Război cu Rusia nu se face

marți 18 ian. 2022

Petru Romoșan

Războiul indirect dintre Rusia şi SUA, prin proxies, pare deja inevitabil. E vizată în primul rând Ucraina, dar nici România şi Polonia, vârfurile de atac ale SUA şi ale NATO din Europa de Est, nu sunt la adăpost. Recentele negocieri ruso-americane, deschise anul trecut la Geneva şi încheiate dezastruos la începutul lui ianuarie 2022 tot la Geneva, au statuat un deplin succes diplomatic rus. SUA şi aliaţii săi occidentali, precum şi cei din estul Europei sunt azi în defensivă, ameninţaţi. Iar cu Ucraina, mărul discordiei, se poate întâmpla orice, inclusiv să fie pur şi simplu anexată de ruşi.

Nu are rost să speculăm despre cum se va desfăşura războiul. O fac destui experţi militari, dar, în realitate, nimeni nu ştie mare lucru. Cu excepţia lui Vladimir Putin şi a generalilor săi, în frunte cu Serghei Şoigu şi Valeri Gherasimov. Începând din 13 ianuarie, trenuri interminabile au dislocat trupe şi tehnică militară din estul Rusiei către vestul său, prefigurând parcă o invazie de mare amploare. Va începe războiul cu atacuri cibernetice ? Unele au avut deja loc împotriva Ucrainei şi Poloniei, şi au fost atribuite Belarusului, aliatul indefectibil al Rusiei. Vor urma lovituri de la distanţă în Ucraina şi în ţările Europei de Est asupra unor baze americane şi NATO, depozite de muniţii, aeroporturi şi alte obiective strategice şi chiar de-a dreptul împotriva armatei ucrainene ? Nu ştim şi nu ne rămâne decât să aşteptăm, stresaţi.

Mai poate fi oprit războiul ? Pat Buchanan, cunoscutul om politic american şi analist respectat, zice că da : „Ucraina nu este membru NATO. E limpede că prin inacţiunea sa America îşi dezvăluie refuzul de a-şi risca propria securitate într-un război cu Rusia pentru o Ucraină a cărei suveranitate şi a cărei integritate teritorială nu sunt interese americane vitale suficiente ca să justifice un război cu cea mai vastă ţară de pe pământ şi cu uriaşul ei arsenal de arme nucleare. Asta e lumea reală. Şi, cum Ucraina nu este un aliat NATO, iar noi n-o s-o invităm să devină un aliat NATO, Biden ar trebui să declare asta public, urbi et orbi, pentru a-i exclude lui Putin pretextul unei invazii. Biden a declarat deja că noi nu vom plasa arme ofensive în Ucraina. Dacă, declarând că noi nu avem intenţia ca NATO să se extindă mai departe spre est primind Ucraina sau Georgia putem să-i oferim lui Putin o cale de ieşire din această criză pe care el a creat-o, de ce să n-o facem ? Ministrul rus de Externe, Seghei Lavrov, a spus săptămâna trecută : „Ei trebuie să înţeleagă, cheia întregii situaţii este garanţia că NATO nu se va mai extinde spre est.” Dacă e adevărat ce a spus Lavrov – faptul că pentru Moscova „cheia”, cererea crucială, este ca expansiunea NATO spre est să se oprească, iar Ucraina şi Georgia să nu fie primite niciodată în alianţa creată pentru a îngrădi (contain) Moscova –, ar trebui să răspundem la această cerere. Dacă asta îl face pe Putin să-şi ţină armata departe de Ucraina, admiţând adevărul, se va fi evitat un război inutil. Dacă Putin totuşi invadează [Ucraina], lumea va şti măcar pe cine să tragă la răspundere pentru asta” (Pat Buchanan – „Biden should declare NATO membership closed”, unz.com, 18.01.2022 ; vezi şi Michael Kimmage – „Time for NATO to close its door”, foreignaffairs.com, 17.01.2022).

