Petru Romoșan

Scandalul „Florin Cîţu penal” e departe de a se fi stins, închis. Vor răbufni mereu alte dosare, alte dezvăluiri, se vor cere interminabil clarificări. Clarificări care nu au cum să vină pentru că Florin Cîţu e un personaj de penumbră, fabricat în birouri ferite, întunecoase. Ale cui ? Foarte probabil, ale SIE, dar, când spui SIE, spui Securitatea, şi deci e implicat până la urmă tot Sistemul, tot statul subteran.

Klaus Iohannis şi PNL mai au de încasat destule lovituri care pot veni de oriunde, de la Ludovic Orban, chiar din PNL deci, de la USR-Plus, concurent pe partea „dreaptă”, de la PSD, AUR, SRI sau chiar de la entităţi străine. A fost recrutat Florin Cîţu şi de CIA, de FBI sau de alt serviciu special american ? Nu există deocamdată probe, urme. Decât, poate, cei 9 (nouă !) ani (prea mulţi !) petrecuţi de Cîţu în SUA pentru doar 4-5 ani de studii. Pentru că şi doctoratul se pare că a fost o altă minciună. Şi anii de absolvire se încurcă de la un CV la altul, mai ales după răspunsurile obţinute de ziarul Libertatea de la universitatea americană. Mai are Florin Cîţu şi alte diplome „drăguţe” pe care încă nu le cunoaştem ? Are cumva şi o pregătire „de intelligence” americană ?

Cei interesaţi de scandalul „Florin Cîţu penal” ar trebui, poate, să-l treacă pe actualul prim-ministru al României pe planul doi şi să se intereseze mai mult de activitatea SIE, Serviciul de Informaţii Externe, din vremuri presupus apuse şi până astăzi. Drumul spre gloria politică a lui Florin Cîţu pare serios vegheat şi protejat de mari nume din SIE sau apropiate de serviciu : Mugur Isărescu, Minodora Ilie (Fundaţia Internaţională Omenia este într-adevăr a rezerviştilor ?), Ioan Talpeş, Daniel Dăianu, Mişu Negriţoiu, Alina Gorghiu, Lucian Isar, Klaus Iohannis etc. Dacă aprofundăm ce mai înseamnă SIE, am putea înţelege mai bine şi rolul jucat de Florin Cîţu.

Florin Cîţu nu a fost ales de popor nici pentru postul de ministru de Finanţe şi cu atât mai puţin pentru postul de prim-ministru. Modul în care a făcut şi continuă să facă împrumuturi gigantice fără să dea socoteală populaţiei în numele căreia face aceste împrumuturi e cu adevărat scandalos şi dă măsura iresponsabilităţii sale şi a patronilor săi nevăzuţi, aşa cum nici gestionarea ţării în general, economic dar şi politic (vezi deplasarea sa recentă la Kiev), nu ne poate lăsa indiferenţi. România nu e jucăria lui Cîţu şi a patronilor săi, oricare ar fi ei.

Negocierile dintre PNL şi USR-Plus prin care USR-Plus l-ar fi impus pe Florin Cîţu prim-ministru sunt mai degrabă comice şi penibile, ba chiar binişor batjocoritoare la adresa opiniei publice despre care se crede că poate să înghită orice. De fapt, Florin Cîţu i-a fost dat în plic lui Klaus Iohannis, şi nişte băieţi mai descurcaţi au rezolvat problema domnului preşedinte înainte ca acesta să plece într-un binemeritat week-end la Sibiu. Cine e la capătul firului pentru numirea lui Cîţu, un anonim venit din neant în postul de prim-ministru al României ? SIE ? Statul subteran ? CIA ? Soros ? FMI ? Nici un răspuns. Putem doar presupune că au un amestec grosolan cei care i-au făcut preşedinţi, de câte două ori, pe Traian Băsescu şi pe Klaus Iohannis. Şi sunt aceiaşi care l-au făcut preşedinte în Ucraina pe mediocrul comic Volodimir Zelenski fie şi numai pentru că suntem din zonă ?

Destui observatori sunt deja de acord că SIE are merite deosebite în cariera neverosimilă a lui Forin Cîţu. Să lăsăm deoparte deocamdată CIA, Soros, FMI etc., şi să ne ocupăm de faliţii noştri. Dacă prim-ministrul Florin Cîţu (la fel ca Ludovic Orban înaintea sa atunci când Cîţu era doar ministru de Finanţe) tot nu catadicseşte să ne explice pentru ce face în continuare împrumuturi faraonice, atunci merită să ne punem nişte întrebări în legătură cu prezumtivii săi patroni şi protectori din SIE.

