Petru Romoșan

Prima tentativă, în mai multe valuri, de contraofensivă ucraineană în regiunea Herson a eşuat lamentabil. Cu pierderi semnificative de vieţi omeneşti şi de material militar : aproape 2 000 de morţi şi foarte mulţi răniţi. La fel s-a întâmplat şi cu multiplele comandouri ucrainene care au încercat să ocupe centrala nucleară Zaporojie. Înainte, în timpul şi după vizita inspecţiei AIEA (Agenţia Internaţională de Energie Atomică). Alte sute de morţi ucraineni. Celtrala nucleară de la Zaporojie, de lângă Energodar, cea mai mare din Europa, e strategică pentru Rusia. Crimeea e alimentată cu electricitate de la Zaporojie.

Dar iată că, spre surprinderea generală, Ucraina reuşeşte o consistentă contraofensivă în nord, în regiunea Harkov, înaintând peste 50 km în teritoriul controlat de armata rusă şi „eliberează” Balaklaia (orăşel), Izium (punct strategic major), Krasnii Liman, nordul Kupianskului şi alte câteva zeci de localităţi mai mici (sate). Armata rusă se retrage „strategic” şi lasă în urmă o mare cantitate de echipament militar. Asistăm la prima victorie, în orice caz la cea mai importantă victorie a armatei ucrainene de la 24 februarie 2022 şi până azi. Armata ucraineană suferă însă şi aici importante pierderi umane : între 2 500 şi 5 000 de morţi. Spitalele din regiune (Harkov, Sumi, Cernigov şi Kiev) sunt pline de soldaţi ucraineni răniţi, de multe ori foarte grav. Toată presa mondială repercutează marea victorie a ucrainenilor şi a comandantului-şef, Volodimir Zelensky. SUA şi UE anunţă noi ajutoare de miliarde de dolari şi de euro pentru Ucraina.

Comandanţii ruşi ai „operaţiunii militare speciale” sunt puşi în cauză, învinovăţiţi pentru lipsa de previziune. Chiar Vladimir Putin e acuzat pentru operaţiunea sa specială care s-a bazat doar pe 200 000 de militari şi în ultimele două luni „operaţiunea” a trenat, a devenit lentă, lăsând impresia că aşteaptă iarna, care oricum va diminua toate desfăşurările militare. Deşi o bună parte a populaţiei civile a fost mutată dincolo de linia frontului, în zona controlată de ruşi, după retragerea trupelor ruseşti au rămas destui proruşi la discreţia armatei ucrainene, care se poate răzbuna crunt pe „colaboraţionişti”. Războiul devine cu adevărat urât, civilii sunt implicaţi masiv.

Toţi observatorii occidentali (Édouard Husson, Scott Ritter, Erwan Castel…) recunosc un salt calitativ surprinzător la armata ucraineană. În plus, materialul militar aruncat în luptă e ultimul răcnet occidental, mai ales american (Himars etc.). Sateliţii occidentali, cu informaţiile lor precise de pe câmpul de luptă, au fost folosiţi din plin şi au ajutat decisiv armata ucraineană. Totul în patru zile (7-11 septembrie), deşi contraofensiva din nord a început, de fapt, la 4 septembrie. Armata rusă s-a văzut total depăşită şi nu i-a rămas decât să se retragă pentru a-şi salva oamenii. Dar, aşa cum am mai subliniat, ar fi fost deplasate şi importante populaţii civile pentru a fi protejate.

Ce s-a întâmplat de fapt ? Zelensky a aruncat în luptă cele mai bine pregătite trupe ale sale. Ele au fost instruite direct în ţarile NATO : în Marea Britanie, în Polonia, probabil în Suedia şi Finlanda etc. Armamentul occidental a fost manevrat de mercenari din ţările NATO sau de ucraineni bine instruiţi. Comanda pare să aparţină unor înalţi ofiţeri NATO. Asistăm, într-adevăr, pentru prima dată, la un război direct NATO-Rusia, lucru care se tot anunţa. Cât de departe va merge implicarea americanilor, a britanicilor, a polonezilor, a balticilor şi a NATO în general – nimeni nu ştie. Comandanţii militari occidentali nu au obiceiul să dea interviuri.

Vladimir Putin, oficialii ruşi, propaganda rusă şi prorusă au pretins că „operaţiunea militară specială” nu e un adevărat război. Se urmăresc doar câteva obiective precise : „demilitarizarea”, „denazificarea” şi punerea la adăpost a populaţiilor rusofone. Totuşi, sutele de mii de morţi şi răniţi de-o parte şi de alta ne arată cel mai sângeros război din Europa de după 1945, deşi, evident, Rusia a fost provocată de SUA, NATO şi de Kiev, îngrijorată pentru securitatea ei, Rusia şi Vladimir Putin sunt cei care au declanşat războiul. Iar nu Ucraina sau NATO.

România riscă să se găsească în prima linie alături de Republica Moldova, dar şi de Polonia, ţările baltice, Suedia şi Finlanda, potenţiali noi membri NATO, într-un război total cu Rusia. Care poate începe ca un război clasic, dar se poate încheia ca un război nuclear.

E clar că armata rusă, care şi-a impus până mai ieri strategia în Ucraina, are de-acum în faţă un adversar incomparabil mai puternic. Cum vor reacţiona Putin şi generalii ruşi ? Cu un covor de bombe, după modelul american, în care vor cădea victime nediferenţiat şi civilii ? Replica ruşilor pare să fi început. Cât de departe va merge înfruntarea Rusia-NATO ? Există riscul unor atacuri ruseşti împotriva NATO dincolo de frontul din Ucraina ?

Sunt întrebări neplăcute, la care vom avea răspunsuri în lunile următoare. Nu e exclus să înceapă un război total între lumea B şi lumea A, lumea occidentală, din care şi  noi facem parte. E posibilă chiar o extindere a conflictului militar în Asia-Pacific, în Taiwan.

Petru Romoșan

Într-un moment de răscruce pentru Europa şi pentru întreaga lume, britanicii şi-au hotărât viitorul : vor fi conduşi de prim-ministrul Liz Truss. Vom asista la o concurenţă îndrăcită pentru titlul de cel mai mondialist, cel mai proamerican lider european între Annalena Baerbock (ministrul „verde” de Externe al Germaniei), Emmanuel Macron, preşedintele europeist şi globalist (şi nu profrancez) al Franţei, şi Liz Truss pentru Regatul Unit. Spectacolul se anunţă grandios. Cine este Liz Truss, fost ministru de Externe al prea pitorescului Boris Johnson şi de azi locatară la 10 Downing Street ? Să vedem :

„Scena se petrece la 11 februarie anul acesta. Responsabilă a Afacerilor externe în guvernul lui Boris Johnson, Liz Truss îi ţine o lungă lecţie lui Serghei Lavrov, omologul său rus, reproşând Rusiei că nu face nimic pentru a obţine o soluţie pacifică la tensiunile din Ucraina. Ministrul rus se hotărăşte atunci să testeze cunoştinţele de geografie ale interlocutoarei sale. Îi cere să recunoască suveranitatea rusă asupra Rostovului şi Voronejului – două regiuni din sudul ţării aflate la graniţa cu Ucraina. Doamna Truss răspunde că Marea Britanie nu le va recunoşte niciodată ca ruseşti. Urmează intervenţia jenată a ambasadorului britanic pentru a o corecta pe doamna ministru, apoi negarea incidentului atunci când ruşii încep să-l răspândească, amuzându-se sarcastic. Rusofobia e un sport cu tradiţie în diplomaţia britanică. Dar pe vremea războiului Crimeei (1853-1856), cei de la Foreign Office ştiau geografie.

Dar ceva şi mai rău avea să vină : la 27 februarie 2022, la trei zile după începutul războiului din Ucraina, Liz Truss declara că va fi fără îndoială necesar ca NATO să intre în război pentru a opri Rusia. Ca răspuns, Vladimir Putin a anunţat că forţele nucleare ale Rusiei au fost puse în alertă maximă” (Édouard Husson – „Calamity Liz prend les rênes du gouvernement britannique : que peut-on attendre d’une mondialiste opportuniste ?”, lecourrierdesstrateges.fr, 6.09.2022).

Édouard Husson este profesor de universităţi în Franţa şi mare cunoscător de politică externă.

Dar care e contextul mai larg, istoric în care doamna Liz Truss va deveni noua „doamnă de fier” în Regatul Unit, aşa cum îi place să i se spună ? „Liz Truss e mai puţin competentă decât Boris Johnson dar e la fel de bună la minţit. În plus, nu are deloc empatie. Una peste alta, va părea mai rea în acel post decât Johnson. Nenorocirile aduse de dezastrul Brexit continuă să se agraveze. Penuria de energie cauzată de războiul economic dus împotriva Rusiei sfâşie ţara. […] Truss va agrava totul. Dar miliardarii şi bancherii din City-ul londonez o vor aplauda totuşi pentru că le-a scăzut impozitele. Primul război mondial în Europa s-a datorat în mare parte declinului Imperiului Britanic, care se temea de creşterea concurentului german. Imperiul a fost grav avariat. Cel de-al doilea război mondial l-a doborât. Brexitul lui Boris Johnson a dus la ruină economia reală a Marii Britanii rupând ţara de pieţele ei europene. Acum, Liz Truss va distruge ce-a mai rămas din fostul mare imperiu” (Moon of Alabama – „RIP Great Britain”, moonofalabama.org, 5.09.2022).

