compania

Str. Maria Hagi Moscu Nr. 17, Sector 1, 011153, Bucuresti
Tel. editură : 021 223 23 28 Fax : 021 223 23 25
Tel. departament difuzare : 021 223 23 24, 021 223 23 37
E-mail : editura.compania@gmail.com, compania@rdslink.ro

În curs de apariţie

Invitati la banchetul de-o viata

Sub forma de roman

Gelu Culea

 

Experienţa ca banchet
sau Un altfel de scriitor

Un bunic, un tată sau un unchi sfătos – mulţi şi-ar fi dorit un astfel de martor nepreţuit de la care să afle cum s-au petrecut de fapt lucrurile în familie, cum se explică atâtea conflicte absurde, de ce un văr talentat a avut o soartă haină şi un nepot urât şi tăcut s-a ajuns, o mătuşă s-a descurcat de minune, iar alta a ajuns la balamuc.
Invitaţi la banchetul de-o viaţă spune o grămadă de asemenea poveşti legate între ele, înţelegând perfect utilitatea unei experienţe lungi, obiectivată prin decenii. La ce folosesc deceniile ? La creşterea discernământului ! Timpul lung, la un om care reflectează la ce trăieşte, îngăduie clarificarea dozelor de psihologie, fatalitate, înzestrare personală, regim politic, efort concentrat, capacitate fizică, paradă socială, doze prezente în drama eternă a oricărui individ viu. Românii de azi vor adesea să creadă că-şi fac destinul cu mâna lor – cei de ieri arareori sperau la una ca asta. Gelu Culea ştie, la 82 de ani, că se înşală în mare măsură şi unii, şi alţii. Şi le-a făcut cadou o suită de întâmplări ţesute într-un roman sapienţial, în care şi-a încrustat la un moment dat şi sideful propriei vieţi – entarsia supremă.
Gelu Culea s-a format inginereşte, a lucrat îndelung în poziţii de răspundere înainte de 1989, este un vechi amator şi cunoscător de artă – mulţi artişti şi-l amintesc ca director al Fondului Plastic, când era omul frecvent chemat « să rezolve » situaţii imposibile, să restabiliească echilibre frânte, « să ajute ». O asemenea postură specială nu era o întâmplare, mai ales în anii ’80. Persoana era considerată poliedrică, serioasă şi foarte atentă, ceva ce azi se cheamă « focused ». L-am cunoscut pe acest director atunci, şi deci nu m-am mirat că a scris o carte substanţială acum.
Am însă o constatare mirată de editor. Am deschis, în urmă cu câţiva ani, colecţia « document.ro » cu gândul de a da astfel glas unor teme şi scriituri de societate, şi nu de ficţiune. Era vorba de situaţii noi din ţara în curs de deschidere după prea multă închidere, de interesul în creştere – al românilor, dar şi al străinilor care debarcau la noi în valuri – pentru fapte şi întâmplări ample, care depăşeau adesea chiar cadrul unui reportaj lung de gazetă, dar care aveau mai degrabă rădăcini în percepţia presei decât în gustul pentru literatura propriu-zisă. Câteva titluri editate în această colecţie a « cărţilor de actualitate » explică bine fenomenul. Dar iată că în ultima vreme roata pare să se întoarcă, după obiceiul lumii : presa şi-a pierdut vocea, aproape că s-a restrâns la pură propagandă, iar cei care vor să vorbească despre fapte şi întâmplări ample de interes general o fac, de predilecţie, în forme care îmbracă hotărât haina literaturii. Unii optează pentru « autoficţiune », alţii pentru « divane » sau gâlcevi ale înţelepţilor cu lumea – nu pentru jurnale, memorii sau eseuri cu cheie. Pornirea lor nu arată nici pe departe ca o ambiţie recentă de a concura cu Flaubert sau cu Tolstoi, cu Rebreanu sau cu Marin Preda. Pare să acţioneze mai degrabă sentimentul că lucruri grave, alerte necesare, conştientizări cu caracter de urgenţă pot ajunge mai sigur la minţile încă deschise şi sensibile pe calea unei aparente creaţii literare decât sub forma unui manifest simplist şi zgomotos, ţâşnit la ecran dintr-un site sau blog încă zis jurnalistic.
Gelu Culea citeşte şi citează realităţi naţionale, fapte diverse, moralişti, filosofi, mitologii orientale, texte sacre. Preferinţa lui pentru stilul simplu şi direct de a fi se reflectă şi în scris. Dar poate tocmai din pricina clarităţii şi a formulei abrupte, paginile se încarcă lent, pe de-o parte, cu hazard, premoniţie, miracol, iar pe de altă parte, se descarcă de avertismente, îndemn la judecată, răbdare şi recuperare a moralei universale naive, dar şi a cinstei ţăranului român – singurele eventuale garanţii pentru ca viaţa oricui, oricum complicată, să fie un banchet fericit.