Este acest serviciu secret şi o reţea de crimă organizată încă de la înfiinţarea sa de către NKVD-ul sovietic în anii ’50 (DIE, CIE, SIE) ? Câţi refugiaţi români în Occident au fost asasinaţi, răpiţi, terorizaţi, recrutaţi, urmăriţi de predecesorii, colegii şi prietenii lui Nicolae Pleşiţă (vezi cazul Paul Goma-Virgil Tănase sau cazul Matei Haiduc), Aristotel Stamatoiu, Mihai Caraman, Ioan Talpeş (a livrat sau nu „fantomele” ?), Cătălin Harnagea, Gheorghe Fulga, Claudiu Săftoiu (împins la demisie pentru că a afirmat în Parlament că SIE desfăşoară acţiuni operative pe teritoriul României, inclusiv interceptări telefonice), Silviu Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Teodor Meleşcanu, Gabriel Vlase (directori ai serviciului) ? Pentru prima perioadă poate fi citit cu folos volumul Culisele spionajului românesc. DIE 1955-1980, scris de Mihai Pelin şi publicat în 1997 la Editura Evenimentul românesc. CNSAS nu a avut acces la cele mai multe dosare CIE (1981-1989) şi SIE (după 1990). De ce ? Secrete de stat sau crime şi infracţiuni de stat ?

Ce mai spionează azi SIE ca să poată beneficia de sute de milioane de euro de la buget în fiecare an ? Şi, dacă tot ne îndatorăm colosal prin Florin Cîţu ca să plătim salarii şi pensii (inclusiv salariile enorme ale cadrelor SIE şi pensiile speciale ale rezerviştilor DIE-CIE-SIE), n-ar fi mai judicios şi mai înţelept să facem economie de un serviciu devenit, foarte probabil, inutil, atribuţiile sale constituţionale putând fi preluate de SRI şi serviciul de informaţii al armatei ? Pentru că se foloseşte de secret, SIE nu raportează niciodată nici o activitate. Dar mai are vreo activitate utilă şi pentru ţară, nu numai pentru angajaţii săi, pentru rezervişti şi pentru partenerii externi (pe banii noştri) ? Ca şi în alte ţări pe care le-am luat ca model, SIE se regăseşte din plin în MAE, Ministerul Afacerilor Externe (mai are România vreo politică externă proprie ?), şi în ICR, Institutul Cultural Român (iniţial Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, care a funcţionat între 1947 şi 1989 şi care se ocupa în primul rând de supravegherea şi controlul intelectualilor români din exil, devenit Fundaţia Culturală Română între 1990 şi 2003, condusă de Augustin Buzura). Şi aceste instituţii sunt inutil obeze tot din cauza lui SIE ? Câtă diplomaţie, cât comerţ, câte relaţii economice şi câtă cultură mai fac „baieţii” şi „fetele” Securităţii prin marile şi micile capitale ale lumii ? Câte firme acoperite are SIE pe teritoriul României şi cât ne costă acestea la buget ? Şi SIE mai desfăşoară activităţi operative pe teritoriul României, inclusiv interceptări telefonice (vezi Claudiu Săftoiu) ?

Cariera politică cu totul ieşită din comun şi din norme a lui Florin Cîţu ne dă, iată, ocazia să punem nişte întrebări oamenilor „umbrei” (şi ai întunericului ?). Uite că e bun şi Florin Cîţu totuşi la ceva !

Petru Romoșan

Nu e deloc greu de anticipat ce se va întâmpla în PNL în săptămânile, lunile următoare. Susţinut de peste 70 % dintre filiale, Florin Cîţu nu poate fi demis în viitorul apropiat. Mai mult, a primit dispensă pentru că nu are cei cinci ani statutari de vechime în partid, va candia la preşedinţia PNL şi va câştiga cu un scor zdrobitor. Cei care îl vor vota poate se simt şi ei, în sufletul lor, penali şi mulţi dintre ei poate au condus sub influenţa alcoolului, dacă nu şi a drogurilor. Poate că asta ar trebui să înţelegem din susţinerile înflăcărate de care se bucură Cîţu din partea Alinei Gorghiu, a lui Rareş Bogdan, Dan Vîlceanu, deja nou ministru de Finanţe etc.

