Românii trebuie motivaţi !

vineri 21 Sep 2012

Mircea Maliţa


Să luăm cazul frecventei acuzaţii aduse românilor, aceea de a nu fi atraşi de muncă şi efort. Într-adevăr, o anumită rezisten­ţă sau sfială se manifestă la tineri (« a trage chiulul » este o che­mare atrăgătoare), la adulţi (« mă descurc şi altfel »), la bătrâni (« vocaţia tihnei ») în materie de muncă organizată şi perseve­rentă. Nu se ţine seama că toţi aceşti oameni, raţionali fiind, au nevoie de un element raţional suplimentar pentru a se angaja în învăţătură, în profesie sau într-un proiect laborios. Aceasta este motivaţia. Fără motivaţie, implicarea românului e minimală. Mun­cesc, dar de ce ?
Adăugăm la puncte caracteristicile din strategia stabilă a ro­mânilor :
Românul este realist. Apreciază ficţiunea, îi plac miturile şi le­gen­dele, dar e cu picioarele pe pământ.
Românul se angajează total în acţiune dacă are o motivaţie adevărată.
Motivaţia este o antrenare de tip afectiv, dar cu argumente raţionale. Motivaţia înseamnă o sumedenie de corzi care trebuie să vibreze, separat sau mai multe deodată : ambiţie, mândrie, re­compense materiale, glorie, influenţă, poziţie socială, ecou, re­nume. Faţă de această năvală de egoisme, apare şi argumentul suprem : « Eşti ceea ce ştii să faci. » Deci, până la această probă, nu poţi fi luat în seamă. Se adaugă « cu pasiune sau cu plăcere, cu pricepere, cu talent, cu chemare ». Şcoala care neglijează mo­ti­vaţia este condamnată la rezultate slabe sau neglijabile. Şcoala românească e deficientă mai ales în aceste domenii. Câte bio­grafii de înaintaşi celebri citesc elevii ? Câtă istorie este ataşată fie­cărei discipline ? Câte ilustrări (literare, filme, proiecţii) se fac pe marginea descoperirilor sau a invenţiilor care fac civilizaţia ?
Când vezi câtă degradare a adus educaţia în diferite locuri, limbajul gol al valorilor şi al conceptelor neoperaţionale, cultul individualismului sălbatic şi al libertăţilor despuiate de răspunderi, frenezia imediatului şi acceptarea modelor consumiste, de la îmbrăcăminte la amuzament şi de aici la felul de a gândi, nu te mai miri că omenirea a intrat în perioada crizelor grave (economice, politice, structurale) şi a culturilor decadente. Din fe­ricire, neliniştea speciei umane atunci când a simţit primejdia ma­rilor şocuri şi nesiguranţa supravieţuirii a dus la apariţia unor curente orientate spre sustenabilitate (durată), suprimarea exceselor, împuţinarea şi controlul fraudei, reîntronarea raţionalităţii şi a realismului.

Din volumul Mircea Maliţa – Strategii de supravieţuire în istoria poporului român. Cuminţenia pământului, Editura Compania, Bucureşti, 2012, pp. 308-309

Lasati un comentariu

Comentariu