Crăciun fericit cu Cristina !

joi 22 Dec 2011

(Acum opt ani şi jumătate, un irakian la volan a spulberat-o pe Cristina Lucaş, 24 de ani, din Moreni de Dîmboviţa, pe o trecere de pietoni din buricul Bucureştiului. Cristina avea atunci sub braţ o mapă de desene cu care venea la mine, la editură, în Dorobanţi. Desenele au fost adunate de martori de pe carosabil şi au fost aduse la noi, cu urme de pneuri pe ele – au şi apărut, « curăţate », în cartea care le aştepta.
Rămasă fără copilul său unic şi excepţional, mama Cristinei s-a prăbuşit. Eu m-am întărit şi am întors lumea pe dos ca să se facă – aşa se zice – dreptate. Am bătut la uşi, am scris memorii, am fost la avocaţi şi judecători falnici, am cercetat experţi, am umblat de-am ameţit, am telefonat, am plătit, am investigat, am zgîlţîit presa, am răguşit. I-nu-til. Dosarul Cristinei nu a ajuns niciodată în instanţă. Zdravăn proptit în sertarele poliţiei, justiţiei, serviciilor secrete vechi şi noi, a fost cu migală transformat, în cîţiva ani, în contrariul său. Priveliştea acestei evoluţii – pe care, printr-un sinistru noroc, am putut-o vedea – îţi taie răsuflarea. Mă rog, ţi-o tăia încă în urmă cu cîţiva ani, căci astăzi, imaginaţia noastră cuprinde deja bolgii, hăuri, putori şi crime fireşti supranumerar – trebuie muuult talent ca să ne mai surprinzi un pic. Pe scurt, a devenit acel gen de caz în care victima mergea mai repede decît maşina şi i-a şi spart parbrizul, pe care ar face bine să-l achite, şi cît mai iute. Dacă raportul medico-legal – singura piesă rămasă onestă dintr-o vastă fandacsie – n-ar arăta în detaliu o fiinţă vie făcută chisăliţă de un automobil care avea bine peste 100 km/oră, chiar ai putea lua în seamă depoziţiile pe care martorii şi le-au « reevaluat » între timp în cursul unor juridic suprarealiste vizite făcute în cabinete avocaţiale. Culmea, tot circul pare să fi fost şi ieftin pentru comanditari, ca şi teroarea aplicată de făptaş, de oamenii lui şi de poliţie mamei Cristinei.
În cele mai bune săptămîni ale mele, o visez pe Cristina numai de două ori. Cifra mai frecventă e însă cinci. Dintre toate epopeile pe care le-am trăit în România din 1997 încoace – de diverse ranguri şi culori –, a Cristinei e cea mai înaltă şi cu totul neagră. Ea îmi vine în minte de 8-10 ori pe zi. Cu întregul ei dosar niciodată intrat în instanţă – problematica « raţiunii de stat » fiind la fel de impenetrabilă pentru triburile dirighente ca şi celelalte –, cu mama ei distrusă, cu toate chipurile social şi profesional triumfătoare care mi-au « explicat » că « nu se poate face nimic » sau « vă spun toată malversaţiunea, dar nu scriu şi, mai ales, nu semnez nimic ». Cristina îmi vine însă în minte şi cu grafica ei : proaspătă şi generoasă ca în prima zi, cu carte învăţată bine şi cu talent, cu muncă devotată şi drag de toate formele exuberante pe care le propunea altor ochi. Mi-am zis că merită să vă împărtăşesc ultima felicitare de Crăciun primită de la ea, dacă tot m-a întrebat azi-noapte « ce desenăm de Crăciun ? » şi eu i-am răspuns, încurcată, că « nu ştim încă ». Ceva îmi spune că vom desena, în orice caz, un sfîrşit. Fără să ştim însă dacă îi urmează vreun început şi nici cum ar putea, eventual, arăta aşa ceva.)

2 comentarii »

dan pucic:

am citit articolul scris de dumneavoastra, si am ramas f. impresionat – imi place f. mult pictura facuta de cristina – simt cum transcend spatiul si timpul

25 decembrie 2011 | 11:19

Inca imi vine greu sa cred ca justitia nu functioneaza – de fapt, nici macar nu se ridica la gradul de obiectivitate, in Romania. Daca nici eforturile constante nu au indreptat lucrurile, macar Cristina sa ramana in gandul prietenilor ei. Superba felicitare ..

4 ianuarie 2012 | 11:01
Lasati un comentariu

Comentariu