Florin Cîţu vine, politic, din neant, dar pare, de fapt, să fi fost tot timpul dirijat direct sau „în orb” (o presupunere generoasă !) de SIE, Serviciul de Informaţii Externe. Florin Cîţu a fost introdus în mediul financiar în 2005, prin GEA (Grupul de Economie Aplicată), de Daniel Dăianu (doar ?) fost ofiţer SIE (vezi Simona Ionescu, „Istoria profesională a lui Florin Cîţu. Fostul ofiţer de Securitate Daniel Dăianu l-a impus în mediul economic”, evz.ro, 17 august 2021). A fost angajat şi promovat la ING Bank de Mişu Negriţoiu, şi el (doar ?) fost ofiţer sau agent SIE (vezi Andreea Matei, „Lista fantomelor Securităţii : Mişu Negriţoiu, ofiţerul acoperit care în prezent ocupă funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară”, evz.ro, 20 august 2015 ; o referinţă citată în articol este şi Infern 89. Povestea unui condamnat la moarte, volumul semnat de Mircea Răceanu). Studiile din SUA i-ar fi fost plătite din fonduri DIE de Mugur Isărescu, şi el (doar ?) fost colaborator al Securităţii (DIE, CIE, SIE ?) prin Fundaţia Internaţională Omenia Ion Diaconescu, sub atenta supraveghere a lui Ioan Talpeş, director SIE pe durata studiilor lui Cîţu în Iowa. Ioan Talpeş ar fi prim-vicepreşedinte executiv al Fundaţiei Internaţionale Omenia Ion Diaconescu, condusă de Minodora Ilie (pe lângă alte surse, vezi şi Cătălin Tache, „Cîţu, trimis la spălat vase în SUA de Talpeş de la SIE !”, national.ro, 7 iulie 2021). Poate numai întâmplător, Mugur Isărescu, Minodora Ilie şi Florin Cîţu sunt toţi legaţi de Vâlcea.

În plus, Florin Cîţu a fost introdus în 2016 în PNL şi pus pe listele pentru Senat de preşedintele PNL de atunci, Alina Gorghiu (un fel de Elena Udrea a PNL, şi ea cu aspiraţii prezidenţiale, plus conexiuni în Sistem) şi de Lucian Isar, prezumtivul soţ al Alinei Gorghiu, care, la rândul lui, ba e, ba nu e fiul generalului SIE Ioan Isar, dar care ar fi sigur acoperit SIE (după „colegul” său Victor Ponta, fost prim-ministru şi fost SIE la rândul său – vezi Bogdan Tiberiu Iacob, „Meciul Ponta-Isar, război fratricid în SIE ?”, inpolitics.ro, 10 februarie 2016). Cam mult SIE pe drumul presărat cu stele al lui Florin Cîţu până la funcţia de prim-ministru al României şi de preşedinte PNL !

Dar are dreptul un serviciu secret să-şi plaseze oamenii, agenţii sau ofiţerii, în fruntea guvernului şi a statului român ori a partidelor politice ? Sau asistăm la un hold-up deja la vedere al Securităţii asupra statului ? Desigur, oricum, tot românul crede ca suntem conduşi de Securitate. S-a văzut şi prin Traian Băsescu zis Petrov, şi prin destui alţii, dar parcă lucrurile nu au fost niciodată atât de flagrante şi de sfidătoare cum sunt azi, cu pseudohipsterul Florin Cîţu. Cine să-i bareze marşul triumfal spre preşedinţia României, de exemplu ? Ludovic Orban, el însuşi fiul unui ofiţer de Securitate perfect acomodat cu agenţii acoperiţi din politică şi din presă şi cu neosecuriştii propriu-zişi ?

Ştim cu certitudine că PNL e compus încă din două partide, fostul PNL şi fostul PDL al lui Traian Băsescu, Emil Boc etc. După fuziune au fost scoşi în faţă mai ales foştii penelişti, ca Ludovic Orban sau Alina Gorghiu. Prin Florin Cîţu şi Rareş Bogdan, care nu sunt nici foşti penelişti şi nici foşti pedelişti, PNL-ul actual se apropie în mod evident de USR-PLUS. De fapt, apropierea dintre fostul PDL (din actualul PNL) de progresiştii neomarxişti de la USR-PLUS e mult mai organică decât poate părea la prima vedere. Fostul PDL e un fel de nou PCR, iar USR-PLUS e un nou UTC, atâta doar că nici unii, nici alţii nu mai derivă din PCR, ci direct din Securitate, veche şi nouă. Să ne amintim că aşa-zisa revoluţie din 1989 poate fi văzută şi ca o victorie a Securităţii române asupra Partidului Comunist Român. Deci sunt Florin Cîţu şi Rareş Bogdan mai degrabă userişti ? Da, în măsura în care toţi sunt giraţi de Securitate : Rareş Bogdan, pe faţă, de actualul director SRI, şi de aceea îşi permite să dea peremptoriu lecţii naţiunii pe toate televiziunile.

Ce ar urma deci să se întâmple după Congresul PNL din septembrie ? Normal ar fi ca fostul PNL să se separe de fostul PDL. Lucru care nu se va întâmpla totuşi. Pentru că „băieţii” şi „fetele” nu sunt de capul lor. Iar proiectul creării marelui partid „de dreapta”, unirea PNL cu USR-PLUS, marele partid al noii Securităţi, de orientare euroatlantică, trebuie să se nască pentru viioarele alegeri prezidenţiale. Şi să guverneze România în următorii 50 de ani, în strânsă colaborare cu partenerul nostru strategic. Dar unde sunt Româna şi românii în aceste vaste manevre militare ? Dacă nu e clar încă, România aşa cum am cunoscut-o nu mai există, trebuie să dispară. De fapt, în mare parte a şi dispărut. Acesta a fost rolul jucat de Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, cu puternica susţinere a serviciilor noastre speciale. Românilor nu le mai rămâne decât să se întrebe unde ar putea fugi de-acasă.

