Adela Farkaş

O carte cu o deosebită semnificaţie pentru adevărul naţional, « Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale », semnată de generalul de Brigadă I SRI (r) Aurel I. Rogojan, a fost lansată şi prezentată joi, la Zalău. Volumul, apărut în acest an la Editura Compania în seria ClarObscur, este o lucrare multidisciplinară, contemporană şi ultracontemporană, care face lumină în jurul unor conflicte şi personaje cheie din România, şi nu numai. Autorul, Aurel I. Rogojan s-a născut în 1949 la Inceşti, Ceica, în judeţul Bihor şi şi-a consacrat întreaga carieră Şcolii Naţionale de Informaţii pentru Securitate Naţională. Activitatea profesională şi-a început-o în 1970, la Securitatea Municipiului Bucureşti. Între 1977 şi 1985, a fost şeful de cabinet al generalului colonel Iulian Vlad (secretar de stat în Ministerul de Interne, din 1984 adjunct al Ministrului de Interne, iar din 1987 Ministru secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului – D.S.S.). Evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit pe Aurel I. Rogojan la comanda Serviciului Independent Secretariat-Juridic al D.S.S. Între 1990 şi 2006, în cadrul Serviciului Român de Informaţii, s-a ocupat de reglementarea şi planificarea activităţii de informaţii, a predat în instituţii de profil şi a asigurat, din posturi de mare răspundere, managementul resurselor informaţionale.
Aşa cum remarca prof. Ioan Ciocian, autorul – « un specialist în domeniul atât de riscant al serviciilor secrete » – a avut cutezanţa să realizeze în această carte o sinteză de istorie, politologie, strategie, relaţii interne şi internaţionale, drept internaţional.
« Cartea, scrisă într-un stil incitant, cu un limbaj elevat, pe bază de materiale documentare indubitabile, emite judecăţi de valoare şi lasă o marjă de implicare afectivă celui care citeşte. Cititorul are astfel şansa de a înţelege de unde venim, pe ce treaptă ne situăm şi încotro ne îndreptăm în marea competiţie europeană. Lucrarea lui Aurel Rogojan abordează o paletă diversă de fenomene, personaje, intervale de timp, dar cu toate acestea este unitară în concepţie, se recomandă de la sine pentru toate categoriile de cititori şi, cu certitudine, va rezista timpului. Citind cartea vom înţelege că marile puteri au mereu drepturi, iar micile ţări sunt mereu învinse », a remarcat Ioan Ciocian.
« Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale », aşa cum au apreciat joi la Zalău istoricii şi specialiştii din domeniu, este o adevărată lecţie de istorie, scrisă şi trăită, care va rămâne pentru generaţiile viitoare drept o lucrare de referinţă.
« Cartea reprezintă un capitol important din istoria naţională contemporană şi ultracontemporană văzută prin prisma serviciilor secrete care s-au desfăşurat în interesul naţiunii române. Este o carte nonconformistă pentru că dezvăluie o serie de evenimente recente, răstoarnă prejudecăţi şi aduce la lumină adevăruri, chiar cu riscul pentru autor de a deveni incomod », a afirmat Marin Pop, cercetător în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău.
Ideea a fost împărtăşită şi de Adelina Palade, fost director de comunicare din cadrul SRI, care a apreciat că « Aurel Rogojan face casă bună cu riscul, pe care şi-l asumă, şi este un promotor al culturii de securitate. Lucrarea face apel la biografii de camarazi demni, dar şi la cele ale trădătorilor ».
« Cartea este un manual pentru cetăţeanul de rând în a decide pe cine-i vor aduce în postura de decidenţi. Volumul cuprinde mărturii istorice pentru o perioadă trăită şi interpretată prin prisma autorului. Cititorul poate înţelege de ce niciunde şi nicicând serviciile secrete nu au fost iubite de public, pentru că menirea lor e să aducă veştile proaste », a susţinut Marius Ghilea, preşedintele Sucursalei Sălaj a Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din SRI.
Autorul nu a dorit să vorbească despre cartea lansată la Zalău, ci s-a referit la istorie, români şi la meleagurile sălăjene.
« Să ne amintim că aici, dar şi în alte părţi din Ardeal, pământul încă mai plânge din cauza atrocităţilor suferite fără nici o vină de locuitori, iar noi suntem datori să aducem un omagiu martirilor neamului. Cred că România şi Ardealul în special, este vatra neamurilor Europei. Avem motive temeinice să fim mândri de trecutul nostru », a arătat Aurel I. Rogojan.
În finalul întâlnirii de la Zalău, Viorel Stanca, general de brigadă SRI (r), a propus ca lucrarea, semnată de « cineva care arată lumii că ofiţerii de spionaj şi contraspionaj nu sunt o paria a societăţii », să fie folosită ca manual la Academia de Informaţii.

