La despărţirea de Oliver Lustig

luni 24 Apr 2017

Petru Romoşan       

 A plecat dintre noi, ne-a părăsit, la 91 de ani, un mare fiu al Transilvaniei româneşti, generalul-maior în rezervă Oliver Lustig, supravieţuitor al Holocaustului, scriitor, ziarist militar, un om cu vocaţia prieteniei şi întrajutorării. Întâmplarea nu e anodină şi nu poate trece fără a fi observată de foarte numeroşii lui prieteni, colegi sau doar simpli cititori (dacă a citi cărţi despre Holocaust poate fi un lucru simplu !), care-i datorează toţi foarte mult. Mă număr printre aceştia.
În 1978, colonelul de atunci Oliver Lustig (fusese cel mai tânăr locotenent-colonel din armata română, la doar 28 de ani) a intervenit, la sugestia prietenului şi editorului său de la Cartea Românească, Florin Mugur, în favoarea tânărului soldat care eram, chemat să-şi satisfacă stagiul militar la „diribau”, geniu-construcţii, „arma lopată”, într-o unitate militară de muncă în care se construia, în regim de puşcărie, socialismul multilateral dezvoltat. Soldatul tocmai fusese premiat de Uniunea Scriitorilor pentru primul său volum de versuri. În acei ani ai comunismului târziu, în descompunere, Uniunea Scriitorilor se îndepărtase sensibil de aparatul de propagandă pe care-l servise disciplinat zeci de ani. Uniunea Scriitorilor premia şi cărţi care nu erau „pe linie”. Asta după ce editurile îndrăzniseră să le tipărească. Soarta ingrată a foarte tânărului poet soldat (21 de ani) de la „diribau”, comuna Măgurele de lângă Bucureşti, nu a trecut neobservată nici pentru scriitorii civili, ca Florin Mugur, nici pentru cei militari, ca Oliver Lustig. Mutat din unitatea de muncă, am devenit chiar coleg de etaj cu colonelul Lustig în complexul presei militare de atunci, tânărul scriitor fiind plasat la o revistă cu o tentă mai culturală, Viaţa Militară, condusă de prietenul lui Oliver Lustig, colonelul Dumitru Rădulescu, plecat şi el la Domnul acum câţiva ani.
Deşi de departe, legătura mea cu marele memorialist al Holocaustului a continuat fără întrerupere. Oliver Lustig nu a obosit niciodată, prin cărţi, prin articole de presă, prin interviuri şi conferinţe, să aducă aminte de tragedia incomensurabilă trăită de evreii din Europa, deci şi de cei din Transilvania de Nord, căzută sub ocupaţia fasciştilor maghiari ai lui Horthy şi Szálasi, în lagărele Germaniei hitleriste : Auschwitz, Treblinka, Buchenwald, Dachau… Un document public spune despre Oliver Lustig : „Împreună cu el, din cei nouă membri ai familiei sale (părinţii şi şapte copii), au mai supravieţuit Holocaustului o soră şi doi fraţi.” Oliver Lustig a fost eliberat de armata americană din lagărul de la Kaufering (Dachau) la 27 aprilie 1945.
Iată câteva dintre cele mai citite titluri ale scriitorului şi memorialistului Oliver Lustig : Viaţa în imperiul morţii – 1969, Destin blestemat – 1980, Dicţionar de lagăr – 1982, Jurnal însângerat – 1987, Limbajul morţii – 1990. Una dintre ultimele cărţi ale marelui memorialist, Ce rost are să vorbim despre Holocaust ?, a fost publicată de Editura Compania în 2004. Cartea continuă să fie cerută, mai ales în şcoli, pentru că rana tragediei de la Auschwitz nu s-a închis şi nu se va închide prea curând, nu se va închide niciodată. Copiii inocenţi continuă să pună întrebări deranjante şi să aştepte răspunsuri care niciodată nu vor fi uşor de dat. Oliver Lustig nu a obosit niciodată să meargă în şcoli la întâlnirea cu copiii. Marele nostru prieten s-a achitat magistral de datoria de supravieţuitor.
Dumnezeu să-l aibă în paza lui !

 

Lasati un comentariu

Comentariu