Petru Romoșan

De necrezut cât de mult a început să semene Franţa cu sora ei latină mai mică, România ! Acum aproape 200 de ani, paşoptiştii întorşi de la studii făcute la Paris au început modernizarea (şi europenizarea) României. Azi, după integrarea în NATO şi în UE a fostelor ţări comuniste din Estul Europei sub bagheta americană, prin NATO dar nu numai (FMI, Banca Mondială, ONU, OMS, bănci…), democraţiile din Vestul Europei încep să semene surprinzător de mult cu cele din Est. Iar controlul american, până mai ieri neafişat, asupra întregii Europe s-a văzut foarte limpede, ca într-o piesă de teatru, la prima vizită a noului preşedinte american în Europa, cu întâlnirile sale din Marea Britanie, de la Bruxelles, înaintea celei de la Geneva cu Vladimir Putin.

Absenteismul monumental la alegerile departamentale („judeţene”) şi regionale din Franţa (în jur de 66 % şi în turul doi) aminteşte de absenteismul de la ultimele alegeri din România – europene, locale şi parlamentare. LREM (La République en Marche), partid inventat de Emmanuel Macron pentru alegerile parlamentare din 2017, e la fel de puţin înrădăcinat în teritoriu ca USR în România. Poate chiar mai puţin, pentru că USR a câştigat totuşi câteva primării importante. După disoluţia partidului România Mare al lui Vadim Tudor, ţara noastră nu mai avea un echivalent pentru RN (Rassemblement National) al lui Marine Le Pen. Odată cu apariţia AUR, la un nivel totuşi mai scăzut decât echivalentul său francez, suntem şi noi în rândul lumii, avem o aşa-zisă extremă dreaptă.

Foarte mulţi francezi (mai ales franţuzoaice) s-au exprimat în sensul totalului dezinteres pentru alegerile departamentale şi regionale. Se arată, în schimb, în continuare interesaţi de alegerile prezidenţiale de anul viitor. Paradoxul e că alegerile locale sunt mult mai puţin traficate, mai curate, în vreme ce alegerile prezidenţiale pot fi complet deturnate, orientate (sondaje, abuz de imagine, presă mincinoasă…) sau chiar posibil fraudate, cum s-a văzut în SUA în 2020. Centralismul poate fi mult mai uşor folosit de puterile coloniale, imperiale. Eşecul regionalizării în România (datorat şi mediocrităţii politicianului Liviu Dragnea) ne pune azi într-o situaţie de stat mult mai puţin funcţional. Alegerile lui Nicolas Sarkozy, François Hollande şi Emmanuel Macron seamănă ca două picături de apă cu alegerile lui Traian Băsescu sau Klaus Iohannis la noi, şi atât unele, cât şi celelalte seamănă cu alegerea lui Joe Biden în SUA. Toate par organizate de acelaşi prestidigitator (sau Stat Profund, Stat Paralel etc.).

În Franţa, atât partidul lui Macron, cât şi cel al lui Le Pen – cei doi prezumtivi participanţi la turul doi al alegerilor prezidenţiale din aprilie 2022 – au eşuat lamentabil. În schimb, fostele partide istorice – LR, Les Républicains, conservator, gaullist, şi PS, Parti Socialiste, plus ecologiştii (tot stânga) – şi-au păstrat regiunile câştigate în 2015 (înainte de apariţia “globalistului” Macron) şi chiar s-au întărit. Atât Macron, cât şi Le Pen riscă să nu mai intre în turul doi în 2022 sau chiar să nu se mai prezinte deloc. Xavier Bertrand (fost LR), care a câştigat din nou regiunea Hauts-de-France (în nordul ţării), şi-a anunţat deja candidatura la prezidenţiale. Surpriza mare ar putea veni din partea generalului Pierre de Villiers, fost şef al Marelui Stat Major al armatei, care ar putea candida şi intra în turul doi. Generalul de Villiers este deja creditat în sondaje cu peste 20 % intenţii de vot. O eventuală preşedinţie Pierre de Villiers ar reprezenta o întoarcere a Franţei la fundamentele sale.

Rezultatele alegerilor departamentale şi regionale din Franţa, cu tot absenteismul catastrofal, anunţă totuşi tensiuni, dar şi o renaştere naţională şi o posibilă revigorare a democraţiei. Ceea ce nu se vede deloc în România. Marile mişcări “revoluţionare” (revoluţie culturală…) prin care trec SUA şi Marea Britanie ar putea să-i lase Franţei un spaţiu suficient de manevră în sensul recâştigării suveranităţii. UE şi mai ales moneda euro, greutatea imensă a Germaniei în UE continuă însă să frâneze o adevărată reînnoire a economiei Franţei. Cât despre România, ea pare să fie cel mai disciplinat şi cuminte elev al NATO, UE şi al directivelor globaliste din pachetul The Great Reset. S-a văzut recent şi cu surprinzătorul acord tehnico-militar cu Ucraina, semnat, evident, la cererea partenerului american.

