Petru Romoșan

Gestiunea politică a crizei sanitare e contestată, de multe ori violent, peste tot în Europa şi în întreaga lume. Au trecut opt luni de la lockdown-ul din martie şi, iată, vine noiembrie şi lucrurile se înrăutăţesc dramatic. Măsurile restrictive care au lovit economia în moalele capului nu au servit la nimic. Ni se cere să ne pregătim pentru alte 8-10 luni de închidere în casă, de muncă la distanţă (cine poate !), de şcoală cu ţârâita sau deloc, cu sistemul sanitar pe cale de a fi depăşit, de-a nu mai putea răspunde la valul de internări, justificate sau nu.

Eşecul politicului de aproape pretutindeni e patent, iar dezastrul economic abia începe. Lipsa de viziune, de anticipare va produce curând foamete, suferinţă, afecţiunile psihice se pot înmulţi exponenţial. Ca să nu mai vorbim de catastrofala gestionare a celorlalte boli, multe foarte grave. Cele mai multe dintre ţările atinse serios de pandemie au în frunte politicieni de toată jena, arivişti, impostori, corupţi. Nu aveau cum să decidă măsuri mai bune în interesul întregii populaţii.

Noiembrie va aduce unele clarificări în Statele Unite, după votul de marţi 3, sau, dimpotrivă, criza americană se poate adânci. Alegerile prevăzute pentru începutul lui decembrie în România, indiferent de rezultatele lor, nu au cum să aducă vreo ameliorare, vreo speranţă. Va fi aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Ce ajutor au primit de la stat familiile modeste şi foarte modeste în ultimele opt luni ? Dar întreprinderile mici şi mijlocii ? În schimb, îngâmfarea, umflarea în pene a politicienilor de la putere şi din opoziţie – „aceşti bolnavi care ne conduc”, după titlul unei cărţi celebre – au atins cote ameţitoare. Se pretind salvatorii noştri. Cum ne-au salvat ei de fapt ?

Lunile care urmează se anunţă mult mai periculoase. Dr Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), profeţeşte prelungirea pandemiei până la începutul lui 2022. Se va impune o administrare mult mai serioasă, responsabilă, cu luarea în grijă a celor mai săraci şi, până la urmă, a întregii populaţii. Ministerele de forţă, mari cheltuitoare de fonduri, şi, mai larg, aşa-zisele ministere „regaliene” (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe, dimpreună cu serviciile secrete) vor fi obligate să-şi asume răspunderi directe, să se implice. Supa populară se va impune, foarte probabil, în toate cartierele sărace, dar nu numai. Singurele măsuri care şi-au dovedit eficacitatea au fost cele foarte severe de la Wuhan, din China. Oamenii au fost izolaţi, testaţi, trataţi, hrăniţi şi aprovizionaţi cu toate cele necesare, şi cu adevărat protejaţi. Pretenţiile sforăitoare, „democratice” din UE şi SUA, după obiceiul marilor ţări care dau lecţii la toată lumea, nu vor mai fi de nici un folos.

Situaţia cea mai dramatică se înregistrează în cele mai dezoltate ţări occidentale. În schimb, cea mai bună situaţie e raportată în Africa (1,5 miliarde de oameni), poate şi pentru că africanii sunt de multă vreme mari consumatori constanţi de hidroxiclorochină împotriva malariei. Prognozele catastrofiste ale lui Bill Gates pentru Africa (a anunţat peste 10 milioane de morţi în februarie) nu s-au confirmat deci deloc. Nici comparaţia de ansamblu între Occident şi Asia nu-i este favorabilă Occidentului – la o populaţie mult mai mare, Asia are mult mai puţine victime decât Europa de Vest şi SUA. Manipulările grosolane pentru multe miliarde de dolari sunt la ordinea zilei, pentru medicamente cum e Remdesivir (produs de Gilead) sau pentru vaccinuri miraculoase (inutile din moment ce există tratamente ieftine şi eficace).

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla e că, până la urmă, vom ajunge să ne salvăm fiecare individual, cu ajutorul familiei şi al prietenilor. Guvernul, în afară de a îngrămădi lumea în spitale „specializate” în Covid şi a o închide în casă pe multe luni, în afară de achiziţii faraonice de echipamente medicale şi de medicamente, multe scumpe şi inutile, nu dă semne că ar fi capabil să vină în ajutorul populaţiei grav descumpănită, speriată de moarte. Şi nimeni nu poate evalua amploarea falimentului care ne aşteaptă.