Articol preluat de pe site-ul www.magazinsalajean.ro

Bianca Felseghi

Cluj. Fostul şef al Departamentului Securităţii Statului din perioada 1987-1989, general-colonel (r) Iulian Vlad, le-a mulţumit zecilor de « camarazi » care s-au adunat miercuri la Biblioteca Centrală Universitară (BCU) din Cluj cu ocazia lansării unei cărţi scrise de fostul său şef de cabinet, generalul (r) Aurel Rogojan. În vârstă de 80 de ani, generalul Vlad a vorbit despre un « transfer al memoriei trăite, din mintea veteranilor în patrimoniul de cunoştinţe publice ».

Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale este volumul a cărui lansare a mobilizat, în sala « Ioan Muşlea » a BCU, circa două sute de clujeni, majoritatea pensionari, care au făcut parte din Securitate şi din SRI. Volumul scris de Rogojan vorbeşte, în circa 600 de pagini, despre momente-cheie ale activităţii serviciilor secrete româneşti din ultimii 40 de ani, actualizate până în iunie 2011. Cartea a fost prezentată de profesorii universitari Doru Radosav, directorul BCU, şi Vasile Puşcaş, directorul Institutului de Relaţii Internaţionale al UBB.
Prezenţa generalului Iulian Vlad a fost însă principalul motiv al participării masive de ofiţeri în rezervă şi în retragere, lucrători ai poliţiei politice din timpul regimului comunist. Numit în permanenţă « ministru », Vlad a fost aplaudat şi le-a dat autografe pe cartea generalului Rogojan foştilor săi subordonaţi, care au stat la coadă, disciplinaţi, mai bine de o oră.
« Sunt aici de faţă foşti combatanţi pe fronturile nevăzute ale apărării României, ale căror merite, ce nu pot fi specificate, au fost de importanţă hotărâtoare pentru păstrarea unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. Privesc în sală şi nu pot să nu reconstitui din memorie şi să nu dau o înaltă apreciere pentru dăruire şi abnegaţie unor ofiţeri, camarazi de-ai mei, astăzi în rezervă sau în retragere, care vor face întotdeauna cinste tradiţiei tagmei informaţiilor şi contrainformaţiilor », a spus generalul Vlad, care a vorbit ultimul.
Într-un discurs citit de pe foi şi folosind un limbaj care a transportat auditoriul direct în anii ’80, generalul Vlad le-a mulţumit şi informatorilor. « Doresc să elogiez contribuţia la fel de preţioasă a combatanţilor indirecţi, cetăţeni demni şi mândri ai acestor locuri, fără ale căror acte patriotice benevole nici un serviciu de informaţii naţionale nu şi-ar fi putut duce la îndeplinire misiunea sa », a spus fostul şef al Securităţii ceauşiste.
La prezidiu, în afară de generalul Vlad şi de profesorii Puşcaş şi Radosav, s-au mai aflat autorul cărţii – generalul (r) Aurel Rogojan, generalul (r) Adrian Bărbulescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (ACMRR) din SRI, şi colonelul (r) Adelina Palade, fostă şefă a Departamentului Comunicare din SRI.
Discursul generalului Vlad, considerat unul dintre personajele cheie ale Revoluţiei din 1989, poate fi vizionat mai jos. El a refuzat şi de această dată să acorde vreun interviu sau să răspundă unor întrebări, chiar dacă presa a fost reprezentată numai de trei ziarişti, unul de la Evenimentul zilei şi doi de la OradeCluj.ro.
Potrivit istoricului Alex Mihai Stoenescu, generalii Iulian Vlad, şeful Securităţii, şi Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major, ar fi împiedicat, prin ordinele date în 22-23 decembrie 1989, izbucnirea unui război civil. Vlad a fost arestat în 31 decembrie, fiind condamnat ulterior la 25 ani de închisoare, pentru implicarea sa în represiunile de la Timişoara şi Bucureşti. A stat închis la Jilava timp de 4 ani.