Dacă nu ştim ce se va întâmpla în timpul imediat următor cu Ucraina şi cu Europa de Est (inclusiv cu România), avem certitudinea că perioada post-Război rece, de tranziţie, începută cu revoluţiile din estul Europei şi cu dezintegrarea Uniunii Sovietice, s-a încheiat. Imperiul rus renăscut în ultimii 20 de ani e capabil să pună în dificultate hegemonul american. Deşi, culmea, interesele majore ale SUA nu se mai găsesc în Europa, ci în Indo-Pacific, în Asia. De ce s-ar mai ciocni SUA cu Rusia pentru Ucraina ? Rusia a înţeles că SUA doreşte de fapt să dezagrege vastul imperiu rus, foarte bogat în resurse naturale şi, drept urmare, Rusia s-a înarmat până în dinţi, depăşind, probabil, azi prin modernitate starea arsenalului american.

În mai puţin de un an, începând cu această lună ianuarie 2022, istoria României poate lua un viraj surprinzător, poate bascula odată cu istoria întregii Europe. Unii analişti chinezi, dar nu numai ei apreciază că SUA pot renunţa pur şi simplu la NATO pentru a reuşi o alianţă cu Rusia sau măcar o neutralitate a Rusiei în disputa SUA cu China. Oricât de spectaculoasă ar fi o asemenea schimbare – renunţarea SUA la NATO –, ea nu trebuie exclusă. În orice caz, sunt mai multe semne că „partenerul” chinez nu o crede imposibilă. Dacă aşa ceva se va întâmpla, după o nouă conferinţă de pace, o nouă Ialta, România va intra pentru foarte mulţi ani în zona de influenţă a Rusiei, cu tot ce poate aduce o asemenea schimbare.

Pentru că SUA a mers cu ofensiva ei la est şi cu „containment”-ul atât de departe, Rusia nu se mai mulţumeşte doar cu garanţii de neaderare pentru Ucraina şi Georgia. În cele două drafturi recente de tratat propuse SUA şi NATO, Rusia s-a întors la 1997, când nici măcar Polonia, Cehia şi Ungaria nu făceau parte din NATO. Cu atât mai puţin România şi Bulgaria. Unii experţi ruşi s-au întors chiar la 1991 şi la negocierile dintre Mihail Gorbaciov şi George Bush-tatăl. Dar necesită încheierea „Războiului rece” – o metaforă doar ! – nişte tratate de pace ? Sau poate că e vorba de toate aranjamentele de după cel de-al doilea război mondial, care cuprind şi dolarul ca monedă globală de schimb ?

Un analist francez, Olivier Renault, citează un important expert chinez, Cui Hongjian : „[Acesta] scrie că Washingtonul ar putea sacrifica NATO ca piesă de şah într-o mare partidă împotriva Rusiei. […] ”Soluţia problemei ucrainene sub comanda Washingtonului este aceea de a utiliza NATO pentru a lansa o ofensivă împotriva Rusiei. Aceasta diferă sensibil de abordarea europeană, care se concentreză mai mult pe negocieri diplomatice şi interese reciproce. Prin urmare, situaţia din Ucraina evoluează rapid către o confruntare militară”, declară Cui Honjian în articolul său publicat în Global Times. După el, obiectivul NATO este acela de a dovedi că poate juca încă un anume rol în relaţiile dintre Europa şi Rusia şi în domeniul securităţii europene. Cu toate astea, după ce a obţinut rezultate politice limitate la reuniunea NATO-Rusia de la Bruxelles din 12 ianuarie 2022, alianţa s-a confruntat cu o tristă realitate. Expertul chinez se întreabă dacă „valoarea NATO pentru Statele Unite va scădea de o manieră semnificativă după ce Rusia şi Statele Unite ajung la un consens în negocierile pentru reducerea tensiunii în Ucraina ?”. Cui Hongjian atrage atenţia asupra faptului că SUA şi alianţa consideră Ucraina un partener dar nu-i acordă aderarea la NATO. Vor astfel să domine în jocul lor cu Rusia. Ei ar putea nu doar să agraveze situaţia în regiune furnizând Ucrainei material militar şi efectuând exerciţii militare împreună, ci ar putea folosi şi teza conform căreia „Ucraina nu este membru NATO” ca scuză pentru a evita o confruntare deschisă cu Rusia” (Olivier Renault – „Les États-Unis vont-ils sacrifier l’OTAN sur l’ échiquier du conflit avec la Russie ?”, observateurcontinental.fr, 13.01.2022).

