Petru Romoșan

Cu cât ne apropiem mai mult de încheierea crizei sanitare (care durează, se pare, nu mai mult decât o gripă obişnuită), cu atât ne apropiem şi de judecata la care vor fi supuşi negreşit decidenţii politici şi autorităţile medicale, politicienii din domeniul sănătăţii (unii dintre ei s-au lăbărţat în exces pe ecrane). Pentru cei care au urmărit subiectul şi în restul Europei, mai puţin în America, pentru că e departe, e clar că ai noştri politicieni nu au fost nici mai răi dar cu nimic mai buni decât cei din Italia, Spania, Franţa sau Belgia. Dacă am avut mai puţini morţi, cel puţin până acum, decât Belgia, să zicem, e din alte motive – de climă, de microclimate, de vaccin antiTBC în ultimii 50-60 de ani şi, eventual, din pricina marii aproximaţii la numărătoare.

Dar ceasul socotelilor vine implacabil şi va fi, foarte probabil, de o extremă severitate. Cei care s-au găsit la manete (ei au vrut-o, au căutat-o cu lumânarea !), la fel de incapabili şi de iresponsabili ca şi cei ajunşi întâmplător într-o norocoasă opoziţie, riscă să plătească pentru toţi. Mai ales pentru cele două mandate ale guralivului şi insolentului fost preşedinte Traian Băsescu şi pentru fauna sinistră de miniştri şi consilieri ai acestuia, în frunte cu neuitata Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării şi, pentru o vreme, de necrezut !, şefa Cancelariei Prezidenţiale. Şi au fost apoi guvernele Victor Ponta şi succesivele guverne Liviu Dragnea (Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă), care, la fel ca guvernele Băsescu-Boc, n-au prevăzut, n-au anticipat nimic. Şi unii, şi alţii fac azi multă gargară neruşinată. Nu numai că nu au făcut stocuri pentru a putea înfrunta o epidemie, dar au şi închis spitale, au împins cadrele medicale la emigraţie şi au lăsat secţiile ATI neutilate cu cele necesare.

Câteva ţări s-au scos – e deja foarte clar – mai bine decât altele, vedem asta în toată presa credibilă a lumii. Sunt citate Coreea de Sud (cu 4 morţi la 1 milion de locuitori faţă de 360 în Belgia, 386 în Italia şi 348 în Spania la mijlocul lunii aprilie ; în Spania, cifra ar fi de-acum 480), Hong Kong (care avea deja experienţa dramatică a SARS din 2002-2003), Singapore (condus foarte autoritar), China cea cuminte şi foarte disciplinată, Germania (cu doctorii ei prevăzători şi cu cea mai bună infrastructură medicală din Europa), poate chiar Suedia (cu decizia ei curajoasă de a nu sechestra populaţia).

În partea sumbră a tabloului sunt mai întâi SUA şi Italia. Preşedintele Donald Trump are deja în jur de mai puţin de 10 % intenţie de vot (după unele sondaje) decât democratul Joe Biden, pe care-l numeşte „Sleepy Joe”, şi poate pur şi simplu să piardă alegerile din iarna aceasta din cauza coronavirusului în ciuda preocupării lui televizate pentru combaterea bolii. Italia, cu al său premier Giuseppe Conte foarte contestat (e cel care l-a trădat pe Matteo Salvini !), fără un sprijin economic substanţial din partea UE, de fapt din partea ţărilor UE din nordul Europei, printre care Germania şi Olanda, se prăbuşeşte şi poate abandona moneda euro şi, până la urmă, chiar părăsi UE. Emmanuel Macron în Franţa, contestat deja radical şi virulent înainte de criza actuală, şi majoritatea sa artificială LREM vor fi, cel târziu din toamnă, în ochiul ciclonului, iar francezii, mari specialişti în revoluţii care schimbă lumea, sunt capabili de violenţe greu de imaginat în alte ţări. Nici Spania nu se simte prea bine, numărul morţilor e deja impresionant. Belgia, cu 47 334 de îmbolnăviri şi 7 331 de decese la 28.04 2020, e în mare suferinţă.

În România, ca şi în celelalte ţări din sudul Europei, vina principală cade pe lipsa criminală de prevedere. Despre pandemii se vorbeşte deja mult din anii 2000. Au fost SARS, MERS, gripa porcină, gripa aviară, Ebola şi se tot anunţa o posibilă pandemie devastatoare (mai ales Bill Gates şi fundaţia sa). Dar România, ca toată Europa, s-a trezit brutal fără măşti şi fără echipamente de protecţie, fără capacitate de testare, fără capacităţi de producţie şi, mai ales, fără o expertiză onestă şi competentă care să le fie oferită politicienilor – politicenii, prin natura lor, nu se pricep la nimic anume, sunt doar activişti buni la orice.

Nici în cele două luni, ianuarie şi februarie, după ce epidemia s-a instalat la Wuhan, regiunea Hubei, în China, politicienii şi autorităţile din sănătate n-au luat măsurile ce se impuneau, cele cunoscute de epidemiologi şi de toţi specialiştii în bolile infecţioase. Sunt ei vinovaţi doar „politic” (adică la vot) sau mult mai mult decât atât ? Destui dintre cei care şi-au pierdut prematur apropiaţii îi vor întreba în justiţie. Exemplul va fi dat pe scară largă de SUA – americanii sunt cunoscuţi ca mari procesomani –, dar şi de Franţa şi de Italia. În Franţa, doar în azilurile cu asistenţă medicală, faimoasele EPHAD (Établissement d’hébergement pour personnes âgées dépendantes), au murit peste 8 850 de persoane (la 28.04.2020), sau 172 % mortalitate faţă de 2019, între 1 martie şi 6 aprilie 2020. Şi nu fără legătură directă cu anumite ordine emanând de la autorităţi politice şi sanitare. Chiar nu e nimeni vinovat ?

Între dictatura (narcisică !) a doctorilor şi dictatura ordonanţelor militare a mediocrilor noştri responsabili politici, populaţia României a căzut între scaune. Deocamdată, din fericire, numărul victimelor e încă destul de restrâns. Dar consemnarea la domiciliu, seceta (fără irigaţii – altă lipsă de prevedere a decidenţilor !), oprirea prea îndelungată a activităţii economice ne pot arunca într-o groaznică criză, o catastrofă economică de care am fi putut să ne lipsim dacă aveam politicieni adevăraţi, şi nu doar nişte marionete.

Numărul mare de morţi trebuie pus, după experţi serioşi, nu în cârca SARS-CoV2, ci în cârca politicienilor şi a autorităţilor medicale, cu răspunsurile lor inadecvate, defazate, improvizate. Inclusiv măsura disperată, de ultim recurs, de a închide aproape toată populaţia în case. Măsura sechestrării la domiciliu e chiar contraindicată în protocoalele epidemiologilor şi infecţioniştilor (o banalitate pe care a recitat-o şi OMS la începutul epidemiei). Protocoalele recomandă izolarea persoanelor contaminate şi tratarea lor, identificarea contactelor şi testarea pe scara largă. Măsura extremă a izolării la domiciliu a fost luată de politicieni la recomandarea autorităţilor medicale – cu spaimele lor că spitalele vor fi debordate – pentru că s-au trezit în faţa pandemiei cu mâinile goale şi fără pantaloni.

cartea lui Gelu Culea Artă, artişti, administraţie în anii ’80. Amintirile unui fost director la Fondul Plastic al Uniunii Artiştilort Plastici

Editura Compania ne înlesneşte cu acest prilej înţelegerea unui segment mai puţin cunoscut din istoria contemporană a artelor plastice în ţara noastră. În România socialistă, directorul Fondului Plastic era slujbaşul care împiedica o sumedenie de pictori să moară de foame. Este oarecum ciudat că într-un stat ateu, care combătea prin varii mijloace misticismul, o serie de funcţionari, nu foarte înalţi, constituiau un fel de Dumnezei în epocă. Principalul era ca nu cumva să bage de seamă chiar ei înşişi acest lucru. Cât timp nu-şi dădeau seama ce simbolizează, aveau voie să funcţioneze ca mari binefăcători.

Memoriile lui Gelu Culea sunt prefaţate de Petru Romoşan, unul dintre mulţii artişti pe care autorul i-a ajutat să supravieţuiască în momentele dificile ale oricărui început de carieră. Culea îi aminteşte în cartea sa pe majoritatea celor pe care i-a sprijinit să-şi vândă tablourile, să obţină un atelier, o locuinţă sau o slujbă, în sfârşit, să se descurce ceva mai bine decât în prealabil. Ajuns în pragul senectuţii într-o situaţie asemănătoare, Romoşan nu pierde ocazia de a mulţumi în prefaţa sa lui Dumitru Radu Popescu pentru vorba bună pusă pentru soţia sa în vederea angajării la Uniunea Artiştilor Plastici, care s-a materializat în cele din urmă prin angajarea lui la o galerie de artă a Fondului Plastic. De altfel, pe parcursul lecturii am întâlnit numeroase schimburi de amabilităţi şi relativ puţine puneri la punct prin corectarea unor diverse exagerări într-un mod civilizat, desigur.

Cartea are şi o introducere a autorului în care acesta îşi mărturiseşte intenţiile autobiografice profesionale, materializate în două capitole ample : „Intrarea în ring”, în care ne prezintă mai ales traseul său profesional înainte de a fi angajatul Fondului Plastic, şi „Începe dansul” – de fapt, capitolul pentru care a fost conceput tot volumul. Ar mai fi de menţionat şi un fel de epilog cu titlul „Altă viaţă (alta, dar de multe feluri)”, de dimensiuni mai reduse. Întreaga carte e scrisă cu mintea românului de pe urmă, adică dintr-o înţelepciune la care n-ajunge oricine şi la care probabil că n-ar fi ajuns nici autorul, în ciuda inteligenţei şi cumsecădeniei lui excesive, dacă n-ar fi avut prilejul să cunoască artişti de excepţie, cum au fost Corneliu Baba, Piliuţă, Mărginean, Ion Pacea, Câlţia, Ilfoveanu şi alţii, dar şi lideri politici ca Levente, Nicolae Bozdog, Ion Dincă (Te Leagă), Dumitru Necşoiu, Nicolae Matei, Joiţa, Cioară, Enache, Găinuşe, şi lista acestora poate şi ea continua.

