă bilanţul unei ere, cea postbelică, de consumerism şi individualism crescând, şi acela al unei epoci de financiarizare, dereglementare şi hipermediatizare propagandistică.
În ciuda tuturor aparenţelor, discuţiile despre religie, morală, valori, importanţa teoriei pentru orice segment al vieţii – adică al participării lucide, înţelepte, şi deci eficiente la existenţă –, despre modul de a fi al justiţiei şi al învăţământului sunt excepţional de utile. Căci fără ele e practic

imposibil de înţeles derapajul democratic în general şi cel politic în special. Iar fără stăpânirea acestor cadre, tot imposibil e să schiţezi o concepţie echilibrată a mecanismelor de reglare, de însănătoşire socială care trebuie să intre în funcţiune în vremea care vine.
România de azi, cu dezastrele şi disperările ei, e prezentă peste tot. În aplicaţii, în exemplificări, în studii de caz. România ? O ţară ieşită din comunismul formal cu mari slăbiciuni, cu o modernizare priponită în vechile structuri mai bine de două decenii, timp în care un lung şir de patologii cosmopolite s-au luptat cu toate capacităţile şi energiile care mai înfrunzeau din firavul trup. Scadenţa a venit însă şi pentru soldarea acelui nociv până la letal « merge şi aşa ». Cu bună-credinţă, competenţă şi inteligenţă – pe care ţara le are, dar nu le foloseşte –, echilibrele se pot regăsi. Nu însă fără a reda şi fiinţelor, şi statului charta lor de obligaţii şi responsabilităţi, lucruri depăşind cu mult nivelul bătăliilor de persoane şi pe acela al sloganurilor despre măsuri şi acţiuni miraculoase preţ de trei zile.
Da, în vreo 200 de pagini se poate face
turul « chestiunii ».
Cu folos şi cu
tonus, oferind generos chei şi speranţă în chip familiar, academic şi, desigur, ardeleneşte.

                                              AltFel

Din cuprins : Ce este guvernanţa ? Cum s-a ajuns la guvernanţă ? Reacţii la guvernanţa universitară Ce este buna guvernanţă ? Costurile guvernanţei nereuşite Unde este utilă guvernanţa ? Amenajarea teritoriului Conceptul actual de spaţiu Noul concept al spaţiului politic Chestiunea cooperării transfrontaliere Guvernanţa teritorială Guvernanţa regională Guvernanţa europeană Guvernanţa globală Guvernanţa şi statul naţional Cum se ameliorează guvernanţa ? Statul naţional – ceva obsolet ? Guvernanţă şi legitimare O aplicaţie : regionalizarea în România actuală  

Democraţie, cultură, secularizare Ce ne uneşte ? O aplicaţie : delegitimare şi istorie Ce este real ? Motivaţie şi apatie Ceea ce nu se poate cumpăra Ceea ce nu se poate măsura Decapitarea disciplinelor şi proliferarea managerilor Ieşirea din fragmentare Pacificarea Noul concept al omului Guvernanţa şi neoliberalismul Alternative După criză O aplicaţie : educaţia în derivă Universitatea veritabilă şi problemele ei O aplicaţie : revenirea la investigaţia ştiinţifică Dincoace de noul conformism O aplicaţie : revenirea la justiţie Reconstrucţia centrului Bibliografie selectivă


ISBN :
978-606-680-001-3
16x 23 cm
552 pagini
49 lei
13 €
18 $

« Romani, vi se pregateste ceva ! »

Epistole politice, reportaje, interviuri, editoriale din Expres (1990-1995) 

Cornel Nistorescu

În 1989, românii au vrut un pariu pentru renaştere. Săraci şi curaţi, îl puteau câştiga. Cornel Nistorescu a pariat şi el, strigând în marele cor « libertate ! democraţie ! dreptate ! ». O naivitate. Salvatorii crimei, actorii oficiali, răspundeau « coabitare ! împăcare ! consens ! ». Cu dinţii strânşi, un jurnalist a scris cinci ani în Expres despre mistificarea unei naţiuni. În răspăr. O încleştare ce continuă şi azi.

«  Vreau să spun că aici se află chiar drama acestei perioade. O dramă fără ieşire, o situaţie fără soluţie. Mă întreb mereu : cum poate coexista Elisabeta Rizea cu Ion Iliescu sau cu Adrian Păunescu şi Dan Marţian ? Nu este în asta o strâmbătate a firii ? Femeia aceea chinuită şi rămasă tot nedreptăţită trebuie să trăiască sub acelaşi soare cu rinocerii epocii de aur ! Şi ea tot călcată în picioare, şi ei tot la putere, bine mersi, dictând legi, principii, şi mustrând lumea cu botul lor rozaliu ! Adică dumneavoastră

 

 

 

 