Echipa naţională de fotbal a Franţei, compusă din VIP-uri à l’américaine de peste 1 miliard de euro, a fost eliminată la Bucureşti de o mult mai modestă echipă a Elveţiei. Modestă, dar mult mai unită, mai vitală, care apăra efectiv culorile naţionale. O lecţie în marasmul politic şi societal actual. Au păţit-o şi o vor mai păţi şi alţii.

Petru Romoșan

Alegerile regionale şi departamentale din Franţa de la 20 iunie 2021 confirmă dezastrul anunţat al democraţiei din această ţară. După revoluţia culturală din SUA (asemănătoare cu Revoluţia culturală a lui Mao, în China, între 1966 şi 1976), eşecul alegerilor prezidenţiale americane din 2020 (fraudate ?, contestate sigur şi încă indecise de fapt, se tot renumără voturi), încă una dintre cele trei mari democraţii tradiţionale dă semne serioase de oboseală, poate chiar de moarte clinică.

În Franţa absenteismul de la primul tur, de cca 67 %, pe lângă faptul ca mai bine de 13 % dintre alegători nici măcar nu s-au înscris pe listele electorale, fiascoul total al partidului de guvernământ (LREM), al preşedintelui Emmanuel Macron la mai puţin de un an înainte de alegerile prezidenţiale (aprilie 2022), eşecul simultan al partidului de aşa-zisă opoziţie (RN) al lui Marine Le Pen, contracandidată la prezidenţiale, care în cel mai bun caz va câştiga o regiune sau două sau poate nici una din cele 13 ale Franţei metropolitane, absenteismul şi mai mare al alegătorilor de 18-24 de ani (spre 90 %) – toate aceste elemente lasă impresia unui „peisaj după bătălie”, apocaliptic, sau, cel puţin, al unui sfârşit de epocă şi de regim.

Fără o democraţie măcar funcţională dacă nu strălucită, toate cele trei mari democraţii occidentale (Marea Britanie, SUA, Franţa) riscă în cele din urmă să se dezmembreze. Splendoarea democraţiei a fost pentru toate aceste trei mari ţări elementul unificator. Cea mai avansată în fărâmiţare (disunion) este de departe SUA. Statele republicane, „roşii”, au luat-o pe o altă cale decât cele „albastre”, democrate. Texasul, Florida şi încă destule altele au luat măsuri foarte diferite în mai multe domenii, inclusiv în gestionarea pandemiei. California şi New York-ul sunt abandonate masiv de populaţii pentru statele republicane din sud, cu o administrare şi fiscalitate mult mai raţionale, mai puţin atinse de „revoluţia culturală” în curs. Revolta BLM are câteva centre bine stabilite în state democrate – Portland, Oregon sau Seattle, Washington.

În Marea Britanie, Scoţia se pregăteşte din nou să-şi voteze independenţa. Tot acolo, protestele la abuzurile comise în gestionarea pandemiei sunt frecvente, ample şi violente. Problema „islamică” în Franţa atinge cote incontrolabile (după violenţele şi actele de terorism nemaivăzute din ultimii ani). Militarii francezi, în rezervă sau activi, s-au pus pe scris scrisori deschise alarmate. Mandatul lui Macron, perceput ca un corp străin, ca reprezentant al unor interese străine sau globaliste, s-a dovedit a fi un mare eşec. Mişcarea care a durat mai bine de un an a Vestelor galbene a dat semnalul neîncrederii în actuala preşedinţie franceză, dar şi în întreaga clasă politică sau în elite, mai ales cele economice. S-au propus soluţii, care toate ţin de democraţia participativă (referendumul de iniţiativă cetăţenească, precedat sau urmat de o adunare constituantă). Elveţia e aproape şi reprezintă pentru mulţi francezi un model de urmat.

Toate cele trei mari democraţii, foste sau actuale imperii, au o populaţie foarte amestecată, urmare a venirii coloniilor la centru, dar şi a marilor migraţii recente. Faimosul „melting pot” american pare să nu mai funcţioneze deloc între populaţia neagră, hispanici, asiatici şi presupuşii „suprematişi albi” – capacitatea de integrare, de asimilare ţine, oricând şi oriunde, de bunăstarea economică  şi de o justiţie imparţială. Istoria de peste 200 de ani e pusă sub semnul întrebării, iar în SUA, statuia lui George Washington, părintele fondator, e înlocuită de-a dreptul cu cea a lui George Floyd, noul „erou” al mişcării BLM. În Franţa, „islamiştii” trăiesc în ghetouri, au făcut deja secesiune de la legile Republicii. Falimentul democraţiei poate fi observat şi în Italia, în Spania sau în Israel, incapabile să formeze majorităţi durabile. Germania, care este berbecele teoriilor New Green Deal, riscă să fie condusă din toamnă de nişte ecologişti amatori (noi fraţi ai USR-iştilor români, pe lângă LREM-ul lui Macron), instrumentalizaţi de promotorii lui The Great Reset, de multinaţionalele şi fondurile de investiţii americane.