Aici, în primul capitol mai amplu, sunt amintiţi de vreo două ori şi câte trei tovarăşi anonimi, deci ale căror nume nu contează, dar noroc că era pe timpul lui Ceauşescu, şi nu pe vremea lui Gheorghiu-Dej, când nu conta nici cine are dreptate, deşi autorul mărturiseşte, pentru a-şi evidenţia calitatea personală, că în socialism, în general, „cântăreau persoanele mai mult decât legile, valorile, morala”. Ruşii au formulat mai clar situaţia : „În socialism, ordinul bate legea.” Tradus în orice limbă europeană, textul sună : „În socialism există în permanenţă, latent sau activ, terorismul de stat.” Autorul îşi vădeşte constant înţelepciunea : în orice firmă, membrii şi funcţionarii fac adevărata ei valoare ; evenimentele nu cad din cer, noi le creăm ; cu modestie, se consideră consumator de artă, şi nu critic de artă profesionist.

Primul capitol începe cu fixarea datei la care a luat în primire postul de director al Fondului Plastic al U.A.P.R., 29 noiembrie 1980, post rămas liber în urma decesului fostului director Văzdăuţeanu. Iniţial, Culea fusese inginer la Întreprinderea de Prefabricate Progresul. De acolo, a trecut inginer la Direcţia de Investiţii din Ministerul Comerţului Interior, în locul predecesorului decedat în urma unui accident aviatic. Mai departe, urcând mai multe trepte datorită hărniciei şi competenţei, a ajuns director general adjunct al Direcţiei Generale Comerciale a Municipiului Bucureşti. În momentul în care magazinul „La vulturul de mare cu peştele în gheare” a trebuit să devină „Materna”, a început colaborarea autorului cu U.A.P.R. Colaborarea s-a extins în momentul în care s-a iniţiat refacerea centrului vechi al Bucureştiului, cu Hanul lui Manuc, Carul cu bere etc. Culea menţionează că, la dărâmarea Spitalului Brâncovenesc, subalterna lui, doamna Cristescu, l-a informat că s-a găsit o inscripţie semnată în 1834 de Safta Brâncoveanu conţinând blestemul : „Cel ce va dărâma spitalul pentru îngrijirea săracilor să moară de moarte năprasnică în zi de Crăciun !” Fire esoterică de la natură, Voican Voiculescu a tradus în faptă blestemul. Este amintit şi un Congres al P.C.U.S. la care din greşeală a fost ales Kirov în loc de Stalin, după care Stalin şi alţi tovarăşi de nădejde i-au împuşcat urgent pe Kirov şi pe ceilalţi care s-au încurcat la vot, restabilind legalitatea, vorba lui Iliescu. Este citat şi un automatism verbal al tovarăşului Matei : ”Cui nu înţelege de vorbă bună îi explicăm cu pumnul!”

Aceste picanterii apar în contextul strângerii colaborării cu diverşi pictori, de la care autorul învaţă. Corneliu Baba i-a spus : „În opinia creatorului o lucrare nu este niciodată încheiată. Tot ce ai de făcut este să o laşi aşa… şi să aplici cele învăţate la un alt tablou.” Uneori, autorul nu îndrăzneşte afirmaţii tranşante, ci se refugiază în spatele unor întrebări. Astfel, când încearcă să descifreze cauza longevităţii unui Aurel Ciupe sau Ion Musceleanu sau Pierre Cornu, tatonează : „Să fie oare secretul longevităţii lor faptul că s-au înconjurat de tinere frumoase ?” Apoi, referindu-se la condiţiile grele de viaţă ale artiştilor plastici români, dă compoziţia delegaţiei sculptorilor români la o reuniune a sculptorilor din ţările socialiste, care a avut loc la Sofia : „Jalea (şeful delegaţiei), Foamete şi Flămând (membri)”. Pe Sorin Ilfoveanu l-a ajutat să se mute de la Piteşti la Bucureşti. Acesta i-a atras atenţia asupra şcolii lui Ciucurencu : Traian Brădean, Constantin Piliuţă etc. Cred că totuşi autorul exagerează când afirmă că a aflat după puciul din decembrie 1989 că la Fondul Plastic se practica încasarea de comisioane pentru diferite înlesniri sau comenzi. Pentru aşa ceva i-ar fi trebuit o naivitate care nu se putea obţine decât cu consumarea a peste 80 % din inteligenţa pe care a avut-o în permanenţă întreagă. Fără a-i vorbi de rău pe Patriciu, Câmpeanu şi Tăriceanu, mărturiseşte că n-a putut colabora cu partidul liberal al acestor scursuri politice decât câteva săptămâni. Faptul că nu-i critică mă enervează şi mă face să-l bănuiesc pe autor, măcar din când în când, de stângism camuflat.

continuare »

Petru Romoșan

Bine e ca un autobuz, fie şi cu un singur pasager (o doamnă curajoasă) sau uneori cu doi pasageri (un cuplu dintr-o altă epocă), din cauza închiderii activităţii, a vieţii, a economiei, a distanţării sociale obligatorii, să fie condus de un şofer profesionist, de un şofer care şi-a luat carnetul regulamentar, şi nu contra cost, pe pile, cu mită, şi care poate face dovada unei minime experienţe absolut necesare. Minimele condiţii sunt cu atât mai imperios necesare pentru acelaşi autobuz plin de pasageri, într-o vineri după-amiază în Bucureşti, când străzile nu sunt goale din cauză de pandemie şi stare de urgenţă.

Aceleaşi criterii se impun încă mai acut pentru un director de spital de boli infecţioase, pentru un ministru al Sănătăţii, pentru un prim-ministru al unui guvern ultraminoritar născut cu forcepsul (cu votul „dalmaţienilor” şi al presupuşilor adversari PSD) şi chiar pentru un preşedinte de Republică „ţinut în viaţă (politică – n.n.) artificial” – Cozmin Guşă („Klaus Iohannis nu este un preşedinte bun pentru România, nu a fost nici în primul mandat, nici acum. Este ţinut în viaţă artificial, el având, de fapt, un scor politic foarte slab. Având în vedere împotmolirea lui Iohannis în gestionarea României, este posibilă, în toamnă, suspendarea sa din funcţie, aceasta fiind chiar o necesitate pentru reaşezarea unei ţări căzute în haos. La aceste schimbări se vor implica şi structurile de forţă pentru că acţiunea lor va fi fundamentală pentru interesul naţional” – Cozmin Guşă, Ziua News, 24.04.2020). Să ne reamintim : Cozmin Guşă e cel care a ţinut un discurs funebru remarcat la înmormântarea generalului Iulian Vlad, ultimul şef al Securităţii.

Cozmin Guşă a fost înlăturat (probabil, brutal) din managementul Realităţii TV, rebotezată Realitatea Plus (cine e patronul de ultim recurs al Realităţii şi al multor alte oficine media, nu e cazul să ne mai întrebăm). Împreună cu Guşă au fost demişi (sau şi-au dat demisia ?) realizatorii Denise Rifai şi Octavian Hoandră. Situaţia acestora nu a fost cu adevărat clarificată public, deşi ei au comentat-o în fel şi chip. Acum două zile (23.04.2020), „coşmarul lui Iohannis a fost redus la tăcere” (Valentin Busuioc, luju.ro, 24.04.2020). Este vorba de închiderea site-ului sibian Justiţiarul, condus de Marius Albin Marinescu, adversar politic direct (PNŢCD) al fostului primar de Sibiu şi de departe cel mai serios critic al sibianului sas şi preşedinte improbabil. „Justiţiarul.ro este o publicaţie cu renume în breaslă, activă încă din 2006 (vezi facsimil 3), şi care a publicat dezvăluirile în urma cărora familia Iohannis a pierdut cele două imobile dobândite cu acte false” (idem). Sorin Grindeanu, penibilul fost prim-ministru PSD, director ANCOM, cu un salariu de 35 000 lei începând din 2019 (hotnews.ro, 13 decembrie 2018), îşi arată în sfârşit micimea securistoidă (vezi în continuare) şi calificarea de cenzor amator : „Miercuri seară, în zi de sărbătoare pentru români, Agenţia Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituţie controlată de un serviciu secret al României, a blocat vizualizarea publicaţiei „Justiţiarul”, fără să se atenţioneze conducerea publicaţiei” (Prof. Corvin Lupu, „Protest faţă de blocarea de către autorităţile din România a publicaţiei „Justiţiarul”, activenews.ro, 24.04.2020).

La vremuri de pandemie şi de stare de urgenţă, de ordonanţe militare, de Grup de Comunicare Strategică (sună tare !), bine e ca omul potrivit să fie la locul potrivit. Şi amatorilor, impostorilor, ariviştilor le sunt întotdeauna preferabili profesioniştii, oamenii cu morală şi cu frică de Dumnezeu. Dar la noi, cum ştiu şi copiii, lucrurile stau puţin altfel. După 1989, sub şocul prelungit al Revoluţiei, al schimbării de lume în orice caz, am avut cel mai mare număr de preoţi şi de călugări pe cap de locuitor din Europa, inginerii şi-au schimbat meseria şi s-au făcut ziarişti, „atleţi ai democraţiei”. Pentru că industria fostă comunistă era doar un morman de fiare vechi (Petre Roman) şi agricultura era încurcată de lipsa dreptului de proprietate. Şi cei care nu aveau nici o meserie dar se pretindeau activişti profesionişti foşti sau activişti amatori recenţi s-au făcut oameni politici. Pentru că începuse acumularea primitivă de capital. Cea mai scurtă cale spre îmbogăţire a fost şi încă mai este cariera politică.

Doctorii, inginerii, asistentele, agronomii, meseriaşii cu înaltă calificare au plecat cu miile, cu sutele de mii. La fel au plecat la studii înalte sute de mii dintre tinerii cei mai dotaţi. În ţară au rămas preoţii, călugării de după ’90, ziariştii (mulţi foşti ingineri), politicienii, procurorii şi miliţienii, pseudoculturalii şi aproape toţi securiştii. Visul mamei române a devenit acela de a-şi vedea odrasla lucrător la SRI sau la un alt serviciu special. Au rămas pe loc şi pensionarii, săracii, şi mai ales toate pensiile speciale. Şi foarte mulţi „specialişti” în cules de căpşuni şi sparanghel, pe care până la urmă i-am furnizat cu milioanele întregii Europe vestice. Ca şi pe şuţii profesionişti, pe cerşetorii experţi în zone de lux din Paris, Londra, New York, şi pe fetele vesele. Ultimii 30 de ani sociali şi economici îşi aşteapta răbdători arhiviştii, cercetătorii şi istoricii liberi, netimoraţi de cenzura politico-miliţienească.