Petru Romoșan

Existenţa coronavirusului SARS-CoV-2 nu e contestată serios de nici o autoritate medicală care contează. Dimpotrivă, mari medici şi savanţi – cum sunt Didier Raoult, Christian Perronne, Laurent Toubiana, Jean-François Toussaint în Franţa, sute de doctori şi cercetători de mare prestigiu din Germania, dintre care mulţi ar merita să fie citaţi nominal pentru luările lor de poziţie curajoase, şi chiar din Statele Unite, unde totuşi cei mai activi sunt Bill Gates (patronul vaccinurilor) şi foarte controversatul Anthony Fauci, remarcabilul savant (epidemiolog) suedez Anders Tegnell şi compatriotul său Thomas Linden, medicul-şef al Sănătăţii şi al Asistenţei Sociale din Suedia, bravul doctor Vasile Astărăstoae în România – s-au aplecat cu tot profesionalismul, cu atitudine etică şi cu toată seriozitatea civică asupra noului virus. Şi s-au şi exprimat, pe larg şi foarte convingător, public şi în cadrul profesional legal constituit.

Dar, în acelaşi timp, The Independent a anunţat ieri – asta pentru a da un exemplu de conflict direct între ştiinţă şi politică – că peste 7 000 de oameni de ştiinţă şi medici din toată lumea au semnat o declaraţie (Great Barrington Declaration) cerând să se pună în aplicare o altă strategie împotriva coronavirusului decât cea a lockdown-ului, astfel încât majoritatea oamenilor să poată trăi şi munci normal, urmând ca numai celor în vârstă şi cu probleme medicale cunoscute să li se asigure protecţia adecvată. Purtătorul de cuvânt al lui Boris Johnson a făcut însă cunoscut că primul-ministru nu acceptă argumentele fundamentale care stau la baza acestei cereri (vezi Andrew Woodcock – „Coronavirus : Government rejects scientists’ call to end lockdown measures”, independent.co.uk, 7.10 2020).

Cel mai bine a limpezit lucrurile prof.dr. Didier Raoult de la IHU din Marsilia. El a făcut deosebirea netă şi clară între obligaţiile şi răspunderile medicilor şi savanţilor, pe de o parte, şi răspunderile şi obligaţiile politicienilor şi administratorilor din Sănătate autorizaţi, pe de altă parte. Cele mai contestate măsuri din timpul pandemiei nu vin, nu emană de la medici şi cercetători, ci de la politicieni, administratori ai Sănătăţii, orientaţi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), al cărei principal finanţator este faimosul miliardar american Bill Gates. Mai mulţi înalţi funcţionari OMS şi-au luat salariile sau drepturile financiare pe „fluturaşi” emişi de Fundaţia Bill şi Melinda Gates (cf. prof. Christian Perronne, el însuşi fost înalt funcţionar OMS).

Politicienii şi politrucii din Sănătate par în primul rând preocupaţi de a se acoperi legal şi de a executa cu stricteţe dispoziţiile şi îndrumările care le parvin de la OMS (o organizaţie a ONU, cu sediul la New York), controlată, evident, de sponsorii ei principali. Aceiaşi politicieni şi politruci iresponsabili nu se arată deloc interesaţi de dezastrul economic şi social pe care îl provoacă în ţările reprezentate temporar de ei. Adică ignoră esenţialul obligaţiilor pentru care au fost aleşi sau numiţi. În acelaşi timp, merită să subliniem că, de fapt, demnitarii români din Sănătate nu sunt nici savanţi şi nici cercetători reali, iar unii dintre ei nu mai sunt de mult nici medici practicanţi, ca să nu mai spunem că n-au avut vreodată o platformă profesională comparabilă cu cea o omologilor lor care au gestionat criza în China, Coreea de Sud, Germania sau Suedia.