                    Adina Kenereş

Gelu CULEA (n. 1935) este inginer constructor de formaţie. A lucrat mulţi ani în industrie şi în Ministerul Comerţului Interior, apoi în administraţia municipiului Bucureşti. În anii '80 a fost director al Fondului Plastic, iar în 1995-1996 consilier al ministrului Culturii.

« Şi acum să-ţi povestesc o situaţie reală, trăită de mine.
Abia fusesem numit director, eram foarte tânăr, şi m-a chemat ministrul să-mi zică despre aşteptările lui de la mine. Pe culoar m-am întâlnit cu unul dintre adjuncţii săi, care avea vreo
şaizeci-şaizeci şi doi de ani. M-a oprit, ne-am dat mâna, iar el mi-a reţinut mâna într-a lui, învăluindu-mă cu o privire plină de bunătate. Mi-a zis : „Dragă Caius, de-ai şti tu cât de invidios sunt !“ Am rămas blocat. El, ditamai somitatea, în timp ce eu abia fusesem promovat pe un post cu mult inferior. Nedumerirea mi se putea citi cu uşurinţă pe faţă. „Dar de ce ? Cine sunteţi dumneavoastră şi cine sunt eu !“ „Da, ai dreptate ! Cine mai sunt eu ? Te invidiez, dragule, mi-a zis el cu tristeţe, pentru că eşti tânăr !“ »

 

 

 

 

Ultimele apariţii

ISBN :
978-606-680-018-1
12,5 x 20 cm
236 pagini
Preț : 25 lei
9 €
11 $

Cu titlu provizoriu

Romanul unui psihiatru melancolic –
Romania, America, Romania

Maia Levantini

 

Ostatici, migranţi, bolnavi, eroi…
(câte puţin din fiecare român onest
şi inteligent)

Mulţi intelectuali români stau cuminţi « la locurile lor » şi citesc cărţi an de an. Şi vine, mări, deodată un moment de preaplin derutant al propriei lor istorii. Care la 40 de ani nu e un clasic bilanţ, ci o luminare matură a vieţii trăite, plus pâlpâirea unor întrebări grave la care mizeria actuală a lumii nu ştie să răspundă. În asemenea situaţii, oamenii cu carte, ca Maia Levantini (un pseudonim), se aştern la scris.
Psihiatru de formaţie şi în exerciţiu, « autoarea » Levantini ştie perfect ce are de făcut : să recupereze prin toate simţurile, să caute sens prin amintiri, analogii şi ipoteze, să mascheze pentru a spune şi să spună pentru a masca, să construiască o autoficţiune reprezentativă nu doar pentru ea, ci şi pentru noi. Aşa se face că în acest text scris cu nerv şi sânge trăiesc, mai exemplar decât într-o vitrină de cristal, cele mai importante piese ale dramei româneşti de azi : ţara fostă comunistă, cu minimala ei schimbare din 89 cu tot, căldura familiei, a copilăriei şi a tinereţii, splendida adoraţie pentru sublimi maeştri, exilul hurducat şi planetele diverse ale exilaţilor, medalioane veşnic comparative ale întâlnirilor cu tradiţii, sisteme, practici şi figuri din Europa şi din SUA, adormiri de confort şi treziri de thriller, întoarceri acasă de fiu risipitor care sunt, de fapt, tot atâtea piruete, fandări şi retrageri tactice epuizante, ca în cazul tuturor celor deopotrivă oneşti şi inteligenţi (un blestem).
Impresionant şi fermecător e în acest volum spectacolul culturii concrescute (un tipic substitut al belşugului şi al libertăţii conceput în Europa de Est) ca o a doua piele, al minţii care scrie mărturie fără să se fi antrenat vreodată anume pentru « a face literatură ». Literatura « de sine » de aici este mai degrabă un selfie cu arta decât vreo ambiţie de artist. În schimb, toate mijloacele literaturii – de la retorica oralităţii plurilingve la jocul pe keyboards cu registre variate şi flashback-uri de film, ba mai revizitând chiar doine şi balade, bocete şi strigături, pe lângă tabele în gust de Excel şi liste de expus în PowerPoint – sunt puse la bătaie pentru a nota « totul », tot ce poate fi livrat, nu fără ironie şi autoironie, cititorului de azi de către un nobil « dilettante » care întreabă şi iar întreabă şi tot întreabă… Interogaţia e, poate, ţelul ultim al acestei 