În aceiaşi ani, în ultimii 30 de după încetarea Războiului Rece şi de după căderea comunismului, alţii au luat-o, economic şi civilizaţional, în sus. Vietnamul, Filipinele sau Nigeria, ţări cu care ne puteam compara în 1989, au demarat o creştere uluitoare. Astfel, după o proiecţie a PwC din 2015 (The World in 2050. Will the shift in global economic power continue ?, PWC, UK, 2015, www.pwc.com), Vietnamul, care ocupa deja în 2016 locul 32 în topul economic al ţărilor lumii, va ajunge în 2050 pe locul 20 (o creştere medie anuală estimată la 5,1 %) ; Filipinele va urca de pe locul 28 în 2016 pe locul 19 în 2050 (o creştere medie anuală de 4,3 %) ; şi la fel Nigeria, de pe locul 22 în 2016 va urca pe locul 14 în 2050 (o creştere medie anuală de 4,2 %).

Integrarea noastră în structurile economice şi militare euroatlantice, prin UE şi NATO, n-ar fi trebuit să ne blocheze în statutul nefericit, dezastruos de colonie (Ilie Şerbănescu a scris mult pe acest subiect, a publicat şi cărţi). Mai mult, integrarea noastră în UE şi în NATO nu trebuia să ne anuleze, aşa cum se întâmplă de ani de zile, capacitatea de a negocia, de a face comerţ cu restul lumii. Cu China, cu Rusia, cu India şi, în general, cu toate statele lumii. Cu multe avem relaţii diplomatice încă de pe vremea lui Ceauşescu şi chiar a lui Dej, avem ambasade, legaţii şi consulate care se dovedesc inutil costisitoare, avantajoase doar pentru cei care le populează, dacă nu sunt dublate şi de relaţii comerciale, de relaţii economice.

Tot după previziunile PwC, în 2050, PIB-ul Chinei va depăşi cu mult PIB-ul SUA, adică va fi de 50 de mii de miliarde de dolari faţă de 34 de mii de miliarde. De ce SUA poate avea relaţii extinse enorme cu China, dar România, vechi prieten al Chinei (România ar fi înlesnit normalizarea relaţiilor sino-americane), trebuie să se ţină departe de China şi să ia prea în serios denigrările propagandistice ale preşedintelui Trump la adresa Chinei ? Clasa politică din România, cu preşedintele Iohannis în primul rând, e a românilor sau a aşa-numiţilor noştri parteneri ? În următorii 30 de ani prognoza arată că SUA va fi depăşită nu numai de China, ci şi de India. Iar Indonezia, Brazilia, Rusia şi Mexicul ar depăşi Japonia, Germania şi Marea Britanie. Noi mergem numai cu trecutul glorios sau suntem atenţi şi la mişcările viitorului ?

România continuă să fie condusă de o gerontocraţie invizibilă (tarabostes, străbunul model dacic), vechi cadre active în vechiul regim de dictatură. Adică o mare parte a pensiilor speciale. Întrebare de 1 000 de puncte : după criza care abia începe, vor mai putea fi plătite pensiile speciale ? Şi încă una : vor fi aruncate în aer aceste faimoase pensii speciale de o inevitabilă inflaţie galopantă ? Mulţi experţi prevăd inflaţie în toată lumea după aruncarea pe piaţă a unor sume colosale, destui nu-i dau şanse de supravieţuire monedei euro, cel puţin în forma ei actuală.

Şoferul actual al autobuzului România, Klaus Iohannis, şi scamatorii care l-au adus pe scaunul din faţă au toate calităţile „normale” ca să ne ducă în şanţ. Se vor confirma măcar o dată previziunile supraexpusului „consultant” Cozmin Guşă ?

Petru Romoșan

O televiziune israeliană, Channel 12, a lansat o bombă cu consecinţe încă imprevizibile, aceea că agenţiile de intelligence americane şi-au informat partenerii israelieni şi aliaţii din NATO încă din a doua săptămână a lunii noiembrie 2019 despre infecţiile din China, de la Wuhan. Autorităţile israeliene, cele sanitare dar şi cele de securitate sau politice, nu au luat nici un fel de măsuri. Cum nu au luat nici cele din ţările partenere NATO, România printre ele. „Potrivit ştirilor de pe Channel 12, comunitatea de intelligence a SUA a avut cunoştinţă despre izbucnirea bolii în Wuhan în a doua săptămână a lunii noiembrie şi a produs un document clasificat. La acel moment, informaţia despre izbucnirea bolii nu se găsea în domeniul public, aparent îi era cunoscută numai guvernului chinez” (timesofisrael.com, redacţia publicaţiei, 16.04.2020).

În noiembrie, Klaus Iohannis şi PNL erau preocupaţi de alegerile prezidenţiale, se încordau s-o zdrobească pe Viorica Dăncilă, să distrugă PSD şi „ciuma roşie”, care ocupaseră în ultimii ani Palatul Victoria. Apoi au pierdut mai mult de o lună cu fantasmagoria alegerilor anticipate, obsedaţi să preia toată puterea, locală şi în Parlament. Desigur, pare bizar că americanii ştiau ce se întâmplă la Wuhan aproape mai bine decât puterea centrală chineză şi, în orice caz, în acelaşi timp. De altfel, încă de la începutul epidemiei, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a înlocuit conducerea politică din provincia Hubei (60 de milioane de locuitori, cât Italia) şi din oraşul Wuhan (11 milioane de locuitori).

Criza economică abia începe. Deocamdată am fost arestaţi la domiciliu, cu acordul nostru tacit, am plecat acasă într-un concediu prelungit cum mulţi dintre noi n-au mai avut de mult, am citit, am studiat SARS Cov-2 şi Covid-19 şi toate gripele, de la influenza generică la gripa aviară, gripa porcină, până la gripa spaniolă din 1918, am căutat tratamentele posibile de la vitamina C, Paracetamol, antibiotice, antivirale şi hidroxiclorochină la discutabilul Redemsivir al lui Gilead, am citit rapoarte medicale, studii şi, obligatoriu, am consultat medici. Dar în săptămânile următoare vom intra într-o nouă etapă, începe marea criză economică din 2020.

Pentru anul în curs şi, probabil, pentru anul viitor, turismul, mai ales cel la mari distanţe, va scădea dramatic. Şi, odată cu el, transporturile aeriene, industria hotelieră, restaurantele. Falimentele printre marii transportatori aerieni riscă să fie numeroase. Se va proceda la naţionalizări gigantice, unele au demarat deja. Iar situaţia proprietarilor şi a angajaţilor din hoteluri şi restaurante e deja foarte grea fără un program de susţinere, de ajutor coerent din partea guvernului. Furnizorii mari şi mici vor fi loviţi la rândul lor. Interdependenţa sectoarelor economice face ca asemenea prăbuşiri să ducă departe efectele în lanţ.

Criza economică a început, de fapt, cu un an sau chiar doi înaintea crizei sanitare. Ea a fost ţinută sub control şi ascunsă sub covor de băncile centrale, de marile bănci, de fondurile de investiţii şi fondurile speculative. Dar populaţia modestă a planetei şi chiar clasa de mijloc au resimţit-o din plin. Prin diminuarea constantă a veniturilor lor. Prin distrugerea accelerată a micilor afaceri, a micilor producători. Dar statele, guvernele şi marele capital nu se mai ocupă de mult de populaţie, cu excepţia politicienilor în timpul alegerilor, când cer hoţeşte, în derâdere, votul oamenilor. Ca să fie acoperiţi măcar aparent cu ştampilele noastre puse pe o bucată de hârtie.

În afară de transporturile aeriene, turism, hotelerie şi restaurante, constructorii de avioane şi constructorii de automobile, este lovit în plin şi fotbalul în Europa, tenisul de câmp pe toată planeta, cu publicurile lor, sporturile în general (Olimpiada de la Tokyo s-a amânat, ca şi Campionatul European de Fotbal) şi sporturile specifice din America. Stadioanele de fotbal nu vor mai avea la fel de mulţi spectatori anul acesta, anul viitor ş.a.m.d. Fotbaliştii vor mai câştiga sumele astronomice pe care le-au încasat până în 2019 ? Câte cluburi vor intra în faliment ? Dar ce se întâmplă cu campionatele naţionale, cu cupele europene, cu transmisiunile de meciuri de pe televiziuni ? Câţi mari fotbalişti îşi vor încheia brusc cariera în 2020 ? China şi SUA vor mai plăti sumele colosale din trecut pentru transferul de jucători ? Ce se va întâmpla cu industria fotbalului din Marea Britanie, Spania, Italia, Germania şi Franţa ?

Preţurile la petrol continuă să scadă până la niveluri nemaivăzute de 20 de ani. Preţul WTI de referinţă al petrolului american a ajuns la 15,65 dolari/baril în Asia, în ciuda diminuării negociate a producţiei. Bursele o vor lua din nou la vale spre abisuri greu de anticipat. Marile bănci şi fonduri de gestiune (gen BlackRock sau Vanguard) sunt foarte expuse şi se pot prăbuşi aşa cum s-a întâmplat cu Lehman Brothers, cu alte bănci şi alţi asiguratori în 2008-2009. Şomajul se prefigurează la multe zeci de milioane în UE, ca şi în SUA, şi cel puţin la 2 milioane în România. Deja cel puţin 200 000 de oameni şi-au pierdut locul de muncă. Timpurile care vin se vor dovedi prea grele pentru ambiţioşii pe sec liberali. N-ar trebui ca preşedintele Iohannis să se preocupe de punerea pe picioare a unui guvern serios, de uniune, de salvare naţională ? Cât îi mai poate vota Marcel Ciolacu în Parlament pe liberali ? N-ar trebui să intre şi PSD la guvernare alături de PNL, dacă tot e nevoie de votul lor ?

România ar putea să-şi acopere nevoile alimentare şi chiar să exporte hrană pentru 80-100 de milioane de consumatori. Dar, cu pământul lăsat pârloagă, fără irigaţii, cu seceta de anul acesta, cu traficul rapid şi slugarnic de mână de lucru spre Germania, Marea Britanie şi celelalte ţări vest-europene, ţara noastră riscă să cunoască o aberantă criză alimentară. Aici se vede incompetenţa periculoasă a factorilor răspunzători la toate nivelurile, inclusiv a celor răspunzători de siguranţa naţională – un concept atât de vânturat când e vorba de media şi de buget.