Centrul de greutate al economiei mondiale continuă să se deplaseze spre Asia. China, Rusia, Iranul se integrează treptat şi, în egală măsură, se îndepărtează de Occident. În acelaşi Occident, pe lângă haosul general, pe lângă extincţia parcă naturală a democraţiei, se mai aşteaptă doar marea criză şi foametea. Acestea vor veni, probabil, odată cu căderea Burselor (care sunt azi la cote iraţionale, fără legătură cu faptul economic real) şi cu anunţata prăbuşire a dolarului. Cum se va descurca România pe fondul acestui marasm în desfăşurare ? Spre ce şi spre cine se va orienta ? Ce soluţii miraculoase ar putea găsi ? Mai avem ceva de aşteptat de la actualele partide, de la incolorul nostru preşedinte, de la clasa politică fabricată artificial ? Şi, tot aşa, mai avem ceva de aşteptat de la elitele economice, culturale sau de la serviciile secrete aservite aiurea, supranumerice şi suprafinanţate ? Cum poţi evada din statutul de colonie marginală UE-NATO ?

Petru Romoșan

Noul lider al „lumii libere”, peşedintele Joseph Robinette Biden jr., împăratul noului Imperiu Roman de Apus, a făcut prima călătorie la aliaţii săi, în Marea Britanie, centrul fostului Imperiu Britanic, cel mai preţios aliat şi supus al său, şi în Europa Occidentală continentală, noul Imperiu Roman de Răsărit sau noul Imperiu Bizantin, UE, şi la sfârşitul călătoriei sale s-a întâlnit cu puternicul ţar al Celei de-a Treia Rome (Rusia), Vladimir Putin. După crizele multiple din ultimii ani, din timpul imprevizibilului preşedinte american anterior, Donald Trump – ultima şi cea mai gravă fiind cea a coronavirusului, o pandemie, de fapt, un probabil război biologic scăpat de sub control, încă nu pe deplin descifrat –, întâlnirile politice ale lui Joe Biden din Regatul Unit (noua „Global Britain”), inclusiv cu regina, dar şi cu liderii G7, cu conducătorii tehnocraţi ai UE, cu liderii ţărilor membre NATO la Bruxelles (armatele sale din partea europeană a vastului imperiu american) şi întâlnirea de câteva ore de la Geneva, organizată la iniţiativă americană, sunt veşti bune pentru planeta Pământ. Criza şi crizele încep să fie treptat dezamorsate.

În Cornwall (Marea Britanie) a avut loc întâlnirea G7. G7 a însemnat în Franţa, Germania, Italia, probabil şi în alte părţi „lumea bună” (le beau monde). Dar, dacă ne uităm bine la cei care compun azi cândva prestigiosul G7, pe lângă SUA (Marea Britanie, Germania, Japonia, Franţa, Italia, Canada), vedem imediat că este vorba doar de principalii parteneri (şi supuşi) ai SUA. Criteriul actual anunţat al selectării lor e cel al PIB-ului pe cap de locuitor (un calcul pur occidental, irelevant pentru restul lumii). Lipsesc China, India, Rusia, Brazilia, Turcia şi Africa de Sud. Italia se găseşte, cu o datorie faraonică, într-o situaţia aproape comparabilă cu cea a Greciei de acum câţiva ani. Canada e o ţară frumoasă şi bogată, dar nu e o mare putere, ci doar vecinul sigur al SUA, aşa cum nu prea e Mexicul. PIB-ul Chinei e egal cu cel rezultat din însumarea PIB-urilor a patru sau chiar cinci din ţările G7, exceptând SUA.

Reuniunile la care a participat preşedintele Joe Biden au fost mai degrabă formale, un bal mai mult sau mai puţin mascat (la una a fost invitat şi preşedintele român, Klaus Iohannis, care a avut onoarea de a-şi ciocni pumnul de augustul pumn american ; de la Trump primise o şapcă), ca să nu spunem un „Congres al babelor” din Viena lui 1815. Asemenea întâlniri nu mai impresionează pe nimeni, produc mai degrabă iritare, glume, satire sau doar indiferenţă în rândul populaţiilor. Şi nici măcar importanta întâlnire dintre Joe Biden şi Vladimir Putin nu e de prima mână. Decât din punct de vedere militar. Întâlnirea de gradul zero ar fi fost cea dintre SUA şi China, care, iată, nu poate avea loc deocamdată.