Deocamdată, germana Annalena Baerbock are o lungime avans în concursul globalist. A declarat zilele trecute : „Dacă le-am făcut o promisiune ucrainenilor – „Suntem alături de voi atâta timp cât veţi avea nevoie de noi” –, vreau să mi-o ţin. Contează prea puţin ce gândesc alegătorii mei germani, dar eu vreau să-mi ţin promisiunile făcute poporului ucrainean.”

Pentru cine vrea să vadă falimentul Occidentului în desfăşurare, acesta poate fi contemplat uşor cu ochii minţii.

(Titlul articolului, preluat de la Édouard Husson, trimite la un personaj la fel de real ca Liz Truss. Calamity Jane (1852-1903) a fost o faimoasă pionieră a cuceririi Vestului american şi a intrat definitiv în legendă prin spectacolul Wild West Show. S-au scris despre ea zeci de cărţi şi s-au făcut tot atâtea filme.)

Petru Romoșan

Lucrurile iau o turnură nouă, surprinzătoare, aparent defavorabilă Rusiei în războiul din Ucraina. Implicarea SUA în confruntare e din ce în ce mai consistentă, iar Rusia se aşteaptă chiar la o implicare americană directă, la vedere. Armata ucraineană a fost practic înjumătăţită de ruşi („demilitarizare”) printr-un prelungit război de uzură. Dar, începând din iulie-august, Rusia nu se mai luptă practic cu Ucraina, ci din ce în ce mai direct cu SUA şi cu NATO. Pregătirea armatelor SUA şi ale NATO nu suferă nici o comparaţie cu foarte slaba pregătire şi aproape totala lipsă de organizare şi de comandă a armatei ucrainene. În plus, comandantul-şef al Ucrainei, comediantul Volodimir Zelenski, pare a fi o catastrofă din punct de vedere militar. Dar Zelenski, cu enormul său prestigiu internaţional câştigat de la începutul războiului şi până azi, participă nemijlocit la conducerea armatei ucrainene. Sau cel puţin aceasta e impresia pe care o lasă presa occidentală.

Deşi contraofensiva anunţată de ceva timp de Zelenski pentru recuperarea Hersonului, care dă şi numele regiunii, pare să fie un eşec grav pentru ucraineni după primele două valuri de atac pe cel mai slab front deschis de ruşi şi în care a fost folosită armata de elită ucraineană (antrenată în bună parte în Marea Britanie), Ucraina nu e nici pe departe gata să ceară pace, să se predea. Pentru că banii, foarte mulţi, armamentul şi instructorii militari curg dinspre SUA, Marea Britanie şi din ţări UE. Ultima acţiune ucraineană, încercarea de a lua ostatică delegaţia AIEA, a eşuat şi ea lamentabil, deşi ar fi fost pregătită de serviciile britanice şi de Boris Johnson personal. Bruno Bertez, citând Ministerul Apărării rus, ne prezenta ieri, 1 septembrie 2022, un tablou suprarealist, pe modelul James Bond :

„Kremlinul era la curent cu planurile Direcţiei principale de informaţii a forţelor armate ucrainene care vizau să profite de sosirea misiunii AIEA şi să efectueze o debarcare amfibie pentru a încerca să pună stăpânire pe centrala nucleară de la Zaporojie şi să facă declaraţii zile la rând cum că era vorba de forţe speciale ruseşti. Într-o formulă ideală pentru forţele speciale ucrainene, acestea şi-au fixat ca sarcină să ia ostatică însăşi delegaţia AIEA şi să menţină centrala nucleară sub controlul minelor, cerând retragerea completă a trupelor ruse de pe teritoriul Crimeei. Rusia afirmă că Boris Johnson a adus cu el planul de operaţiuni şi câţiva dintre instructori ca pe un acord de demobilizare în mandatul său de prim-ministru, dar, dacă operaţiunea ar fi reuşit, el ar fi refuzat să transfere puterea invocând o urgenţă internaţională care ameninţă cu o catastrofă la scară planetară. Pentru moment, 47 de combatanţi ai forţelor speciale ucrainene au fost distruşi, trei au fost făcuţi prizonieri (!) şi doi sunt în stare gravă, între viaţă şi moarte. Un grup de 12 persoane e blocat din trei părţi şi nu are acces la apă şi la ambarcaţiuni […]. Operaţiunea a fost coordonată de ofiţeri ai MI6 din cartierul lor general de la periferia Kievului (surse ucrainene au confirmat tot ce a spus Kremlinul până acum, precum şi eşecul ambuscadei forţelor speciale ucrainene). Cei 64 de membri ai forţelor speciale ucrainene şi-au încheiat recent stagiul de pregătire în Regatul Unit şi au călătorit de la Varşovia la Odesa în 29 august” („Communiqué sur le coup contre la centrale nucléaire de Zaporozhye”, brunobertez.com, 1.09.2022).

Alţi 200 de ucraineni din forţele speciale, un al doilea val al operaţiunii pentru ocuparea centralei de la Zaporojie, aflaţi pe două barje, ar fi fost înecaţi în Nipru de forţele speciale ruseşti (vezi video Xavier Moreau, site-ul Stratpol, 1.09.2022).

Cu toate aceste eşecuri evidente – contraofensiva deocamdată ratată pentru Herson (aproximativ 2 000 de morţi ucraineni şi foarte mult armament distrus, conform lui Stratpol), comandoul de la centrala Zaporojie anihilat –, SUA nu-şi pot permite să piardă războiul din Ucraina. Ar fi un nou Afganistan sau un nou Vietnam. Tocmai de aceea au decis să transforme Ucraina într-un al doilea Afganistan dar pentru Rusia.

Philippe Rosenthal, un foarte cunoscut analist american, ne descrie destul de clar nivelul de implicare american în Ucraina : „Cu şase zile înainte de „scurgerea” de informaţii de pe Wall Street Journal (în legătură cu contraofensiva împotriva Rusiei sub comanda unui responsabil militar american, un general cu două sau trei stele – n.n.), Pentagonul a publicat o listă impresionantă de arme moderne trimise în Ucraina pentru războiul împotriva Rusiei şi a precizat : „Din ianuarie 2021, Statele Unite au investit peste 10,6 miliarde de dolari în ajutorul de securitate pentru a-şi demonstra angajamentul durabil şi indefectibil pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Ajutorul cuprinde mai mult de 9,9 miliarde de dolari de când Rusia a pornit războiul său împotriva Ucrainei, la 24 februarie.” Pentagonul confirmă că „din 2014, Statele Unite au furnizat peste 12,7 miliarde de dolari ca ajutor de securitate pentru formare şi echipamente care să ajute Ucraina să-şi păstreze integritatea teritorială, să-şi securizeze frontierele şi să-şi amelioreze interoperabilitatea cu NATO”. Mai trebuie adăugate şi cele 3 miliarde de dolari suplimentare pentru apărarea Ucrainei. Statele Unite se afundă din ce în ce mai mult în conflictul direct cu Rusia. Expedierea de arme moderne, de muniţii, de miliarde către Ucraina, precum şi numirea operaţiunii şi a generalului însărcinat cu supravegherea ei cresc riscurile unui conflict direct” („Un affrontement direct entre les États-Unis et la Russie est-il possible ?”, observateurcontinental.fr, 2.09.2022).

Alegerile de mid term din SUA din noiembrie 2022, prin care se vor reînnoi 435 de reprezentanţi (deputaţi) şi 35 de senatori din 100, forţează Administraţia democrată americană la o victorie de răsunet înaintea votului. Pe de altă parte, Administraţia Joe Biden nu-şi poate permite nici prelungirea războiului până la viitoarele alegeri prezidenţiale de peste doi ani, pe care le-ar pierde sigur în acest caz. Loviturile sub centură, asasinatele (Daria Dughin, de exemplu), sabotajele pe teritoriul Rusiei, operaţiuni teroriste diverse, lovituri cu rachete cu rază lungă de acţiune se pot înmulţi exponenţial.

Spre deosebire de Administraţia democrată americană, Vladimir Putin şi Rusia par să fie interesaţi de prelungirea conflictului din Ucraina. Economia rusă e aptă să facă faţă unui război de durată, iar producţia de armamnet poate lucra în cadenţă. Donbasul va fi până la urmă eliberat integral şi cele două republici, Lugansk şi Doneţk, vor vota în două referendumuri separate pentru alipirea la Federaţia Rusă. Crimeea nu se va mai întoarce niciodată la Ucraina. Probabil, nici regiunile Herson şi Zaporojie. De altfel, în aceste regiuni a fost introdusă rubla, restabilită rusa ca limbă oficială şi s-a stabilit în cea mai mare parte administraţia rusă. Mariupolul şi alte localităţi distruse de război se reconstruiesc rapid. Rămân în suspans regiunile Harkov, Odesa şi, poate, Dniepropetrovsk.

Marele interes al Rusiei de a prelungi războiul din Ucraina, un interes, de altfel, destul de recent, este legat de războiul său economic cu Occidentul. Gazul poate ajunge la iarnă la 5 000 euro mia de metri cubi, spune fostul preşedintre Dmitri Medvedev. Pivotarea economică a Rusiei spre Asia, în principal China, India, Iran, e în desfăşurare. Doralul şi euro sunt atacate în multe feluri de Rusia şi de aliaţii săi din lumea B.