Nu e exclus ca măsurile luate la începutul epidemiei să fie considerate mai târziu proaste, iresponsabile şi chiar vinovate de punerea economiei naţionale pe butuci pentru ani buni. Deşi aceste măsuri au fost luate cu întârziere din cauza obsesiei prezidenţiale cu anticipatele, din cauza refuzului de a lua în serios informaţiile care au început să curgă încă din ianuarie. Se credea pur şi simplu că epidemia din China, din Wuhan şi Hubei, nu va ajunge şi în Europa şi cu atît mai puţin în România. Consemnarea la domiciliu a aproape jumătate din populaţia planetei era, când a fost luată decizia, treptat în ţările europene, aproape singura măsură serioasă la dispoziţie. Pentru că guvernanţii succesivi de pretutindeni nu au fost capabili să prevadă o asemenea epidemie. Deşi au fost SARS în 2002-2003, HIV, Ebola, gripa aviară, gripa porcină. Iar Ministerul Sănătăţii din România nu avea stocuri de măşti, dezinfectanţi, combinezoane de protecţie pentru cadrele medicale, ventilatoare şi suficiente paturi complet utilate în secţiile ATI. Dimpotrivă, în anii anteriori, guvernanţii fuseseră chitiţi pe închiderea spitalelor, recomandându-le medicilor şi asistentelor să plece la muncă în străinătate, unde sunt plătiţi mai bine. Dogma ultraliberală şi directivele UE au făcut ravagii.

Poate lumea de mâine va semăna cu lumea de ieri dar în mai rău – ceva asemănător a exprimat şi ministrul de Externe francez Jean-Yves Le Drian. Politicienii şi dominanţii (la noi, oligarhii, banchero-cămătarii, interlopii…) nu se vor schimba singuri din motive morale sau pentru că vor fi loviţi brusc de înţelepciune. Cetăţenii vor avea guvernele şi clasa dominantă pe care le vor impune de jos în sus. Sau nu.

Petru Romoșan

Care e conspiraţia cea bună, de fapt, cea rea, cea reală, conspiraţia principală, în desfăşurare sub ochii noştri, în timpul vieţii noastre, pe viaţa noastră ? Pentru că, dincolo de criza sanitară, foarte discutabilă, contestată de unii mari practicieni, mutaţiile economice sunt şi vor fi de o magnitudine necunoscută generaţiilor prezente.

Unii, puţini, 0,1 % din populaţie (nu 1 %, cum greşit se mai spune), se vor îmbogăţi nemăsurat (au început deja !), mulţi dintre ei îşi vor dubla averea, mai ales cei mai bogaţi, şi mulţi, întotdeauna aceiaşi, vor pierde banii adunaţi pentru bătrâneţe şi plasaţi aventurist pe Burse, vor rămâne fără asigurări medicale, îşi vor pierde (unii şi l-au pierdut deja) jobul. La 17 aprilie, 22 de milioane de americani erau deja înscrişi la şomaj. Şi cifre mari sunt şi în Italia, Franţa, Spania, dar şi în România (economistul Paul Craig Roberts arată că „SUA au o forţă de muncă de 164 de milioane”. Previziunile indică un posibil total de 30 % din această forţă de muncă la şomaj. „Asta ar însemna 49 de milioane, care sunt tot atâţia răzvrătiţi potenţiali” – paulcraigroberts.org, „Are We Brewing a New Feudalism ?”, 16 aprilie 2020). „Economia chineză s-a contractat cu 6,8 % în primul trimestru al lui 2020, după ce coronavirusul a închis părţi mari din teritoriu, cea mai importantă scădere de la sfârşitul Revoluţiei Culturale din 1976” (South China Morning Post, scmp.com, Zinnia Lee / Karif Wat, 17 aprilie 2020).

Cui îi foloseşte crima ? („À qui profite le crime ?”) Vechiul criteriu de judecată în ancheta poliţistă se poate utiliza cu folos şi în acest caz de evidentă răsturnare a lumii. Din 2017 s-a tot anunţat o mare criză economică, una mai mare decât cea din 2008-2009, şi se dădea şi, bizar, data exactă, decembrie 2019-ianuarie 2020, ceea ce părea acum trei ani îndepărtat şi neverosimil. Toată lumea era la curent cu problema banilor virtuali, fictivi din bănci, din marile fonduri de investiţii, datoriile publice, în frunte cu cele ale SUA, depăşiseră orice prag rezonabil, iar Bursele atinseseră cote ameţitoare, fanteziste, suprarealiste. Era descrisă o situaţie catastrofală, financiară şi economică, deja în curs de câţiva ani. Bula speculativă avea dimensiuni nemaivăzute şi pentru că majoritatea problemelor din criza subprimelor 2008-2009 nu fuseseră, de fapt, rezolvate, ci doar împinse mai adânc în registre. Contoarele trebuiau să fie readuse la zero, lucru care se şi întâmplă în aceste luni, mai trebuiau doar stabiliţi perdanţii, fraierii, înşelaţii, spoliaţii, cei care plătesc oalele sparte, şi găsită naraţiunea convingătoare. Jacques Attali, celebrul globalist, propusese deja în 2009 soluţia pandemiei pentru instalarea unui guvern mondial.

În plus, lupta dintre globalişti, neoliberali şi neoconservatori, progresişti, pe de-o parte, şi populişti, suveranişti, protecţionişti, naţionalişti, pe de altă parte, era deja la baionetă, cu pierderi intolerabile, la vedere, pentru globalişti. Popoarele, naţiunile îşi cereau încă o dată drepturile. A fost Brexit-ul, au fost Vestele galbene în Franţa, alianţa împotriva naturii dintre Cinque Stelle (anarhişti, adepţi ai democraţiei directe, „soroşişti”) şi Liga Nordului (conservatori, după ei, extremă dreaptă, după adversarii lor), Rassemblement National tot în Franţa (primul partid la alegerile europene), pierderile înregistrate de CDU şi SPD în Germania odată cu creşterea AfD-ului, criza politică prelungită din Spania, bizara situaţie din Austria, succesele în durată ale lui Viktor Orbán în Ungaria, autodeterminarea conservatoare a guvernării poloneze etc. Dar, mai ales, decisivă a fost preşedinţia Donald Trump în America, populistă, suveranistă, protecţionistă, antiglobalistă, cea care i-a pus pe jar pe globaliştii de pretutindeni, nu doar pe cei din SUA, inclusiv pe „băsiştii” şi pe „tismănenii” („fripturiştii” lui Băsescu) din România. Politicienii din România au evoluat spre un liberalism antinaţional (PDL era înăuntru) şi spre progresism neomarxist (USR), fără ca PSD să reprezinte o contrapondere naţională autentică.

De peste 10 ani, banii cei mulţi, averile foarte mari, istorice s-au deplasat spre China şi spre Asia în general. Un singur exemplu din lumea simbolică : aproape 100 de artişti chinezi contemporani, pictori în principal, se vând de mulţi ani la mai mult de 1 milion de dolari, destui atingând cote astronomice. Piaţa de artă arată cel mai bine şi cel mai devreme pe unde merge viitorul. Iar viitorul nu mai e în bătrâna Europă vestică şi pare în stagnare în SUA. China e cea mai industrializată ţară, „uzina/atelierul lumii”, are sute de mii, milioane de absolvenţi ai marilor universităţi occidentale, mai mult, creierele occidentale, printre care cele americane, se deplasează spre China, Hong Kong, Asia. Modelul chinez pentru controlul epidemiei SARS Cov-2 a fost o lecţie dură mai ales pentru Europa, pentru Italia, Spania, Franţa, Belgia (ţările care au suferit cel mai mult de pe urma austerităţii impuse de UE, de Germania Angelei Merkel, ţări perdante în urma introducerii monedei euro).

Dacă o conspiraţie majoră există, şi foarte mulţi o cred, atunci pandemia e o armă a globaliştilor, cum o spune şi numele ei. „Pandemie” înseamnă o epidemie globală. Că le va folosi celor 0,1 % cei mai bogaţi oameni ai planetei nu mai e nici un dubiu. Vor fi şi perdanţi fără doar şi poate. Dar vor reuşi ei, aşa cum aparent îşi doresc, să impună un guvern mondial ? Declaraţiile lui Gordon Brown, fost prim-ministru laburist britanic, nu mai fac nici un mister din acest deziderat. Ipoteza cu un minister al Sănătăţii pe structura foarte contestatei deja OMS, contestată inclusiv de preşedintele american Donald Trump, care i-a tăiat deja subsidiile statului american, pare plauzibilă. Dar unul dintre cei mai mari finanţatori ai organizaţiei, după SUA, prin propria fundaţie, este Bill Gates, posibilul viitor ministru al Sănătăţii mondiale. Va urma o poliţie globală, mai întâi o poliţie a gândirii (a început să se exercite viguros deja în toată media, pe Internet şi pe Facebook) cu acoperire globală şi o sclavizare treptată, o întoarcere la vremuri feudale sau chiar sclavagiste ? Răspunsurile depind de capacitatea popoarelor, a cetăţenilor de a-şi apăra drepturile şi libertăţile, democraţia din fiecare ţară. Democraţia adevărată, şi nu cea de propagandă pe care o cunoaştem şi o trăim azi.

Au apărut în ultimii ani lucrări importante pe tema „conspiraţiilor” economice mondiale, unele traduse şi la noi. Valérie Bugault, autoare, între altele, a volumului Les Raisons cachées du desordre mondial (2019), este unul dintre analiştii specializaţi în rolul monedei în existenţa economică şi politică a statelor. Într-un interviu recent, ea spunea : „Într-adevăr, izolarea oamenilor sănătoşi în diferite ţări înseamnă o oprire brutală a economiei. În funcţie de durata izolării, aceste ţări, mai ales dacă sunt îndatorate, nu vor putea să se repună pe picioare decât foarte greu. Iar această repunere pe picioare va trebui, în mod evident, să fie însoţită de o repunere în discuţie a funcţionării lor interne. De altfel, binefacerile abundent trâmbiţate ale globalizării economice, care a făcut fiecare ţară dependentă de altele, se văd şi ele dezminţite din plin de această criză sanitară, care dezvăluie extrema sărăcire industrială a ţărilor zise dezvoltate, care nu mai cunosc autosuficienţa în nimic. Putem deci să deducem, fără să greşim, că va fi un „înainte de criza coronavirus” şi un „după criza coronavirus”. Ne aflăm cu toţii pe o muchie îngustă şi lucrurile pot bascula, în funcţie de capacitatea de reacţie e cetăţenilor, fie în sensul globalismului integral, cu un guvern mondial, fie în sensul unei preluări politice a ţărilor de către locuitorii lor” („Géopolitique du coronavirus”, interviu cu Valérie Bugault, strategika.fr, 1 aprilie 2020).