Politicienii şi politrucii din Sănătate de peste tot, în special cei din lumea occidentală, par a fi interesaţi de falimentul transporturilor aeriene, al turismului mondial, al HoReCa, al învăţământului la toate nivelurile, al culturii şi al sportului (o industrie foarte întinsă, de fapt) şi, stupefiant, chiar de proasta funcţionare a Sănătăţii alta decât cea care se preocupă de obsedantul Covid. Par interesaţi de falimentul întreprinderilor mici şi mijlocii (cele cu capital autohnton, mai ales în România) şi de susţinerea multinaţionalelor şi a marelui capital. Multinaţionalele sunt deocamdată cel mai puţin afectate de criza sanitară, de şomajul care se afişează astăzi în cifre înspăimântătoare, în schimb, ating în Bursă, mai ales în SUA, noi şi noi recorduri suprarealiste.

În România, deciziile arbitrare de lockdown, de stare de urgenţă, de stare de alertă, cu respectarea foarte aproximativă a Constituţiei şi a legilor în vigoare, au fost luate agresiv de preşedinte, de prim-ministru, de PNL, partid fără majoritate în Parlament, cu un guvern impus de instituţiile de forţă, şi de câţiva politruci din domeniul Sănătăţii, deveniţi peste noapte foarte cunoscuţi printr-o supraexpunere adesea cinică, uneori chiar sadică : Nelu Tătaru, tragicomicul ministru liberal al Sănătăţii, Raed Arafat, secretar de stat la Interne şi puţin şi medic, Adrian Streinu-Cercel, director de spital, şi el fost secretar de stat la Sănătate, Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România, şi alţi câţiva.

Deşi se anunţă noi restricţii, noi închideri, gestiunea pandemiei are o legătură din ce în ce mai slabă cu sănătatea populaţiei şi o legătură din ce în ce mai evidentă cu Big Pharma şi producţia de medicamente noi, de vaccinuri, şi cu un fel de război mondial hibrid în curs, cu interese economice enorme, cu crize pe care încă nu le cunoaştem sau nici nu le putem măcar bănui. Într-o şedinţă ţinută la Geneva luni, 5 octombrie, OMS a indicat oficial o infectare cu coronavirus a populaţiei mondiale la nivel de 10 %. Ceea ce ar însemna 780 de milioane de persoane, o cifră fără legătură cu datele oficiale actuale privind coronavirusul, care sunt de 35 de milioane de persoane pozitive. Tot datele oficiale indică cca 1 milion de morţi. În aceste condiţii, mortalitatea Covid-19 ar fi de 0,13 %, adică mai puţin decât 0,3 % în medie pentru o gripă sezonieră.

Cât e criză sanitară şi cât e management politic orientat aflăm şi de la actualul ministru al Sporturilor din Franţa, românca Roxana Mărăcineanu, care a dat un răspuns surprinzător şi supracitat în media internaţională la un interviu radio. Întrebată cum se face că se închid sălile de sport atunci când la 27 de milioane de intrări în aceste săli s-au repertoriat doar 207 cazuri probate de infectare, ministra a răspuns : „Deciziile nu sunt luate astăzi în funcţie de realitatea transmiterii virusului pentru că nu ştim cum se transmite virusul. Deciziile sunt luate pentru a spune că în viaţa dumneavoastră personală şi în timpul liber trebuie să continuaţi să fiţi disciplinaţi pentru că aveţi presiunea socială a vieţii în colectivitate, la muncă, în transporturi sau pe stradă” (Radio Europe 1, 28 septembrie 2020).

Ne putem întreba dacă responsabilii politici ai crizei îşi dau seama că, până la urmă, tot ei sunt cei care vor plăti oalele sparte ale lipsei lor de devotament faţă de cei pe care ar fi trebuit doar să-i servească onest şi competent. OMS, oligarhii, miliardarii Big Pharma, eminenţele străine, Statul Profund nu vor mai fi acolo ca să-i apere şi să le dea indicaţii.

Petru Romoșan

Nu e deloc exclus ca experimentul imperial american Donald Trump să se apropie de sfârşit. Nu pentru că va pierde votul popular, pe care se pare că îl are la dimensiuni ce amintesc de Ion Iliescu în România, ci pentru că Donald Trump nu mai arată ca o soluţie la problemele imperiului în curs de prăbuşire, în descompunere accelerată. Deja subita îmbolnăvire cu Covid-19 a preşedintelui american şi a soţiei sale dă naştere celor mai îngrijorătoare speculaţii. Astfel, Paul Craig Roberts, fost înalt funcţionar în administraţia prezidenţială americană, profesor şi autor de cărţi, unul dintre primii 10 editorialişti americani de azi, îşi permite să avanseze, folosind surse diverse :

„Totul arată ca şi cum establishment-ul ar fi găsit o cale de a-l asasina pe Trump !