Dacă războiul se va prelungi, va fi doar în avantajul Rusiei. SUA şi UE au interesul să limiteze pierderile de bani şi de material militar, dar şi să iasă în vreun fel din catastrofa produsă de sancţiunile economice aplicate Rusiei. Raportul de forţe în Ucraina e constant pe muchie de cuţit. Iar riscul unui conflict nuclear între cele două superputeri nucleare este în evidentă creştere.

Petru Romoșan

În 24 februarie 2022 s-a întâmplat ceva ce părea cu totul improbabil. Rusia a invadat Ucraina cu o armată de aproximativ 200 000 de oameni. Din 2014, Ucraina a fost pusă sub protectorat american şi al partenerilor din UE şi din NATO asociaţi. Ţările din UE şi din NATO sunt ele însele un foarte întins protectorat american, sunt partea europeană a imperiului american. Bazele şi trupele americane se găsesc mai peste tot în Europa, începând cu Marea Britanie, un fost mare imperiu, până în Germania, Italia, Olanda, Polonia, România etc., etc. Numai pe solul francez nu există trupe americane, dar francezii au fost „ocupaţi”, politic deocamdată, cu Jacques Chirac (al doilea mandat), Nicolas Sarkozy, François Hollande şi, mai ales, cu Emmanuel Macron, larg controversat, aflat azi totuşi la al doilea mandat.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, aflat practic în al 22-lea an de dictatură personală (povestea cu Dmitri Medvedev preşedinte nu e de luat în considerare), după opt ani de umilinţe şi de tratative ratate cu Minsk 1 şi cu Minsk 2, după o întâlnire cu Joe Biden la Geneva, negocieri multiple şi scrisori ultimative, a luat hotărârea vieţii sale şi a sfidat America intrând cu trupe în Ucraina. Va câştiga Putin marele său pariu ?

De ce nu a reacţionat Rusia ferm la teatrul sângeros al „revoluţiei” Maidanului, la crimele odioase din Donbas şi de la Odesa din 2014 ? De ce a aşteptat să se adune 14 000 de morţi din republicile autonomiste din Donbas imputaţi regimurilor de la Kiev (Petro Poroşenko şi Volodimir Zelenski) ? Cea mai plauzibilă explicaţie e aceea că Rusia nu era pregătită să înfrunte SUA şi aliaţii săi din UE şi din NATO. I-au trebuit opt ani ca să se înarmeze până-n dinţi. Ceea ce se pare că a reuşit mult peste aşteptări.

După mai mulţi experţi americani şi occidentali, azi Rusia poate înfrunta SUA şi NATO cu şanse reale de succes. Desigur, Rusia şi-a asigurat şi spatele în toţi aceşti opt ani începând din 2014 : China, India şi Iranul. Şi mai nou aproape toată Africa, o bună parte din America de Sud, multe ţări din Asia. Lumea A, lumea occidentală, e estimată la 15 % din populaţia globului. Lumea B ar constitui restul de 85 %. Dar mai ales nivelul de înarmare al Rusiei nu are egal.

Fără îndoială, propaganda Occidentului (se adaugă Japonia, Australia etc.) e mult mai puternică şi mai bine organizată decât propaganda lumii B. Dar se poate câştiga un război doar cu propagandă şi cu dolari şi euro care nu mai sunt de mult acoperiţi în aur şi nici în materii prime ? La şase luni de la începutul războiului din Ucraina dintre Rusia şi SUA+NATO, cu Ucraina pe post de proxy şi de teatru de operaţiuni, analizele cuprinzătoare s-au înmulţit, mai ales în SUA. Sunt descrise cele şase luni de război, faptele sunt, în general, cunoscute, chiar dacă sunt interpretate foarte diferit de SUA şi de Rusia, şi se fac previziuni, unele mai şocante decât altele.

După alte contribuţii neortodoxe („Why the Ukraine crisis is the West’s Fault” – deja în Foreign Affairs în toamna lui 2014), profesorul de la Chicago John Mearsheimer, într-un lung articol publicat în acelaşi Foreign Affairs la 17 august 2022, intră şi el în marea masă a comentatorilor acceptabili pentru mainstream-ul din SUA : „Pentru a înţelege dinamica escaladării din Ucraina, trebuie să începem cu obiectivele fiecărei părţi. De la începutul războiului, atât Moscova, cât şi Washingtonul şi-au crescut considerabil ambiţiile, şi ambele sunt de-acum profund decise să câştige acest război şi să-şi atingă formidabile obiective politice. Prin urmare, fiecare parte e serios motivată să găsească mijloace pentru a învinge şi, lucru încă mai important, să evite înfrângerea. În practică, asta înseamnă că Statele Unite s-ar putea alătura luptelor dacă vor cu disperare să câştige sau să împiedice Ucraina să piardă, în timp ce Rusia ar putea folosi arme nucleare dacă vrea cu disperare să câştige sau dacă se confruntă cu o înfrângere iminentă, situaţie probabilă dacă forţele americane ar fi angajate în luptă.

De altfel, dată fiind hotărârea fiecărei părţi de a-şi atinge obiectivele, sunt puţine şanse să se ajungă la un compromis semnificativ. Gândirea maximalistă care domină actualmente la Washington şi la Moscova îi dă fiecărei părţi un motiv suplimentar de a învinge pe câmpul de bătălie pentru a putea dicta termenii unei eventuale păci. Într-adevăr, lipsa unei posibile soluţii diplomatice stimulează ambele părţi să crească nivelul escaladei. Ce se găseşte în acest caz la nivelul superior ar putea fi cu adevărat catastrofal : un nivel de moarte şi de distrugere care l-ar depăşi pe acela din al doilea război mondial” („Playing with fire in Ukraine”, foreignaffairs.com, 17.08.2022).

Articolul lui Mearsheimer a atras atenţia şi a încasat deja critici consistente. Scott Ritter, fost ofiţer de informaţii american, într-un articol reluat de neobositul Bruno Bertez pe site-ul său : „Intelectualul american de renume John Mearsheimer a scris un articol important despre conflict, intitulat „Jocul cu focul în Ucraina. Riscurile subestimate ale unei escalade catastrofale”. Articolul descrie un tablou sumbru deopotrivă al naturii războiului din Ucraina (impas prelungit) şi al deznodământului probabil (escalada decisivă a părţilor implicate pentru a evita înfrângerea). Premisele subiacente ale lui Mearsheimer sunt totuşi fundamental greşite. Rusia are iniţiativa strategică – militar, politic şi economic – în ceea ce priveşte războiul din Ucraina şi are un angajament mult mai larg decât NATO în războiul său prin procură. În plus, nici Statele Unite şi nici NATO nu sunt în măsură să intensifice participarea, decisivă sau nu, pentru a contracara o victorie rusă, iar Rusia nu are nevoie de o escaladă similară. Pe scurt, conflictul ucrainean e terminat şi Rusia a câştigat. Nu mai rămâne de făcut decât o lungă şi sângeroasă curăţenie” (Scott Ritter – „Il n’y a qu’un seul vainqueur dans le conflit ukrainien, et c’est la Russie”, brunobertez.com, 23.08.2022).

Gilbert Doctorow, stabilit la Bruxelles, absolvent al Columbia University, este un expert recunosct al relaţiilor Est-Vest şi autor al unor cărţi importante pe această temă. Doctorow dărâmă pas cu pas demonstraţia profesorului Mearsheimer : „Aceasta însă nu-l scuză pe Mearsheimer care se bazează pe aceleaşi surse de informaţii restrânse şi deformate precum cele folosite de media mainstream şi de figurile universitare, ignorând alte surse de informare care ar putea da profunzime analizei sale şi poate că i-ar schimba concuziile în chip substanţial. Ca să fiu mai clar, cred că el ascultă prea atent la previziunile optimiste ale Washingtonului şi Kievului privind o contraofensivă care ar sfârşi într-un impas sau chiar cu o înfrângere a Rusiei, în timp ce nu ascultă rapoartele ruşilor despre evoluţia campaniei lor pe teren care arată o depăşire lentă şi regulată a tuturor obstacolelor în cucerirea regiunii Doneţk, ceea ce înseamnă ocuparea întregului Donbas” („John Mearsheimer’s latest article on Ukraine in Foreign Affairs – a critique”, gilbertdoctorow.com, 20.08.2022).

Cele două ipoteze majore ale profesorului John Mearsheimer, aceea că SUA ar putea interveni direct cu trupe în Ucraina şi astfel chiar ar câştiga, şi faptul că o Rusie învinsă ar apela la arma atomică vin din cea mai banală propagandă de război. Profesorul din Chicago s-a aliniat şi el disciplinat naraţiunilor establishment-ului american cu surse de informaţii dubioase la Kiev după ce ani la rând şi doar cu câteva luni în urmă livrase o analiză credibilă, chiar radicală a raportului de forţe din Ucraina.

Cele şase luni care s-au scurs de la începutul războiului din Ucraina au schimbat lumea.  Ruptura dintre lumea B şi lumea A (lumea occidentală) pare definitivă. Criza energetică în toamna şi iarna viitoare în Europa, inflaţia catastrofală (record pentru ultimii 40 de ani), penuriile alimentare reale sau doar organizate, prăbuşirea euro, atacul concertat la dolar din partea lumii B (China, Rusia, India, Iran, Brazilia, Arabia Saudită, Republica Sud-Africană, Turcia etc.), anunţata cădere a Burselor în septembrie (vezi Martin Armstrong) sau în octombrie vor da naştere unei „mândre lumi noi”. Ucraina propriu-zisă a devenit deja o miză secundară – atâta doar ca nimeni nu ştie cum se poate sfârşi sau extinde un asemenea conflict delirant.

