Petru Romoşan       

De ce avem în fruntea ţării politicieni şi şefi de instituţii de valoarea, de calitatea, de fapt, de non-valoarea, de lipsa de calitate a lui Klaus Iohannis, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Ludovic Orban, Dan Barna, Eugen Tomac, Eduard Hellvig, Gabriel Vlase, Augustin Lazăr, Laura Codruţa Kövesi, Gabriela Vrânceanu Firea, Mihai Chirica, Emil Boc, ca să-i numim doar pe cei care conduc azi România, guvernul României, Senatul şi Camera Deputaţilor, partidele, instituţiile de forţă, marile oraşe ? Cum e turcul şi pistolul, adică politicienii şi înalţii funcţionari nu pot fi mai buni decât populaţia pe care ar trebui s-o reprezinte. Aşa să fie ?
Să fie calitatea românilor care trăiesc astăzi aici de nivelul jalnic al politicienilor şi demnitarilor care-i reprezintă la Cotroceni, în Palatul Victoria, în Parlament, în parchete şi servicii, în primării şi, seară de seară, pe televiziunile de ştiri alocate ? Oricum, asta ni se induce clipă de clipă, sistematic, tenace, că noi, românii, suntem la fel de ciumeţi ca reprezentanţii noştri, la fel de imbecili, inculţi, hoţi, corupţi, mincinoşi, incompetenţi, arivişti pe sec, impostori, plagiatori ca ei. Aproape identici cu cei care semnează pentru noi tăierea sălbatică, descreierată, dementă a pădurilor, retrocedări ilegale de tipul ANRP-Băsescu sau cele din Transilvania, înstrăinarea subsolului, a petrolului şi a gazelor, vânzarea pamântului cel mai bun pe nimic către investitori străini. Noi punem ştampila pe buletinele de vot, iar cei votaţi ne vând pe câţiva arginţi, nu mulţi, pe care şi-i bagă în propriul buzunar.
De aceea am avea nevoie de DNA, o instituţie bazată pe o jurisdicţie de excepţie tipică unei dictaturi, de aceea am avea nevoie de protocoalele între SRI, DNA şi celelalte instituţii, de servicii secrete supranumerice, care să-i supravegheze pe votanţii unor asemenea politicieni iresponsabili, nevolnici, corupţi şi nepotriviţi. De aceea am avea nevoie de bani din ce în ce mai mulţi de la buget pentru aceste servicii foarte speciale, care să supravegheze, să controleze o populaţie incalificabilă, detestabilă. Avem un Minister al Apărării foarte lejer, serviciul militar obligatoriu, care avea şi un rol educativ, mai ales pentru tinerii veniţi de la ţară sau din mahalalele sărace, a fost suprimat, dar Ministerul de Interne, ca şi serviciile speciale au devenit supraponderale, cu mult peste ce ar trebui să fie ele raportat la o populaţie în continuă scădere. Populaţia României scade neîncetat ca urmare a unei natalităţi foarte slabe, explicabile, şi a unei emigraţii fără precedent în istoria ţării, tragice.

continuare »