Va reuşi preşedintele Joe Biden şi, eventual, urmaşul său (Kamala Harris ?) pentru SUA acolo unde au eşuat Napoleon Bonaparte pentru Franţa şi Adolf Hitler pentru Germania ? În fiecare secol, o mare putere occidentală încearcă să ocupe Rusia şi o sfârşeşte, cel puţin până acum, catastrofal.

(Titlul articolului este o imitaţie după La Guerre de Troie n’aura pas lieu (1935), piesa lui Jean Giraudoux, tradusă la noi Război cu Troia nu se face.)


După Kazahstan vine la rând Transnistria (Republica Moldova)

marți 11 ian. 2022

Petru Romoșan

Pe căi ocolite ne parvine încă o ştire bubuitoare : se pune în mişcare blocada economică a Transnistriei. Iată ştirea : „Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, Josep Borrell, s-a deplasat discret în Ucraina la început de ianuarie. A mers pe linia frontului din Donbas şi a discutat cu funcţionarii de la Misiunea de Asistenţă a Uniunii Europene de la graniţele Moldovei şi Ucrainei (European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine – EUBAM) pentru a institui blocada economică asupra Transnistriei. Oficial, UE este o putere pacifică. În fapt, ea pregăteşte teatrele de război pentru NATO” („Josep Borrell organise le siège de Donbass et de la Transnistrie”, voltairenet.org, 11.01.2022).

Pe acelaşi site, Réseau Voltaire, celebrul editorialist Thierry Meyssan dezvoltă ştirea în finalul articolului său despre Kazahstan : „Conform planului RAND, după Kazahstan îi va veni rândul Transnistriei. Statele Unite au mobilizat Uniunea Europeană pentru a opera blocada economică a acestui stat nerecunoscut, a cărui populaţie s-a separat prin referendum de Moldova în momentul dizolvării URSS. Funcţionarii de la Misiunea de Asistenţă a Uniunii Europene de la graniţele Moldovei şi Ucrainei (European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine – EUBAM), sub conducerea lui Stefano Sannino (fostul reprezentant al OSCE în Serbia), supraveghează vămile moldoveneşti şi ucrainene (ale unor ţări care nu sunt membre UE) pentru a purcede de la 1 ianuarie 2022 la blocarea ţării. Rusia se va vedea obligată să amenajeze fosta bază spaţială sovietică şi să organizeze un pod aerian pentru a-i hrăni pe cei 500 000 de locuitori ai acestei enclave. Cetăţenii Uniunii Europene au uitat, dar în 1992 Statele Unite au încercat în zadar să zdrobească militar Transnistria (azi, Republica Moldovenească Nistreană) folosind o armată recrutată în închisorile româneşti. Curajul acestei populaţii fidele modelului sovietic, mai ales curajul femeilor, a făcut să capoteze proiectul CIA” („Washington poursuit le plan de la RAND au Kazakhstan, puis en Transnistrie”, voltairenet.org, 11.01.2022).

Dar ce este planul RAND ? RAND Corporation (Research ANd Development) este un faimos think tank („laborator de idei”) american fondat în 1948. RAND Corporation produce „the papers” (documente, studii, evaluări) pentru Pentagon, alte armate şi instituţii occidentale. Proiectul iniţial RAND a aparţinut, din 1945, lui US Air Force, contractat cu Douglas Aircraft Company. Într-un raport din 2019 de cca 350 de pagini, RAND îi face Pentagonului sugestii care până azi par să fi fost urmate la virgulă şi în ordine (vezi www.rand.org). Astfel, RAND a recomandat : furnizarea de arme letale Ucrainei ; ajutor suplimentar acordat rebelilor sirieni ; promovarea schimbării de regim în Belarus ; exploatarea tensiunilor din Caucazul de Sud ; reducerea influenţei Rusiei în Asia Centrală (vezi Kazahstanul – n.n.) ; provocări la prezenţa rusă în Moldova (Transnistria, dar nu numai – n.n.) („Extending Russia. Competing from Advantageous Ground”, www.rand.org, 2019, p. 136, tabelul măsurilor geopolitice + despre Moldova/Transnistria pp. 130-134).