Petru Romoșan

Cum toată presa (câtă mai există – vai mama ei !) şi toată media mainstream din România dezinformează pe banii guvernului (banii românilor, impozite şi taxe, stupid !) despre războiul din Ucraina vecină, dar nu numai, ne asumăm o sarcină modestă : o revistă a presei internaţionale (mai ales altermedia liberă !) pe subiecte de interes pentru concetăţenii noştri. O facem, de altfel, de o bună bucată de vreme, de aceea folosim în exces citate, traduceri din autori occidentali de valoare recunoscută. Sunt azi presa şi media mainstream din România la fel de odioase şi de detestabile ca „aleşii” noştri politici, cu care se amestecă şi se confundă ? Doar o întrebare deocamdată.

Cum nici serviciile noastre de informaţii, militare şi militarizate, nu par să beneficieze de consultanţi şi de specialişti cu ceva mai multă minte, ei înşişi, marii spioni şi marii contraspioni, nu se ocupă decât cu ventuzarea bugetului public, aşa cum s-a văzut recent la o agenţie militară de informaţii din subordinea fostului ministru al Apărării Ciucă, încercăm să facem şi treaba lor, în mod patriotic, evident. Cineva trebuie totuşi să servească şi România, nu-i aşa ?

Pentru moment, cei care ar trebui să servească patria sunt perfecţi dar într-un singur fel : statul român a învăţat la perfecţie să facă pe mortul. Doar că mulţi ne întrebăm dacă nu cumva acest stat, cu iohannişii, cu ciucii, cu ciolacii, cu hellvigii, cu vlasiii (SIE), cu predoii (diferiţi) lui, nu e chiar mort de-a binelea. Sau, poate, acest stat român, al nostru, a murit deja de pe vremea băseştilor, bocilor, udrelor, videnilor, bercenilor, cioloşilor, dragnilor, orbanilor, cîţilor ?

Andrei Raevsky, rus alb născut în Elveţia şi stabilit în Florida în urma căsătoriei, a fost multă vreme expert militar de vârf pentru ONU. Site-ul său, The Saker (thesaker.is), e azi cunoscut pe toată planeta. În plus, „The Saker” (Andrei Raevsky, care semnează şi Andrei) pare să aibă cele mai bune surse directe din Rusia. În ultimul său articol, publicat simultan în mai multe limbi, România şi românii sunt citaţi în clar cel puţin de trei ori. De altfel, tot articolul lui Andrei despre situaţia la zi din Ucraina ar trebui să fie cunoscut de cât mai mulţi romîni. Pentru că ne priveşte direct :

„Mai întâi, cei mai mulţi vecini ai Ucrainei ar beneficia de acest deznodământ (spargerea Ucrainei în urma războiului – n.n.). Polonia n-ar obţine intermarium-ul la care încă visează, dar ar recupera teritorii istorice care-i aparţin şi sunt locuite de numeroşi polonezi. Pe această hartă, România ar face şi ea o bună afacere, chiar dacă Moldova ar pierde Transnistria, pe care n-avea oricum nici o şansă s-o controleze cu adevărat. România ar putea deci să absoarbă chiar toată Moldova. E adevărat că, pe această hartă, Ungaria n-ar obţine (mai) nimic, dar aceasta este o chestiune pe care trebuie s-o abordeze cu Polonia şi cu România, iar nu cu Rusia.” […]

„UE e condusă de o clasă compradore, care e total supusă intereselor neoconservatorilor americani. Există deja multe tensiuni interne în sânul UE, iar un asemenea deznodământ ar fi un dezastru pentru toţi aceşti politicieni europeni care s-au înfundat într-un război total împotriva Rusiei dacă, să zicem, polonezii, românii şi chiar ungurii obţin câteva avantaje din această situaţie, situaţia ar fi inacceptabilă pentru derbedeii care conduc acum Germania, Regatul Unit sau chiar Franţa.” […]

„Vă amintiţi ce a spus Putin despre aderarea Finlandei şi a Suediei la NATO ? A spus că, în sine, nu e o problemă pentru Rusia. Dar a atras atenţia că, dacă aceste ţări găzduiesc trupe şi sisteme de armament americane/NATO care ameninţă Rusia, aceasta va trebui să-şi ia măsuri de precauţie. Cred că aceeaşi este poziţia Kremlinului în ceea ce priveşte viitorul unui eventual Banderastan (Ucraina – n.n.) ca un rest minimal şi orice iniţiativă a ţărilor NATO (inclusiv Polonia, România şi Ungaria) care ar viza să recupereze teritorii ce le-au aparţinut în istorie sau care sunt locuite de importante minorităţi poloneze, româneşti şi maghiare” („L’Ukraine va-t-elle être découpée et, si oui, comment ?”, lesakerfrancophonne.fr, 18.08.2022).

În articolul lui Raevsky sunt multe lucruri care nu pot fi traduse şi publicate în româneşte, deşi nu e vorba anume despre România. Ele pot fi însă citite pe site-ul său în engleză, franceză, italiană, spaniolă şi sârbă.

Câţi cititori de presă mai au serviciile noastre „speciale” care nu cunosc nici o limbă străină ? Pe vremuri, acum vreo 20 de ani, aveau câteva sute de „cititori” de presă românească (Evenimentul zilei, Ziua, România liberă, Cotidianul etc.). Probabil, toţi angajaţi pe „pile”. PCR – pile, relaţii, cunoştinţe.

Petru Romoșan

Noul atac asupra centralei nucleare de la Zaporojie ne arată, dacă mai era nevoie, adevărata faţă a micuţului şi foarte periculosului dictator Volodimir Zelenski. Şi a patronilor săi de la Washington, neoconservatorii în primul rând, Administraţia de paie Joe Biden şi, probabil, a proprietarilor celor 17 milioane de hectare de teren arabil cumpărate în 2021 în Ucraina, cu sprijinul preşedintelui Zelenski, de Cargill, Dupont şi Monsanto, controlate, la rândul lor, de Vanguard, Blackrock, Blackstone etc. Sau poate că Zelenski primeşte ordinele direct de la fantomaticii Joe Biden, Kamala Harris, Nancy Pelosi şi de la „sinistrul” Partid Democrat („sinistra”, în italiană, din latină – românii înţeleg italiana – înseamnă „stânga”).

„Conform site-ului Southfront.org : „La 7 august, regimul Zelenski a comis un nou act de terorism nuclear împotriva instalaţiilor de infrastructură energetică ale centralei nucleare de la Zaporojie pentru a provoca o catastrofă umanitară în regiunile Herson şi Zaporojie”, a afirmat ministerul rus al Apărării. Atacul a avut loc spre miezul nopţii. Armata ucraineană a folosit MLRS Hurricane. Fragmente şi motorul unei rachete au căzut la 400 m de unitatea de putere operaţională a centralei. Elementele acestei lovituri au avariat imobile administrative şi teritoriul adiacent zonei de stocare. O creştere a tensiunii în centrală a provocat fum la tabloul de distribuţie deschis al centralei. Sistemul de securitate a oprit alimentarea electrică. În urma bombardamentelor ucrainene, linia de înaltă tensiune de la Kahovskaia, care furnizează curent regiunilor Zaporojie şi Herson, a fost avariată. Unităţile ucrainene aparţinând Brigadei 44 de artilerie au tras asupra centralei nucleare de la Zaporojie din regiunea Marganeţ, aflată pe partea opusă rezervorului Kahovski” (Édouard Husson – „Jours 163-167 – le jeu très dangereux des Ukrainiens (et des Américains) avec la centrale nucléaire de Zaporojie”, lecourrierdesstrateges.fr, 10.08.2022).

Şi, pentru că un accident la centrala de la Zaporojie reprezintă un mare pericol pentru România, ţările din zona Mării Negre şi alte ţări din Europa şi din Asia, merită să mai înregistrăm câteva informaţii : „Stocurile de combustibil nuclear se află în zona lovită. Acum, cca 156 de containere cuprinzând un total de 3 744 de elemente combustibile sunt stocate în aer liber la centrala nucleară de la Zaporojie pe situl de stocare a elementelor combustibile uzate. Aceste atacuri constituie o ameninţare pentru sute de mii de civili de pe teritoriul Ucrainei, precum şi pentru ţări din Europa şi din Asia. […] Mai devreme, vineri 5 august, armata ucraineană a tras în trei rânduri asupra zonei în care se găseşte centrala nucleară de la Zaporojie. A izbucnit un incendiu şi au fost întrerupte două linii electrice necesare funcţionării unităţilor de producţie. […]

Centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, este situată într-o zonă de stepă, pe malurile rezervorului Kahovski, aproape de Energodar din regiunea Zaporojie, în partea controlată de forţele aliate ale Rusiei şi ale Republicii Populare Doneţk. Centrala are şase unităţi de putere cu o capacitate totală de 6 000 MW. Centrala produce anual cca 40 de miliarde de kWh, adică aproximativ 20 % din producţia electrică totală a Ucrainei. În total, actualmente în Ucraina sunt în funcţiune patru centrale nucleare” (idem).