Petru Romoșan

Noul ministru al Sănătăţii, Nelu Tătaru, cel care l-a înlocuit pe controversatul Victor Costache de la Polisano din Sibiul lui Klaus Iohannis, a avut de la numire şi chiar pe vremea lui Costache, când era secretar de stat,  o prestaţie la locul ei, uneori curajoasă. S-a dus în focarul de la Suceava şi a procedat la schimbări, a vizitat alte spitale şi focare, comunicarea sa şi, probabil, şi deciziile luate au fost până mai ieri la nivelul responsabilităţilor sale.

Dar în 12.04.2020, probabil şi din pricina oboselii, din stres acumulat, a sărit şi el peste cal. Ministrul Nelu Tătaru a declarat : „Nu putem vorbi de relaxare decât peste o lună jumătate sau două. Fiecare relaxare va avea şi măsuri restrictive. Trebuie să credem în aceste măsuri, ele se vor lua în funcţie de oraş şi de focar” (stiripesurse.ro, 12.04.2020). Ministrul Tătaru şi-a depăşit astfel, de-o manieră aiuritoare, atribuţiile. Răspunde cumva ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi de economia României ? Este cumva şi preşedintele României ? (Sau e doar pus să vorbească în numele lui ?) Sau este primul-ministru ? Vorbeşte cumva în numele întregului guvern, ce-i drept, cam nul şi inexistent ?

Este cumva domnul Nelu Tătaru şi ministrul Agriculturii şi răspunde cumva de securitatea alimentară a românilor ? În India se distribuie deja supa populară, iar Germania doamnei Merkel e foarte preocupată de sparanghelul ei, printre alte multe semne îngrijorătoare. Problema ieşirii populaţiei din consemnarea la domiciliu, a renunţării la starea de urgenţă şi la ordonanţele militare atât de plăcute guvernului se pune şi în alte ţări. Desigur, diferit de la Italia la Franţa (pe care o copiem, inclusiv la nivelul tensiunii sociale) sau la SUA, ţări cu care ne place să ne comparăm din mitomanie.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a spus, vineri 10 aprilie, pe această temă : „Nu ştiu dacă am avut vreodată vreo decizie mai importantă de luat. Dar o să mă înconjur de cele mai strălucite minţi. Şi nu numai cele mai strălucite minţi, dar şi cele mai strălucite din multe şi variate domenii, inclusiv acelea ale afacerilor şi reflecţiei […]. Şi o să luăm o hotărâre, să sperăm că o să fie hotărârea corectă. Atâta o să spun. Vreau să deschidem cât se poate de repede” („Trump : Decision to Reopen Country „Biggest of My Life”, zerohedge.com, 11.04.2020).

Dintre minţile strălucite şi experţii pe care-i evocă Donald Trump face parte, fără îndoială, şi celebrul Pat Buchanan, comentator politic major, om cu o îndelungată experienţă politică la vârf, care i-a şi pus anterior problema : „Decizia crucială pe care o va lua Trump va fi aceea de a alege momentul exact pentru a redeschide ţara şi economia fără să işte un nou vârf în pandemie apt să inducă disperare şi să creeze panică. Aghiotanţii preşedintelui însărcinaţi cu criza medicală vor să întârzie momentul cât mai mult. Consilierii lui economici şi politici, temându-se că Trump ar putea ajunge să candideze ca Herbert Hoover, în momentul cel mai jos al unei noi crize [depression], vor o decizie cât mai rapidă de deschidere a ţării. Acţiunea nu poate fi prea mult întârziată dacă e să supravieţuim crizei medicale numai pentru a îndura o criză economică mai lungă şi mai costisitoare […]. Decizia, care va fi determinantă pentru preşedinţia sa, pare să-i fie lui Trump la îndemână” („Trump’s presidency hangs on one decision”, buchanan.org, 10.04.2020).

Marcel Ciolacu, şeful improbabil al opoziţiei, preşedinte interimar al PSD, i-a mai marcat un autogol istoric partidului său : „În acest moment este pe ordinea de zi legea vaccinării obligatorie (sic !). Este susţinută de către mine şi de marea majoritate din partid. Ea va trece prin Parlament cât de curând, este printre primele puncte pe ordinea de zi […]. Noi am convenit în Biroul Permanent al Camerei ca pe această perioadă când facem voturi electronice să fie legi care ţin exclusiv de pandemie” (dcnews.ro, 10.04 2020). După gândirea abisală a lui Marcel Ciolacu, în aceste luni în România nu mai există nimic în afară de pandemie. Nici cancer, nici infarcturi şi, bineînţeles, nici economie. După ce l-a adus pe Ludovic Orban la putere cu voturile PSD, Marcel Ciolacu mai are o misiune „secretă” : să ne vaccineze pe toţi.

Bill Gates şi Anthony Fauci (reprezenant al deep state-ului după unii comentatori) sunt pe-un gând cu Marcel Ciolacu de la PSD : „Cine i-a ales pe aceşti tipi ca să poată ei scufunda libertăţile americane ? Corect : nimeni. Dar, fiindcă Bill Gates e un filantrop care dă milioane sau, poate, miliarde pentru a sprijini realizarea unui vaccin coronavirus şi pentru că Fauci este directorul Institutului Naţional pentru Boli Alergice şi Infecţioase (NIAID) şi, prin urmare, prin definiţie, prin definiţia serviciului medical profesional şi a serviciului guvernamental, înnobilat cu un statut de cvasifilantrop, media le dă amândurora permis de liberă trecere” (Cheryl K. Chumley, „Gates and Fauci : Unelected destroyers of freedom”, washingtontimes.com, 11.04.2020).

Concursul de anunţuri catastrofiste dintre Raed Arafat, Alexandru Rafila şi, mai nou, şi Nelu Tătaru e în toi înainte de intrarea în Săptămâna Patimilor. Ei se bazează doar pe fragilele ordonanţe militare, pe starea de urgenţă decretată aparent neconstituţional (vezi Elena Dumitrache, „Decretul lui Iohannis este lovitură de stat”, luju.ro, 10.04.2020, prezentând plângerea prealabilă şi petiţia depusă la Avocatul Poporului de cunoscutul profesor de drept şi avocat Corneliu-Liviu Popescu) care, după criză, nu le vor mai fi de nici un ajutor, nu le vor mai asigura nici o protecţie. După starea de urgenţă vom asista la o avalanşă de procese din partea aparţinătorilor celor morţi în condiţii foarte discutabile. În Franţa, numărul plângerilor penale, mai ales împotriva guvernului şi a politicienilor din Sănătate e deja halucinant, îngroşat şi de acţiunile în justiţie ale corpului avocăţesc şi ale apărătorilor drepturilor omului. Postcoronavirusul se anunţă a fi în primul rând unui judiciar. Iar judecătorii nu vor putea refuza toate plângerile, mai ales pe cele venite din partea marilor profesionişti ai dreptului.

Călin Popescu Tăriceanu, fost prim-ministru, ne anunţă primul, vă place sau nu vă place, într-o luare de poziţie, un editorial, în Evenimentul zilei, că nu va vota necondiţionat prelungirea stării de urgenţă : „Eu cred că solidaritatea cu cei afectaţi de coronavirus ne-o putem manifesta mai bine mergând la muncă şi susţinându-i pe cei care nu pot să o facă, decât să stăm de-a valma, bolnavi şi sănătoşi, pe canapea uitându-ne la televizor şi aşteptând mila de la guvern. Nu o să votez pentru o stare de urgenţă la nivel naţional pentru că văd în aceste decrete şi ordonanţe militare doar obligaţii pentru cetăţeni şi nici o obligaţie pentru autorităţi. Nu o să votez pentru o stare de urgenţă la nivel naţional pentru că ea dă motive autorităţilor să nu ne dea nici o indicaţie despre ce fac ei pentru ca oamenii să se poată întoarce la muncă în condiţii de minimă siguranţă” (evz.ro, 12.04.2020). Înainte de a purcede la un nou decret privind prelungirea stării de urgenţă, democratic, preşedintele Iohannis ar trebui să se consulte cu toate partidele politice şi să ceara avizul Parlamentului. Fie şi numai pentru că el nu mai este Nicolae Ceauşescu. Şi nici măcar Traian Băsescu, copia anteriorului.

Categoria profesională cea mai afectată de SARS Cov-2 din România e cea a cadrelor medicale. Deocamdată, potrivit datelor oficiale făcute publice la 10.04.2020 de Institutul Naţional de Sănătate Publică, focarele principale ale contaminării cu coronavirus, după numărul cadrelor medicale infectate (în total, 812), sunt : Suceava (429), Bucureşti (103), Arad (44), Hunedoara (35), Neamţ (34), Galaţi (34), Timiş (24), Alba (18), Sibiu (11), Iaşi (13), Botoşani (9), Covasna (9) şcl.

La 6.04.2020, Daniela Tarău, doctor în drept, preşedintele Asociaţiei de Luptă şi Protecţie împotriva Abuzurilor Statului, „avertiza că România a aplicat, pe perioada stării de urgenţă, o derogare de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi că în acest moment uşa este larg deschisă pentru abuzuri” : „Da, cu siguranţă. Să ştiţi că uşa e larg deschisă către abuzuri în momentul ăsta. Este. Ar trebui să ne asumăm şi noi lucrul ăsta. Este larg, larg deschisă uşa către abuzuri” (ştiripesurse.ro, 06.04.2020). Daniela Tarău consideră că această derogare nu era necesară. Doar alte patru ţări au procedat la fel, activând articolul 15 de la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului : Letonia, Armenia, Republica Moldova şi Estonia (idem). Cu alte cuvinte, acesta, şi nu altul, este nivelul de democraţie al României.