Articol preluat de pe site-ul http://oradecluj.oradestiri.ro.

Alex Toth

Aurel I. Rogojan
şi Iulian Vlad

Aproximativ 150 de persoane au participat, aseară, în sala de conferinţe a Hotelului « Grand » din Târgu-Mureş, la lansarea cărţii « Fereastra serviciilor secrete – România în jocul strategiilor globale… », scrisă de generalul de brigadă SRI (rz.) Aurel I. Rogojan.

Apel la redescoperirea istoriei

Autorul volumului a făcut un apel pentru redescoperirea şi rescrierea istoriei, scoasă până şi din programa şcolară de minţi perfide care au ca scop destrămarea României. « Istoria României nici nu mai este materie de studiu. Asta poate să însemne că o non-elită politică înstrăinată, cosmopolită şi violentă care a săvârşit acest odios atentat la identitatea naţională are mandat să slujească promotorii ideologiilor care ţintesc statele naţional-unitare precum România să dispară », a declarat Aurel I. Rogojan.

Adevăruri tulburătoare scoase la lumină

Invitatul special al evenimentului a fost generalul în rezervă Iulian Vlad, care a mărturisit că se simte onorat că este martor activ la lansarea unei cărţi care « răstoarnă prejudecăţi şi aduce în lumină adevăruri tulburătoare pe care alţii le-au falsificat. » « Am fost onorat de dorinţa camarazilor mei de a fi parte şi aici la un act cu profunde semnificaţii civico-patriotice, fiindcă volumul prezentat se constituie într-o pledoarie pentru sentimentul naţional, mândria şi responsabilitatea patriotică », a subliniat Iulian Vlad.

Amicii de azi pot deveni inamicii de mâine

În prezentarea sa, prof univ. dr. Vasile Dobrescu a făcut o radiografie a legăturii dintre politic şi servicii de informaţii, arătând că cea mai sigură apărare este cea pe care ţi-o asiguri singur. « Cartea nu este numai o privire spre trecut, ci şi spre prezent şi mai ales spre viitor fiindcă amicii de azi pot să devină inamicii de mâine sau mai mult şi amicii de azi pot să fie suspecţi în anumite relaţii pe care le ai de moment şi de conjunctură. Apărarea cea mai sigură este aceea pe care ţi-o poţi face tu », a precizat prof. univ. dr. Vasile Dobrescu.

De ce a fost nevoie de baie de sânge în 1989?

În alocuţiunea sa, prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop s-a pronunţat împotriva Tratatului cu Ucraina, despre care a afirmat că a fost realizat împotriva intereselor României. « Dacă am fi avut un serviciu (secret – n.a.) în interesul ţării, noi nu am fi avut Tratatul cu Ucraina, tratat care a abandonat România. Dacă Pactul Ribbentrop-Molotov s-a făcut în spatele nostru, Tratatul cu Ucraina a fost făcut de mâinile noastre », a spus prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop. « Rămân în continuare cu nedumerirea ce justificări ni se dau, de ce în 1989 a fost nevoie în România de acea baie de sânge? », s-a întrebat apoi, retoric, prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop.

Informaţii dense şi inedite

Lansarea a fost moderată de prof. Nicolae Balint, publicist, care a apreciat cantitatea şi mai ales calitatea informaţiilor prezentate în volum. « Am fost captivat de această carte prin informaţia densă şi inedită care acoperă o perioadă frământată şi mult discutată în istoria contemporană », a afirmat prof. Nicolae Balint.