Negocierile de la Geneva au eşuat, după declaraţiile foarte tranşante ale negociatorului-şef rus, Serghei Riabkov, citate de analistul politic senior Paul Craig Roberts după Russia Today. Nici nu se putea altfel, atât sunt de greu de satisfăcut cererile ruşilor (mai mult un act de propagandă pre-război) şi atât de dezinteresat de negocieri şi de concesii este actualul establishment politic de la Washington :

„Americanii, scăldându-se în hubris şi în iluziile lor de atotputernicie, au aruncat în aer întâlnirea cu ruşii, aşa cum m-am aşteptat. Ministrul de Externe adjunct al Rusiei, Serghei Riabkov, a exprimat pierderea răbdării Kremlinului : „Nu avem încredere în cealaltă parte. S-a terminat, ajunge.” Americanii „subestimează gravitatea situaţiei” şi n-au reuşit să arate înţelegere pentru cum ar trebui rezolvate chestiuni-cheie. „Ne-am săturat de discuţii dezlânate, de promisiuni cu jumătate de gură, de interpretări eronate. E absolut obligatoriu să ne asigurăm că Ucraina nu va deveni niciodată membră NATO.” Riabkov a spus că se va hotărî pe 13 ianuarie dacă mai continuă întâlnirea. Riabkov a spus că, dacă militarizarea frontierei Rusiei de către Washington nu încetează, armata rusă va răspunde într-un mod care „va dăuna în chip inevitabil şi de neeschivat securităţii SUA şi celei a aliaţilor lor europeni”. „Le  cerem SUA să demonstreze un maximum de responsabilitate în acest moment. Riscurile legate de o posibilă escaladă a confruntării n-ar trebui să fie subestimate”, a spus Riabkov, adăugând că s-a făcut un efort „semnificativ” pentru a-i convinge pe americani că nu e în interesul lor „să se joace cu focul”. Departamentul de Stat, dezinvolt, a răspuns că NATO nu-şi va opri expansiunea” („Americans are a non-serious people „playing with fire”, paulcraigroberts.org, 11.01 2022).

Vom asista la lovituri de la distanţă, „chirurgicale”, ale ruşilor asupra unor baze americane din Ucraina, Polonia şi România ? Acestea sunt pronosticurile mai multor comentatori occidentali avizaţi, în primul rând americani. Va fi vizată doar baza americană de la Deveselu sau toate bazele americane din România ? Războiul va începe foarte curând şi se va încheia la fel de repede ? Nimeni nu ştie. La fel ca în ciocnirile dintre două maşini pe o şosea, în majoritatea cazurilor, cei doi participanţi la trafic sunt vinovaţi în egală măsură.

În Kazahstan situaţia pare că s-a stabilizat. Preţul ? Sute de morţi, mii de răniţi şi mii de arestaţi (8 000). Printre cei arestaţi figurează şi fostul şef al serviciilor secrete, adjunctul său şi un număr de ofiţeri de rang înalt, apropiaţi ai fostului dictator şi „părinte al patriei” Nursultan Nazarbaiev. Trupele de „revoluţionari coloraţi” (vreo 20 000 de oameni, după oficialii din Kazahstan), bine antrenaţi, veniseră din Siria, Irak, Afganistan (abandonaţi de CIA) şi din alte „stane”. Finanţarea operaţiunii pare să fi fost asigurată de un fost ministru kazah al Energiei, bancher, refugiat mai întâi în Marea Britanie şi de curând în Franţa, asociat cu un nepot al lui Nazarbaiev. Trupele ruse vor asigura în continuare stabilitatea Kazahstanului. Cu alte cuvinte, „revoluţia colorată”, lovitura de stat a eşuat şi configuraţia terenului s-a răsturnat în favoarea Rusiei, chemată în ajutor de preşedintele legitim al Kazahstanului, Tokaiev, şi care a adus imediat peste 3 000 de militari din trupele de elită la faţa locului.


Kazahstanul – o nouă Ucraină ?

joi 6 ian. 2022

Petru Romoșan

Negocierile ruso-americane de la Geneva din 9-10-12 ianuarie 2022 au început cumva în Kazahstan la 2 ianuarie printr-o tentativă de „revoluţie colorată”, un nou Maidan ? Preşedintele Kazahstanului, Kassim-Jomart Tokayev (omul Rusiei), la fel ca acum câţiva ani Assad al Siriei, a cerut sprijinul Rusiei şi al Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (organizaţie condusă, de facto, de Rusia).