Joe Biden s-a întâlnit cu Vladimir Putin după ce l-a făcut recent „asasin”. El însuşi nu e un preşedinte recunoscut pe deplin nici măcar acasă, în SUA. Donald Trump nu-l recunoaşte nici astăzi şi destulă presă „republicană” sau trumpistă anunţă întoarcerea lui Donald Trump în vara sau în toamna asta. E adevărat că încă se renumără voturi în SUA, un audit în statul Arizona, comitatul Maricopa. Alte state republicane se pregătesc să facă acelaşi lucru. Dar e foarte improbabil ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă fără noi alegeri. Auditul din Maricopa pare să fi provocat şi reacţii la Departamentul de Justiţie, şi noi comentarii ale lui Donald Trump, liderul de facto al republicanilor, precum acesta : „Că e vorba de maşinile de vot, de votanţi care nu au vârsta legală pentru a vota, de persoane decedate, de străini aflaţi ilegal pe teritoriu, de voturi adăugate, de voturi falsificate, de voturi ale celor absenţi, de livrari ale voturilor prin poştă sau de absenţa lor, de cutii cu voturi, de oameni plătiţi să voteze sau de alte lucruri, alegerile prezidenţiale din 2020 sunt, după mine, crima secolului” (Zachary Stieber – „Trump wanted Supreme Court to order new election in key swing states, emails show”, theepochtimes.com, 16.06.2021).

Ce au putut negocia la Geneva Joe Biden şi Vladimir Putin ? După cum a reieşit din conferinţele lor de presă, ambasadorii celor două mari puteri se vor întoarce la posturile lor. Un mare pas înainte. E posibil să aibă loc şi un schimb de prizonieri (tot pe podul din Berlin ?). Echipe ale Ministerului de Externe rus se vor întâlni cu echipe din Departamentul de Stat pe diferite subiecte de interes bilateral. S-a discutat şi despre securitatea cibernetică, despre activitatea ONG-urilor, despre grosolanele şi abuzivele mistificări ale mediei, despre falsele îngrijorări privind Arctica.

Dar, deocamdată, în urmă cu câteva zile, SUA au acordat Ucrainei un nou ajutor militar în valoare de 150 de milioane de dolari. Tot recent, Vladimir Putin precizase că o eventuală aderare a Ucrainei la NATO ar însemna încălcarea unei linii roşii, adică Rusia va reacţiona brutal. Şi Ucraina riscă să devină mult mai mică, dacă nu cumva să dispară de tot de pe hartă. Iar România şi-ar putea recupera teritoriile pierdute în favoarea fostei Uniuni Sovietice. La fel ca Polonia, Ungaria şi Rusia, bineînţeles. Teritoriile şi cetăţenii români (la fel ca polonezii şi maghiarii) care locuiesc dincolo de graniţele actuale. Pentru moment, Ucraina, care nu este încă ţară NATO, a devenit un ciudat poligon de antrenament – nu mai puţin de şapte exerciţii militare împreună cu NATO sunt prevăzute în Ucraina pentru anul în curs. La graniţa Rusiei. La Forumul Economic de la Sankt Petersburg de la începutul acestei luni, ministrul de Finanţe rus a anunţat că, până într-o lună, Rusia va renunţa la toate rezervele sale în dolari şi îşi va diminua semnificativ rezervele în lire sterline. În schimb, îşi va spori rezervele în yuani, în euro şi în aur.

Din punct de vedere economic nu a fost nimic de discutat între delegaţiile SUA şi Rusia. Decât, poate, ridicarea unor sancţiuni americane (şi europene). Care vor fi discutate în următoarele şase luni. Rusia s-a reorientat economic spre Asia şi e din ce în ce mai puţin interesată de Occident. După lovitura de stat din 2014 din Ucraina, după Maidan, relaţiile politice, economice şi militare ale Rusiei cu China, India, Iran şi alte ţări din Asia au devenit mult mai consistente. Ne putem întreba dacă Republica Populară Chineză a refuzat un summit cu Joe Biden. Ar putea fi mai multe explicaţii. Politica agresivă a lui Donald Trump faţă de China e continuată de Administraţia Biden. În plus, originea virusului devastator nu e deloc clarificată.

După Gilbert Doctorow, important expert american în relaţiile SUA-Rusia, negocierile americano-ruse vor fi în primul rând militare. Summit-ul de la Geneva nu e decât „deschiderea” : „De ce ţine Joe Biden să organizeze o întâlnire atât de devreme în mandatul său ? Ni se spune că obiectivul este acela de a obţine o „mai mare stabilitate” în relaţiile bilaterale. Dar nu i-am auzit pe comentatorii de la noi explicând despre ce stabilitate ar fi vorba […]. Din punctul meu de vedere limitat, summit-ul n-are decât un obiectiv, să pună capăt unei curse a înarmărilor pe care Statele Unite sunt pe cale s-o piardă, dacă nu cumva au pierdut-o deja irevocabil, şi să împiedice ca schimbarea echilibrului strategic în defavoarea Statelor Unite să se mai agraveze. Avantajul secundar ar fi anularea cheltuielilor militare prevăzute, cheltuieli care depăşesc cu mult 1 000 de miliarde de dolari alocaţi pentru a moderniza numai triada nucleară. Aceasta ar permite eliberarea unor fonduri pentru a face investiţii masive în infrastructuri pe care Biden acum încearcă să le facă adoptate de Congres […]. De la retragerea Statelor Unite din tratatul ABM (anti-ballistic missile – n.n.) în 2002, sub George Bush, politica americană vizează să permită o primă lovitură eliminând ICBM-urile (intercontinenal ballistic missile – n.n.) ruseşti şi apoi făcând inutile forţele nucleare reziduale din Rusia, care ar putea fi distruse prin sistemele antibalistice americane. Noile rachete ruseşti, maniabile şi de foarte mare viteză, ar putea scăpa tuturor sistemelor ABM cunoscute. Conform discursului lui Putin din martie 2018, noile armamente strategice ruseşti au făcut ca sutele de miliarde pe care americanii le-au investit pentru a obţine superioritatea să fie un fel de Linie Maginot a timpurilor moderne. Orice ar putea lansa Washingtonul împotriva Rusiei, forţele ruseşti reziduale ar penetra sistemele de apărare americane şi ar face prăpăd în patria americană” („A reductionist approach to the forthcoming Biden-Putin summit in Geneva”, gilbertdoctorow.com, 30.05.2021).