Actualele autorităţi sunt atât de obediente, de supuse la ordinele care le vin de la UE, din Germania (vezi sparanghelul), de la Big Pharma şi de unde or mai veni, încât sunt capabile să ia orice decizie nefericită, fără să înţeleagă că responsabilitatea integrală le revine lor. Mulţi români se mulţumesc cu un concediu prelungit, în aşteptarea foametei care nu va întârzia şi a unui faliment economic de dimensiuni epocale. Cei care vor scăpa de coronavirus au toate şansele, în schimb, să devină sclavi pe o plantaţie globală sau, pur şi simplu, cerşetori şi homeleşi. Iar autorităţile politice şi medicale, dacă nu iau cele mai înţelepte decizii, riscă să-şi piardă timpul şi onoarea prin tribunale, poate şi libertatea.

Petru Romoșan

Cum va arăta lumea după coronavirus ? Dar când va începe cu adevărat acel „după” ? Va începe la 15 mai, când se estimează că mai multe măsuri restrictive impuse prin ordonanţe militare vor fi ridicate ? Pandemia va fi oprită de vara care vine ? Vom avea un al doilea val iarna viitoare şi apoi un al treilea val ? Vom avea un vaccin măcar în 12-18 luni ? (Pentru SARS, apărut în 2002-2003, nu avem un vaccin nici astăzi.) Numai întrebări, prea puţine răspunsuri. Care este tratamentul adecvat, sigur pentru cei infectaţi cu SARS Cov 2 ? Autorităţile medicale nu au încă nici un răspuns, în afară de contestarea tratamentelor propuse de practicieni, cum e cel al dr. Didier Raoult, bazat pe hidroxiclorochina şi azitromicină.

Vom putea vedea mai clar în viitor dacă vom reuşi să comparăm corect actuala criză mondială cu cele care au precedat-o. Se poate compara criza generală care se anunţă cu cea a subprimelor, a imobiliarelor din 2008-2009 ? Din câte se ştie până acum, violenţa crizei în curs e de la dublul până la cvadruplul celei de acum zece ani. Întregi sectoare ale economiei sunt sau vor fi puse la pământ pentru ani buni. Construcţia de avioane şi construcţia de automobile (Germania are o mare problemă !) sunt deja foarte afectate, industria turismului nu-şi va reveni mai devreme de doi-trei ani, poate mai mult, hotelurile şi restaurantele rezistă greu fără turism, ca şi transporturile aeriene. Vorbim, de fapt, despre schimbarea pentru multă vreme, ireversibilă poate, a unui mod de viaţă.

Nici compararea crizei economice care abia începe (în Statele Unite, în doar ultimele trei săptămâni, 16,7 milioane de oameni, adică 10 % din mâna de lucru, au intrat în şomaj) cu cea din 1929-1933 nu pare a fi prea pertinentă. Lumea de azi e foarte diferită de cea din prima treime a secolului trecut. Criza din 1929-1933 e cunoscută ca una de supraproducţie, cea actuală s-ar datora volumului datoriilor, banilor fictivi, lipsei de acoperire a banilor în valori materiale reale. De-acum, întoarcerea la etalonul aur (şi argint) e inevitabilă. China şi Rusia au cumpărat masiv aur în ultimii ani. Toate ţările responsabile s-au străduit să-şi repatrieze aurul din depozite externe, inclusiv guvernele Liviu Dragnea. Şi, desigur, sunt şi alte valori, capodoperele (pictură, sculptură, mobilier, cărţi vechi, bijuterii…) şi creaţiile geniului uman în general. Sau stocurile strategice de petrol.

Din câte ştim până azi, şi ştim destule, singura comparaţie care se poate susţine pentru perioada de după coronavirus (care poate începe abia peste vreo doi ani) este cu perioada de după cel de-al doilea război mondial. Urmările crizei actuale pot fi la fel de întinse ca acelea din 1945-1950. Ce s-a întâmplat atunci ? Au căzut imediat toate guvernele ţărilor învinse, dar nu numai. Mâine, după epidemie, aproape toate guvernele, cu câteva excepţii cunoscute (China, Rusia, India, Coreea de Sud), riscă să fie declarate învinse de coronavirus. În Europa de Est, Uniunea Sovietică de atunci a extins revoluţia comunistă proprie. România a avut începând din 1945 guvernul Dr. Petru Groza şi cele care i-au urmat, cu Gh. Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu etc. În decembrie 1947 a abdicat regele. Pentru vreo 50 de ani, în toată Europa de Est, lumea nu a mai fost deloc aceeaşi.

E, poate, prematur (dar e şi urgent să ne proiectăm viitorul !) să avansăm o asemenea comparaţie. Dar cei mai dotaţi, mai profunzi analişti ne anunţă zilnic că lumea de mâine nu va mai semăna cu cea de până în 2019. Probabil, intrăm cu adevărat în secolul XXI, despre care nu ştim mare lucru. Deci, cum va fi lumea de mâine ?

În primul trimestru al anului 2020, de pe pieţele mondiale s-ar fi evaporat vreo 25 000 de miliarde de dolari. Planurile de ajutor, de intervenţie, de mii de miliarde ale SUA, ale UE, ale ţărilor bogate în general nu suplinesc mai mult de vreo cincime, poate cel mult un sfert din sumele deja dispărute. Bursele şi-au regăsit exuberanţa la începutul lui aprilie, ronţăie vesele banii veniţi de la băncile centrale. Dar cât va ţine veselia primelor săptămâni din aprilie ? În plus, asistăm la o naţionalizare involuntară, care nu-şi spune numele, a băncilor şi a marilor întreprinderi. În SUA procesul este mai avansat, dar, târâş-grăpiş, vine şi UE din urmă. Se tipăresc şi se vor tipări bani la nesfârşit şi se va cumpăra o bună parte a economiei, cea atinsă de criza coronavirus. Pentru că sunt şi companii, dintre cele foarte mari, care rezistă foarte bine.

La prima vedere, îţi vine să zici că economiile occidentale, SUA şi UE, preiau masiv modelul chinez. Sau modelul sud-coreean, cel al marilor conglomerate („chaebol”-uri). Sau cel rus (capitalism de stat, oligarhie cu spectacol de alegeri democratice). Cam la fel ca în Ucraina şi în România. Cu diferenţa netă că România are o dictatură ascunsă, în civil, care a vândut ţara ca să-şi protejeze propria piele. Într-un articol din 2014 care circulă mult în aceste zile pe reţelele de socializare, site-ul Riscograma făcea o comparaţie între SRI şi echivalentele sale din lumea occidentală. Cei 12 000 de angajaţi SRI echivalează cu cei 2 641 din Germania, adunaţi cu cei 3 300 din Franţa, adunaţi cu cei 3 196 din UK, adunaţi cu cei 1 600 din Italia şi tot n-am ajuns la 12 000 ! Dacă e adevărat, cum am putea interpreta aceste cifre ? Avem noi nevoie de 10 până la 20 de agenţi care să facă munca unui agent din ţările citate ? Atât de incompetenţi sunt ai noştri ? Sau avem familii întregi, triburi angajate pe munca unui singur agent profesionist ? Ce putem noi spera după coronavirus dacă aceste cifre sunt cel puţin parţial adevărate ? Nimic, absolut nimic. Merită să ne mai întrebăm de ce se înghesuie mii şi mii de români pe Aeroportul Avram Iancu din Cluj ca să plece în plină epidemie la muncă în agricultura din Germania sau Spania ?

După mai mulţi experţi, statele-naţiune vor renaşte şi globalizarea va trece în planul doi cel puţin pentru o vreme. Adică Donald Trump, Viktor Orbán, Matteo Salvini, conducerea conservator-catolică poloneză, dar şi Vladimir Putin, Xi Jinping, Modi al Indiei sau Bolsonaro al Braziliei vor fi urmaţi şi de alţii. Nu e deja stabilit faptul că democraţia nu poate exista decât în statul naţional, iar marile uniuni (UE, de exemplu), „guvernul mondial” nu pot fi decât tehnocrate, deci nedemocratice ?

După ce banii Rothschilds-ilor şi ducele de Wellington l-au învins pe Napoleon la Waterloo, centrul lumii s-a mutat la Londra. Imperiul Britanic şi pound-ul (lira sterlină) au făcut legea pe glob până în 1939. Între altele, în Franţa l-au impus pe anglomanul Napoleon al III-lea, cu al său baron Haussmann, care a restructurat Parisul, îndatorând ţara, au învins Germania în primul război mondial şi au forţat o pace dezastruoasă care a creat condiţiile pentru cel de-al doilea război mondial. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, banii cei mulţi au început să se mute la New York şi la Chicago. După cel de-al doilea război, prin înţelegerile de la Bretton Woods, SUA, care a câştigat războiul, şi dolarul au condus aproape discreţionar lumea până mai ieri. Banii cei mulţi, care sunt nevăzuţi şi fac legea, par să se fi mutat treptat, de câţiva ani, în China (împreună cu Hong Kong) şi în Asia în general. În India, Coreea de Sud, Singapore, Taiwan, Thailanda, Vietnam, Malaezia şi Indonezia.

Cele mai sumbre previziuni, în forma lor extremă, greu creditabile astăzi, anunţă prăbuşirea dolarului şi a FED-ului, a unei vaste arhitecturi de securitate, deopotrivă cu destrămarea euro şi a BCE, dar nu neapărat şi spargerea SUA sau UE. A fost oare pregătit Donald Trump de la bun început pentru această „mutaţie” istorică, cea a centrului banilor ? Aşa s-ar putea explica opţiunea sa pentru protecţionism şi suveranism, opţiune care a părut absurdă într-o primă instanţă pentru imperiul american hegemonic. Opţiunea lui Trump semăna neverosimil de mult cu cea luată prin Boris Elţin de a abandona Uniunea Sovietică în favoarea mult mai restrânsei Rusii.

Mandatul lui Donald Trump pare sabotat de o decizie economică istorică, aceea a mutării centrului economic al lumii în China. Atâta doar că Imperiul de Mijloc, prin tradiţia sa multimilenară, nu are vocaţie de cuceritor. Decât în comerţ şi în economie. China şi-a dus războaiele doar în interiorul graniţelor imperiale. Şi extraordinara civilizaţie chineză este pe cât de bogată şi întinsă, pe atît de modestă şi de cuminte. Aşa să arate oare viitorul ? Modest şi cuminte ?