scriituri. Căci ea povesteşte îndelung şi declară sub jurământ, în fond, pentru a interpela mai bine. Ca toţi românii care pleacă din ţară, Maia Levantini ar vrea să ştie cui trebuie să-i adreseze actul de acuzare pentru frângerea obligatorie a destinului ei, fie el şi aparent împlinit, cu o întreagă « lume nouă » descoperită şi cucerită în buzunar.  Să fie oare de-ajuns vinovatul « Ceaşcă » ? Vai, ce glumă bună ! Să tragă cu praştia doar în burtăverzimea perpetuă, pentru care şi exilul, devenit recent şi oportun « diasporă », e la nevoie tot o colecţie de « our assets », de preferinţă sub eticheta « excepţionalii noştri conaţionali din străinătate », « fiii gliei », « icoane ale neamului » etc. ? Are oare rost ca un eminent psihiatru, dintr-un lung şir de eminenţi « copii ai ţării », purtător şi el, ca şi ei, de multiple răni în inimă, în creier şi în suflet, să spere ca mica lui tragedie şi marea lui revoltă să găsească ecou la o nouă elită românească, alta decât cea vinovată de-a fi făcut din milioane de oameni cu cel puţin 16 ani de şcoală ostatici, migranţi, bolnavi şi eroi ? Poate că da. Atunci când n-o mai « merge şi aşa ». Cine ştie când…  Cu titlu provizoriu e, printre altele, şi victoria unei femei curajoase asupra hrubei impuse, conformismului, complacerii, îndoielii. O firească victorie pentru un om onest şi inteligent. Pentru un astfel de om însă, venit din lumea românească, lucrurile nu pot fi deocamdată decât provizorii. În România, sigure şi definitive, cu aromă de etern nu sunt încă decât cele care-i privesc pe idioţi şi neoneşti, campioni ai stabilităţii, ocupaţi să negocieze zi şi noapte « activele noastre », printre care se găsesc şi din ce în ce mai mulţi fluturi provizorii prinşi în insectarul unei istorii amuţite, mizerabile (aceea care nu ştie să răspundă).
                                            Adina Kenereş

 

Maia Levantini s-a născut şi a crescut în Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie « Carol Davila ». După aproape zece ani de practică în România, a plecat în Statele Unite ale Americii, unde locuieşte – cu titlu provizoriu – de peste
cincisprezece ani.

                                               document.ro

ISBN : 978-606-680-017-4
13 x 20 cm
340 pagini
Preț : 30 lei
9 €
11 $

Lucia Ferescu sau Steaua diminetii

pseudoroman

Petru Vintilă jr.