 

socotiţi moral faptul că Adrian Păunescu stă sub aceeaşi cupolă cu Ion Diaconescu, unul venit din corul slugilor, celălalt venit din marea armată a întemniţaţilor pe nedrept ? Cum Dumnezeu aţi putut crede că o coabitare e posibilă ? Cum nu v-aţi dat seama că mersul pe sârmă printre cele două lumi va fi socotit slăbiciune de caracter ? O vreme am meditat îndelung la posibilitatea de a uita. Să renunţăm la toate rănile memoriei şi să încercăm să construim ceva împreună. Să o luăm de la zero, încercând să abandonăm decontarea trecutului. Nu sună rău şi mie mi se părea posibil, pentru că nu am fost printre cei care au suferit. Dar la puţin timp mi-am dat seama că nu am dreptul să cer nimănui un asemenea lucru. Nici nedreptăţiţilor, nici profitorilor. Drept pentru care am decis să privesc lucrurile aşa cum sunt, în fundătura tragică în care se află, sperând că timpul le va scoate într-un fel sau altul. Atâta doar că eu trebuie să hotărăsc pentru mine. De care parte sunt ?  »

                                Din epistola politică
                  « Înecatul dintre două bărci », 
                                 Expres, nr. 11/1993

Aşa ceva n-am mai păţit : să ridic ochii, în 2013, dintr-un text scris la începutul anilor ’90 şi să văd în jurul meu chiar viaţa de atunci derulându-se azi. Ba chiar azvârlindu-mi adesea în obraz, din politică şi din media, din administraţie şi din instituţii de forţă, aceleaşi nume, cu aceleaşi CIP-uri, aceeaşi impertinenţă, aceeaşi puţinătate, sau clone perfecte ale acelor figuri. « Nu s-a schimbat nimic în România » nu e doar o vorbă spusă cu obidă, ci un ciomag care te loveşte în moalele capului citind articolele lui Cornel Nistorescu din Expres. Mai mult : dacă vrei să ştii ce trăieşti în 2013, ai şanse mici să afli de la tenorii diverselor scene de azi ; în schimb, te lămureşti fără greş din prestaţiile celor de atunci, toate grosolane, violente, şmechere, temătoare de orice geană de adevăr.
Dacă ar trebui să dau vreodată o declaraţie la poliţie, aş scrie : « Îl cunosc pe Cornel Nistorescu de 32 de ani. » Factual, ar fi corect. Pe fond însă, inexact. Pentru că am început să-i citesc sistematic editorialele bine după anul 2000, când el se aşezase deja oarecum contemplativ « la balcon » şi părea să se fi specializat în panorame înţelepte ale zilei şi în defrişări punctuale ale unor mari potlogării. N-am ştiut că a fost o vreme –

vremea Expres 1990-1995 – în care Cornel scria « din piaţă », lipit de spinarea slăbănoagă, cocoşată, batjocorită a unui popor abia ieşit din multilaterala închisoare comunistă. Când, în câteva rânduri în ultimii doi-trei ani, am tresărit la articolele lui sau la vorbele pe care le spunea la vreo televiziune, era, evident, pentru că se scoborâse iarăşi « din balcon » ca să se ducă « în piaţă ».
Nu e, desigur, întâmplător că la noi s-a menţinut până azi tandemul piaţă-balcon inventat de conştiinţele naţionale pe la 1860 şi că modernizarea a cunoscut mai multe frâne decât impulsuri. Un vast proces de măsluire îmbracă în molton aspre realităţi geopolitice, redactând rapoarte digerabile, ba chiar scrie din documente formale « un feliu de » istorie care nu foloseşte decât scribilor ei şi unor şefi trecători. Cine vrea însă povestea autentică de după 1989 a neamului său chinuit o va găsi în bună măsură în cioburile de oglindă pe care unul ca Nistorescu a avut inteligenţa şi buna-credinţă necesare pentru a le instala « în piaţă » din prima clipă şi apoi inspiraţia şi bunul-simţ de a le vizita în toate momentele de cumpănă.         

                                      Adina Kenereş

                                          ClarObscur


ISBN:
978-606-680-000-6
13,5x 20 cm
304 pagini
29 lei
8 €
11 $

Romania penala,

vazuta de un senator

fost procuror


Declaratii politice si de presa,
interpelari şi scrisori deschise

Valer Marian

 

Tăcerea impusă din 1990, mizeria ascunsă, pervertirea şi subminarea au sfârşit prin a bloca societatea. Propaganda, care insultă poporul cum că ar fi nătâng, absent, ticălos, vorbeşte zilnic despre propriii ei stăpâni : neputincioşi, rupţi de realitate, corupţi, anume aleşi pentru a menţine starea de fapt. O boală grea. Care nu se mai poate trata cu o mână forte, ci doar cu una curată.

Vai, câte a mai descoperit media românească în ultimele luni ! Şi contracte veroase, şi maidanezi ucigaşi, şi unguri zăltaţi, şi torţionari din ’50, şi mizerii politice cimentate din 1989 încoace – tot felul de lucruri despre care, zice ea, nu ştia nimeni, deşi toate sunt cunoscute, scanate, vorbite, publicate şi postate din plin. E un nou mod de a face, sub deviza « Lumea începe azi ! », cu oameni pretins noi şi curaţi dar fără CV, cărora ni se cere imperios să le dăm credit. Pe lângă cei vechi, gata discreditaţi dar reşapaţi cu relativizări, dizolvări şi optimisme de paradă.