Articol preluat de pe site-ul www.zi-de-zi.ro din Mureş.

Un nou tiraj !

Reluarea proceselor

Ca urmare, la 10 mai 1993, prin firma de avocaţi Poncet, Tur­re­tini, Amaudruz şi Neyroud din Elveţia, se introduce o acţiune în revendicare împotriva regelui Mihai la Tribunalul de primă instanţă din Geneva.
Prin ordonanţa din 19 iulie 1993, Tribunalul din Geneva, luînd în calcul evaluarea la suma de 500 000 000 de dolari a celor 42 de tablouri revendicate de statul român, stabileşte o taxă de timbru în valoare de 1 548 400 de franci elveţieni, su­mă pe care statul român nu o plăteşte, considerînd-o cu totul exa­gerată. La 6 august 1993, acelaşi tribunal dispune anularea acţiunii, pe motiv că nu a fost timbrată. Avocaţii noştri intro­du­c acţiune de apel concomitent la Curtea de Apel din Geneva şi la Curtea Supremă Federală a Elveţiei.
Curtea Supremă Federală a Elveţiei a anulat hotărîrea şi a trimis-o spre rejudecare la Curtea de prima instanţă din Ge­ne­va, care, prin decizia din 15 septembrie 1995, a redus taxa de înregistrare la 100 085 de franci elveţieni, de la 1 548 400, sumă pe care o stabilise la prima judecată.
La 6 septembrie 1996, Tribunalul de primă instanţă din Ge­ne­va, Elveţia, s-a pronunţat în acţiunea de recuperare intentată de guvernul României împotriva ex-regelui Mihai pentru re­tur­narea celor 42 de tablouri scoase de acesta din ţară. În totală contradicţie cu jurisprudenţa elveţiană în materie – a se vedea cazurile Marcos, Duvalier şi alţii –, instanţa s-a declarat in­com­petentă şi a obligat partea română la plata cheltuielilor de judecată.
La 7 iulie 1993, ziarul elveţian Tribune de Genève scria : « Gu­vernul României a depus la jumătatea lunii iunie o reclamaţie la Tribunalul din Geneva împotriva ex-regelui Mihai. Acest act judiciar vizează recuperarea mai multor tablouri din patrimoniul naţional român aflate în prezent în posesia fostului monarh. Acesta contestă demersul executivului român. Cele 42 de ta­blouri semnate de El Greco, Rembrandt, Rafael, Velázquez, Brueghel, Van Dyck, Correggio, Caravaggio, Giorgione, Tiţi­an şi alţii, dintre care o bună parte au fost expatriate ilegal de ex-re­gele Mihai, aparţin de drept statului român, care a iniţiat de­mer­suri în scopul recuperării lor, după cum afirmă comisia guvernamentală însărcinată cu această chestiune. La Geneva, ex-regele Mihai a anunţat că va contesta formal pretenţiile gu­ver­nului român. »