De ce nu a făcut Trump apel la dr. Vladimir Zelenko de la New York sau la dr. Didier Raoult din Franţa ?!

De ce i se dau lui Trump medicamente experimentale, şi nu tratamentul cunoscut ca sigur cu hidroxiclorochină ?

Către Scott Atlas, consilierul Casei Albe în materie de coronavirus

De la Jon Rappoport”

Şi :

„Preşedintele e într-o situaţie foarte periculoasă.

Orice nefericit de doctor care are vreo urmă de etică ar trebui să strige acum ca să oprească o nenorocită de crimă. Aceasta nu e o supoziţie. Aţi prescrie vreunui pacient nu un medicament absolut experimental, ci două deodată (Remdesivir şi Regeneron – n.n.), fiecare dintre ele având efecte nocive ? Le-aţi prescrie DIMPREUNĂ ? VREODATĂ ? Mai ales atunci când pacientul nu e nici pe departe grav bolnav ? Mai ales atunci când efectele nocive cumulate ale celor două medicamente nu au fost studiate niciodată ?

 DE CE ÎL TRATEAZĂ DOCTORII DE LA SPITALUL WALTER REED PE TRUMP CA ŞI CUM PACIENTUL S-AR GĂSI ÎNTR-O SITUAŢIE DISPERATĂ ?

Se ocupă de preşedinte ca şi cum viaţa i-ar atârna de un fir, iar ei ar trebui să încerce pe el tot ce au la îndemână.

Cine veghează la viaţa preşedintelui ? Oare doctorii aceştia încearcă să-l omoare ?

OCUPĂ-TE, SCOTT. ACUM.” („Are they murdering president Trump ?”, paulcraigroberts.org, 3 octombrie 2020).

Între timp a apărut şi o explicaţie simplă, la firul ierbii a marii crize Covid-19, descrisă de specialişti ca doar a zecea gripă cea mai gravă de după al doilea război mondial în termeni de mortalitate. De ce s-a asumat riscul dărâmării economiei mondiale de o manieră nemaivăzută ? Explicaţia pare a fi datoria americană, care se apropie de explozie. Care sunt cifrele ?

„Datoria totală a SUA cuprinde : datoriile familiilor, ale studenţilor, ale companiilor, ale statelor uniunii americane, ale instituţiilor locale la toate nivelurile, ale instituţiilor financiare şi, în fine, datoria federală. La 31 mai 2019, această datorie totală era de 74 000 de miliarde de dolari, adică 350 % PIB-ul SUA, 85 % din PIB-ul mondial, de 22 de ori PIB-ul Franţei… După şase luni, la 30 septembrie 2020, această datorie totală a explodat. Ea se ridică la 82 140 de miliarde de dolari, adică 420 % PIB-ul SUA, 95 % din PIB-ul mondial, de 30 de ori PIB-ul Franţei… Din această sumă considerabilă, datoria federală, cea a SUA, despre care se vorbeşte cel mai des în geopolitică, e de numai 26 822 de miliarde de dolari (137 % PIB-ul SUA) la 30 septembrie 2020. Ea nu era decât de 22 356 de miliarde de dolari (105,5 % PIB-ul SUA) la 31 mai 2019. A crescut deci cu 4 466 de miliarde de dolari în 16 luni, adică, în medie, cu 280 de miliarde de dolari pe lună. Ritmul de creştere a datoriei federale era încă de 3 miliarde de dolari pe zi în mai 2019 : acest ritm a fost, în medie, de 9 miliarde de dolari pe zi în ultimele 16 luni. Cum străinii nu se mai înghesuie să crediteze SUA, a fost pusă în mişcare tiparniţa de bani, care şi-a accelerat considerabil cadenţa…

Prin urmare, această datorie federală este în cea mai mare parte (73,6 %) deţinută de americanii înşişi (fonduri de pensii, economiile cetăţenilor, companii de asigurări, instituţii financiare private sau de stat). Acest procent creşte rapid, căci el era de doar 71 % în urmă cu 16 luni. În clar, datoria federală care explodează „se americanizează” din ce în ce mai mult şi din ce în ce mai rapid. În cazul unui crah, cetăţenii americani sunt cei care vor suferi direct cele mai grele consecinţe” (Dominique Delwarde – „Explosion de la dette US et conséquences prévisibles : Point de situation au 30 septembre 2020”, reseauinternational.net, 2 octombrie 2020).