Presa de investigaţii a dispărut din România începând din 2005, primul an al primului mandat al lui Traian Băsescu. Nu e de mirare deci că această dispărută presă de investigaţii nu a reuşit încă să afle cine a plătit studiile lui Florin Cîţu din SUA, cu probe şi documente, nu doar cu zvonuri, şoapte şi surse anonime. Vom afla, la fel ca în cazul lui Traian Băsescu, că şi Klaus Iohannis are un nume de cod încă dinainte de 1989 ? După regretatul Marius Albin Marinescu, cel mai tenace expert în Klaus Iohannis (vezi articolele sale de pe justitiarul.ro), nu trebuie să avem nici o îndoială. Iar în legătură cu Klaus Iohannis, mai merită clarificată o problemă, pusă tot de Marius Albin Marinescu : e adevărat că Iohannis a intrat la facultate pe locurile rezervate minorităţilor, aşa cum era moda vremii ? Dar la toate aceste necunoscute românii riscă să aibă desluşiri abia peste 10 ani sau mai mult, când ele nu vor mai interesa pe nimeni.

Adevărata întrebare în cazul megascandalului Florin Cîţu ar trebui pusă în legătură cu rolul SIE în politică. Mai este acesta un serviciu românesc de informaţii sau e doar servantul corupt al unor servicii străine mult mai importante şi mai puternice ? N-ar trebui să înceapă repararea României cu o reformă serioasă a serviciilor secrete, poate mai întâi chiar cu SIE ? „Agentul neantului” (expresie a genialului poet Mihai Ursachi) Florin Cîţu are toate şansele să devină preşedinte PNL în septembrie. Cei care au mizat pe el nu s-au înşelat, cunosc bine terenul, sunt realişti. Dar românii cu ce au greşit ?

Petru Romoșan

Prin scandalul „Florin Cîţu penal”, provocat, după părerea majorităţii, de Ludovic Orban şi asociaţii săi, „gaşca”, PNL şi Klaus Iohannis au încasat o măciucă năucitoare în moalele capului. O măciucă politică, desigur.

Florin Cîţu a apărut în PNL şi în politică doar în 2016, adus de Alina Gorghiu, preşedinte PNL atunci, şi Lucian Isar, aparent cei doi fiind soţ şi soţie. În 20 decembrie 2016, Cîţu a devenit senator PNL. În decembrie 2020 şi-a început al doilea mandat de senator. A fost un ministru de Finanţe foarte contestat (din 19 decembrie 2019) şi din 23 decembrie 2020 a devenit un prim-ministru total atipic pentru România ultimilor 30 de ani, mai mult amator decât tehnocrat, un fel de hipster într-un important job public. O carieră politică fulgerătoare, bazată pe cumetrii, pe interese inavuabile. Prăbuşirea violentă de azi se poate explica şi prin totala improvizaţie care stă la baza carierei sale politice.

De ce nu şi-a făcut mea culpa Florin Cîţu după ce a fost ales senator în 2016 şi când, prin realitatea votului popular, condamnarea din SUA i-ar fi fost cu uşurinţă minimalizată. Din incompetenţă sau din laşitate ? Din puţinătate ? Nu mai contează decât pentru PNL şi pentru Klaus Iohannis dacă şi când va demisiona sau mai degrabă va fi demis Florin Cîţu. Şi cariera politică la vârf a lui Ludovic Orban pare grav compromisă atât pentru răul pe care lumea crede că l-a făcut PNL, cât şi pentru evidentul exerciţiu vetust al puterii.

Credem, împreună cu Sorin Roşca Stănescu şi cu Dan Andronic de la Evenimentul zilei, că singura soluţie care le mai rămâne liberalilor este soluţia celui de-al treilea om. Dan Andronic avansează două nume : Rareş Bogdan şi Emil Boc. Dar Rareş Bogdan nu poate presta decât în rolul de bufon al regelui. Deci, de fapt, al treilea om e gata găsit. Nu poate fi decât viitorul candidat la preşedinţie al PNL. Iar acesta, aparent, nu poate fi decât Emil Boc. Care şi-a şi deschis cursa pentru Cotroceni prin proiectul regionalizării ţării, relansat cu ceva vreme în urmă. Proiect care cuprinde şi reorganizarea marilor oraşe, printre care cele din vestul României : Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Oradea. Acesta e un program prezidenţial de fapt.

