Petru Romoşan

Ca şi dacii, strămoşii noştri contestaţi de experţii inepţi ai băsismului mecanic prooccidental, gen Iulian Fota, am ajuns apropiaţii Imperiului Occidental abia după ce acesta o luase la vale. Asta e, probabil, soarta ţărilor şi neamurilor de margine, cum suntem noi. Am fost marginea tardivă a Imperiului Roman, am fost marginea furnizoare (berbecuţi, miere, sare, soldaţi…) a Imperiului Bizantin şi apoi a Imperiului Otoman, marginea Imperiului Ţarist, marginea Imperiului Habsburgic şi apoi a celui de-al Treilea Reich, şi din nou marginea Imperiului Sovietic. Când acestor imperii a început să le meargă rău, au venit şi pe la noi, „de-au cerut pământ şi apă”, aur, grâu şi petrol, iar pentru că s-au întins prea mult, până la urmă au crăpat.
Noi nu am fost mai niciodată capabili să le facem faţă, nu am avut decât din când în când bărbaţi de stat ca Burebista şi Decebal, Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Ştefan, Vlad, Mihai, Ion Ghica, Kogălniceanu, Titulescu, câţiva Brătieni (adevărata dinastie a României moderne) şi alţi Horea, Tudor Vladimirescu, Bălcescu, Avram Iancu. Azi, ca şi altădată, avem în fruntea bucatelor nişte gunoaie din mai toate punctele de vedere. Iar de-acum, răul care bântuie din ce în ce mai devastator Imperiul Occidental, a cărui margine suntem de-o bună bucată de vreme, a ajuns şi la noi şi face ravagii.
Recenta coaliţie a celor trei mari „democraţii” (în fapt, oligarhii agravate) occidentale împotriva nefericitei Sirii, tocmai ieşită pe brânci, cu ajutorul Rusiei şi al Iranului, dintr-un război nimicitor provocat de Occident, care a bombardat nişte clădiri goale mult mai ieftine decât rachetele azvârlite asupra lor (tomahawk-urile americane de alaltăieri ar fi costat 165 de milioane de dolari), ne dă măsura eşecului moral al marelui Occident. Războiul din Siria a fost câştigat pe toată linia în principal de Rusia, iar bombardamentul ordonat de Donald Trump, exaltat grotesc în media mainstream, nu va putea ascunde palma încasată de Occident. În Siria, occidentalii s-au asociat cu partea cea mai reacţionară a ţării, iar Rusia a susţinut partea mai modernistă, cu standarde de civilizaţie mai evoluate (vezi drepturile femeii), din care face parte şi tribul alawit al lui Bashar al-Assad. România e singurul stat din UE cu ambasadă deschisă la Damasc, fapt profund definitoriu pentru noi, pentru felul în care ne raportăm prin tradiţie la toate naţiunile.

continuare »

Petru Romoşan       

Mourons pour des idées, d’accord, mais de mort lente („Să murim pentru idei, de acord, dar de o moarte lentă”)
Georges Brassens