La 31 iulie 2020, creditorii străini principali ai SUA erau : Asia (China, Hong Kong, Japonia) 3 852,9 miliarde de dolari ; Europa (UE + UK) 2 144,4 miliarde de dolari ; Canada 133,9 miliarde de dolari ; Africa 61,4 miliarde de dolari etc. (ibidem).

În condiţiile economice date, implacabile – orice datorie trebuie, mai devreme sau mai târziu, rambursată –, mai are vreo importanţă cine va câştiga alegerile americane ? Joe Biden şi democraţii sau Donald Trump şi republicanii ? Cu realităţile americane la zi, cu şomajul real la nivel de 20 % şi cu scăderea veniturilor populaţiei de culoare şi ale hispanicilor cu peste 40 % după 2008, implozia imperiului american şi prăbuşirea dolarului par inevitabile.

Petru Romoșan

România nu mai are graniţă directă cu Rusia, dar face frontiera UE şi NATO cu Estul Europei. Recentele alegeri locale de la noi, din timpul pandemiei 2020, par a fi, neaşteptat, cele mai interesante alegeri, cu aparenţă democratică totuşi, din ultimii 30 de ani. Două sunt motivele care îndreptăţesc o asemenea observaţie. Mai întâi confirmarea obţinută de USR, un partid nou, al tinerei generaţii, pretins de dreapta (în Europa de Est, ca şi în SUA, spectrul politic se întinde de la centru până la dreapta, uneori dreapta extremă), în fapt de stânga, neomarxist, progresist (la fel ca Partidul Democrat în SUA), fabricat la cererea marelui guru al stângii fabiene, George Soros, de SRI, de Florian Coldea – aşa se vorbeşte, aşa se scrie. Şi, în al doilea rând, aceste alegeri locale au vizibil un foarte pronunţat caracter geopolitic.

Despre ce geopolitică ar fi vorba ? La Timişoara a câştigat Dominic Fritz (n. 1983), un cetăţean german din Pădurea Neagră (Germania), fost consilier şi şef de cabinet al fostului preşedinte al Germaniei Horst Köhler (2016-2019). Köhler fusese şi preşedinte al BERD, şi director general al FMI, deci un globalist de vârf. După propriul CV, Dominic Fritz a făcut studii de ştiinţe politice şi administrative la Konstantz (Germania), la Sciences-Po (Paris) şi la Universitatea York (Marea Britanie). Lucrarea sa de licenţă s-a ocupat de politicile sociale din România.

Fostul politician băsist Gelu Vişan ne anunţă catastrofist că Dominic Fritz, noul primar al Timişoarei, va pune bazele noii Republici Autonome Transilvania, cu capitala la Timişoara. Trebuie, într-adevăr, să ne speriem ? Serviciile secrete româneşti, finanţate cu miliarde de euro, ce păzesc ? Gelu Vişan e un vechi tovarăş de drum al fostului preşedinte Traian Băsescu, transformat în ultimii ani în trompetă publicistică a unor presupuse servicii secrete. Securitatea veche ? Securitatea nouă ? Servicii străine ? Nu ştim. Credibilitatea lui Gelu Vişan (fost înalt cadru PDL) e aproape de zero, dacă nu cumva e binişor la minus. Ce rol mai joacă el ? E greu de spus.

În Bucureşti, cel mai mare scandal are loc în Sectorul 1, cel mai bogat, care ar fi fost câştigat totuşi de Clotilde Armand (USR) în dauna pesedistului Dan Tudorache. Deşi e căsătorită cu un matematician român (Sergiu Moroianu) şi a obţinut cetăţenia română, Clotilde Armand ar trebui să reprezinte interese franceze. Armand e născută la Pointe-à-Pitre (Guadelupa), cu familia originară din Vichy, şi a absolvit şi faimosul MIT (Massachusetts Institute of Technology). În plus, Armand ar fi supervizat, pentru firma franceză de inginerie Egis, lucrările inexistente pretinse de Bechtel (mare companie americană, presupus sponsor CIA) la autostrada Transilvania. De ce ar fi trimis francezii un om atât de marcat francez, cu un nume scos parcă din Alexandre Dumas, să lucreze pentru ei în România ?