Poliţia kazahă a afirmat că mai mulţi manifestanţi au fost „exterminaţi”, iar câteva sute arestaţi. Banca Centrală a suspendat activitatea tuturor instituţiilor financiare după ce câteva bănci au fost prădate. Internetul nu mai funcţionează de câteva zile. Protestele au început din cauza creşterii (provocatoare şi inutilă !), de la 1 ianuarie, a preţului la gazul GPL, folosit masiv de autovehicule. Tulburările au demarat în regiunea Mangistau, în oraşele Janaozen şi Aktau (de la Marea Caspică), şi s-au extins în mai multe oraşe, printre care Almatî (Alma-Ata pe vremea URSS), capitala economică a ţării, unde au fost incendiate rezidenţa prezidenţială, sediul primăriei, iar sediul Parchetului a fost devastat. Protestatarii au ocupat şi aeroportul din Almatî. Guvernul a fost demis, şi fostul dictator al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev (30 de ani de dictatură), a fost eliminat din postul de director al Centrului pentru Securitate Naţională (vezi şi Gabriel Negreanu – „Criza din Kazahstan…”, mediafax.ro, 6.01.2022). În regiunile vestice ale ţării, de la Marea Caspică, unde se găsesc cele mai importante zăcăminte de petrol, au fost şi sunt prezente în ultimii 30 de ani marile companii internaţionale de exploatare : ExxonMobil, ENI, Shell, Total, BP, China National Petroleum Corporation, ConocoPhillips, Inpex, KazMunayGas etc., cu „contractorii” lor.

Kazahstanul a făcut parte din Imperiul Rus (ţarist) şi apoi din URSS – Republica Socialistă Sovietică Kazahă. Cu 2 724 900 km2, Kazahstanul are o suprafaţă de aproape 12 ori cât cea a României şi de 5 ori cât cea a Franţei, cu alte cuvinte, cât toată Europa de Est. PIB-ul Kazahstanului, care are o populaţie de 19 milioane, e comparabil cu cel al României. La începutul epocii moderne, Kazahstanul a fost disputat feroce de China şi de Rusia. Până la urmă, Rusia l-a integrat în imperiul său. Începând din secolul al XIII-lea, Kazahstanul a făcut parte din Imperiul Mongol, după ce în secolul al IX-lea fusese parţial islamizat. Limba kazahă e vorbită de 65 % din populaţie, iar limba rusă de 95 %. 70 % dintre kazahi sunt musulmani, 26 % sunt creştini (majoritatea ortodocşi). Ca şi Rusia, Kazahstanul face parte şi din Europa, şi din Asia.

Kazahstanul se învecinează cu Rusia, China, Marea Caspică, Turkmenistan, Uzbekistan şi Kîrgîstan. Cea mai lungă frontieră a sa e cea cu Rusia. Kazahstanul nu are doar o suprafaţă imensă, situată mult mai strategic decât Ahganistanul, între Rusia şi China, ci şi resurse naturale colosale. Este azi principalul producător mondial de uraniu (peste 40 %). Kazahstanul a fost clasat în 2019 pe locul 2 pentru rezervele sale de uraniu (15 % din totalul mondial), pe locul 10 pentru rezervele de cărbune, pe 12 pentru cele de petrol şi pe 13 pentru cele de gaz.

Prin evenimentele violente, sângeroase din Kazahstan, confruntarea dintre SUA-NATO şi Rusia pare să fi început în inima Asiei. În media rusă, prorusă şi chiar americană (vezi site-ul Zerohedge) se fac trimiteri la implicarea MI6 (UK) şi CIA în rebeliunea din Kazahstan. Oficiali kazahi au vorbit despre „interferenţe externe”. Deocamdata nu sunt probe în acest sens. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a avertizat împotriva intervenţiilor străine în Kazahstan. Trupele ruse şi cele ale alianţei regionale de menţinere a păcii vor neutraliza şi aresta, probabil, spioni şi agenţi dacă aceştia într-adevăr există.

Războiul din Ucraina a început cumva în Asia Centrală ? Este vorba de un prim răspuns american la ultimatumul rus privind Europa de Est şi ţările din fosta Uniune Sovietică ? Negocierile din ianuarie de la Geneva vor începe sub cele mai rele auspicii. Imperiul rus de azi al lui Vladimir Putin are şi el slăbiciuni evidente şi destule probleme nerezolvate la timp sau doar amânate în ultimii 30 de ani. Ca întotdeauna, ele pot fi speculate de adversari.