E ciudat că nimeni nu s-a grăbit să deseneze mustaţa lui Hitler pe pozele lui Zelenski difuzate generos în toată presa mondială. Poate din respect pentru tragedia poporului ucrainean, tragedie dusă la paroxism chiar de fostul şi actualul actor Zelenski (vezi Kvartal 95). Dar e din ce în ce mai clar că nu doar batalioanele Azov, Aidar, Pravyi Sektor etc. sunt mânate în luptă de foarte dubioase teorii neonaziste, ci şi guvernul de „actori” de la Kiev se ghidează după nefastul erou al Ucrainei, Stepan Bandera, în colaborare cu regimul lui Hitler, Goebbels, Himmler etc.

Ucraina e pe cale să piardă tot şi să rămână, eventual, pe hartă, ca un stat nesemnificativ şi nefuncţional agricol subdezvoltat. Celebrul site politico-militar american Moon of Alabama cartografiază dezastrul Ucrainei : „Totuşi, analiza lui SecDev (societate canadiană specializată în riscuri geopolitice) arată că cel puţin 12 400 de miliarde de dolari în zăcăminte energetice, de metale şi de minereuri ucrainene se găsesc de-acum sub control rus. Această cifră reprezintă aproape jumătate din valoarea în dolari a celor 2 209 zăcăminte pe care le-a analizat firma. Pe lângă 63 % din zăcămintele de cărbune ale ţării, Moscova s-a înstăpânit pe 11 % din rezervele de petrol, pe 20 % din cele de gaz natural, pe 42 % din metale şi 33 % din zăcămintele de pământuri rare şi alte minerale cruciale, printre care litiul. Cred că partea de gaz natural pe care o deţine Rusia este mai mare, căci există mai multe zăcăminte submarine de gaz în jurul Crimeei şi în largul coastei sale răsăritene. Dacă forţele ruse iau şi Krivoi Rog, şi Dnipro, ele vor deţine controlul asupra a cca 75-80 % din PIB-ul Ucrainei dinainte de război. Efortul de război al Rusiei este acum finanţat de „Occident”, care-l plăteşte prin intermediul preţurilor-record la energie create prin propriile sancţiuni aplicate Rusiei” („How Ukraine lost its riches”, moonofalabama.org, 10.08 2022).

Armata lui Zelenski e deja o armată de umbre. După un document „scurs” de la Ministerul Apărării al Ucrainei, 191 000 de militari ucraineni ar fi morţi sau răniţi grav. Alţi 20 000 de militari ucraineni sunt daţi dispăruţi şi nu-i caută nimeni. Despre prizonieri documentul nu indică nimic. Dar prizonierii, după informaţii din surse ruse, s-ar apropia de 10 000. Cei care au trecut la inamic, dezertorii, ar fi tot atâţia (spre Rusia sau spre Vest). Cei încă vii, activi din armata lui Zelenski au azi ţinte precise : centrale nucleare, grădiniţe, şcoli, spitale, civili. Atâta mai pot, atâta îi mai duce capul. Sau acestea sunt ordinele date de patronii lui Zelenski ?

„Scurgeri de date despre armata ucraineană – după surse ruseşti anonime care au acces la date militare ucrainene :

• efectivele forţelor armate ucrainene sunt la un nivel de 43-48 % din ceea ce erau la începutul conflictului
• pierderi de mai mult de 191 000 de morţi şi răniţi (!!)
• statisticile despre persoanele dispărute nu se păstrează dar, după estimări, ar fi vorba de cca 20 000
• o gravă penurie de arme uşoare şi veste antiglonţ – instalată deja de două luni
• resursa reprezentată de unele modele de echipamente transferate din Occident se apropie de penurie
• lipsa de specialişti calificaţi în funcţionarea armelor occidentale”

(Capitaine Chapka – „Fuites de données sur l’armée ukrainenne : plus de 191 000 tués et blessés et 20 000 disparus”, reseauinternational.net, 7.08.2022)

Recenta vizită electorală a doamnei Nancy Pelosi în Taiwan şi în Asia-Pacific, atacurile ucrainene repetate asupra centralei nucleare de la Zaporojie ne avertizează asupra creşterii riscului unui conflict mondial şi, mai ales, asupra riscurilor nucleare la care suntem expuşi. Alegerile de mid term din SUA, pe fundalul crizei economice anunţate, al inflaţiei catastrofale, pe lângă spectacolul deplorabil de la percheziţia domiciliului lui Donald Trump din Florida şi escalada luptelor politice şi judiciare americane dincolo de orice reguli cunoscute, nu fac decât să crească tensiunea.

Petru Romoșan

Prin vizita doamnei Nancy Pelosi în Taiwan, SUA au mai deschis un front major, cel împotriva Chinei. De fapt, Donald Trump iniţiase acest front în urmă cu doi-trei ani prin sancţiuni, taxe vamale şi declaraţii bombastice. Deocamdată şi poate pentru încă destulă vreme, „frontul” va fi doar unul economic. E foarte puţin probabil ca Taiwanul să devină o nouă Ucraină. Dar mizele războiului economic al SUA cu China par a fi colosale. Pentru că este vorba de dominaţie mondială. SUA nu-şi pot permite să cedeze rolul de lider mondial fără luptă.

Armata chineză a început o demonstraţie de forţă în jurul Taiwanului : exerciţii de amploare, uneori la doar 20 km de coastele Taiwanului. Sunt aceste gesticulaţii militare făcute pentru populaţia din China mainland sau pentru locuitorii insulei Taiwan ? Toată presa chineză se ocupă pe larg de vizita doamnei Pelosi, „o provocare fără precedent”. Şi dacă „provocarea” a fost îndelung premeditată şi nu este doar rodul capriciilor lui „Crazy Nancy”, cum o tot gratulează pe preşedinta Camerei Reprezentanţilor fostul preşedinte Donald Trump ? Dacă a fost o provocare, ea a reuşit pe deplin.

Aşa cum documentează convingător Bogdan Tiberiu Iacob („Scenariul Putin : Pelosi în Taiwan sau Cum vor americanii să lase chinezii fără „petrol” ” – inpolitics.ro, 3.08.2022), miza principală şi imediată a vizitei lui Nancy Pelosi ar fi semiconductorii de vârf produşi chiar de TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Co), cel mai important producător de cipuri din lume, care se pregăteşte să-şi mute centrul de producţie în SUA, la adăpost. Întâlnirea făcută publică a lui Nancy Pelosi cu Mark Liu, preşedintele TSMC, o dovedeşte. Şi-au propus într-adevăr americanii să lase China fără cipurile cele mai performante, cele mai sofisticate, atât de necesare pentru industriile militare şi civile de vârf, cum sunt telefoanele Apple, de exemplu ? Pe lângă avioane, submarine, rachete etc.

Deteriorarea relaţiilor dintre SUA şi China au şi un efect mai larg. Marii investitori americani şi occidentali au început să caute alte destinaţii pentru afacerile şi producţia lor sau să şi le aducă acasă, în SUA şi în Europa de Vest. Strania politică „Zero Covid” practicată de China îi stimulează şi ea să părăsească China. Alte ţări din Asia de Sud-Est (Vietnam, Thailanda, Cambodgia) profită deja de această schimbare de azimut.

Politica încă nedeclarată a SUA faţă de principalul său concurent economic, China, poate depăşi de departe în amplitudine efectele războiului SUA/NATO contra Rusiei din Ucraina. Deşi, la rândul lor, sancţiunile economice impuse Rusiei au reuşit în doar câteva luni să schimbe lumea. Atât în Europa de Vest, cât şi în Asia şi Africa. Dar şi în Rusia. Multe companii occidentale majore şi-au cedat deja afacerile din spaţiul rus, chiar dacă, recent, au raportat pierderi importante.

Va ocupa până la urmă China Taiwanul ? Vizita lui Nancy Pelosi are şi acest scop final ? Rusia a atacat Ucraina după provocări mult mai mari şi care au durat opt ani. Dar pot urma şi alte provocări în Taiwan şi în Asia. Deocamdată, conflictele, deşi întinse – cel din Ucraina, cel privind apartenenţa la China sau suveranitatea Taiwanului –, sunt încă circumscrise. SUA şi Europa de Vest se cred la adăpost şi infailibile. Aşa au crezut toţi cei care au pornit războaie europene sau mondiale şi le-au pierdut. Până la urmă, chiar la ei acasă. Cum au observat şi alţii, deschiderea noului front, frontul China, consfinţeşte din punctul de vedere al SUA eşecul SUA/NATO din Ucraina. Şi, mai ales, efectul sancţiunior economice aplicate Rusiei. Echipa Biden şi Partidul Democrat vor trebui să explice ce s-a întâmplat cu zecile de miliarde de dolari investite în Volodimir Zelenski şi în Ucraina. Odată cu armamentul şi asistenţa tehnico-militară venite din toată lumea, mai ales din SUA, Canada şi Marea Britanie. La orizont, în noiembrie, se profilează alegerile de mid term, când Deep State (statul profund) şi neoconservatorii, care controlează total Partidul Democrat, pot pierde o parte din putere. Se vor întoarce bunul-simţ şi raţiunea, poate şi democraţia în SUA ? Partidul Democrat are un conţinut mult mai de dreapta, neoliberal, pro capital, decât Partidul Republican. Dar să nu uităm că politica externă americană este una bipartizană.

