Vernisajul expoziţiei lui Petru Vintilă jr. şi lansarea cărţii sale la Casa de licitaţii Goldart, 5 aprilie 2017
Casa de licitaţii Goldart funcţionează în acest imobil cu farmec din intrarea I.L. Caragiale. Şi a găzduit, la 5 aprilie 2017, vernisajul expoziţiei lui Petru Vintilă jr. şi lansarea cărţii publicate de artist la Editura Compania, Lucia Ferescu sau Steaua dimineţii.
Lucia Ferescu sau Steaua dimineţii e o carte stranie, compusă din evocări şi ecouri – înlănţuirea ei e ilustrată printr-un fragment de manuscris, ca o ocheadă îngăduită în atelier.
Din numai câteva mutări de deschidere…
Şah în gust preţios, de sticlă veche (ca şi celelalte, realizat în colaborare cu Gheorghe Gogescu)
Medievale şi renascentiste nu sunt doar cele ce se văd în relief, ci şi griurile de creion, cu sutele, care redau până şi transparenţe fantomatice.
Şah straniu, cu albe şi cu albastre, într-o linişte croşetată, amplă, cu interior de sticlă.
Petru Vintilă jr. are câte o vorbă pentru fiecare dintre vechile cunoştinţe.
Autografe pentru mulţi dar pentru fiecare în parte
În aşteptarea semnalului de început al ceremoniei
Circulaţie între frumoasele spaţii deodată neîncăpătoare
Pe scara interioară vorbitorii (Dumitru Constantin Dulcan, Adrian Silvan Ionescu, Petru Romoşan şi artistul zilei) au suit câteva trepte, cât să-i vedem şi auzim bine cu toţii.
Deloc formale, discursurile au captivat prin substanţă şi calitate, în acord cu « producţiile » care au prilejuit întâlnirea.
Dumitru Constantin Dulcan făcând elogiul erudiţiei şi vrăjii literare din volum
Vedere de la etaj în timpul speech-ului amical al lui Valentin Tănase
La baza scării, Valentin Tănase povestind despre fostul său coleg, Petru Vintilă jr., şi veşnic prieten
Unii vorbesc, alţii fotografiază, se îngrijorează (Adina Kenereş), aşteaptă prezentările (Nicolae Georgescu)…
Petru Vintilă jr. faţă cu desenul, pictura, scrisul, oamenii, muzica, timpul…
Lansarea cărții Bucureștiul în locuințe și locuitori de la începuturi până mai ieri (1459-1989) , de Bogdan Suditu, la Muzeul Municipiului București, 11 octombrie 2016
Bogdan Suditu în rol de « victor » : există și reușite în vremuri amarnice
Doi foști colegi la Biblioteca Academiei : Emanuel Bădescu și Gheorghe Parusi
Autorul de azi (Bogdan Suditu) îl întâmpină pe autorul din bibliografia volumului său (Gheorghe Parusi)
Lume multă, nu mai sunt scaune, ultimii veniți rămân în picioare
Doamna Angelica Iacob, PR-ul Muzeului, face oficiile de gazdă
Gabriela Cernușcă și Nicoleta Ailincăi, maestrele distribuției la Compania, au pregătit tratația la Muzeu
Emanuel Bădescu, Silviu Neguț și Bogdan Suditu au captivat publicul
Bogdan Toteanu s-a pregătit cu exemplare destule pentru toți viitorii cititori
Aproape o oră de coadă la autografe – o secvență rară în ultimii ani
și autografele sunt personalizate, nimic nu e lăsat la voia întâmplării
Primul auditor însetat vizitează « bufetul »
Puțină reflecție pentru încă o dedicație cu miez …
Trei oameni foarte diferiți (Vasile Ernu, Vlad Arghir, Adina Kenereș) au destule subiecte comune de discuție
Bun venit la pateuri, fursecuri și sucuri !