Întrebări în doi peri sunt puse şi în legătură cu marele câştigător în Bucureşti, Nicuşor Dan, noul primar general. Nicuşor Dan, susţinut de USR, fostul său partid, şi de PNL, a candidat pentru cine în afară de bucureştenii nemulţumiţi de pesedista Gabriela Firea ? Nu e cumva printre primii primari globalişti de mari oraşe europene, alături de Sadiq Khan la Londra ? Marea umbră a lui Soros şi a organizaţiei sale planează şi asupra lui Nicuşor Dan.

Trebuie precizat că atât Clotilde Armand, cât şi Dominic Fritz au avut toate drepturile să candideze (şi să şi câştige !) conform legilor UE şi celor româneşti în vigoare. Mai mulţi români au candidat (şi au şi câştigat !) la alegerile locale din Italia, Spania, dar şi din Germania. Alegerile locale nu sunt alegerile prezidenţiale. Unde, de altfel, în România, a câştigat de două ori un minoritar.

Dar cele mai interesante observaţii geopolitice le putem face după lectura susţinută a site-ului Sputnik şi a articolelor semnate de redactorul său principal, Dragoş Dumitriu, un ziarist talentat şi abrupt în expresie. Deşi Sputnik-ul românesc e o instituţie modestă faţă de Russia Today France sau faţă de Russia Today SUA, amândouă cu o mare audienţă, comparabile cu Europa liberă de pe vremuri. Sputnik a susţinut la baionetă candidatura Gabrielei Firea şi, în general, PSD-ul. O fi PSD-ul un partid rusesc, cum se spune ? Principalul perdant moral al alegerilor locale din 2020 pare a fi însă Antena 3, care, împreună cu „analista” Dana Budeanu, a sprijinit-o din greu pe aceeaşi Gabriela Firea, fosta lor colegă. La fel, Liviu Mihaiu, fost „preşedinte” al Deltei, a susţinut, fără probe totuşi, că Traian Băsescu, în campania sa pentru Bucureşti, a fost finanţat de colegul său marinar Florentin Pandele, soţul Gabrielei Firea. Pandele ar fi fost şi el implicat in Afacerea Flota. Dar Florentin Pandele, primarul reales în comuna Voluntari, e şi el doctor în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională şi doctor în Ştiinţe Militare (cu un plagiat). Probabil, sub înaltul patronaj al generalului de intendenţă Gabriel Oprea, el însuşi la bază doctor plagiator, cu titlul retras. Avem şi noi faliţii noştri !

Alegerile locale ar fi trebuit să fie dintre cele mai puţin politice. Ele au fost, dimpotrivă, excesiv de geopolitice. Şi epopeea e încă în desfăşurare, cu contestaţii, anulări, renumărări şi multe ţâpurituri. Cel mai dubios câştigător din Bucureşti, şi el susţinut de Sputnik, este Cristian Popescu-Piedone, condamnat deja în primă instanţă la mulţi ani de închisoare cu executare în dosarul tragediei de la Colectiv. Ca să nu mai vorbim de câştigătorul primăriei din Deveselu-Olt (bază americană), decedat înainte de votare dar votat cu sete. Gluma macabră de la Deveselu ne reaminteşte că trăim în ţara lui Păcală, o variantă românească a orientalului Nastratin Hogea.

Noua arenă politică din România e sigur că nu oferă nimic cu adevărat alb sau cu adevărat negru. Doar suntem tot la porţile Orientului etc. Nu prea ştim cine e cine şi câte tabere neidentificate îşi dispută interesele. E sigur numai că sunt mai multe şi foarte puternice, poate chiar prea multe. Iar tabăra românească (cu factorul ei intern cu tot) pare deocamdată destul de palidă, dacă nu cumva de tot absentă. La viitoarele alegeri parlamentare, ţinute la termen sau nu, USR poate produce marea surpriză. Pentru că nu suntem doar la Porţile Orientului, am mai inventat şi dadaismul (Tristan Tzara), şi absurdul (Urmuz, Grigore Cugler, Eugen Ionescu…), şi am produs destul suprarealism (literar şi plastic).