Război în Ucraina sau o nouă Ialta ?

duminică 2 ian. 2022

Petru Romoșan

Relaţiile politice şi diplomatice ale Rusiei cu SUA şi NATO au ajuns, dacă nu neapărat într-un punct mort, fără întoarcere, atunci cu siguranţă într-unul foarte complicat, foarte periculos. Anunţatele negocieri de la Geneva din 10 ianuarie 2022 n-au cum să ducă la un rezultat pozitiv, mulţumitor pentru toată lumea, într-atât sunt de maximaliste cererile ruşilor.

Va fi până la urmă război în Ucraina ? Vom asista la o adevărată invazie rusă cu prima staţie Kievul ? Sau Rusia va ataca de la distanţă, „chirurgical”, în locuri nevralgice, folosind arme de ultimul răcnet ? Din punctul de vedere al Rusiei, singura alternativă la un război pentru Ucraina nu poate fi decât o nouă Ialta. Ruşii au cerut restabilirea statu quo-ului din 1997 în Europa de Est. În 1997, România nu era membră NATO, fusese refuzată la Madrid tocmai pentru a nu enerva Ursul. În 1997, la Madrid au fost invitate să adere la NATO Ungaria, Republica cehă şi Polonia, care aveau să devină membre în 1999.

În cele două cereri din 17 decembrie 2021 către SUA şi NATO, Moscova pretinde retragerea tuturor instalaţiilor militare ale NATO din ţările Europei de Est plasate acolo după 1997. „Pentru mass-media de la Kiev, cererile ruseşti reprezintă pur şi simplu o nouă Ialta în care Ucraina ar putea să plătească oalele sparte” („Vu d’Ukraine. Jusqu’où iront les exigences de la Russie envers l’OTAN ?”, courrierinternational.com, 22.12.2021).

O ofensivă militară de amploare a Rusiei în Ucraina va duce inevitabil la dispariţia Ucrainei, cel puţin aşa cum o ştim astăzi. Poate însemna şi întoarcerea unor provincii româneşti la ţara-mamă (Bucovina de Nord, Transcarpatia sau Maramureşul istoric, Bugeacul şi Odesa ?), încorporate azi în Ucraina postsovietică, asamblată la origini de Lenin, Stalin şi Hruşciov. Un asemenea conflict poate declanşa şi revenirea Basarabiei la România, şi deci în UE, inclusiv Transnistria. Pentru că SUA şi NATO vor fi obligate să se implice decisiv.

Şi chiar dacă o invazie în Ucraina va duce la o victorie militară uşoară pentru Rusia, Rusia va suferi o „înfrângere” politică, diplomatică şi economică de proporţii şi pe termen lung. Sancţiunile economice ale SUA şi UE, artileria mediatică occidentală ar scoate Rusia din concertul naţiunilor şi ar trimite-o lângă Iran şi Coreea de Nord. Un război în Ucraina nu are deci cum să fie prima opţiune pentru Rusia.

Dar nici în cazul unei noi Ialte pretenţiile ruse nu vor putea fi onorate decât, eventual, printr-o mare târguială globală. Pentru că, fără contrapartide consistente, SUA şi-ar pierde faţa în interior (urmează alegerile de mid-term, foarte delicate pentru democraţii lui Joe Biden) şi în relaţiile cu partenerii săi. Ar trebui să-şi renege propria politică, cea de extindere spre est, a NATO în principal, din ultimii 25 de ani.

Negocierile de la Geneva care încep la 10 ianuarie apar mai degrabă ca o tragere de timp care să permită căutarea unor soluţii convenabile. Marja de manevră a lui Vladimir Putin şi a politicului de la Moscova arată aproape de epuizare. Ministrul de Război, generalul de armată Serghei Şoigu, şi şeful statului-major general al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, generalul Valeri Gherasimov, viceministru al Apărării, pot fi văzuţi tot mai des în fotografiile oficiale alături de Vladimir Putin. Ceea ce înseamnă că armata rusă este din ce în ce mai grăbită să intre în prima linie a deciziilor. De altfel, Vladimir Putin a spus-o limpede : „Suntem în pragul casei noastre, nu mai avem unde să ne retragem” (la reuniunea anuală a Consiliului Ministerului Apărării, la Moscova).