Acest ultim circ propagandistic nu mai amuză însă prea multă lume. Cum nici scenele sau scenetele-pretext prin care se lipesc şi dezlipesc coaliţii, asocieri sau etichete graţie talentelor actoriceşti ale unor politruci şi birocraţi lamentabili. Valer Marian, fost procuror, nu doar îi urmăreşte de ani buni, dar îi şi interpelează în Parlament, cu ştiinţa a sute de aleşi, cerând, ca senator, anchete, sancţiuni, demisii, clarificări. Vai, ce uimită va fi media românească descoperind cum a înaintat cu forţa cancerul prezidenţial, executiv, legislativ, instituţional şi judiciar prin corpul ţării până la metastaza de azi !
România penală, văzută de un senator fost procuror e o carte de specie nouă : literatura procurorilor. Ca toate ţările odată aşezate, România are deja multă literatură avocăţească şi câteva moviliţe de literatură judecătoarească. E oare de mirare că în faţa munţilor de infracţiuni din vremea noastră încep să se încrunte procurorii şi să noteze în clar, în articole şi alineate coroborate, cum ar trebui să dea pe dinafară închisorile ?

Din cuprins : Prolog printr-o veche demisie... ...şi un interviu explicativ din 1990 Declaraţii politice şi de presă, interpelări şi scrisori deschise Justiţia : oarbă, neputincioasă, obedientă Serviciile : o lume mare (numai) pentru scopuri mici Poliţia : nepotriviţi în locuri nepotrivite Fiscul : printre brigăzi şi briganzi Şefii ANI : probleme mari de integritate

Miniştrii şi alţi înalţi demnitari : cine nu ştie ? cine răspunde ? cine plăteşte ? Despre maghiari : scene şi scenete De când cu USL la putere : stupori, dezamăgiri, revolte Epilog printr-o recentă plângere penală... Plângere penală împotriva primului-ministru Victor Ponta ... Şi un interviu explicativ din 2013

Valer Marian (născut în 1960 la Dăbâca, judeţul Cluj) a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în 1984. Procuror la Satu Mare până în 1990, a fost numit vicepreşedinte al Consiliului FSN Satu Mare în decembrie 1989, iar între aprilie şi august 1990 a fãcut parte din Comisia guvernamentală care a anchetat evenimentele din decembrie 1989 de la Sibiu – această experienţă s-a încheiat cu demisia sa din procuratură în semn de protest faţă de blocarea şi/sau temporizarea cercetărilor asupra dosarelor Revoluţiei.
Din toamna lui 1990 şi până în 2008 a activat în media sătmăreană (Gazeta de Nord-Vest, Avertisment din Nord-Vest) şi a colaborat cu articole la publicaţii naţionale (Expres, România liberă, Evenimentul zilei şi Adevărul). Unele dintre anchetele sale jurnalistice care expuneau abuzuri ale administraţiei publice, ale poliţiei şi justiţiei sătmărene s-au soldat cu demisii sau anchete penale. Prefect pentru câteva luni al judeţului Satu Mare (iulie 2004-ianuarie 2005), şi tot pentru câteva luni director de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare (februarie-iunie 2008), devine membru al PSD în vara anului 2008 şi este apoi ales senator în două legislaturi succesive (2008 şi 2012). Mai întâi (2008) vicepreşedinte, apoi (2012) membru al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor,

combaterea corupţiei şi petiţii, precum şi membru activ în alte organisme parlamentare, s-a distins de-a lungul anilor prin zeci de iniţiative legislative, declaraţii politice, interpelări, întrebări, moţiuni şi luări de cuvânt.
Atitudinea sa pugnace, curajul şi tenacitatea cu care a militat împotriva corupţiei, incompetenţei, nepotismului şi abuzurilor frecvente din instituţiile statului l-au adus în conflict şi cu propria sa formaţiune politică. Preşedinte al Organizaţiei judeţene a PSD din noiembrie 2010 pânã în martie 2013, a renunţat să candideze pentru reînnoirea mandatului, constatând apoi că este împiedicat să participe la Congresul PSD din aprilie 2013, iar in iunie, că este exclus din partid printr-o procedură expeditivă, fără explicaţii şi comunicări oficiale. A fost apoi de asemenea eliminat din grupul senatorial al PSD şi din comisiile permanente ale Senatului al căror membru era. Într-un interviu acordat site-ului cotidianul.ro în 19 iulie 2013 şi-a exprimat intenţia de a abandona politica pentru a reveni în magistratură. Considerându-se victimă a unei campanii de calomniere declanşată chiar de premier, care i-a pus public la îndoială integritatea facultăţilor fizice şi psihice, a depus o plângere penală împotriva primului-ministru Victor Ponta la 24 iulie 2013.



 

 





House Season 7

metin2 pvp serverler pvp serverler mt2 pvp metin2 pvp