E foarte ciudat să vorbeşti, în august 2021, despre prezidenţialele care ar trebui să se ţină în decembrie 2024. Şi totuşi, subiectul e reluat pe diverse medii cel puţin o dată pe săptămână. Iar miza alegerilor din PNL şi, imediat după ele, din USR e chiar găsirea candidatului propriu pentru alegerile prezidenţiale. Asta îţi poate inspira serios ideea că e luată în calcul o eventuală scurtare a celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis. Presa i-a atribuit deja lui Iohannis două funcţii foarte înalte. Aceea de preşedinte al Consiliului European şi aceea de şef al NATO. Amândouă foarte improbabile totuşi oricât de disciplinat globalist ar fi actualul preşedinte al României. Sau, cine ştie, poate i se pregăteşte şi lui ceva asemănător cu păţania lui Florin Cîţu din aceste zile.

Circulă deja în media şi în presă mai multe nume de candidaţi cu şanse pentru 2024. Ultimul venit în ciudata (intoxicanta ?) competiţie de presă este chiar Emil Boc, propus şi de fostul preşedinte Traian Băsescu. Să-i mai cităm pe posibilii contracandidaţi ai lui Emil Boc la preşedinţia României ? Dacian Cioloş, Laura Codruţa Kövesi, Maia Sandu, Mircea Geoană. Nici unul dintre aceştia din urmă însă nu are susţinerea statului subteran din România, şi deci şansele lor sunt aproape de zero. Nici SUA şi NATO (pentru Mircea Geoană), nici SUA şi Soros (pentru Laura Codruţa Kövesi), nici Germania (pentru Maia Sandu) şi nici Franţa sau Emmanuel Macron (pentru Dacian Cioloş) nu vor putea să-şi impună preşedintele în România împotriva statului subteran român. Iar Emil Boc, la fel ca Traian Băsescu şi (ciudat !) Klaus Iohannis, are susţinerea totală a acestui faimos stat subteran, compus într-o bună măsură din factorul intern dar nu numai. Mai trebuie luat în calcul şi capitalul românesc, atâta cât există.

Cine ar trebui să fie deci viitorul preşedinte PNL ? După prăbuşirea lui Florin Câţu (odată cu cea a lui Ludovic Orban), lucrurile se pot simplifica în PNL. Vom şti mai multe despre prăbuşirea mult prea fragilului politician Florin Cîţu când vom afla cui îi foloseşte cu adevărat acest scandal. Care, la prima vedere, nu le e de nici un folos lui Ludovic Orban, PNL-ului sau lui Klaus Iohannis. Cu toţii ies foarte şifonaţi din paranghelia americană a lui Cîţu. Dar dacă totuşi îi foloseşte celui de-al doilea partid din PNL, adică PDL-ului, fost PD ? Dacă foştii membri importanţi ai PDL (Vasile Blaga, Radu Berceanu, Adriean Videanu, Roberta Anastase…), azi ţinuţi în umbră, vor face un mare pas în faţă în timp ce tradiţionalii PNL vor fi împinşi să facă un pas în spate ? Dacă Emil Boc va deveni noul preşedinte PNL, partidul îşi poate schimba sigla şi numele şi readuce în prim-planul politic vechea marcă a liberal democraţilor, PDL. Oricum, „naţional” (din sigla PNL) nu mai e la modă în UE.

Vom avea din toamnă şi un nou prim-ministru cu o întinsă experienţă administrativă tot în persoana lui Emil Boc ? În orice caz, Klaus Iohannis, cu premierii „săi” (Dacian Cioloş, Ludovic Orban şi, mai ales, Florin Cîţu), „guvernul meu”, s-a cam făcut de râs. Şi a adus mari prejudicii României. Angela Merkel, care va părăsi curând postul de cancelar, nu l-a ajutat mai deloc pe „neamţul” din Sibiu. „Statul subteran” îşi asumă vreo răspundere ?

Poate că titlul cel mai bun al acestui articol ar fi fost „Prăbuşirea casei Iohannis”.

Petru Romoșan

În ultima zi în care se mai puteau depune statutar candidaturi la preşedinţia PNL a explodat bomba „Cîţu penal”. Un judecător din statul american Iowa l-a condamnat în urmă cu 20 de ani pe actualul prim-ministru al României la două zile de puşcărie şi plata unei amenzi pentru că şi-a condus maşina într-o stare euforică (alcool, droguri sau amândouă ?). Contravenţie ? Nu, fapta e penală. Şi deci, şi prim-ministrul român în funcţie e un penal. Lovitura taberei Orban din PNL aplicată taberei Cîţu, dată câştigătoare în actuala cursă pentru şefia partidului, pare imparabilă. Cariera politică a lui Florin Cîţu e, oricum, grav compromisă. Pentru că a minţit, a ascuns fapta de acum 20 de ani.