Rusia este pregătită atât economic, cât şi militar pentru o confruntare majoră cu SUA. În ultima sa convorbire cu Joe Biden, din 30 decembrie 2021, Vladimir Putin a avertizat că noi sancţiuni împotriva Rusiei înseamnă ruperea relaţiilor bilaterale. Producţia industrială a Rusiei ar atinge acum 30 % din PIB, iar majoritatea uzinelor sunt noi, recent utilate. Lipseşte însă grav mâna de lucru calificată, pe care ruşii încearcă să o suplinească în imediat prin naturalizarea accelerată a bieloruşilor şi a ucrainenilor. În schimb, Ucraina s-a dezindustrializat catastrofal în ultimii ani. Iar armata rusă, cu deja faimoasele ei arme hipersonice şi cu echipamentele de apărare ultraperformante, depăşeşte de departe înzestrarea de altădată a Uniunii Sovietice (vezi şi Xavier Moreau, analist militar francez instalat la Moscova – „Bulletin no. 59 – Économie russe, vers un nouveau Yalta ?”, stratpol.com, 22.12.2021).

La rândul ei, SUA, spre deosebire de Europa de Vest, lovită de criza energiei şi de inflaţie, se găseşte într-o foarte puternică revenire economică. Procesul de reindustrializare şi retragerea treptată din China sunt în curs. O probabilă cădere a Burselor nu e azi anticipată înainte de septembrie 2022.

Românii, în general, nu-şi doresc un conflict în Ucraina vecină. Cei mai interesaţi de o posibilă confruntare Rusia-NATO sunt ucrainenii, polonezii şi balticii. Deşi războiul nu e de dorit niciodată şi în nici o circumstaţă, paradoxal, România ar avea mai mult de câştigat dintr-o aventură militară rusă în Ucraina decât dintr-o prea bună înţelegere dintre SUA şi Rusia. Există riscul ca România să fie încă o dată sacrificată, aşa cum s-a întâmplat după 1945. Din păcate, cei care ar trebui să gândească, să cântărească toate aceste ipoteze la Bucureşti par depăşiţi de situaţie. La fel ca noii lor prieteni de la Kiev (Nicolae Ciucă a semnat un tratat de asistenţă tehnico-militară cu omologul său ucrainean pe când era ministru al Apărării). Singura preocupare vizibilă, publică a politicienilor şi „experţilor” români, în frunte cu prim-ministrul Ciucă şi cu mult prea mediocrul nostru preşedinte, Klaus Iohannis, este împărţirea banilor din PNRR. Exaltă în declaraţii, cu ochii cât cepele, venirea altor miliarde de euro în ianuarie 2022. Şi cam atât.

SUA au anunţat că-şi vor informa partenerii şi că-i vor face părtaşi la decizii. Marea Britanie se află întotdeauna aliniată pe poziţiile americane, în ultimii ani aleargă într-o competiţie strânsă cu România pentru rolul de cel mai disciplinat partener. Franţa a intrat deja în campanie electorală, mandatul lui Emmanuel Macron se încheie lamentabil din punctul de vedere al majorităţii francezilor, iar preşedinţia franceză a UE nu-i poate fi lui Macron de mare folos. După sondajele scurse în presă ale Ministerului de Interne, Macron e depăşit categoric de Valérie Pécresse, candidata de centru-dreapta. Germania, cu o majoritate fragilă, încropită din trei partide, are un nou cancelar, Olaf Scholz (SPD), care nu impresionează încă  asociat cu liberalii de dreapta din FDP, patronatele germane, şi cu neomarxiştii ecologişti conduşi de ministrul de Externe Annalena Baerbock, proamericană înfocată, cu studii la Londra (master la London School of Economics). Rusia, în schimb, e total susţinută de China preşedintelui Xi Jinping. Atât Rusia, cât şi China s-au declarat de-a lungul anului 2021 mai mult decât aliate. Iar China rămâne principalul concurent real al SUA.

În 2022, România riscă încă o dată să se întâlnească faţă în faţă cu propriul destin. N-am avut niciodată o clasă conducătoare mai slab pregătită pentru un asemenea eveniment crucial. Dar să nu disperăm ! Să ne aducem aminte că uneori, după secole de suferinţă, am avut noroc cu carul, cum a fost în 1918-1920.


//