În luna următoare va avea loc la Beijing un alt summit, poate mai important decât cel de la Geneva, summit-ul Xi Jinping-Vladimir Putin. Chinezii şi ruşii îşi aniversează colaborarea pe cât de strânsă, pe atât de extinsă – 20 de ani de la semnarea Tratatului de bună vecinătate şi de colaborare prietenească.

Petru Romoșan

Ipoteza unei posibile „capcane a lui Tucidide” aplicabilă azi relaţiilor politice, economice şi militare dintre SUA, marea putere mondială în declin, şi China, puterea în ascensiune, a fost formulată pentru prima dată de Graham T. Allison jr. în cartea sa Destined for War : can America and China escape Thucydides’s trap ? (publicată de Houghton Mifflin Harcourt în 2017).

Graham T. Allison jr. este un faimos profesor şi autor de la John F. Kennedy School of Government a Universităţii Harvard. Profesorul american este membru al CFR (Council on Foreign Relations), al Brookings Institution (studii de politică externă), al Comisiei Trilaterale. A fost mereu citat ca posibil succesor al lui David Rockefeller la preşedinţia CFR. În acelaşi timp a fost foarte mulţi ani consilier şi secretar al Pentagonului şi al Defense Policy Board (din 1985). Adică Deep State-ul cel mai adânc.

„Capcana lui Tucidide se referă la confuzia firească, inevitabilă care se iveşte atunci când o putere în ascensiune ameninţă să înlocuiască o putere hegemonică… [şi] stresul structural care rezultă face ca o ciocnire violentă să fie regula, şi nu excepţia” (Graham T. Allison jr., op. cit.). În Războiul peloponesiac, Tucidide scrisese : „Ceea ce a făcut războiul inevitabil a fost creşterea puterii ateniene şi spaima pe care aceasta a provocat-o în Sparta.” În 2018, Xi Jinping, preşedintele Republicii Populare Chineze, a declarat : „Cu toţii trebuie să lucrăm împreună pentru a evita capcana lui Tucidide.”

Confruntarea militară, după cea politică şi economică în desfăşurare, dintre SUA şi China va fi, foarte probabil, greu de evitat. Când vorbim de SUA, avem în vedere şi partenerii săi din Five Eyes (Marea Britanie, Canada, Australia, Noua Zeelandă), Japonia şi câţiva parteneri ai SUA din Europa de Est (Polonia, ţările baltice). Nu e deloc clar unde se vor poziţiona Germania, Coreea de Sud sau chiar România (care n-a expulzat recent decât adjunctul ataşatului militar rus…). De partea Chinei vor sta cu certitudine Rusia (SUA încearcă din răsputeri să spargă alianţa China-Rusia), Iranul şi foarte multe ţări din lumea a treia, din Asia, Africa şi America de Sud.

Fenomenul cel mai spectaculos aflat în evoluţie este cel al imploziei imperiului american. Mandatul lui Donald Trump (atipic, antisistem), falimentul evident al alegerilor democratice din 2020, revolta rasialistă, cancel culture, „wokism”-ul (inspirat de Barack Obama şi George Soros ?), decăderea justiţiei (incapabilă să arbitreze în vreun fel alegerile) amintesc flagrant de anii care au precedat dezmembrarea Uniunii Sovietice. De altfel, Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, s-a exprimat franc în acest sens la Forumul Economic ţinut de curând la Sankt Petersburg : „Ştiţi care e problema ? O sa vă spun despre ce este vorba în calitate de fost cetăţean al fostei Uniuni Sovietice. Problema cu imperiile e că ele cred că sunt atât de puternice, încât îşi pot permite mici erori şi greşeli. Dar numărul problemelor creşte. Şi vine un moment când ele nu mai pot fi rezolvate. Iar Statele Unite, cu un pas sigur, apăsat o apucă de-a dreptul pe calea Uniunii Sovietice” („Putin chafes at US, criticizes response to Capitol attack”, abcnews.go.com, 5.06.2021).