Petru Romoșan

Cu cât se va prelungi consemnarea la domiciliu a populaţiei, cu atât costurile politice pentru cei aflaţi „ghinion !” la putere, dar şi pentru cei aflaţi norocos în opoziţie dacă nu au soluţii alternative, vor fi mai mari. Mergând, probabil, până la dispariţia completă a actualei clase politice, cu procese interminabile, cu condamnări la ani grei de puşcărie, pierderea averii, oprobriul public etc. Din cauza costurilor economice care se întrevăd a fi faraonice. Din cauza crizei sociale care va urma implacabil. Şi a crizei sau a crizelor politice inevitabile.

Deocamdată, atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi „guvernul meu” au cam dispărut, carantinaţi în palate şi cu avantaje enorme, dar foarte pasagere. Adevăratul guvern pare a fi, aşa cum şi-a dorit Victor Ponta, cel condus de Raed Arafat, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă sau, de fapt, Grupul de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, sau cum s-o mai numi el. Care a adoptat un ton apocaliptic. De parcă am trăi în vremea ciumei, a holerei sau cel puţin spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

Se vorbeşte deja în lume despre o dictatură sau o tiranie a doctorilor. Nu a medicilor care tratează în clinici şi spitale, a personalului medical din teren, ci a doctorilor cu funcţii politice, la OMS, la Ministerul Sănătăţii, la CNAS, la direcţiile de sănătate publică, şi a doctorilor care fac business. Toţi sub cupola lui Big Pharma. Pentru că se anticipează că nu vor fi destule paturi în spitale, mai ales în secţiile de terapie intensivă, toată lumea trebuie să stea acasă, trebuie oprită economia. Avem deja oficial peste 1 milion de şomeri, şomaj tehnic şi contracte de muncă desfăcute. În afara celor nedeclaraţi, poate încă vreo jumătate de milion cu cei întorşi din străinătate. Adică, probabil, spre 30 % deja din populaţia activă.

De ce nu se pregătesc spaţii de îngrijire medicală de mari proporţii, ca în China, în săli de sport şi de spectacole care sunt, oricum, deja închise ? De ce nu se utilează de urgenţă cu cele necesare secţiile ATI ale spitalelor ? Costurile ar fi mult mai mici decât catastrofa economică în curs prin blocarea aproape totală a activităţii. De ce mai avem guvern şi Parlament ? De ce mai avem servicii speciale, „băieţi deştepţi” care ne costă sume colosale în fiecare an ?

De vreo trei săptămâni stăm acasă într-un weekend prelungit, un concediu neaşteptat, o vacanţă la domiciliu. Toate pierderile sunt puse în contul viitorului, un viitor pe care la noi nimeni nu prea ştie sau nu se încumetă să-l descrie. Fără a ignora pericolul contaminării, nu se pot imagina soluţii mai complexe care să permită şi continuarea activităţii, în primul rând a celei economice ?

Pierderile şcolare, mai ales pentru învăţământul preuniversitar, se vor resimţi ani de zile. Singura soluţie total serioasă rămâne cea anunţată de Raluca Turcan, cea a anulării anului şcolar, a repetării lui. Mai ales dacă claustrarea la domiciliu se prelungeşte până în iunie-iulie. De ce nu lucrează la foc continuu Parlamentul, cu toate riscurile ? Sau parlamentarii sunt atât de slabi, atât de incompetenţi încât nu au nimic de gândit, nimic de legiferat, nimic de oferit ?

Doctorii Alexandru Rafila şi Raed Arafat par a fi într-un concurs televizat avansând termene din ce în ce mai îndepărtate ale consemnării populaţiei în case. Ei gândesc din punctul de vedere al corpului medical. Dar unde este gândirea factorilor politici, care ar trebui să gândească pentru toată lumea, în calitatea lor de reprezentanţi ai poporului ? Se vede cu ochiul liber că politicienii îşi închipuie că, odată cu operaţiunea de votare, traficată sau nu, au reuşit să-şi realizeze toate profeţiile. Au devenit duci, conţi sau baroni, aristocraţi în toată regula, iar lumea proastă, cei care i-au votat, le este supusă şi datoare măcar patru ani. Ei se pot ocupa de trafic de influenţă, de afacerile lor şi ale familiilor lor. Ca să nu mai vorbim de corupţie.

În actuala stare de criză, una fără precedent, politicienii nu le oferă românilor decât stare de urgenţă (preşedintele) şi ordonanţe militare (guvernul), iar toată puterea le-a fost delegată, viclean şi laş, doctorilor. Şi doctorii se preocupă de domeniul lor, de paturile din spitale, de echipamente, medicamente şi tratamente. Dictatura procurorilor din ultimii 15 ani a fost înlocuită foarte recent de o tiranie a doctorilor (politici, de business). Şi, de fapt, ţara pare să nu mai fie guvernată.

Petru Romoșan

Contaminarea cu Covid-19 în România, atât cât putem şti sau ni se spune, este la un nivel foarte scăzut. Cu tot delirul neîntrerupt al televiziunilor, mai ales al celor de ştiri. Cu atât mai mult dacă luăm în considerare repatrierile masive din Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa, Germania, ţări cu o răspândire a coronavirusului ridicată sau chiar foarte ridicată. Inevitabil, mulţi conaţionali s-au întors gata contaminaţi, iar controalele la frontieră au fost destul de formale. Europa de Vest şi SUA sunt în aceste zile centrele nefericite ale contaminării cu Covid-19.

O explicaţie inedită, neaşteptată a răspândirii încă restrânse a îmbolnăvirii cu Covid-19 în România ne-a fost oferită de un fost cercetător la Institutul Cantacuzino, azi medic de cabinet. Românii au fost vaccinaţi sistematic, decenii de-a rândul, cu BCG (Bacilul Calmette-Guérin), vaccinul anti-TBC. (Graţie lui Ion Cantacuzino, România a fost a doua ţară din lume după Franţa în care s-a făcut acest vaccin începând din 1926.) După studiile profesorului australian Nigel Curtis de la Universitatea din Melbourne, vaccinul BCG, prin efectele sale secundare, este eficace şi împotriva Covid-19. Cercetările sunt în curs. Au început deja testele pe oameni. Un răspuns ştiinţific definitiv este aşteptat peste vreo şase luni. „Bacilul Calmette-Guérin sau BCG a fost larg folosit în ultima sută de ani, fiind din ce în ce mai apreciat pentru beneficiile lui colaterale. Nu e folosit doar ca mijloc imunoterapeutic obişnuit în primele stadii ale cancerului de vezică urinară, ci pare şi să stimuleze linia întâi de apărare imună a organismului în lupta împotriva infecţiilor” (www.stuff.co.nz , 01.04 2020).

În acest moment, în România, categoria profesională cea mai expusă contaminării cu coronavirusul este cea a cadrelor medicale care se ocupă direct de cei deja contaminaţi, mulţi veniţi din străinătate. E vorba mai ales de cadrele medicale din spitalele sau secţiile de boli infecţioase. Explicaţia ar fi destul de simplă. Aceste cadre medicale – medici, asistente, infirmiere, personal auxiliar – lucrează neprotejate sau slab protejate şi sunt expuse zilnic la o mare cantitate de virus. Chiar dacă şi aceştia, ca toţi românii, au făcut vaccinul BCG, îşi văd capacitatea imunitară pusă la grea încercare.

Responsabilitatea le revine ministerului de resort, Ministerului Sănătăţii, în primul rând, şi autorităţilor politice, adică guvernului şi primului-ministru, în ultimă instanţă. Care nu au asigurat şi încă nu asigură echipamente de protecţie cadrelor medicale confruntate cotidian cu cei contaminaţi. Medicii şi tot personalul medical se pot întoarce legal împotriva factorilor răspunzători – Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică, guvernul şi primul-ministru – şi ar trebui, în faţa unei justiţii imparţiale, să aibă câştig de cauză. Asemenea acţiuni au deja loc pe scara largă în Italia şi în Franţa. Pentru că şi în aceste ţări cadrele medicale au fost expuse iresponsabil contaminării.

În China, la Wuhan, un studiu epidemiologic al Covid-19 aflat acum înainte de publicare (efectuat cu sprijinul Departamentului de Ştiinţă şi Tehnologie al Provinciei Hubei) arată o eficacitate a hidroxiclorochinei : „Diverse studii au indicat că clorochina (CQ) prezintă un antagonism faţă de Covid-19 in vitro. Totuşi, probele privind aceste efecte asupra pacienţilor sunt limitate. Studiul nostru vizează să evalueze eficacitatea hidroxiclorochinei (HCQ) în tratamentul pacienţilor atinşi de Covid-19. Principalele metode : de la 4 februarie la 28 februarie 2020, 62 de pacienţi suferind de Covid-19 au fost diagnosticaţi şi admişi la Spitalul Renmin al Universităţii din Wuhan. Toţi participanţii au fost distribuiţi într-o testare pe grupuri paralele aleator (cu grup de control/martor) : 31 de pacienţi au fost desemnaţi să primească un tratament suplimentar de 5 zile cu HCQ (400 mg/zi), iar timpul de recuperare clinică, caracteristicile clinice şi rezultatele radiologice au fost evaluate la pornire şi după 5 zile de tratament pentru a evalua efectul HCQ. Principalele rezultate : pentru 62 de pacienţi cu Covid-19, 46,8 % (29 din 62) erau bărbaţi şi 53,2 % (33 din 62) erau femei, vârsta medie fiind de 44,7 ani (15,3 ani). Nici o diferenţă în repartiţia pe vârstă şi pe sex între grupul martor şi grupul HCQ. Dar, pentru TTCR (Time To Clinical Recovery), timpul de recuperare a temperaturii corporale şi timpul de remisiune a tusei au fost semnificativ reduse în grupul de tratare cu HCQ. În plus, o mai mare proporţie de pacienţi au prezentat o pneumonie ameliorată, observată în grupul de tratament HCQ (80,6 %, 25 din 32), în raport cu grupul de control (54,8 %, 17 din 32). Per total, 4 pacienţi au evoluat către o maladie gravă, care s-a produs în grupul de control. Totuşi, 2 pacienţi au avut efecte indezirabile uşoare în grupul de tratament HCQ. Importanţa : la pacienţii atinşi de Covid-19, utilizarea HCQ poate să scurteze considerabil TTCR şi să favorizeze resorbţia pneumoniei” (www.medrxiv.org, 22.03.2020).