În sfârşit, ziariştii de toate obedienţele, sociologii, intelectualii publici, toate televiziunile au de lucru foarte serios. Protocoalele dintre SRI (Serviciul Român de Informaţii) şi justiţia presupus independentă (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul General, Consiliul Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară, Departamentul Naţional Anticorupţie) vor fi analizate, pe drept cuvânt, pe toate feţele. Dar încă n-am auzit mai nimic despre sutele de ofiţeri acoperiţi din justiţie, procurori dar şi judecători, despre care se tot şopteşte pe la colţuri, prin birouri ferite că ar constitui o unitate secretă. Aceşti acoperiţi au asigurat, de fapt, funcţionarea protocoalelor, ei există dinainte de protocoale şi continuă să lucreze şi azi. Mai ales la DNA, dar şi la ÎCCJ, şi la DNA Ploieşti, la DNA Oradea sau DNA Braşov, şi, mai mult sau mai puţin, peste tot, în toată ţara. Cine va mai reuşi să ne convingă că aceste zvonuri sunt doar intoxicări ale justiţiabililor sau ale „corupţilor” ?
Dar pe lângă protocoalele SRI cu justiţia mai sunt şi altele. SRI ar fi impus şi semnat 64 de astfel de protocoale. Adică, parafrazând, Securitatea e în toate cele ce sunt şi în cele ce mâine vor râde la soare. Un astfel de protocol a fost semnat şi cu Ministerul Culturii şi odiosul protocol e încă activ. Pentru ce ? Pentru că turnătorii noştri sunt mai buni decât turnătorii lor ? Sau ca să sprijinim financiar proiectele turnătorilor noştri, legal acoperiţi, pentru că de ei avem noi nevoie ? Sau să crape, să moară proiectele celor care se cred independenţi de noi ?
În contextul vindicativ în care ne găsim, n-ar fi rău să ne întrebăm dacă „intelectualii lui Băsescu” au prestat pe bază de protocoale, cu finanţări grase şi diverse la cheie, sau au prestat pentru că au văzut în Traian Băsescu marele salvator de dreapta, prooccidental al nefericitei noastre naţiuni. „Intelectualii lui Băsescu” (de fapt, „fripturiştii lui Băsescu”, care şi-au arogat cu nesimţire titlul de „boieri ai minţii” – „boierii minţii” au fost Nicolae Bălcescu, Costache Negri, Vasile Alecsandri, Ion Ghica, paşoptiştii) au servit pe „protocoale” individuale sau colective, pe unităţi de producţie ? Sunt, au fost protocoalele băsiste foarte diferite de „protocoalele” din vremea lui Ceauşescu ? Au semnat, de exemplu, Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu vreun protocol ca să fie atât de patetici, de disciplinaţi şi amorali, atât de propagandişti ? Au putut ei pleca la burse în Germania, sprijiniţi de Constantin Noica, fără nici un protocol ? Aurel I. Rogojan, în volumul „Fereastra serviciilor secrete”, spune că lucrurile au stat altfel. Oare cei care au plecat spre Vest, pe jos spre Ungaria sau înot peste Dunăre în Iugoslavia, nu ar fi semnat şi ei orice fel de protocoale ca să scape din raiul comunist ? N-ar trebui inventat şi un CNSAS pentru epoca de tablă (nu de aur) Băsescu ?
România pare pornită, în sfârşit, pe drumul recâştigării demnităţii ei, a unei foarte parţiale independenţe şi suveranităţi. Dar ne vor permite principalii noştri parteneri strategici, SUA (prin NATO) şi Germania (prin UE), să pornim pe drumul unei minime şi autentice democraţii ? Vor înţelege ei că vremea dictaturilor de felul celei a lui Pinochet în Chile e revolută ? Şi că vaporeanul Traian Băsescu, mizerabil camionagiu de mare, un fidel executant, pe post de Pinochet în Europa de Est, a fost un dezastru până şi pentru partenerii noştri ? Instalarea la Casa Albă a noului şi neobişnuitului preşedinte Donald Trump a dat speranţe românilor. Vor fi aceste speranţe confirmate ?
Deocamdataă, Traian Băsescu nu a fost arestat şi nici măcar chemat la Parchet sau Poliţie. Şi nici George Cristian Maior, semnatar, alături de Florian Coldea şi Laura Codruţa Kövesi, al protocoalelor neconstituţionale care impun dictatura noii Securităţi, nu a fost rechemat de la post, din Washington. La fel cum ambasadorul american nu a fost încă înlocuit cu unul care să aducă suflul nou al unei altfel de politici americane la Bucureşti, cea a administraţiei Trump.
Deşi prin Klaus Iohannis şi falsul tehnocrat Dacian Cioloş s-a continuat epoca securistică şi nedemocratică Băsescu, adevărata societate civilă din România (iar nu cea în soldă), după ce a fost marginalizată, injuriată, discreditată un deceniu şi jumătate, pare că s-a trezit. E greu de crezut că mai poate fi readormită. Şi asta e o veste superbă pentru România ! Ca o lumânare de Paşti. Ca o Înviere.