Politica extrem de agresivă a lui Donald Trump la adresa Chinei din ultimii săi doi ani de mandat (2019-2020) pare să fi fost expresia unei exasperări a SUA în faţa ascensiunii de neoprit a Imperiului de Mijloc. Aducerea lui Mike Pompeo (fost director al CIA) la Departamentul de Stat în locul lui Rex Tillerson şi a lui John Bolton (până la 10 septembrie 2019) în postul de consilier pe securitate naţională a avut acelaşi rol al potenţării agresivităţii (mai mult verbale) la adresa Chinei. China a răspuns, probabil greşind, cu contramăsuri.

„În aceste circumstanţe dificile, un atac biologic american asupra Chinei ar fi putut părea ultima carte care mai putea fi jucată în speranţa de a menţine supremaţia americană” (Ron Unz – „American Pravda : Covid-19, its impact and origins after one year”, unz.com, 15.03.2021). Ron Unz adaugă în concluziile la articolul lui : „Elemente răuvoitoare din sânul uriaşului nostru aparat de securitate naţională, probabil afiliate neoconservatorilor din statul profund, au decis să aducă grave prejudicii imensei economii chineze, folosind războiul biologic” (idem). Demonstraţia lui Ron Unz e lungă şi complexă. Cei interesaţi îi pot citi mai multe texte pe această temă în celebra sa revistă online Unz Review.

Într-un articol mai recent, Ron Unz scrie : „E o ironie de proporţii în straniul şablon al tăcerii aproape universale. În maniera mea de a reconstrui evenimentele, atacul biologic semăna foarte mult cu o operaţiune secretă neautorizată de preşedintele Donald Trump dar probabil orchestrată de câţiva neoconi din Statul Profund pe care el îi însărcinase cu politica noastră de securitate naţională, persoane asociate cu secretarul de stat şi fost director al CIA Mike Pompeo şi cu consilierul pe securitate naţională John Bolton. În ultimii câţiva ani, liberalii, stângiştii şi mulţi moderaţi i-au demonizat într-un chip nemaivăzut pe Trump şi pe cei numiţi de el, acuzându-i că ar fi, poate, cea mai proastă şi mai periculoasă Administraţie americană din toată istoria noastră modernă. Şi totuşi, în timp ce vreun tweet grosier sau misogin al lui Trump provoca reacţii ultragiate duse la paroxism, aceiaşi critici se făceau că nu văd dovezile foarte reale ale faptului că acţiunile ilegale ale subalternilor lui ucideau acum mai mulţi americani decât toţi morţii cumulaţi rezultaţi din războaiele duse de noi în alte ţări, aducând şi imense pagube naţiunii noastre. În acelaşi timp, majoritatea celor de dreapta sau populiştii care l-au sprijinit pe Trump le-au fost întotdeauna ostili lui Pompeo, Bolton şi altor numeroşi neoconi pe care el i-a plasat în poziţii înalte. Aceştia din urmă ar fi, cu siguranţă, primii suspecţi din spatele atacului biologic, iar efectul de bumerang care a urmat în SUA, inclusiv epidemia noastră şi lockdown-urile care au rezultat, a contribuit la a asigura înfrângerea lui Trump în alegeri. Prin urmare, te-ai aştepta ca acuzaţiile mele să rezoneze puternic în cercurile pro-Trump şi antineoconi, dar, în loc de aşa ceva, subiectul a fost cu totul ignorat. Situaţia seamănă cu totala tăcere a mediei care înainte salutase uluitoarele dezvăluiri ale lui Sydney Schanberg, câştigător de premiu Pulitzer, fost reporter de vârf pentru New York Times. Expunerea lui remarcabilă pe tema prizonierilor noştri de război abandonaţi în Vietnam şi a muşamalizării ce a urmat, orchestrată de răposatul senator John McCain, a fost ignorată de-a lungul deceniilor de întreaga medie americană” („Breaking the silence on the origins of Covid-19”, unz.com, 19.05.2021).

Chiar înainte de textele lui Ron Unz au apărut, mai ales în Statele Unite, alte importante articole de investigaţie pe tema originii virusului şi a unui eventual război biologic. Probabil, cel mai important dintre ele, publicat încă din 30 ianuarie 2020, i se datorează lui Whitney Webb, scriitoare şi jurnalistă : „Deşi majoritatea mediei de limbă engleză n-a examinat până acum o asemenea posibilitate, există numeroase probe la îndemână care merită să fie cercetate. De exemplu, nu numai că armata americană, inclusiv ramura sa controversată de cercetare – Defense Advanced Research Projects Agency (DARPA) –, a finanţat recent studii în China şi în apropierea Chinei care au descoperit noi coronaviruşi mutanţi provenind de la lilieci, dar Pentagonul s-a arătat şi el nu demult interesat de potenţiala utilizare a liliecilor ca arme biologice. În timp ce actuala epidemie de coronavirus centrată pe China s-a răspândit în alte ţări şi a cauzat un număr crescând de decese, s-a degajat şi un consens asupra faptului că acest virus, botezat acum „noul coronavirus”, ar proveni de la lilieci şi ar fi fost transmis la om la Wuhan, în China, prin intermediul unei pieţe de fructe de mare care comercializa şi animale exotice. Pieţele zise „umede”, precum piaţa din Wuhan, erau acuzate înainte  vreme că se află la originea epidemiilor mortale de coronavirus în China, cum a fost cazul cu epidemia SARS din 2003 […].