Rețeta fericirii : curiozitate, tenacitate, entuziasm dincolo de oboseală
Lansarea cărții șoapte în București /Whisper in Bucharest
Afișul însorit
Simona Groza, Luci Ene și Petru Romoșan sunt printre primii sosiți
Echipa Editurii Compania e gata pusă în ramă
Cornel Nistorescu și Petru Romoșan tot mai au ceva să-și spună după 40 de ani
Întâmpinându-i pe Toma Roman și Adrian Severin
O baie de lumină pentru asistență
Un public extraordinar de atent
Aurel I. Rogojan a depănat o grămadă de surprize
Ioan Scurtu confirmând buna înțelegere a României din roman
Gabi Cernușcă are un aparat în geantă, Vlad Predescu îl potrivește pe al lui
Povestind despre carte pentru TvH - Adina Kenereș și Alexandru Lucinescu
Coperta a IV-a spune întotdeauna ceva esențial…
Valer Marian și Petru Romoșan – modul serios de a fi
Se fotografiază, se înregistrează, se filmează…
Gabi s-a hotărât la portrete
Adina Kenereș – despre raritatea cărților bune scrise de străinii care abordează subiectul România
Kiki Skagen Munshi ascultând la ecoul cărții ei
Kiki Skagen Munshi – a fi diplomat american în România și a scrie despre țară așa cum o cunoști direct, iar acum, a vorbi românește despre ea
Așa s-a născut omul nou , de Dorin-Liviu Bîtfoi la seara cărții din Anticariat UNU, în 12.12.2012
Primul autograf
Dorin cu familia sa și Adina Kenereș
Dan Berindei
Petru Romoșan primind invitații
Dan Berindei și Laurențiu Constantiniu, dintr-o istorie în alta
Dorin povestit cu entuziasm de Laurențiu Constantiniu
Lansarea cărții Pentru un ideal comun de Călin Georgescu, la Casa Titulescu, sediul ADIRI, 25 mai 2012
Mircea Malița subliniază capacitatea lui Călin Georgescu de a-și duce proiectele pînă la capăt.
Sergiu Celac vorbește apăsat despre talentul autorului de a-și face prieteni (în dreapta sa, Dan Puric ; în stînga : Petru Romoșan, Călin Georgescu, Mircea Malița).
Autografe pentru optimismul rațional al idealului comun, cu tonus și convingerea că totul e încă posibil.
Dînd un autograf doamnei Evelyne Croitoru, printre prieteni.
Mircea în ecuația energetică : covrig sau neant
Context destabilizant : secular + umanist + info + pro… în România !
Gabi : intendența, aliniamentul, azimutul, tirul.
Din detalii s-a întrupat întotdeauna calvarul
Mircea, Nico, Gabi, Bogdan : se dă un trapez
Nu era de crezut că lumea (Tîrgului) s-ar putea crea și joi, nu doar miercuri
Totuși, schimbarea de orar pe unii i-a obosit
Curioșii au apărut chiar de la deschidere…
… și au împînzit locul, de jos pînă sus
Am văzut sau n-am văzut cartea asta deja ?
Tînăra generație cu « Tînăra generație » la purtător
Ce ciudat ! Deci așa arăta Bucureștiul…
Piticul gata transpirat în ucenicia forțată
Înainte de « botezul » Enciclopediei exilului literar : Croitoru, Manolescu, Nastasiu, Romoșan
Mihai Dim. Sturdza și-a pus ochelarii să vadă cine vine la lansare, Dumitru Constantin l-a zărit primul
Florin Manolescu, Paul Cornea, Adina Kenereș, Mihai Dim. Sturdza onorînd exilul românesc
Despre exilații români unii abia încep să-și ia notițe
Mircea Malița, punctual și nerăbdător
Cine rîde ca Toma Roman e sigur că există o « Românie după criză »
Mircea Malița, Călin Georgescu, Adina Kenereș : ne pregătim pentru o ședință de realism neverosimil
Adina : România după criză ? Primul cititor al cărții ne-a întrebat de cînd producem noi SF-uri !
Publicul se adună în etape : prietenii, ziariștii, curioșii, cititorii, ochii și urechile…
Ba da, dumneavoastră vorbiți primul. Din o mie de motive !
Dl Malița crede în meserie, motivație, muncă… și noi.
Un public cu adevărat atent, sătul de criză, dornic de viitor
Mircea Malița convingător despre criza de sistem
Călin Georgescu : « Această carte contrazice realitatea. »
Ia te uită ! Cunosc vocea asta…
Alison Mutler își așteaptă rîndul la autograf
De la Călin Georgescu, o carte pentru Ciprian Nastasiu, un alt autor al Companiei
Ce spuneți ? E zgomot, nu vă aud bine.
Standul nostru la Gaudeamus 2009
Mascota noastră și-a adus și mama.