Petru Romoșan

Se tot anunţă noi valuri covid pentru toamna-iarna 2022-2023. După cei mai serioşi specialişti, aceste valuri nu pot fi excluse. Dar deocamdată marea interogaţie în jurul covidului ramâne legată de sursa, naturală sau de laborator, şi de locul de unde provine virusul (China/Wuhan sau un laborator din SUA/Fort Detrick ?). Şi, desigur, rămâne în aer şi întrebarea dacă au sau nu vreun amestec la eventuala producere a covidului de laborator Big Pharma, industria farmaceutică, marii beneficiari (foarte multe miliarde de dolari) ai marii crize sanitare.

Deşi s-au făcut unele modeste progrese în clarificarea acestor chestiuni, avem câteva ipoteze încă neconfirmate de anchete temeinice, în fapt, încă nu ştim mai nimic despre locul de unde vine covidul şi despre originea sa (naturală sau artificială). Presa şi media mainstream au făcut tot ce au putut pentru a contracara ipotezele cele mai deranjante, la fel cum au „îngropat” şi personalităţile cel mai greu de domesticit : regretatul profesor Luc Montagnier, premiul Nobel pentru medicină, prof. Didier Raoult, cel mai mare savant european în domeniu şi foarte mulţi cercetători absolut respectabili germani, americani, chinezi sau sud-coreeni.

Două articole recente, unul francez şi unul american, ne fac un rezumat al situaţiei la zi. Concluziile lor sunt mai degrabă înspăimântătoare :

„Recentul anunţ despre validarea Azvudinei în China pentru tratarea covidului pune multe întrebări, mai puţin în presa subvenţionată, care nu face caz de acest lucru dar care s-a străduit din răsputeri să-l ascundă (a n-a oară) pe prof. Luc Montagnier în 2020, cu publicaţia sa care făcea să apară secvenţe din gp120 (o glicoproteină aflată pe suprafaţa învelişului HIV – n.n.) în genomul lui Sars-Cov-2. În august 2020, prof. Montagnier şi matematicianul Jean Claude Perez au publicat o informaţie conform căreia 18 fragmente din ARN-ul lui Sars-Cov-2 erau omoloage cu SIV sau HIV (SIV se referă la viruşii imunodeficienţei la maimuţă – n.n.). Aceste fragmente, compuse din 18 până la 30 de nucleotide, aveau capacitatea de a modifica expresia genetică a Sars-Cov-2. Altfel spus, e vorba de o himeră fabricată în laborator, căci rezultatul acesta nu putea veni dintr-o evoluţie naturală, ci numai dintr-o funcţie augumentată, adică din inginerie genetică […].

Pentru nespecialişti, Azvudine e un nou tratament antiretroviral. Doar că nu e aşa, e vorba de un antiretroviral folosit de mulţi ani pentru a trata pacienţii infectaţi cu HIV (sida). Unii vor fi observat că Azvudine e un inhibitor de protează ca Zidovudine, mai cunoscut sub numele de AZT, care e primul antiretroviral devenit disponibil în Statele Unite pentru tratarea infecţiei HIV şi apoi în toată lumea.

Mă simt obligat să amintesc că, în anii ’60, Zidovudine a fost dezvoltat de National Institute of Health (NIH – Institutul Naţional de Sănătate – n.n.), care finanţează în Statele Unite cercetarea publică în sănătate. Mai întâi a fost dezvoltat pentru a trata cancerul, dar efectele lui secundare importante l-au scos din circuit… până în 1985. Laboratorul Burroughs Wellcome – integrat în grupul GlaxoSmithKline de mai mulţi ani – cumpără brevetul la un preţ foarte mic, după ce dezvoltarea fusese finanţată de sectorul public, deci din impozitele cetăţenilor. Tratamentele aveau să fie apoi facturate la 10 000 de dolari pe an şi pe bolnav de sida. Minciuna costului „cercetării şi dezvoltării” pentru acest produs a permis să se justifice un asemenea tarif. E greu să nu facem analogia acestei poveşti cu aceea pe care o trăim astăzi pentru injecţiile împotriva covidului care îngraşă industria farmaceutică şi îi conferă o putere economică şi politică fără comparaţie în trecut […].

Covidul a fost creat pentru vaccinuri, iar nu vaccinurile pentru covid ; numeroase observaţii vin să confirme de multe luni această afirmaţie, iar China tocmai întăreşte înrudirea dintre HIV şi Sars-Cov-2 introducând în familia tratamentelor împotriva covidului… un antiviral împotriva HIV” (Laurent Aventin – „Pourquoi en validant l’Azvudine pour covid, la Chine donne raison à Luc Montagnier sur le lien entre covid et sida”, lecourrierdesstrateges.fr, 27.07.2022)

Să rezumăm pentru profani, printre care ne numărăm. Covidul ar fi fost creat în laborator şi are o legătură directă cu infecţia SIDA, cea mai teribilă boală apărută spre finele secolului XX, foarte probabil, şi ea creată în laborator. De fapt, ne-am găsi în plin război biologic nedeclarat. Doctorii şi oamenii noştri de ştiinţă nu ne explică nimic şi continuă să-şi încaseze, nesimţit, dividendele de la Big Pharma, industria farmaceutică. Oricum, după deciziile „teroriste” (politicieni-marionete şi medici politruci) luate în timpul crizei sanitare covid, meseria de doctor apare ca grav compromisă sau măcar mai puţin creditabilă. O minoritate de medici corupţi, arivişti, ambiţioşi, mediocri, şantajabili a adus enorme prejudicii străvechii şi superbei meserii de doctor.

Într-un al doilea articol, Ron Unz (vezi The Unz Review) compară marea criză covid cu dezastrul nuclear de la Cernobîl din 1986. Acesta ar fi fost decisiv pentru prăbuşirea Uniunii Sovietice. În 2006, la a 20-a comemorare, Mihail Gorbaciov a admis că accidentul de la Cernobîl „a fost veritabilul motiv al prăbuşirii URSS”.

Ron Unz a scris o lungă serie de articole despre originea virusului covid începând din martie 2020. Concluziile sale au fost contrare naraţiunii oficiale, aceea care susţinea că virusul a plecat din piaţa de animale vii de la Wuhan (pangolinul !) ori din laboratorul de cercetări biologice din acelaşi oraş. Primele două ţinte ale noului virus ar fi fost China şi Iranul (elitele sale îmbătrânite din oraşul sfânt Qom – 10 % dintre acei politicieni iranieni ar fi fost infectaţi cu covid). Ceea ce indica SUA ca „agresor”. Ron Unz a compus chiar o carte întreagă (scrisă şi vorbită), care se poate găsi pe Internet (vezi The Unz Review).

Recent, Jeffrey Sachs, profesor la Columbia University, un stâlp al establishment-ului american, a venit să-l confirme pe Unz într-un tweet din iulie devenit viral, tweet extras din conferinţa sa din iunie 2022, ţinută în Spania : „Timp de doi ani am prezidat comisia lui Lancet despre Covid. Sunt convins că virusul a ieşit dintr-un laborator american de biotehnologie […]. Nu avem proba, dar dispunem de suficiente elemente. Totuşi, nu se face nici o anchetă, nici în SUA, nici altundeva” (Ron Unz – „A thousand times greater than Chernobyl nuclear disaster”, unz.com, 11.07.2022).

Dar, dacă Cernobîlul a produs, probabil, 20 000 de morţi, imediat şi în anii următori, în Ucraina şi în Europa, după Ron Unz, covidul este de o dimensiune de 1 000 de ori mai mare decât Cernobîlul :

„Cu totul altfel stau lucrurile dacă luăm în considerare impactul global al epidemiei covid care a început la Wuhan, în China, la sfârşitul lui 2019. După cele mai serioase estimări oferite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, cca 15 milioane de persoane au murit deja ca urmare a epidemiei, fie direct din cauza virusului, fie din pricina efectelor indirecte, iar The Economist a estimat că, adăugând „excedentul de decese”, am fi mai aproape de 20 de milioane. În plus, viaţa de zi cu zi a câtorva miliarde de persoane din toată lumea a fost perturbată grav, deopotrivă din cauza maladiei propriu-zise şi din cauza măsurilor de sănătate publică fără precedent luate pentru a o controla. S-au petrecut şi transformări economice colosale şi schimbări în fluxurile comerciale mondiale.

Cernobîlul e clasat printre evenimentele cele mai importante de la sfârşitul secolului XX, dar statisticile comparate sugerează că epidemia globală de covid a avut un impact social distrugător de un ordin de mărime de 1 000 de ori superior […].

În 1986, media occidentală, care domina lumea, s-a asigurat că dezastrul de la Cernobîl trece drept simbolul incompetenţei şi necinstei sovietice, şi a folosit acest incident pentru a da o lovitură teribilă şi, poate, fatală, Imperiului Sovietic care se clătina. Dar, în zilele noastre, Occidentul continuă să domine media mondială, aşa că Imperiul SUA n-a avut de suferit nici o urmare gravă a rolului său probabil în dezastrul covid, deşi acesta e mult mai amplu. Totuşi, lucrurile sunt, poate, pe cale să se schimbe” (ibidem).