Ziarul elveţian Le Nouveau Quotidien din 8 iulie 1993 pu­bli­că, sub semnătura lui Luc Debraine, următorul articol : « Mi­nistrul român de Finanţe îi poartă pică fostului rege al ţării, Mihai de Hohenzollern, exilat la Versoix. Bucureştiul îl acuză pe monarhul abdicat de-a fi expatriat ilegal tablouri aparţinînd pa­t­rimoniului naţional, care acum se află în posesia lui. În scopul recuperării acestor opere, guvernul român a introdus luna trecută o procedură civilă la Tribunalul de primă instanţă din Geneva.
Bucureştiul reclamă 42 de tablouri semnate de pictori ilu­ştri : El Greco, Rembrandt, Rafael, Velázquez, Brueghel, Gior­gio­ne, Tiţian şi alţii. Guvernul susţine că există dovezi că o parte din tablouri au fost expatriate de Mihai de Hohenzollern, care a tre­buit să abdice în 1947 datorită presiunilor exercitate de co­mu­nişti. Într-un comunicat al său, fostul monarh contestă ener­gic pretenţiile Bucureştiului.
Povestea tablourilor este bine cunoscută în România, fiind chiar pe punctul de a deveni legendară. O primă problemă este definită de un istoric de artă român stabilit în Elveţia în felul următor : „Nu se ştie cine ce a făcut.“ Istoria a reţinut faptul că o serie de opere de artă au fost scoase din ţară, într-un va­gon sigilat, de tatăl lui Mihai, regele Carol II, în 1940, cînd a fost constrîns să ia calea exilului. Fiul său a făcut la fel şapte ani mai tîrziu. Imposibil de afirmat. Dar actualul guvern român este convins că aşa s-a întîmplat.
Conform unor surse apropiate Familiei Regale, tablourile ar fi fost vîndute cu mulţi ani în urmă, fără îndoială, la sume cu mult inferioare valorii pe care operele ar avea-o astăzi. O altă problemă rezidă în statutul juridic al tablourilor expatriate. În esenţă, vechea colecţie regală a fost creată de Carol I în anii 1839-1914. În testamentul său, Carol I precizează că „galeria mea de tablouri, aşa cum este descrisă în catalogul ilustrat al bi­bliotecarului meu Bachelin, va rămîne pentru totdeauna, in­di­vizibilă, în ţară, ca proprietate a Coroanei României“. Pentru guvernul actual, testamentul este fără echivoc, tablourile au fost lăsate moştenire de Carol I statului român […] ».

Aproximativ în acelaşi timp, o a doua acţiune s-a deschis la New York împotriva regelui Mihai în vederea recuperării tablourilor existente în SUA, respectiv Canonicul Bossio şi San Sebastian, tablouri pe care regele Mihai le vînduse în 1975 comerciantului de artă Wildenstein din America.
Motivul memoriului introdus la instanţa americană de avocaţii noştri a fost acela că, în urma audierii de către Comisia Interdepartamentală de Experţi a unor foşti demnitari ai re­gi­mu­lui Ceauşescu – miniştrii Finanţelor, Justiţiei, Afacerilor ex­terne, Afacerilor interne, şefi ai cabinetelor preşedintelui sta­tului –, s-a constatat că decizia de oprire a acţiunilor exis­ten­te pe rolul instanţelor din Dallas şi New York, în anii ’80, a fost luată de Elena Ceauşescu în mod abuziv, căci nu avea nici dreptul, nici competenţa legală să ia o asemenea hotărîre (de­ci­zia de începere a acţiunilor de recuperare a tablourilor a fost luată în 1977 printr-o hotărîre a CPEx, şi numai o hotărîre simi­lară putea decide stoparea acţiunilor).
Prin decizia dată la 8 iunie 1995, Curtea de Apel din New York a respins moţiunea introdusă de avocaţii noştri fără a-şi jus­tifica hotărîrea.
Este de remarcat faptul că nici o instanţă de pe teritoriul ame­rican şi cel elveţian nu a judecat pe fond acţiunile introduse de statul român în anii ’80 pentru revendicarea ta­blo­urilor care se aflau la Dallas, New York, Berna, Zürich, Basel, şi acea­sta exclusiv din pricina autorităţilor române din acea pe­ri­oadă. Si­tu­aţia s-a repetat şi după 1990, cînd tot autorităţile române, la nivel de guvern, au abandonat pur şi simplu acţiunea, din ra­ţi­uni care îmi sînt străine, după ce inţial s-au depus eforturi pentru readu­cerea în patrimoniul naţional a unor valori extraordinare. […]

Din volumul Stelian Octavian Andronic – 36 de ani în serviciile secrete ale României. Din respect pentru adevăr, Editura Compania, Bucureşti, 2008.

De la stînga la dreapta : (jos) Octavian Groza, ambasador la Viena ; Pamfil Ripoşanu, avocat ; Gheorghe Bădescu, director în Direcţia Consulară ; (sus) Octavian Andronic, consilier ; avocat vienez – Viena, 1983