Vlad în carne și oase, încununat de Vlad cu înghețată
Nico și Gabi răspund la orice întrebări...
... dar nu-i pot rezista lui Vlad.
Nici Adina n-are mai mult spor.
Dacă mănîncă Vlad, mîncăm și noi !
Atmosferă de bibliotecă
Măcar de s-ar mînca și cărțile ca înghețata !
A fost o ediție plină de copii...
... unii chiar pierduți în vise...
După ore de vîndut la tarabă, scaunul e un paradis.
Conversație pe alee : Iulian Vlad și Adina Kenereș
Bucuroși de cunoștință : Filip Teodorescu și Petru Romoșan
Cu Dinu C. Giurescu, încîntați de reîntîlnire
A sosit El Toti, totul e mai simplu !
A fost odată o mîță gri...
Ce mai fac dacă-mi acoperi monitorul ?
Iar așa, m-am blocat de tot !, zice Bogdan.
Lansare Andrei Pandele Casa Poporului
Interviu cu Cristina Sârbu pentru România Actualități
Andrei Pandele, care abia a sosit...
Toti vinde, oamenii cumpără
Unele fotografii au mai mult « lipici » decît altele
Şi în ultima zi erau zeci de vizitatori în expoziție la 6 seara
Mihai Georgescu îl urmărește pe artist
Întîrziem ca să-i lăsăm pe toți să vadă fotografiile în liniște
În cerc, ascunși în grupuri printre coloane, curioși, atenți
Mirela Nicolae își drege reportofonul
Adina povestește « de unde și pînă unde » Casa Poporului
Mike Ormsby a văzut aparatul (care nu-i preocupă pe Vlad Arghir și Mihaela Spineanu)
Nico și Bogdan se simt bine între poze
Gabi, oprită brusc din fotografiat
Vlad, sătul de machete şi proof-uri, e fotograf azi
În mijloc, Vladimir Bulat. Ciudat, lumea ascultă !
La intrarea în Sala Dalles : expoziția și lansarea cărții
Grafice sînt și vizitatoarele
Autografele sînt și pentru prieteni, dar la sfîrșit !
Cu familia Şotropa și Mihaela Spineanu
Toti își păstorește « taraba »
Dna Şotropa, dl. arh. Gheorghe Leahu, dl. Adrian Şotropa, cu un prieten vechi
Pentru Nico și Gabi, totul merge strună
Mulți au scris și de data asta în cartea de onoare
Şirul de fotografii văzut de la etaj
Adina pretinde că arhitecții au și grai, și slove, nu doar linii și cifre
Explicațiile lui Andrei Pandele sînt captivante
« Puteți vedea conturul Casei pe planul orașului... »
Sub tirul obiectivelor, chiar « omul cu obiectiv »
Bogdan cu încă o carte frumoasă la activ, Gabi cu distribuția în București terminată
Coada la semnături – o coadă nouă !
Mike Ormsby și Vlad Arghir, autorii versiunii engleze
Acum, da, ne punem și pe dat autografe
Domnul Şotropa și-a povestit cu măiestrie episodul « Casa Poporului »
Andrei rîzînd (rar !)
Puțină odihnă după atîta holbat, cărat, organizat
Lansare Spitalul amorului
Despre și cu Spitalul amorului la Librăria Sadoveanu
Aterizează Petru Romoșan
Florin Rotaru și Petru Romoșan
Vin invitații, printre care Carmen Tănăsoiu și Reluș Mureșan
Bogdan Constantinescu, Vlad Arghir și doamna Gheorghiță
Marina Munteanu, organizînd totul în librărie
Grupul vocal-instrumental « Anton Pann » se pregătește
Adina Kenereș nu renunță la valorificarea patrimoniului
Florin Rotaru, un mare iubitor de Anton Pann
Vorbind despre proiectele de modernizare ale Bibliotecii Metropolitane
Anton Pann, o pasiune la fel de mare ca Heliade Rădulescu
Nicolae Gheorghiță cunoaște cel mai bine vechea muzică românească
Despre meterhanea, dar și despre lăutari
Constantin Răileanu, cu un doctorat în pregătire despre Anton Pann
« Muzici » de la « Anton Pann »
Instrumente vechi, sonuri noi
Cîntînd cu foc și partitură
Pentru mulți, cîntările au fost o surpriză
Mihaela Spineanu așteptînd să înceapă muzica
Sună straniu, dar foarte cunoscut…
Sună bine, dar și neașteptat…
Petru Romoșan și Constantin Răileanu, în ton românesc
Frumoasă cobză !