Poveste despre sufletul veșnic călător

Nu v-ați întrebat niciodată de ce v-ați născut ? Imposibil ! Dacă vi se pare că nu sunteți deloc genul care-și adresează întrebări existențiale, precis ați uitat că ați făcut-o. Cel mai probabil, v-ați pus și părinții în încurcătură, poate i-ați provocat și pe bunicii cu totul dedați la cele sfinte.
E în firea lucrurilor ca oamenii de pe tot Pământul, deci și românii, să se întrebe cine sunt și care e rostul lor. Poveștile neobișnuite sau inexplicabile încă pe care le trăiesc sau le află despre lume sunt oare « fantastice » sau aparțin unui altfel de « real » ? Ce real este acela în care « la început era Cuvântul », un Cuvânt care « s-a făcut trup » ? și e oare posibil ca într-un infinit de universuri eterne sufletul să fie limitat și muritor ? Pe savanți și pe curioși, ca și pe credincioși meditația îi duce departe – prin atom și prin milenii, spre sunete și stele. Aceleași din care n-ar fi imposibil să fi venit cândva aici, ca pentru un popas.
Petru Vintilă jr., artist plastic și om de condei, fiul strălucitului pictor naiv și scriitor cu același nume și nepotul mitologului Victor Kernbach, care i-a luminat încă din copilărie drumul printre urmele civilizațiilor vechi, s-a oprit într-o zi din desenat arhitecturi stranii și creaturi improbabile și a hotărât să scrie fresca unei ipoteze care i se clădise pe îndelete în minte de-a lungul câtorva decenii. Pe îndelete a și purces la treabă, iar în vreo șapte ani a dat la iveală falsul roman intitulat Lucia Ferescu sau Steaua dimineții. De ce « fals » ? Pentru că volumul are date de roman, dar are și caractere de eseu, de jurnal, de dialog și de operă de mediatizare a științei, toate fiind structurate într-o mărturie despre ființa care se întreabă cine e, de unde vine și unde se duce. și nu doar că nu ia în serios celebrul îndemn « crede și nu cerceta », ci chiar face aproape contrariul, continuând să « creadă » în felul său. Interesant și cuceritor e să vezi pentru prima oară în românește un periplu epic prin istoria căutărilor spirituale din toată lumea integrând și spațiul nostru, acele descoperiri, fenomene și personalități care intră în rezonanță cu cele cunoscute de pe glob, de la semne încă tulburi din preistorie abia scoase la iveală până la calcule de la marginea materiei întreprinse ieri.
Personajul-pretext al pseudoromanului,

Lucia Ferescu, este o domniță născută în Valahia înainte de mijlocul secolului al XIX-lea, pe care o regăsim în 2060, proaspătă și intactă, la fel de aprigă luptătoare pentru libertatea de a exista prin sine a omului în ciuda numeroaselor predestinări pe care ea a învățat în lunga-i viață să le descifreze în amănunt. Îi putem urmări șerpuirea gândului curios prin texte sacre, revelate sau compuse din fragmente scriptice, prin opusuri puse la index sau circulate în vremuri clasice și moderne, însoțite de exegeză pe marginea credințelor și practicilor religioase, oculte și esoterice. Același gând, flexibil și deschis, construiește cu încredere punți neconvenționale între tradiții confesionale diverse și ipoteze ale fizicii cuantice, legate în rețea de miile de rapoarte recente despre întâlniri ale pământenilor cu extratereștri și experiențe ale lor la limita morții, călătorii aparent neverosimile, decorporalizate, în spațiu și timp.
Cei care s-au deprins să citească Scripturile doar în spirit și în simbol pot fi surprinși de sugestiile de lectură literală pe care le propune Lucia Ferescu. Iar amatorii de literatură SF ar putea găsi, la rândul lor, că unele pretinse « fantezii » brodate despre lumi cu aer supranatural din cărțile lor preferate figurează deja ca atare în scrieri foarte vechi, în resturi de mituri sau legende de pe alte continente. E greu să rămâi indiferent la un tablou atât de bogat al umanității în care marile spirite nu doar că se întâlnesc, cum spune adagiul, dar mai și consună la mii de kilometri și secole distanță. Ca și cum realitățile laboratoarelor de azi, preocupate de particule subatomice, vibrații, ADN și forme abstruse de energie, n-ar fi decât traducerea în idiom contemporan a unor tăblițe de lut și suluri de papirus…
La ultima pagină a acestei cărți fabuloase, aproape la fel de misterioasă ca și prima,
mi-a venit în minte o scenă trăită acum câțiva ani în parc. Pe bancă, bunicul, citind un
ziar – în picioare, în fața lui, nepotul care ucide dușmani intergalactici într-un joc de pe smartphone. Nepotul întreabă : Auzi, de ce vin extratereștrii aici la noi ? și bunicul, fără să ridice ochii din ziar, răspunde : Pentru
că pot.