Dar Florin Cîţu nu va cădea singur. Cine a pus în circulaţie documentul condamnării lui Cîţu ? Documentul american original a apărut prima dată pe Flux24 (aparent legat de Andrei Bădin). După informaţiile (din interiorul PNL ?) ale lui Dan Andronic şi ale Evenimentului zilei, cel care a furnizat catastrofalul document este Ionel Dancă, şeful de cabinet al fostului prim-ministru Ludovic Orban. Florin Cîţu confirmă (deşi nu mai era nevoie !) autenticitatea documentului, dar se miră : „Este interesant că în patru tururi de scrutin nu a apărut această informaţie, apare acum în competiţia internă din PNL.” Deci şi Florin Cîţu a ascuns, vinovat, această informaţie în patru rânduri. Dar lui, condamnatului penal, asta nu i se mai pare interesant.

Lovitura încasată de Cîţu ar veni, după toate aparenţele, direct de la contracandidatul său, fostul prim-ministru Ludovic Orban. Duhul lui Caragiale pluteşte peste PNL. Documentul, primit foarte probabil de la SRI la cabinetul prim-ministrului Ludovic Orban atunci când Florin Cîţu a fost numit ministru de Finanţe, a fost păstrat cu grijă şi, când s-a ivit nevoia presantă, „pac ! La „Războiul” (adică, azi, la Flux24). Comedia din luna august se dezvoltă neaşteptat. Apare şi tatăl lui Florin Cîţu, Vasile Cîţu, care îi califică pe adversarii odraslei sale drept „penibili”. Fiul său se pregătea să devină triumfal preşedintele PNL, să rămână prim-ministru până în 2024 şi, în sfârşit, să fie ales preşedinte al României. Vise sfărâmate ! Dacă Florin Cîţu nu va mai fi prim-ministru al României, nici preşedinte al PNL, nu e exclus ca tatăl său, Vasile Cîţu, să fie chemat de organe să dea nişte explicaţii în legătură cu vreo 70 ha de pădure din Vâlcea.

Dar să revenim la chestiune. Cine ar fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de „teribilul” document american din statul Iowa ? Cel puţin trei persoane suspuse, cel mai suspuse : Eduard Hellvig, directorul SRI, Ludovic Orban, fost prim-ministru (şi Ionel Dancă, şeful său de cabinet ?) şi Klaus Iohannis, preşedintele României. Atunci când fostul prim-ministru Ludovic Orban l-a numit pe Florin Cîţu ministru de Finanţe (4 noiembrie 2019), SRI (Eduard Hellvig) ar fi trebuit să-i informeze pe preşedinte şi pe primul-ministru despre delicata problemă a condamnării lui Florin Cîţu din SUA în urmă cu 20 de ani. Şi e aproape cert că SRI a făcut-o. Dacă nu a făcut-o, SRI are, la rândul lui, nişte probleme. Pentru că, iată, documentul există în România şi a aterizat pe site-ul Flux24.

Scandalul îl depăşeşte pe carieristul de succes Florin Cîţu (împreună cu proptelele sale interne şi externe). Avem de-a face cu un veritabil scandal de stat. Lucrurile nu se pot opri la demisia, inevitabilă, a lui Florin Cîţu. Ancheta trebuie dusă mai departe. Întrebarea e de ce au tăcut Ludovic Orban, prim-ministru, şi Klaus Iohannis în legătură cu condamnarea lui Florin Cîţu din SUA. În fapt, preşedintele şi fostul prim-ministru au încălcat legea (Legea 90/2001 şi Codul administrativ art. 17), ca să nu mai vorbim de propriile lor declaraţii politice bombastice.

Petru Romoșan

Azi, joi 5 august 2021, spre seară, Consiliul Constituţional al Franţei va decide în legătură cu legea sanitară care prevede, printre altele, izolarea obligatorie a bolnavilor (de covid), vaccinarea obligatorie pentru anumite profesii şi ocupaţii, instaurarea paşaportului (sau a permisului) sanitar. Consiliul Constituţional va confirma sau nu, de asemenea, vaccinarea copiilor, măsură extremă, arbitrară, periculoasă, care pare să vizeze scopuri sumbre, ce ţin de infertilitate şi de diminuarea populaţiei (Malthus) pe termen lung. (Vezi update la finalul articolului)

Nimeni nu se aşteaptă ca foarte obedientul consiliu să refuze în bloc legea. Cel mult poate refuza câteva detalii, câteva puncte secundare, cum ar fi obligaţia paşaportului vaccinal pentru terasele barurilor şi restaurantelor amplasate în aer liber. Consiliul Constituţional francez e compus din nouă membri (plus foştii preşedinţi ai Republicii, membri de drept), aleşi pentru nouă ani de preşedintele ţării, de preşedintele Adunării Naţionale şi de preşedintele Senatului, câte trei fiecare. Cei mai cunoscuţi membri ai Consiliului sunt foştii prim-miniştri Laurent Fabius (preşedinte al consiliului), socialist, şi Alain Juppé, conservator. Amândoi au avut procese grele, care au durat ani buni – primul, Laurent Fabius, a fost implicat în procesul „sângelui contaminat”, iar al doilea, Alain Juppé, în atribuirea de slujbe fictive la primăria Parisului (asemenea cu Liviu Dragnea în Teleorman).