Petru Romoşan       

Cine are azi interes să transforme Rusia într-o nouă Germanie ultranaţionalistă, războinică şi, într-un final, foarte periculoasă pentru lumea occidentală, aşa-zisa altădată lume liberă ? Nu sunt cumva urmaşii direcţi ai Finanţei şi ai patronatului industrial occidental care l-au trimis pe Vladimir Ilici Lenin, într-un tren blindat, din Elveţia în Rusia în 1917 ? Nu sunt urmaşii, cel puţin în gândire, în spirit, ai celor care l-au lăsat, ba chiar sprijinit pe Hitler să devină ce a devenit ? Azi, sponsorii lui Hitler sunt binecunoscuţi : Henry Ford, patronatul cărbunelui şi al oţelului, Thyssen, Krupp etc., etc. Iar fără capitalul venit de pe Wall Street, nu ar fi existat nici IG Farben, nici Adolf Hitler şi nici al doilea război mondial.
Povestea spusă recent de Theresa May despre otrăvirea spionului rus-britanic Skripal şi a fiicei sale, poveste reluată imediat în SUA de Rex Tillerson, încă şef al Departamentului de Stat la acel moment, dar şi de preşedintele Donald Trump, cu expulzările de diplomaţi ruşi care au urmat, inclusiv din România şi Moldova, seamănă prea de tot cu basmul cu cocoşul roşu. Adică pare a fi o invenţie prea de tot ridicolă. I-a mai văzut cineva pe Skripal şi pe fiica sa, vii, bolnavi sau morţi ? Ruşii pretind că, dacă într-adevăr au fost otrăviţi cei doi, fapta le este imputabilă britanicilor. Cine are dreptate ? Ce probe avem într-un sens sau în altul ? Nici una. Poţi declanşa un nou război rece numai pe o poveste cu cocoşul roşu ? După cum se vede, poţi. Îşi mai închipuie lumea occidentală că e crezută pe cuvânt, orice ar povesti politicienii ei ? Elita complice, poate. Poporul, nu. După povestea cu armele de distrugere în masă spusă de Colin Powell şi de Tony Blair, compromişi pentru totdeauna, şi atâtea alte fabulaţii „din raţiuni de stat”, politicienii occidentali încă mai cer să fie crezuţi fără probe ?
O publicaţie franceză readuce în actualitate o opinie a celebrului George Kennan, fost ambasador american la Moscova (1944-1946), fost şef al Departamentului de Stat (1947-1948), inventatorul politicii americane de „îndiguire” a puterii sovietice. Opinia aceasta datând din 1998 (publicată în New York Times de Thomas Friedman la 2 mai 1998), când marele diplomat american avea 94 de ani, conţine o analiză foarte severă a noii politici americane, de după căderea URSS, de extindere a NATO cât mai aproape de frontierele noii Rusii : „Da, povestiţi copiilor şi nepoţilor că aţi trăit în epoca lui Bill Clinton şi William Cohen, în epoca lui Madeleine Albright şi Sandy Berger, în epoca lui Trent Lott şi Joe Lieberman, şi că aţi fost prezenţi la crearea noii ordini de după războiul rece, când aceşti giganţi ai politicii externe şi-au pus creierii laolaltă pentru a naşte… un şoricel. Noi suntem în era piticilor. […] Eu cred că este începutul unui nou război rece. Cred că ruşii vor reacţiona treptat de-o manieră adversă şi că aceasta va avea un efect asupra politicilor lor. Cred că e o eroare tragică. Nu există nici o raţiune de a face aşa ceva. Nimeni nu era ameninţat. Această extindere va face să se răsucească în mormânt Părinţii Fondatori ai acestei ţări. Noi ne-am angajat să protejăm un mare număr de ţări, deşi nu avem nici resursele şi nici intenţia de-a o face în chip serios. […] M-au iritat în mod special trimiterile la Rusia ca la o ţară care moare de dorinţa de a ataca Europa de Vest. Oamenii oare nu înţeleg ? Diferendumurile noastre erau cu fostul regim sovietic. Şi acum noi le întoarcem spatele acestor oameni care au organizat cea mai mare revoluţie din Istorie ca să pună capăt regimului sovietic, şi asta fără vărsare de sânge.”
Cum se poate explica această ofensivă împotriva Rusiei, bazată doar pe cazul (probabil, inventat) Skripal ? Simplu : operaţiunea psihologică Russiagate în SUA a eşuat lamentabil, iar Brexitul se dovedeşte a fi o teribilă gaură neagră, economică şi politică, pentru Marea Britanie şi, mai ales, pentru guvernul conservator al lui David Cameron (care a organizat referendumul) şi al Theresei May (care trebuie să gestioneze Brexit-ul). Criza generală în care a intrat Occidentul nu poate fi totuşi explicată populaţiilor nemulţumite doar prin diabolizarea Rusiei în general şi a lui Vladimir Putin în particular.