Petru Romoşan       

A reapărut din hrubele Modroganului vechea-noua speranţă dreptace Vasile Blaga. De ce ar fi Vasile Blaga de dreapta ? Nimeni nu ştie să răspundă. Împreună cu toată banda de infractori protejată de neregretata Laura Codruţa Kövesi şi de Ambasada Americană a fostului establishment dinainte de Trump. De ce ? De ce a reapărut Buldogul, Vameşul, neo-Cozmâncă sau neo-Hrebenciuc al tranziţiei urât mirositoare Băsescu, cu şeful său PNL de sezon, Ludovic Orban, pus la colţ pe coji de nucă ?
Păi, nu a fost Vasile Blaga şeful de campanie prezidenţială al foarte nereuşitului nostru preşedinte actual ? A fost ! I s-a propus o nouă campanie de succes ? Foarte probabil. Dar planurile reale ale PDL-iştilor lui Blaga bat în altă parte. Bat către Călin Popescu Tăriceanu şi spre o reunificare a dreptei, alternativă la PSD-Dragnea. De vreo doi ani, inginerul lipsit de talent politic Tăriceanu are un discurs public aproape perfect. Cei trei-patru scribi ai săi, probabil cu Daniel Barbu în poziţia întâi, fac o treabă senzaţională. Ni-l arată pe Călin cel mecanic ca pe un mare şi curajos gânditor politic. Antena 3 şi România TV îl sprijină pe brânci. Justiţia l-a achitat spectaculos pe un dosar destul de inventat. C. P. Tăriceanu apare astfel şi inteligent, şi curajos, şi profund. Asta da performanţă ! Dar oare ce visează „profundul” (pentru că tăcut) Vasile Blaga, acest Octav Cozmâncă „atlantic”, „european” şi „democrat-liberal” ? Vasile Blaga se visează prim-ministrul preşedintelui Călin Popescu Tăriceanu. Klaus Iohannis va fi împins să se declare învins de Statul Paralel pe care-l reprezintă cam mediocru. Modelul a fost de mult patentat de Emil Constantinescu.
„Marele” politician Liviu Dragnea pare acum destul de uzat. Şi-a numit deja toate secretarele şi toţi subalternii miniştri sau prim-miniştri şi nu mai are rezervă de cadre. Teleormanul e totuşi un judeţ destul de mic şi sărac. Guvernul PSD-ului e perfect comparabil cu ultimul guvern al lui Ceauşescu, cu Dăscălescu, Postelnicu, Bobu şi ceilalţi. După ce nişte PSD-işti de la Cluj (Grupul ?) s-au gândit să-l propună candidat la preşedinţie pe academicianul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei şi rector al UBB, adunătura PSD-istă naţională şi-a venit repede în fire şi i-a avansat pe Vasile Dâncu şi pe Corina Creţu. Mai bine de atât nu se poate ! Ăsta e chiar fundul sacului. Deşi, desigur, nici doamna Viorica Dăncilă nu va fi uşor de egalat. Geniul meschin al lui Liviu Dragnea ne-a lovit deja în moalele capului. Dar nu ne lăsăm, mai trăim şi aşa, încăpăţânat, chiar cu doamna Dăncilă prim-ministru !
Dacă vom fi furaţi pe dreapta sau pe stânga e tot un drac. Toată lumea ştie : orice om care se face azi politician are doar un gând, să fure. Şi ce este, de fapt, un politician român azi ? Este un individ care nu se pricepe la nimic dar are o ambiţie feroce. Vrea să reuşească în viaţă, adică să se îmbogăţească într-o singură generaţie cât cei care muncesc sau au talent în patru. Şi cum să facă asta dacă nu se pricep la nimic ? Simplu : intră într-un partid. De stânga, de dreapta, de centru, de extremă, nu contează. Dacă interesul general o cere, va schimba partidul. Pentru salvarea ţării şi, mai ales, pentru propăşirea sa personală. Alegerile care vin vor fi ca şi cele prin care am trecut deja.
Clasa politică democratică a fost fabricată în 1990 de Securitatea recent desfiinţată şi vărsată la Ministerul Apărării, cu mijloacele din dotare : informatori, agenţi, acoperiţi, copiii, nepoţii şi rudele de securişti, de procurori, de miliţieni, de foşti tovarăşi. Apoi noul Partid Securist Român s-a împărţit în socialişti sau social-democraţi, în creştin-democraţi sau ţărănişti, în mai multe aripioare liberale şi în România Mare, partidul de suflet al Securităţii adică. Ce începe atât de prost sfârşeşte şi mai prost. Aici ne găsim noi, românii, astăzi. Dar recent Securităţii i s-a găsit un nume „poetic” : Statul Paralel. Pentru că securiştii s-au înfrăţit cu ocupaţia economică străină (tu mă aperi de populaţie, eu te las să furi cu mine).
Chiar mai interesează pe cineva cine câştigă europarlamentarele, prezidenţialele şi legislativele ? Dacă Statul Paralel nu se hotărăşte să lase democraţia – care seamănă cu viaţa – să funcţioneze liber, alegerile care vin nu mai au nici un rost. De-acum încolo, Vasile Blaga, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea, Gabriela Vrânceanu Firea, Corina Creţu, Vasile Dâncu, dar şi Antena 3, România TV, Realitatea TV, Digi 24, binoamele şi trinoamele vor cânta doar prohodul României.