Legea sanitară ar trebui să-şi producă efectele începând cu 9 august şi va ţine până la 15 noiembrie, când va trebui revăzută. Legea anunţată de Emmanuel Macron în discursul de pe 12 iulie, la începutul vacanţelor „sacre” din iulie şi din august, a scos lumea în stradă la un nivel nemaivăzut în această perioadă a anului şi a împărţit Franţa în două, în casta la putere (vezi comentariile lui Eric Verhaeghe pe site-ul Le Courrier des stratèges), plus „martorii covidului”, locuitorii cartierelor bogate ale marilor oraşe, electoratul lui Macron, pe de o parte, şi „rezistenţii”, „refractarii”, „deplorabilii”, susţinuţi de o întinsă reţea de intelectuali care se exprimă în media independentă şi pe reţelele sociale, de militari, de Vestele galbene etc., care contestă în întregime gestionarea crizei sanitare, iar azi, vaccinarea forţată şi paşaportul vaccinal. Macron pare să fi reuşit : Franţa e ruptă în două între „vaccinaţi” şi „nevaccinaţi”. În realitate, mulţi vaccinaţi îi susţin în mod necondiţionat pe nevaccinaţi şi manifestează alături de ei, căci adevărata problemă stă în manipularea politică pregătind tirania cu controlul instituit până la urmă asupra întregii populaţii prin paşaportul sanitar.

Preşedintele Consiliului Constituţional, Laurent Fabius, pare să fie într-un grav conflict de interese. Fiul său, Victor Fabius, conduce cabinetul american de consultaţă financiară McKinsey din Franţa. McKinsey consultă deopotrivă guvernul francez şi Big Pharma, adică producătorii de vaccinuri. Tatăl, Laurent Fabius, va stabili dacă fiul său, Victor, l-a consultat corect pe Emmanuel Macron să forţeze populaţia să se vaccineze şi să umple buzunarele acţionarilor Big Pharma (Vanguard, BlackRock, State Street Corporation – fonduri de investiţii, „pseudonime” ale marilor averi). Se va dezista preşedintele Consiliului Constituţional pentru decizia de astăzi de la Paris ? Greu de crezut.

Ce se întâmplă cu legea sanitară în Franţa interesează în cel mai înalt grad toate ţările din UE şi chiar SUA, deci şi România. Cum s-a observat, România, cu Grupul de Comunicare Strategică (adevăratul guvern din ultimul an şi jumătate), condus de Raed Arafat şi de un fantomatic fost ziarist, Manciu, procedează în general la un sănătos copy-paste. Ce se implementează azi în Franţa se va implementa în cel mai scurt timp şi în România. Trebuie observat totuşi că urgenţa sanitară nu este prevăzută în Constituţia franceză. Toate deciziile aferente se bazează invariabil pe un vid constituţional. Lucru care nu se întâmplă şi în SUA, unde legile statelor prevăd urgenţa sanitară. Toate aceste decizii au fost deci imaginate mai întâi în SUA ? Majoritatea Constituţiilor europene au fost ignorate cu brio în ultimul an şi jumătate şi aruncate la coş. Ca şi democraţia, de altfel.

Dar ce se urmăreşte cu adevărat prin vaccinarea obligatorie şi prin paşaportul sanitar ? De ce Emmanuel Macron şi majoritatea sa din Parlament, compusă din LREM în primul rând, după ce Senatul a respins vaccinarea copiilor, a insistat atât de brutal totuşi cu vaccinarea acestora ? Brandon Smith, un foarte cunoscut editorialist american, are nişte ipoteze cu adevărat înspăimântătoare : „Ceea ce mă preocupă este că programul Marii Resetări al lui Klaus Schwab e imposibil de aplicat în mod permanent, doar dacă nu cumva populaţia umană se reduce foarte puternic într-o perioadă scurtă (o generaţie sau două). Mondialiştii vorbesc mereu de controlul şi de reducerea populaţiei. Elitele, de tipul Bill Gates, sunt celebre pentru asta. Mai trebuie să ne mirăm că ar concepe un plan ca să le declanşeze ? Şi dacă, aşa cum au sugerat numeroşi experţi, efectele secundare ale vaccinurilor ar crea condiţia pentru diminuarea populaţiei ? Dacă despre asta ar fi vorba ? Nu vom şti cu certitudine înainte de cel puţin câţiva ani, căci tulburările autoimune şi infertilitatea se manifestă în timp în sânul unei populaţii : intervalul mediu pentru a diagnostica o afecţiune autoimună e de 4-5 ani. Pentru a pune un diagnostic de infertilitate e nevoie de şase luni până la un an. Dacă milioane de persoane sunt tot nevaccinate în următorii doi ani, ele vor constitui un grup de control consistent şi indiscutabil. Un grup-martor e un grup de subiecţi care funcţionează ca un eşantion pur, neatins de vreo experienţă cu un medicament sau un vaccin. Dacă grupul vaccinat se îmbolnăveşte sau moare din cauza unor boli specifice, iar grupul-martor nu prezintă aceleaşi boli, e un semn clar că vaccinul sau medicamentul luat e o otravă.