                                       Adina Kenereș

 

 

Din cuprins : Apariții și dispariții Arghiropol și alte ciudățenii din București Săptămâna marii revelații Sexul oamenilor, sexul îngerilor De la mănăstire, prin Europa, spre piramide Uriașii și energiile lor din pântecul munților Din pustiul arab, prin Stambul, înapoi la București Pe spirala neoliticului românesc până la 10 000 de ani în urmă și mai bine În trăsura prințului prin Rusia, în trăsura Ohranei înapoi spre țară Vizitele extratereștrilor în relatările sacre indiene și cele biblice ADN-ul semințiilor din Vechiul Testament Supercivilizații nemuritoare oglindite în toate textele sacre ale lumii Popas la Qumran și o privire mai atentă asupra Evangheliilor necanonice Mistificări utile pentru salvarea dogmei Un ocol luciferic prin strada Mântuleasa și Grădina Cișmigiu Când Poliția Capitalei umblă după himere 70 de neamuri, 70 de îngeri, 70 de limbi Drumuri prin alte spații spre superstația cosmică Călători prin rai și iad Recolta de suflete și ființe răpite de OZN-uri Spre un univers plural, compus din lumi paralele Levitând ușurel cu domnișoara vrăjitoare Curățenia genetică și înmulțirea mai mult sau

mai puțin angelică Reîncarnare, karma și călătorie în timpurile trecute Copiii indigo și cei de cristal Supercomputere, supertehnologii, superspații... Big Bang, Big Crunch, vid și timp absolut Infinitul greu de imaginat, sensul greu de pătruns Multe cicluri înlănțuite și un Dumnezeu continuu Sufletele oamenilor îi împrospătează pe zei și pe Dumnezeu șerpuirea ADN-ului prin apele primordiale Informația din Cuvânt și realitatea ultimă (sau primă) Pământenii vegheați de la mare depărtare Cât de mult rău e în binele divin ? Fațetele răului : intoleranță, agresivitate, violență, cruzime... Amintiri despre « reptilieni »  și alte maleficii De la gnostici la supercorzi, trecând prin eretici și mistici Iahve sau Epopeea unei cruzimi cu scop nobil Cataclisme, masacre și molime în cursa pentru « puritate » Îmblânzirea omului prin ADN și activitate neuronală orientată Despre « performanțe » obținute prin meditație și asceză Inexplicabilele viziuni mari ale unor oameni mici Zbor cu trupul, cu insula sau cu vaporul Călătorii în aer și în timp, fără trup sau fără identitate

 

 

Petru Vintilă jr. (născut în 1955 la București, fiul scriitorului și pictorului Petru Vintilă) a absolvit Institutul de Arte Plastice « N. Grigorescu » din București în 1978 și este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Grafician de formație și desenator de predilecție, s-a ilustrat și în pictură, arte decorative, fotografie, și a participat la numeroase saloane și expoziții în țară și în străinătate.

Este dintotdeauna pasionat de istorie (mai ales de cea a Bucureștiului), literatură, filosofie, istoria religiilor, mitologie, cărți de înțelepciune și spiritualitate din toate orizonturile, fenomenul OZN. Autor al unor hărți turistice (Sinaia, Complexul Peleș, București) în care monumentele sunt figurate prin desen, a publicat, de asemenea, un minighid al Sinaiei (2003) și un eseu despre catacombele bucureștene (2006).

                                         Cărți-eveniment




House Season 7