Deocamdată, autorităţile din România nu sunt capabile să asigure integral protejarea cadrelor medicale în toate spitalele, inclusiv în cele mici din provincie, cum e cel din Orăştie, care se ocupă de bolnavii contaminaţi cu Covid-19. Dar mai este o problemă aproape deloc discutată, deşi televiziunile abundă în emisiuni despre epidemie, despre pandemie. Cu ce tratează doctorii români Covid-19 în afară de paracetamol sau antibiotice pentru plămâni atâta vreme cât Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi OMS nu au validat încă nici un tratament ? Vaccinul care va veni peste un an sau doi nu-i ajută cu nimic pe cei aflaţi astăzi pe patul unui spital. În plus, EMA spune că „tratamentul cu hidroxiclorochină nu trebuie să fie administrat împotriva lui Covid-19 decât în cadrul studiilor clinice sau în programele de urgenţă” (journaldemontreal.com, 01.04.2020). Războiul doctorilor care fac politică şi business împreună cu Big Pharma împotriva unor savanţi, ca prof. Didier Raoult de la Marsilia, e în toi, cu toate că protocolul Raoult, bazat pe administrarea de hidroxiclorochină+azitromicină sub supraveghere medicală, a fost preluat de spitale din lumea întreagă. Care este tratamentul recomandat de dr. Adrian Streinu Cercel, deja aplicat şi lăudat pe televiziuni de dr. Virgil Musta de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara ? Este el validat ?

Asaltul ultraliberalilor globalişti asupra sistemului sanitar public, în primul rând desfiinţarea spitalelor, privatizarea lor, ca şi desfiinţarea institutelor de cercetări, îşi arată dimensiunea criminală în această criză majoră. Cei care au condus asemenea acţiuni pe scară largă în România, începând cu cele două mandate ale lui Traian Băsescu şi continuând cu primul mandat al lui Klaus Iohannis, nu vor să-şi mai amintească de nimic, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. Tot ei sunt cei mai vocali pe ecrane, extrem de critici şi de obraznici, adică tupeu cât cuprinde. Vă mai amintiţi ce spunea Traian Băsescu-gură mare în 2010 ? „Să nu mai facem o dramă din faptul că ne pleacă medicii din ţară […]. În momentul de faţă, statul român nu poate să îşi plătească medicii, profesorii cum ar merita să-i plătească, dar nu poate să-i plătească, asta este realitatea. […] Avem lucruri de făcut. Sunt cel puţin 200 de spitale care trebuie închise” (antena3.ro, 25.11.2010). Guvernul condus de Emil Boc a închis, în 2011, 67 de spitale. Astăzi ştim de ce guvernările Băsescu-Udrea-Boc nu aveau bani să plătească în 2010 doctorii şi profesorii, jafurile de la ANRP şi, în general, din bugetul statului sunt cunoscute de toată lumea, mai puţin de DNA. Şi Băsescu, statuia impunităţii, împarte opinii şi sfaturi seară de seară !

Ploaia de ordonanţe militare, consemnarea la domiciliu a unei mari părţi a populaţiei împiedică răspândirea coronavirusului. Dar economia începe deja să se resimtă grav. Cine va plăti oalele sparte ? Aproape 800 000 de oameni au fost trimişi în şomaj tehnic şi peste 155 000 de contracte de muncă au încetat. „Dintre cele 155 675 de contracte încetate, 30 873 sunt în comerţul cu ridicata şi amănuntul sau repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 27 174 în industria prelucrătoare şi 19 254 în construcţii”. Sunt, de asemenea, mulţi lucrători din HoReCa rămaşi fără job. Doar în ultimele două zile, numărul celor concediaţi a crescut cu 45 000, iar cei trimişi în şomaj tehnic au fost 300 000 (cetateanimplicat.ro, 02.04.2020). Cadrele medicale se îmbolnăvesc pe capete, au fost şi vor mai fi morţi din rândul lor. Nimeni nu ştie cât va mai dura claustrarea generală, cum şi când va fi răpus coronavirusul şi, mai ales, cât de întinse vor fi pagubele economice.

Petru Romoşan

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a făcut apel la „producătorii româneşti” (sic !), la antreprenorii români să folosească oportunitatea (sic !) pe care le-o oferă epidemia : „Avem această oportunitate” (sic !) […] „în această perioadă cu precădere” (sic !) […] „este o oportunitate foarte bună” (sic !). I-a chemat pe „producătorii româneşti”, pe antreprenori să vină cu produse băştinaşe şi cu idei. Producătorii străinăţeşti, preferaţii de ieri, au cam tăiat-o de groaza coronavirusului şi poate că se pregătesc să tragă obloanele şi să trimită angajaţii „româneşti” în şomaj.
Iar „producătorii” europeni sau euroatlantici nu ne vând măşti, teste, combinezoane, izolete şi ventilatoare (respiratoare), şi în nici un caz nu se gândesc la vreun ajutor, vreun sprijin „european”, „partenerial” mai substanţial. La ultima reuniune UE la nivel înalt, prin videoconferinţă, Germania, Austria, Olanda, Finlanda au ales varianta ca fiecare ţară UE să se descurce pe cont propriu, care cum poate. România, după Italia şi Spania, e pe cale să afle cam câte parale face solidaritatea UE, între altele.
Deci, preşedintele, în ultima sa adresare către populaţiunea românească, a cerut şi idei, fiind evident că atât domnia sa, cât şi guvernul său multdorit sunt în mare lipsă. Penurie. Ei au scaunele (luate cu forţa de la „ciuma roşie” !), noi, sau măcar antreprenorii români, ar trebui să venim cu ideile. E oare normal să ocupe în continuare scaunele dacă, la vreme de mare criză, nu au idei pe măsură ? Ce caută acolo ? Pentru ce sunt plătiţi ? Că doar nu muncesc nici în mină, nici în fabrici şi nici pe câmp. Sau votul e un contract bazat pe o păcăleală ? Dar cam asta e situaţia la faţa locului : s-au aşezat sau au fost aşezaţi pe scaunele ţării şi, vorba comentatorului de televiziune Traian Băsescu, noi trebuie să ne descurcăm singuri.
Preşedintele Iohannis şi „partidul meu”, PNL, în avântul lor politic revoluţionar capitalist şi democratic, în vizionarismul lor, nu au avut decât măreaţa idee cu anticipatele. Care nici măcar nu a fost chiar a lor, au ciugulit-o în viteză de la mai tinerii USR. De fapt, singura idee, obsesie a preşedintelui Iohannis, a fost „jos PSD !” (sau „ciuma roşie”). Adică „dă-te tu la o parte, să mă aşez eu !”. Dar, ca în atâtea comedii, au nimerit pe scaune ejectabile. Cu nişte bombe cu ceas montate de destin sub şezut. Cea mai rapidă pedeapsă din istoria politicii, aplicată unor închipuiţi, unor impostori.
Deci, idei pentru domnul preşedinte. „Premierul grec Kyriakos Mitsotakis le cere parlamentarilor partidului de guvernământ, Noua Democraţie, precum şi miniştrilor şi secretarilor de stat „să doneze jumătate din salariul lor pe următoarele două luni pentru consolidarea contului special împotriva coronavirusului” (Hotnews, după RADOR, 31.03.2020). Nu e o idee bună, domnule preşedinte ? Ideea bună poate fi şi extinsă la directorii din ministere, la şefii de birou, ca şi la cei din marile companii încă de stat. Eventual cu o sugestie şi pentru multinaţionale. Ca să nu se ajungă altfel la impozite mărite. De pensiile speciale pare să se ocupe electoral USR.
Administraţia Trump a anunţat un ajutor de 1 200 de dolari pentru un adult şi 500 de dolari pentru un copil, ajutor care să ajungă la toţi americanii până la un anume venit anual. Nu ar trebui să fie copiată măsura pentru milioanele de români săraci şi foarte săraci ? Poate o sumă între 3 000 şi 5 000 de lei pentru fiecare familie, ca şi pentru românii singuri.
Au loc de destule zile discuţii interminabile în jurul ratelor la bănci. Nu ar trebui adăugate nişte discuţii despre „credite de supravieţuire” pentru IMM-uri ? Credite care să acopere măcar pierderile sigure pe două-trei luni în urma ordonanţelor militare oferite cu atâta generozitate de ministrul de Interne, mai nou comunicator naţional frecvent în haină de piele. De unde bani ? Ar putea fi întrebat de bani şi Mugur Isărescu, salvatorul băncilor în 2008-2009. Pentru ce sunt miliardele de euro de la Banca Naţională dacă nu sunt de nici un folos pentru milioanele de români în nevoie şi firmele româneşti împinse de criză la faliment ? Răspunsurile îmbibate de tehnicalităţi sunt cunoscute şi inutile. Două-trei miliarde de euro nu ar pune în pericol rezerva naţională, dar ar putea salva economia ţării într-o primă etapă. Asta în aşteptarea unor împrumuturi la care România va fi, oricum, obligată. Din fericire, faţă de alte ţări mult mai bogate din Vestul Europei, România mai are încă un spaţiu de manevră pentru împrumuturi. Deşi nedorite, ele nu vor putea fi evitate. Şi, probabil, vor fi şi oneroase, şi greu de obţinut. Acum, se pare că bani se mai pot găsi doar în China.
Şi o altă idee puţintel mai politică. Dacă partenerii noştri euroatlantici nu ne ajută nici măcar cu material medical contra cost, pe motiv că sunt şi ei în nevoie, poate am putea apela la vechii noştri parteneri din fostul lagăr socialist, China, Rusia, Cuba (apropo, Cuba are o excelentă expertiză în crizele sanitare dobândită în Africa). Azi, 31.03.2020, Donald Trump a vorbit despre ajutorul primit de SUA („We’ve had great relationships with a lot of countries. China sent us some stuff, which was terrific. Russia sent us a very, very large planeload of things, medical equipment, which was very nice. Other countries sent us things that I was very surprised at, very happily surprised” – www.rt.com/usa, 31.03.2020, 03.35).
Lumea s-a schimbat deja, vechile reflexe şi deprinderi nu mai sunt de mare folos. Cu atât mai puţin vechile ipocrizii şi pretenţii găunoase. Iar pe timpul marii crize propaganda ar trebui să se autosuspende.