În toate articolele sale, remarcabilul Ron Unz evită sistematic să-l implice pe Donald Trump în catastrofa covid. Singurul pe care-l numeşte şi pe care-l acuză este Mike Pompeo, şeful Departamentul de Stat de atunci, fost şef CIA. E de înţeles de ce Unz nu merge până la capăt. A-l implica pe Donald Trump, preşedinte în 2019, înseamnă a implica direct SUA. Dar, dacă într-adevăr a fost vorba de război biologic între SUA şi China, putea fi ţinut preşedintele deoparte ? Totuşi, Ron Unz merge cât de departe poate : „Nu e improbabil ca o scăpare întâmplătoare din laboratorul din Wuhan să ajungă atât de repede în oraşul sfânt iranian Qom, în cealaltă parte a lumii ?” (Ron Unz – „The covid bioweapon : made in the USA, aimed at China”, unz.com, 15.06.2021).

Comparaţia dintre Cernobîl, care ar fi dus la prăbuşirea comunismului, a URSS, şi declanşarea pandemiei covid în China e întărită de jurnalistul britanic Jasper Baker, timp de 18 ani corespondent la Beijing : „Ruşinea naţională ar putea fi dangătul de clopot pentru jugul de 70 de ani pus de Partidul Comunist Chinez. Aceasta ar provoca un seism politic al cărui epicentru s-ar afla în China dar care s-ar propaga în lumea întreagă” (vezi Ron Unz – „A thousand times greater…” – ibidem). Deci, dacă Partidul Comunist Chinez se făcea responsabil de apariţia covidului, China putea să cadă la fel cum a căzut URSS după Cernobîl. Partidul Democrat al lui Joe Biden, Barack Obama, Hillary Clinton, deşi duşman de moarte al lui Donald Trump şi al republicanilor, nu scoate o vorbă şi evită să intre pe terenul minat al posibilului război biologic dintre SUA şi China.

Dacă într-adevăr URSS s-a prăbuşit după dezastrul de la Cernobîl, imputat incapacităţii liderilor comunişti din epocă, după catastrofa covid se va prăbuşi China sau SUA/Occidentul ?

Petru Romoșan

Lucrurile nu sunt niciodată ce par a fi. Mai ales când e vorba de cele cu adevărat importante. Să nu uităm că, într-o mare măsură, lumea e condusă de serviciile secrete, care nu întâmplător ţin atât de mult să rămână secrete. Pe lângă marele capital, deţinut în Germania de faimoasele patronate.

După un studiu major recent, „Il neomercantilismo tedesco alla prova della guerra” (publicat în Moneta e Credito, vol. 75, nr. 298, iunie 2022), al lui Joseph Halevi, respectat economist australian, născut la Haifa şi azi profesor în Italia, promovat de jurnalistul italian (şi el autor de cărţi) Marco d’Eramo şi publicat de infatigabilul Bruno Bertez pe site-ul său („Dans la troisième guerre mondiale, les perdants semblent être les Allemands”, brunobertez.com, 24.07.2022), începând din 2005 s-a pus pe picioare un nou imperiu (Reich) german. Autorii sunt, cel mai probabil, patronatele şi puternicele servicii secrete germane şi mai puţin partidele politice. Totuşi, Angela Merkel a fost adusă la putere în 22 noiembrie 2005. Premisele existau încă din anii ’90, după unificarea celor două Germanii (3 octombrie 1990) şi după retragerea Rusiei (URSS) din Europa de Est, din Polonia, Cehia, Ungaria etc.

Războiul în curs din Ucraina dintre SUA şi NATO (UE), pe de-o parte, lumea A, şi Rusia, pe de altă parte, susţinută de lumea B, China, India, Iran, ţările BRICS, mai vechi sau în curs de aderare, beneficiază de un imens zgomot mediatic, de propagandă şi contrapropagandă. Celălalt război, războiul mondial economic dintre SUA, pe de-o parte, şi Germania (noul imperiu german) şi China, pe de altă parte, mult mai important, cu consecinţe care se vor întinde pe decenii, nu se bucură aproape deloc de luminile rampei, media mainstream pare, voit sau nu, să nu aibă habar de el.

Începând din 2005, Germania, având la dispoziţie infrastructura UE, a inventat o „suveică”, un „aparat”, un „imperiu” – adică importuri de materii prime ieftine din Rusia, cu export de înaltă tehnologie la schimb şi export de mare valoare industrială către China. Deci, un lanţ Rusia-Germania-China, din care SUA a fost exclusă. Este cumva şi această creaţie un declanşator al războiului din Ucraina, pregătit de mai mulţi ani de SUA pentru a rupe „lanţurile de iubire” Germania-Rusia şi Germania-China ?

Anticipăm deja o concluzie : marele perdant al acestui neobişnuit al treilea război mondial (economic) poate fi Germania, de fapt, noul imperiu economic german dezvoltat din 2005 încoace. Nimic nou. La fel s-a întâmplat şi în primul război mondial (1914-1918) şi în cel de-al doilea război mondial (1939-1945). În anterioarele războaie, mare câştigător a fost SUA, în amândouă, şi Rusia (URSS) în cel de-al doilea. Franţa şi Marea Britanie şi-au conservat avantaje, ca foste imperii. La SUA, Rusia, Franţa şi Marea Britanie s-a adăugat China lui Mao ca membru permanent al Consiliului de Securitate ONU.

S-a vorbit în exces şi metaforic de o nouă Europă germană, de Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană, fără analize concrete, la obiect. Şi totuşi, până la urmă, se pare că patronatele germane, împreună cu serviciile secrete germane, au construit un nou edificiu economic, o zonă foarte întinsă, integrată, condusă şi controlată de la Berlin, de Germania reunită. Fosta RDG a avut rolul ei în noile relaţii cu Rusia şi cu China, ţări foste socialiste.

Aparatul industrial german, explică Marco d’Eramo, s-a îndepărtat de partenerii săi tradiţionali, de Franţa şi de Italia în primul rând, şi s-a concentrat pe noul său bloc economic. Iar China a devenit primul partener comercial al Germaniei, cu un schimb de 246 de miliarde de euro. Din 2005 până în 2021, exporturile Germaniei au crescut cu 67 % în general, iar schimburile sale cu China au crescut de 4,5 ori.

Marco d’Eramo comentează : „Teza lui Halevi este aceea că, după căderea Zidului Berlinului şi prăbuşirea URSS, Germania a căutat să construiască o serie de economii reciproc interdependente care constituie de-acum, în esenţă, un sistem economic unic. Această grupare are un flanc occidental (Austria, Elveţia, Belgia şi Olanda) şi un flanc oriental (Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia şi Slovenia), cu roluri şi sectoare diferite repartizate fiecărei ţări. Olanda funcţionează ca o platformă mondială şi ca o placă turnantă pentru transport ; Republica Cehă şi Slovacia, ca sedii ale industriei automobilului ; Austria şi Elveţia ca producători de tehnologie de vârf ş.a.m.d. Dacă Germania este centrul hegemonic al acestui bloc, trebuie să ne revizuim viziunea despre rolul ei geopolitic şi importanţa ei mondială.

În ansamblu, blocul numără 196 de milioane de locuitori, faţă de cele 83 de milioane ale Germaniei, şi are un PIB de 7,7 trilioane de dolari (7,7 mii de miliarde), faţă de cele 3,8 trilioane (3,8 mii de miliarde) ale Germaniei. Asta face din Germania a treia putere economică mondială – mai mică decât Statele Unite şi decât China, dar mai mare decât Japonia. Această reţea de relaţii devine foarte vizibilă dacă examinăm comerţul. Exporturile germane către Austria şi Elveţia – care au dimpreună o populaţie de 17 milioane de locuitori – se ridică la 132 de miliarde de euro, faţă de 122 de miliarde de euro cât cântăreşte exportul său către Statele Unite şi 102 miliarde de euro către Franţa. În ceea ce priveşte totalul schimburilor cu Germania, Franţa (cu ai săi 67 de milioane de locuitori) se află în urma Olandei (cu numai 17 milioane de locuitori) : respectiv, 164 de miliarde de euro şi 206 miliarde de euro. Italia, la rândul ei, primeşte mai puţin decât Polonia, în ciuda faptului că are o populaţie mai mare (60 faţă de 38 de milioane) şi un venit pe cap de locuitor de aproape două ori mai mare. E vorba de o răsturnare spectaculoasă, dat fiind că în 2005, anul de după aderarea Poloniei la UE, comerţul acesteia cu Germania nu era decât la jumătatea celui realizat cu Italia” (vezi articolul de pe site-ul brunobertez.com indicat mai sus).

Tot după studiul lui Joseph Halevi, în aceeaşi ordine de idei, exporturile directe ale Olandei în China s-au multiplicat de 5 ori din 2005 încoace, iar cele ale Elveţiei de 12 ori, Elveţia devenind al doilea exportator european în China, după Germania, se înţelege. În Europa de Est, exporturile Poloniei spre China au crescut de 5,5 ori, cele ale Ungariei de 6 ori, ale Republicii Cehe de 10 ori, iar ale Slovaciei de 21 de ori. Cehia, la o populaţie de 10,5 milioane, produce 1,5 milioane de automobile „germane”, iar Slovacia, cu o populaţie de 5,5 milioane, produce cca 1 milion de automobile „germane”. Ungaria vecină produce milioane de bunuri de larg consum, frigidere, televizoare, aparate de aer condiţionat, aspiratoare etc.