Tîrgul de carte de pe Kiseleff
« Nouă ne place la tîrg »
Gabi vinde cărți cu surîs
La căsuța cu surprize
Tîrgul de pe Aviatori
Despre București și oamenii lui
Producția noastră vă așteaptă
Nico : « Vai, ce surpriză ! »
Lansare la Galeria Zambaccian
Galeria iubește cartea de artă
Așteptîndu-i pe invitați
Adriana șotropa primește
Soțul Adrianei
Autoarea trasă în poză
Marian Constantin prezintă Visuri și himere
Mihai Covaci și Petru Romoșan în public
De vorbă : dl Zambaccian, Adrian Boieru, Petru Romoșan, Andrei Pandele
Vorbind cu plăcere, pentru mulți curioși și interesați
Un cadru împînzit de tablouri
În asistență (dreapta jos) și Adrian Paul Iliescu
și frumoasă, și talentată...
... și gata de autografe
O dedicație pentru Mihai Covaci, alta pentru Radu Boroianu...
Fără răgaz
După zeci de autografe
Conversație, în fine
Adriana Șotropa
Bogdan umple toate paharele
E-adevărat ?
Lansare « Spre un nou medievalism economic »
Lansarea cărții « Spre un nou medievalism economic » de Mircea Vulcănescu
Editorii
La intrarea în Sala « Virgil Madgearu »
Toma Roman se încălzește cu un interviu
Cu Florina și ștefan Nicolae de-o parte, cu economiștii de cealaltă
Așteptînd publicul și vorbitorii
Ne pune în temă « șeful » Bibliotecii ASE, Liviu Vlad
Prof. Vasile Bozga studiază pagina
Adina Kenereș prezintă ediția
Marin Diaconu, îngrijitorul ediției
Despre Mircea Vulcănescu, cu prof. Constantin Popescu
și despre agricultura noastră de atunci și de acum, cu prof. Gabriel Popescu
Lansarea Pallady scriind la Galateca, dimpreună cu Goldart
Cărțile sînt aranjate, ca și licitația de duminică
A venit Reluș Mureșan !
De vorbă cu dl și dna Petre Oprea
Petru Romoșan și Mircea Anghelescu
Mircea Anghelescu vorbind despre Pallady scriitor
Cu Dana Crișan, realizatoarea ediției, Ioana Vlasiu, Petru Romoșan și Luminița Ghilduș
Toti a pregătit « drapelul »
Bogdan, cu sprijoană și cu indicații
Mircea a reușit să pună logo-ul !
Gabi insistă să lipească tot
Optimistul și pesimista
Toată trupa lipește afișe
Cum adică ?
Vlad caută un unghi
« și aici punem asta ! »
Cu zîmbetul lui Nico printre afișe, proof-uri și coperți
La 30 septembrie 2008, Compania a sărbătorit 10 ani
și un afiș despre noi și cărțile noastre
La Gaudeamus 2008, pregătirea a tot durat
Vînzările la tîrg, cu Nico numărînd...
Andrei Pandele dînd autografe
Mulți au venit să-l vadă pe « Martorul-surpriză »
Adina vorbește despre cartea de fotografie
Scaunele au fost prea puține...
... dedicațiile lui Andrei Pandele – prea multe
La Compania în grădină
Gabi greblează tot
La nr. 9 găsiți Compania
Avem și un paznic : Aghiuță
Nico a găsit un final de tiraj
Panoul Companiei
Lansare Grand Bazar România
Mike Ormsby, cu editorii în Ardeal
La Timișoara, în turneu, cu Grand Bazar România
La Librăria Caligraf din Timișoara, găzduiți de Robert șerban
Mike, înainte de lansarea cărții la Biblioteca județeană din Deva
Mike Ormsby în Sibiu, după lansarea de la Buechercafe-Erasmus
Toti a adus versiunea engleză a cărții lui Mike la... Librăria engleză Anthony Frost din București
Despre Never Mind The Balkans, Here’s Romania, cu Christian Mititelu
Andrei Pandele, Adina Kenereș și Alexandru Popescu
Mike a fost trainer BBC la București, își amintește Christian Mititelu