Oricare ar fi motivaţia interesului brusc şi recent al Pentagonului pentru folosirea liliecilor ca vehicul pentru armele biologice, armata americană a cheltuit milioane de dolari în ultimii ani pentru a finanţa cercetarea asupra liliecilor, a viruşilor mortali pe care aceştia îi pot găzdui – inclusiv coronaviruşi – şi a modului în care aceşti viruşi se transmit de la lilieci la oameni. De pildă, DARPA a cheltuit 10 milioane de dolari pe un proiect din 2018 „pentru a determina cauzele complexe ale viruşilor transmişi de lilieci care au făcut recent saltul la om, un fapt ce-i îngrijorează pe responsabilii mondiali din Sănătate”. Un alt proiect de cercetare sprijinit de DARPA şi de NIH (National Institute of Health – n.n.) a cuprins cercetători de la Colorado State University care s-au ocupat de coronavirusul care cauzează sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS) la lilieci şi la cămile „pentru a înţelege rolul acestor gazde în transmiterea bolilor la oameni”. Alte studii finanţate de Statele Unite, discutate mai departe în acest raport, au descoperit câteva noi surse de coronaviruşi găzduiţi de lilieci deopotrivă în China şi în ţări vecine cu China […].

În plus, în timp ce programul PREEMPT al DARPA şi interesul afirmat al Pentagonului pentru lilieci ca arme biologice au fost anunţate în 2018, armata americană – în special programul de cooperare pentru reducerea ameninţărilor elaborat de Ministerul Apărării – începuse să finanţeze cercetările pe lilieci şi agenţi patogeni mortali, inclusiv coronaviruşii MERS şi SARS, cu un an înainte, în 2017. Unul dintre aceste studii se ocupa de „apariţia zoonozelor transmise de lilieci în Asia occidentală” şi implica Lugar Center din Georgia (ţara europeano-asiatică – n.n.), identificat de foşti demnitari din guvernul georgian, guvernul rus şi de jurnalista de investigaţie Dilyana Gaytandzhieva drept un laborator american secret de arme biologice […]

Pentagonul la Wuhan ? […] Un studiu făcut în sudul Chinei în 2018 a dus la descoperirea a 89 de tulpini de „nou coronavirus de liliac” care folosesc acelaşi receptor precum coronavirusul cunoscut sub numele de sindrom respirator din Orientul Mijlociu (MERS). Acest studiu a fost finanţat dimpreună de Ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei al Chinei, de USAID – o organizaţie despre care se presupune de multă vreme că e un paravan al intelligence-ului american – şi Institutul Naţional al Sănătăţii din SUA, care a colaborat cu CIA şi cu Pentagonul în domeniul bolilor infecţioase şi al cercetării consacrate armelor biologice” (Whitney Webb – „Bats, gene editing and bioweapons : recent DARPA experiments raise concerns amid coronavirus outbreaks”, theamericanvagabond.com, 30.01.2020).

Virusul SARS-CoV-2 a apărut în timpul preşedinţiei Trump, al războiului comercial de-o extremă violenţă împotriva Chinei, declanşat de preşedintele american (promotor imobiliar, proprietar de cazinouri şi hoteluri, star TV şi politician amator). Ipotezele despre provenienţa virusului, mai întâi presupus naturală şi apoi datorată „scăpării” lui din laboratorul de la Wuhan, deşi larg susţinute de media manistream occidentală şi de Big Tech (Facebook, Twitter etc.), sunt azi grav discreditate. De altfel, după cum comunica oficial şi ministrul Afacerilor Externe al Chinei, teoria „scăpării” virusului din laboratorul de la Wuhan (vezi Wall Street Journal, articolul preluat de toată presa lumii despre personalul îmbolnăvit al laboratorului la începutul epidemiei) a fost pusă pe piaţă, dacă nu şi inventată, de acelaşi ziarist (Michael R. Gordon) care a lansat teoria armelor de distrugere în masă din Irakul lui Saddam Hussein în New York Times în 2002. În schimb, ipoteza înspăimântătoare a unui război biologic, scăpat de sub control şi care a lovit mare parte din planetă, are susţineri din ce în ce mai credibile. Deşi probele directe lipsesc deocamdată – în timp ce „probele” scăpării virusului din laboratorul de la Wuhan par să ţină doar de propagandă.