Petru Romoşan 

Un nătâng violent (Cătălin Avramescu), fost ambasador al României – dar avem prea mulţi impostori care servesc o Românie pe cale de dispariţie –, afirmă negru pe alb în ziarul Bursa că avem în Rusia o „Circotecă şi la Cupa Mondială de fotbal. Desfăşurat într-o ţară în care oponenţii lui Vladimir Putin sunt împuşcaţi în scările de bloc sau primesc, la micul dejun, ceai cu poloniu radioactiv, campionatul acesta este cel mai neinspirat din 1930 încoace”. Din 1930 – adică de când există campionat mondial de fotbal, primul fiind cel organizat la Montevideo, în Uruguay.
În schimb, ziarul francez conservator Le Figaro le pune cititorilor săi întrebarea „Organizarea Campionatului Mondial de fotbal este o reuşită ?”, iar 96 % dintre ei răspund „da”, 4 % răspund „nu”. Imbecilii noştri băutori de ceai de păducel sunt mai deştepţi decât imensa majoritate a cititorilor ziarului Le Figaro. În acelaşi sens, Victor Montagliani, preşedinte al Federaţiei Canadiene de Fotbal, vicepreşedinte FIFA şi unul dintre organizatorii Campionatului Mondial din 2026, care se va desfăşura pe continentul american pentru prima dată în trei ţări (Canada, SUA şi Mexic), afirma ieri la Moscova că actualul campionat găzduit de Rusia e, probabil, cel mai bine organizat din toată istoria campionatelor de fotbal. Victor Montagliani vorbea despre bunul management al distanţelor dintre oraşele în care s-au jucat meciurile, despre ospitalitatea cu care au fost primiţi milioanele de suporteri străini, despre înaltul standard de calitate care s-a fixat prin această ediţie. E adevărat însă că declaraţia canadianului a fost făcută pe Russia Today, actuala „Europă liberă” sau „Vocea Americii” planetară, care dă mari dureri de cap establishment-ului globalist.
România nu mai are, cel puţin la vedere, aproape deloc relaţii politice şi economice cu Rusia, cea pe care a slujit-o umil, adesea cu zel, după război, până spre 1996. Înalţii noştri funcţionari din serviciile secrete, din armată, din diplomaţie şi din politică sunt azi pupincurişti agravaţi ai Vestului, mergând de multe ori până la trădarea de ţară. S-au scris şi s-au spus destule în acest sens despre Laura Codruţa Kövesi, George Maior, Florian Coldea şi alţii, până la măruntul băutor de ceai de păducel publicat de Bursa. Toţi au fost ridicaţi în demnităţi de multdubiosul Traian Băsescu.
Dar subiectul acestor zile nu e vacuitatea absolută a politicii româneşti de azi. Acum e vorba despre fotbal şi despre campionatul mondial de fotbal din Rusia. Cu excepţia Franţei, toate „marile puteri” din fotbal s-au prăbuşit. Mai întâi, Italia şi Olanda au fost absente, eliminate din grupe. Germania, Brazilia, Argentina, Uruguay, Spania, Anglia au fost scoase şi ele din joc. Anglia, cea cu Brexit-ul, a ajuns totuşi in semifinale. Era cât pe ce să avem o finală Belgia-Croaţia, adică o mică naţiune din Vest contra o mică naţiune din Estul Europei. N-a fost să fie. Toată presa de specialitate scrie că Franţa pleacă favorită în meciul contra Croaţiei. Vom vedea peste câteva ore cum stăm, după ce vom cunoaşte rezultatul din teren.
Asistăm în fotbal la un triumf al micilor naţiuni împotriva marilor puteri economice, politice şi militare, cu aspiraţii imperiale evidente, agresive. Bătălia actuală din politică între „suveranişti”, „naţionalişti” , pe de-o parte, şi „globalişti”, „imperialişti”, multinaţionale, pe de altă parte, a fost câştigată clar pe gazon de micile naţiuni. Naţiunile au o viaţă lungă înainte, imperiile se cam duc de râpă. E, probabil, şi cazul Americii lui Donald Trump, cu datoriile ei colosale, susţinute doar de dolar, monedă mondială de schimb impusă, dar şi al Rusiei lui Vladimir Putin, limitată în ultimele decenii la preocupări militare şi cu o economie orientată exclusiv spre valorificarea resurselor naturale. După lumea bipolară (SUA-URSS), după pax americana, vine oare triumful naţiunilor, al ţărilor, al identităţilor ?