Joseph Halevi descrie noile conexiuni economice create după 2005 : „Consecinţa naturală a acestui proces este formarea unei zone economice eurasiatice, o adevărată necesitate pentru China deopotrivă din cauza nevoii sale de materii prime ruseşti şi din cauza înmulţirii nodurilor de infrastructură feroviară care traversează Rusia, Kazahstanul şi Ucraina. În cursul ultimului deceniu, primele convoaie de trenuri de marfă au pornit din China spre Dortmund şi spre Olanda, o ştire care a apărut până şi în Financial Times. Germanii aveau intenţia, cel puţin în mediile industriale, de a crea sinergii între China, Rusia, Kazahstan, Ucraina, şi deci Europa şi Germania. Cu alte cuvinte, era vorba de a integra state regrupând zone logistice, productive, exportatoare de energie (Rusia, Ucraina, Kazahstan) şi importatoare de bunuri industriale din China şi din Germania” (ibidem).

Deci, noul imperiu german e compus, în sens strict, „primul cerc”, sub formă de spaţiu economic liber consimţit, din : Germania, Elveţia, Austria, Olanda, Belgia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Polonia. Surprinzător, Transilvania şi Croaţia nu fac parte din primul cerc. Se poate presupune că Transilvania i-a fost lăsată spre integrare Ungariei, iar Croaţia Austriei ? Croaţia (cu splendidul Dubrovnik) a înlocuit plajele Bulgariei şi ale României, ţări ortodoxe nesigure, pentru turiştii germani ?

Am văzut că Ungaria face parte din noul imperiu (economic deocamdată) german. Putem presupune că Viktor Orbán, de la marginea imperiului, spune ceea ce Marea Germanie nu poate spune cu voce tare ? Viktor Orbán e deci doar un mesager al Germaniei ?

Să revenim. Războiul din Ucraina şi cele şapte rânduri de sancţiuni impuse Rusiei rup noua Germanie, noul imperiu german, de materiile prime din Rusia. Şi nu e vorba doar de gaz şi de petrol. Pe lângă îngrăşăminte chimice, produse agricole, Rusia exportă nichel, neon, titan, scandiu, paladiu etc. Toate aceste metale şi gaze rare şi scumpe sunt indispensabile pentru industriile de vârf din Germania.

Unul dintre principalii beneficiari ai exporturilor de materii prime ruse a fost Germania, care, după declanşarea războiului din Ucraina şi aplicarea sancţiunilor economice, a rămas cu ochii în soare. La rândul lor, exporturile germane către China sunt puse în mare dificultate. Aşa se face că balanţa comercială lunară a Germaniei a fost pe roşu pentru prima oară din 1991 încoace. Prima ţintă a SUA a fost, nu întâmplător, Nord Stream 2, blocat brutal (declaraţiile lui Olaf Scholz) după ce Rusia a recunoscut cele două republici din Donbas la 22 februarie 2022.

Se va dovedi până la urmă că principala victimă a războiului din Ucraina e, de fapt, noua construcţie economică germană de după 2005, noul imperiu german „secret” ? De asemenea, cu cât mai mulţi morţi ucraineni şi ruşi, cu atât mai mare va fi ruptura dintre Rusia şi noua Ucraină, mai mică cu 20-40 % decât cea actuală. Este acesta rolul pe care trebuie să-l joace actorul Zelenski (cât mai mulţi morţi ucraineni) ?

În ultimii 10-15 ani, fără să ştie, România s-a găsit izolată între noul imperiu german şi noul (şi vechiul) imperiu rus. Războiul din Ucraina schimbă radical datele problemei. Franţa, Italia, Spania, marginalizate de noul imperiu german, ar trebui să se trezească din pumnii încasaţi de mai bine de 15 ani. La fel şi alte ţări, printre care şi România.

Petru Romoșan

După Boris Johnson, în Marea Britanie, Mario Draghi a fost demisionat şi el, în Italia. Reproşul făcut lui Draghi de Mişcarea 5 Stele (stânga populistă) a fost că acesta nu a ţinut cont de propunerile Mişcării în planul de redresare economică. Dar, mai mult decât atât, Mişcarea 5 Stele, Lega lui Matteo Salvini şi Forza Italia a lui Silvio Berlusconi (86 de ani), împreună cu majoritatea italienilor l-au acuzat pe Draghi de prea mare aliniere la sancţiunile economice împotriva Rusiei (Italia importă din Rusia 40 % din gazul care îi este necesar) dictate de Washington şi de Bruxelles, de NATO. În plus, Lega, Forza Italia la guvernare şi Fratelli d’Italia din opoziţie, toate partide de dreapta, sunt foarte interesate de noi alegeri.

Tehnocratul Mario Draghi (a condus Banca Centrală Europeană opt ani, Banca Italiei, a fost director la Banca Mondială şi vicepreşedinte al Goldman Sachs Europa), lipsit de viziune politică şi istorică, nu a fost capabil să-şi depăşească umbra de birocrat disciplinat, ignorând spaimele italienilor pentru iarna viitoare. Italia riscă şi ea să rămână fără gazul ieftin rusesc, la fel ca Germania. S-au anunţat alegeri anticipate, cu şapte luni înainte de termen, pe 25 septembrie.

Pe Mario Draghi l-a adus la putere UE, cu PNRR-ul. Acum se vede clar că marile sume promise de Bruxelles ţărilor UE au fost gândite pentru a păstra controlul, stabilitatea şi unitatea UE. O imitaţie a unor programe americane lansate deja de Administraţia Joe Biden. Mario Draghi, premierul impus de Bruxelles, a crezut că suma promisă Italiei (206 miliarde de euro), cea mai mare, îi ţine loc de partid şi de vot popular. Tehnocratul îngust s-a înşelat şi a fost trimis la pensie.

Cine va mai cădea după Boris Johnson şi Mario Draghi ? Sunt bine plasaţi pe tobogan Mark Rutte în Olanda, Olaf Scholz în Germania, Pedro Sánchez în Spania. Iar la iarnă, prin înlănţuirea inextricabilă a crizelor şi falimentelor, francezii au şi ei o şansă să-l „degajeze” pe Emmanuel Macron, cel impus de Davos, de oligarhii francezi şi de Finanţa mondială. Deocamdată, în România, Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, PSD şi PNL sunt stabili şi stabile ca un mormânt politic în marmură neagră. Aflată şi ea la guvernare, doar UDMR se mai agită din când în când. UDMR e mai legată de politica Budapestei decât de cea (inexistentă) a Bucureştiului. Asociaţia (partidul) maghiarilor a fost chiar atacată „curajos” de PSD pentru că serveşte, alături de Viktor Orbán, interese ruseşti.

UE a anunţat, sinucigaş, a şaptea rundă de sancţiuni economice şi politice împotriva Rusiei, printre care interzicerea la vânzare a aurului rus, deşi SUA au ridicat câteva sancţiuni legate de comercializarea produselor alimentare, a grâului, a îngrăşămintelor chimice şi a materialului sanitar. Va răspunde până la urmă Rusia cu tăierea completă a gazului furnizat Europei aflată în mare nevoie ?

Italia se apropie de faliment, pe modelul Greciei de acum 10 ani. Datoria Italiei e de aproape 3 000 de miliarde de dolari, adică 150 % din PIB. Banca Centrală Europeană a ridicat joi rata dobânzii (care era negativă) cu 0,50 %, după 11 ani, aducând astfel dobânda la zero. Rata negativă a fost menţinută pe cheltuiala celor care au făcut economii, prin inflaţie. Întârziind prea mult ridicarea ratei şi lupta (imposibilă) cu inflaţia, gestul actual nu va face decât să grăbească intrarea în recesiune a întregii Zone Euro. România nu face încă parte din Zona Euro şi are încă norocul de a avea o monedă naţională.

Din sancţiuni în sancţiuni, din provocare în provocare, cu o inflaţie-record în ultimii 40 de ani, Europa se duce la vale. Susţinută entuziast de democraţii şi neoconservatorii de la Casa Albă şi de la Departamentul de Stat. „Fuck the EU !” (Victoria Nuland). Aşa cum se anticipa în urmă cu mai bine de un an, după ce a pierdut 13 % din valoare, euro a reuşit să egaleze dolarul. Dar nu se va opri aici. Prăbuşirea monedei europene nu mai poate fi oprită, iar ea poate duce chiar la sfârşitul Uniunii Europene. Pericolul cel mai mare vine din Germania, care se poate decide să părăsească mai repede, pe modelul Brexit-ului, un euro şi o Uniune în implozie. În acest moment, nimeni nu mai crede într-o Europă germană, ci doar într-o Europă total aservită NATO. În frunte cu Ursula von der Leyen, care apare ca un comisar NATO, deocamdată fără uniformă. Ţările din Europa de Est, care au integrat NATO după 1997, încep să descopere că istoria lor, diferită de cea a Occidentului, atârnă greu şi contează. Mai bune cunoscătoare ale Rusiei, după zeci de ani de Pact de la Varşovia şi de CAER, ţările est-europene au mari dificultăţi să înţeleagă fanatismul Occidentului împotriva Rusiei. Excepţie fac doar Polonia şi ţările baltice, total aliniate pe înverşunarea lui Boris Johnson. Deşi aparent marginalizat, proiectul politic al lui Viktor Orbán e împărtăşit cel puţin parţial de mulţi politicieni din Estul Europei. Deocamdată activă doar în culise, ruptura dintre Estul şi Vestul Europei este din ce în ce mai palpabilă şi poate avea consecinţe imprevizibile.