O piesă rară : jurnalul unei tinere bucureştence din lumea bună în anii primului război mondial.
O fiinţă rară şi ea : frumoasă, inteligentă, bogată, curajoasă, muncitoare, frivolă şi serioasă, fericită şi distrusă.

În aceste pagini dezarmant de sincere şi vii, Arabella Yarka se povesteşte nu doar pe sine, ci şi Bucureştiul fără griji care avea să cunoască bombardamentul, refugiul masiv în Moldova, spitalele de pe front, haosul lăsat de arme în urma lor. Infirmieră voluntară, apropiată de Familia regală şi apreciată de medicii din Misiunea franceză, Arabella notează febril zilele de tensiune, elanurile inimii, meditaţiile însingurate asupra destinului, peisaje de şes şi de munte, scene de moravuri. Această obişnuită a saloanelor, surprinsă de intrarea ţării în război, e obligată să-şi poarte singură de grijă şi să se descopere. Experienţa ei feminină asumată elimină destule prejudecăţi, oferind şi o imagine proaspătă, nuanţată a României aflate într-una din marile încleştări ale istoriei.

Între mai 1930 şi 1943 au fost mulţi cei care ciuleau urechea la radio când venea ora conferinţelor ţinute de Constantin C. Giurescu pe teme de istorie românească. Profesorul se adresa atunci marelui public, preţ de 15 sau 30 de minute, fermecându-l cu poveşti documentate despre marii voievozi, despre târgurile dispărute ale ţării sau vechile ei judeţe, relatând cum se împărţea dreptatea odinioară pe aceste meleaguri şi ce gusturi de lux aveau boierii, cum au întemeiat Petru şi Asan un stat la sud de Dunăre şi cum s-a petrecut miracolul Unirii.

Unii, fascinaţi de ştiinţa profesorului – expusă simplu, dar în cadenţă, cu fior şi cu umor pe alocuri –, au devenit istorici. Ceilalţi au rămas cu nostalgia unui fel de a fi patriot fără ieşiri patriotarde, demn fără mândrie ridicolă. Poate că marea lecţie a profesorului Constantin C. Giurescu chiar asta a fost : cum să le împărtăşeşti în chip plăcut tuturor rodul unor cercetări trudnice, oferindu-le totodată şi atitudinea justă faţă de istoria neamului din care se trag.