Jumătate dintre americani şi procente mai mici din alte ţări constituie un grup de control pentru vaccinurile experimentale. Dacă merge ceva foarte prost cu vaccinurile, noi vom fi dovada. Eu bănuiesc că de asta se tem cu adevărat elitele. Trebuie să încerce să ne forţeze să ne vaccinăm şi noi – noi toţi, astfel încât să nu existe grup de control, şi deci nici probe pentru ceea ce au făcut. Vor putea pur şi simplu să dea vina pentru problemele de sănătate în masă pe covid sau pe vreun alt fals vinovat. Dacă vaccinurile sunt un cal troian care provoacă o boală sau o sterilitate generalizată, iar mondialiştii sunt prinşi asupra faptului pentru că există un grup de control, asta înseamnă pentru ei că vor avea parte de o rebeliune în toată puterea cuvântului, cu ştreanguri şi lampadare. „Marele” lor „reset” se va prabuşi” (Brandon Smith – „Why are globalists and governments so desperate for 100 % vaccination rates ?”, www.alt-market.us, 29.07.2021). Şi acestea nu sunt singurele ipoteze interesante din articolul lui Brandon Smith.

Avem deja o probă teribilă împotriva guvernelor europene şi a „consiliilor ştiinţifice” medicale din mai multe ţări : refuzul inexplicabil de a trata populaţia în prima şi cea mai dificilă parte a pandemiei cu medicamentele ieftine şi verificate (mai ales de savanţii chinezi), aflate la îndemână, cum sunt hidroxiclorochina, ivermetctina, azitromicina, pentru a face loc medicamentelor scumpe, noi dar ineficiente, cum e Remdesivir-ul (produs de Gilead), şi, mai ales, vaccinurilor experimentale, nesigure încă, vândute scump direct statelor. O a doua probă o constituie folosirea pe scară largă a uner teste inadecvate pentru a crea panică şi a justifica măsuri restrictive extreme, care este deja subiect de procese. În ultima vreme se tot inventează „varianţi” care de care mai periculos, e speriată populaţia prin mass-media cumpărată şi se pregăteşte pentru toamnă vaccinarea generală, de fapt, a tuturor. Guvernele naţionale, aservite sistemului financiar mondial, la indicaţiile OMS, s-au pretat la ceea ce, poate, va fi definit cândva ca o crimă de masă.

La ora 16 (ora Franţei), adică 17 la noi, Consiliul Constituţional şi-a dat verdictul. Astfel, izolarea obligatorie a bolnavilor de covid pentru 10 zile a fost refuzată, ca fiind o măsură privativă de libertate, care nu e nici necesară, nici adaptată şi nu e proporţională. Dimpotrivă, consiliul a înăsprit măsurile care privesc centrele comerciale, garantând totuşi „accesul persoanelor la bunuri şi servicii de primă necesitate, de asemenea la mijloacele de transport”. Contractele de muncă nu vor putea fi anulate, în schimb, în absenţa paşaportului sanitar, dar posesorii contractelor de muncă pe termen nedeterminat vor putea să nu fie plătiţi pe durata crizei sanitare. După câte se poate înţelege din primele comentarii de după decizia Consiliului Constituţional, acesta a confirmat monstruoasa măsură a vaccinării copiilor, aliniindu-se preşedintelui Emmanuel Macron, majorităţii parlamentare şi Consiliului de Stat. Doar Senatul (de dreapta) a cerut anularea vaccinării copiilor.

În orice caz, aşa-zisa lege sanitară nu poate fi socotită o lege. Atâta timp cât poliţia şi toate forţele de ordine nu sunt obligate să se vaccineze, deşi intră în contact cu populaţia, ca şi transportatorii (dimpreună cu restaurantele lor !), care au fost exceptaţi, ca să nu facă greve, blocând astfel ţara, ne găsim în faţa unei decizii de tip Ludovic al XIV-lea, a bunului plac al suveranului. Nici o legătură cu democraţia.

Ce urmează e uşor de anticipat. Sunt deja declarate greve şi demisii ale personalului sanitar, ale pompierilor (ei trebuie să se vaccineze), boicotarea restaurantelor care aplică legea, a parcurilor de distracţii, a multor magazine, manifestaţii de amploare, posibilă grevă generală etc. S-a observat că avem de-a face cu o lege improvizată, imposibil de aplicat (vezi Henri Guaino, fost consilier al lui Nicolas Sarkozy, fost deputat). Revolta sau revoluţia anticovid abia începe.