Războaiele clasice nu mai sunt posibile decât prin proxies. Arma nucleară le interzice între principalii adversari. Dar tocmai de aceea războaiele biologice sau chimice, bazate pe cercetări împinse din ce în ce mai departe, rămân posibile şi sunt greu de detectat, de identificat. Şi aceste războaie pot fi purtate de entităţi non-statale, private. Investigaţiile serioase (şi uneori periculoase) există. Trebuie doar citite şi interpretate cu seriozitate şi răspundere. Decăderea presei de investigaţii (o tautologie, în fond) nu mai e un secret pentru nimeni, dar altermedia a preluat spectaculos ştafeta. Vedetele presei de investigaţii nu mai sunt de căutat în marile ziare sau în televiziunile dominante de ieri. Acolo sunt marii mincinoşi, ziarişti cumpăraţi sau închiriaţi. Pe modelul cumpărării politicienilor din fostele democraţii.

Petru Romoșan

Subiectele zilei în presa mondială sunt cel puţin două, pe lângă cele cotidiene proprii fiecărei ţări : vaccinarea şi paşaportul sanitar. Cu diferenţe uneori majore de la o ţară la alta, atât vaccinarea în masă, cât şi paşaportul vaccinal par să întâmpine o opoziţie peste care nu se va putea trece. Celelalte două subiecte din acelaşi registru – originea virusului (naturală sau din laborator ?) şi foarte suspectul refuz al oficialităţilor (politice şi medicale) de a trata bolnavii cu medicamentele ieftine existente (hidroxiclorochină, azitromicină, ivermectină, zinc, vitamina D, vitamina C etc.) – sunt trecute în planul doi voluntar şi manipulatoriu, aparent interesat.

Presa mainstream, câinele presupus de pază al democraţiei, latră după cum i se ordonă : cine plăteşte comandă muzica. Presa ar fi populată de două feluri de oameni : ziarişti oneşti şi ziarişti care au o slujbă (Charles Gave dixit). Cele mai proaste ziare din lume par a fi The Washington Post şi The New York Times (după Donald Trump), Le Monde şi The Guardian. Dar toţi ziariştii care lucrează în aceste oficine au slujbe foarte bine plătite…

Marea problemă pentru campionii paşaportului vaccinal, care par a fi Germania şi Franţa, UE deci, din care şi noi facem parte din păcate, este că SUA, cel puţin în jumătatea de state republicane, au abandonat masca, lockdown-urile, vaccinarea forţată şi paşaportul sanitar obligatoriu. Ba chiar faimosul Deep State pare să fi înţeles că trebuie să renunţe, cel puţin temporar, să mai terorizeze inutil populaţia. Franţa, Germania, UE vor putea să impună un paşaport vaccinal la care SUA a renunţat ? Rămâne de văzut.

Vaccinarea copiilor, anunţată la noi de controversatul medic militar Gheorghiţă, se va dovedi o catastrofă şi pentru Klaus Iohannis, şi pentru ministrul său al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. E foarte puţin probabil ca părinţii din România să-şi livreze în masă copiii unui experiment iresponsabil numai pentru ca nişte funcţionari stupizi, mediocri, arivişti să realizeze cifre bune de raportat. Arafat, Rafila, Gheorghiţă au sărit cu avânt peste cal. Vom vedea curând cât de mult îşi iubesc copiii părinţii din România !

Doctorii vor fi luaţi la întrebări pentru că nu au prescris medicamente banale, ieftine, dar au promovat Remdesivir-ul (de la Gilead), foarte scump şi dovedit toxic, ajutând astfel să se răspândească virusul pentru a justifica vaccinarea în masă, totul în interesul Big Pharma. Câţi dintre doctorii pe care-i vedem pe televizoare sunt „sponsorizaţi” gras de industria farmaceutică ? De ce nu se declară, conform legii, conflictele de interese ? De ce televiziunile se fac complice la mistificare ? De ce doctorii fără de arginţi dar competenţi, din toată lumea şi de la noi, au fost atacaţi cu înverşunată neruşinare ?

Cât despre originea virusului, cu fiecare zi care trece ne apropiem mai mult de ipoteza războiului biologic (iniţial între SUA şi China). S-a renunţat la multtrâmbiţata origine naturală a virusului din China (lilieci, pangolini etc.), iar „scăparea” virusului din laboratorul din Wuhan e din ce în ce mai puţin credibilă atâta vreme cât acest laborator a fost finanţat şi din SUA, şi din UE. Au finanţat europenii şi americanii fără să ştie ce finanţează ? Au avut acces la ce se lucra în acel laborator cu peste 1 000 de angajaţi ? Sau avem de-a face doar cu o perdea de fum care vrea să acopere propagandistic războiul biologic ?

Războiul biologic scăpat de sub control a lovit întreaga planetă. Dar ne apropiem de un final, fie şi sub forma unui armistiţiu, şi vine vremea socotelilor. Au murit peste 3 milioane de oameni şi s-au distrus grav economiile, au avut imens de suferit bătrânii şi copiii, s-au compromis învăţământul, Bisericile şi statele. Criminalii de război, indiferent cine sunt ei, nu vor scăpa, putem fi deja siguri. Procesele au început.