Petru Romoșan

În sfârşit, dovlecii româneşti, mai ales cei din Transilvania, vor avea pentru o noapte valoarea lor în aur. Miliardarii americani (o bandă veselă de vampiri !) au venit la Bran să-i plătească tributul lui Dracula. Tribute to Dracula – omagiu lui Dracula !

Elon Musk şi-a oferit Twitter pentru vreo 44 de miliarde de dolari (mai mult teoretici – bănci, montaje). Evenimentul merită sărbătorit fastuos.

Transilvania e una dintre cele mai misterioase regiuni ale Europei. În realitate, brandul Transilvania e mult mai puternic decât brandul România (cu sau fără frunza Elenei Udrea). Apropo, şi Traian Băsescu, şi Elena Udrea au părut să fi fost ucenici ai lui Dracula, deşi nu sunt români ardeleni şi nici irlandezi (vezi Bram Stoker). Dar aparţin, mai mult sau mai puţin, Securităţii, care a putut fi resimţită ca armata lui Dracula. A lui Dracula sau a lui Ceauşescu ? Tot un drac.

Să ne punem totuşi de acord : nici Vlad Ţepeş nu a fost vreo uşă de biserică sau vreun mare creştin ortodox. Sunt relatări sinistre cu mesele sale de la Snagov, înconjurat de boieri traşi în ţeapă. Chiar şi episcopul ar fi fost tras în ţeapă pentru că a refuzat să se aşeze la masă cu Dracul, Vlad Dracul (vezi Ordinul Dragonilor).

De la Bran, Elon Musk, împreună cu gaşca sa veselă de vampiri (sug sângele popoarelor prin Burse !), prin sateliţii săi, poate studia de foarte aproape carnagiul din Ucraina. Acolo mor pe capete ortodocşi ucraineni şi ortodocşi ruşi, catolici şi evrei ucraineni, spre deliciul neoconservatorilor americani şi al Statului Profund, care controlează total Administraţia Joe Biden. Cel puţin până pe 8 noiembrie – alegerile de mid term.

Dar Elon Musk a făcut şi o propunere de pace care, bineînţeles, nu se îndepărtează prea mult de ideile lui Volodimir Zelenski, devenit, în mod tragicomic, cel mai mare gânditor al unei planete în derivă. Unii vor spune că Zelenski nu e decât reîncarnarea lui Dracula. Ceilalţi vor spune că Vladimir Putin e adevărata reîncarnare a lui Dracula.

Oricum, România, ţara NATO cea mai apropiată de frontul de la Marea Neagră, este pentru câteva zile un fel de centru al lumii, capitala Halloween, sărbătoarea tuturor sfinţilor, sfârşitul verii, zi a recoltei, Pomona la romani. Halloween-ul, un ritual celtic, a fost adus de irlandezi în America de Nord, unde sărbătoarea s-a ţinut prima dată în Canada în 1928. În noaptea de 31 octombrie, Halloween e sărbătorit de americani în Transilvania, spre gloria lui Dracula, care nu e chiar Vlad Ţepeş şi nici vreun mit, ci doar o legendă relativ recentă.  

Petru Romoșan

Intelectualii există şi pentru a pune din când în când întrebări imposibile, întrebări fără răspuns clar, definitiv, întrebări care uneori pot tulbura profund. O asemenea întrebare ar fi : oare războiul Rusia-Ucraina sau, mult mai propriu, războiul Occident- Rusia nu este cumva pe cale să se transforme într-un război religios ? Va fi astfel confirmat Samuel Huntington, cu a sa faimoasă şi foarte citită „Ciocnire a civilizaţiilor” (The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order – 1996) ?

Fanatismul din ce în ce mai pronunţat al propagandei occidentale indică abandonarea oricărei raţionalităţi. Cascada de sancţiuni ale UE îndreptate împotriva economiei Rusiei, dar şi sancţiunile „nominale” – recent a fost plasat pe o listă neagră UE şi filosoful Alexandr Dughin – pot fi deja calificate drept „religioase”. Cu atât mai mult cu cât aceste sancţiuni au un efect destul de redus asupra Rusiei şi asupra ruşilor, dar au, în schimb, un efect devastator asupra economiilor ţărilor din UE, asupra Germaniei în primul rând, precum şi asupra Regatului Unit, care a părăsit nu demult UE. În ultimul timp, obligaţiunile Băncii Angliei s-au prăbuşit şi pun lira sterlină într-un mare pericol.

Ruptura dintre Occident şi Răsărit are o foarte lungă şi foarte consistentă tradiţie. Războaiele religioase dintre Roma şi Constantinopol au durat 700 de ani, începând cu înscăunarea lui Charlemagne, Carol cel Mare (în anul 800). De la controversele doctrinare şi dogmatice („filioque”) şi până la cucerirea Bizanţului de către cruciaţi, de latini veniţi din Occident, cu soldaţi adevăraţi, cu morţi şi răniţi, nu s-au oprit decât odată cu ocuparea Constantinopolului de către otomanii lui Mahomed. Asta dacă nu-i punem la socoteală pe Napoleon şi pe Hitler în confruntarea Occident-Răsărit. Se va adăuga şi NATO acestei serii ?

Războiul deocamdată doar economic (dar şi bani şi furnituri militare) dintre Occident şi Rusia începe să amintească de războiul din Franţa dintre catolicii majoritari şi protestanţi (calvinişti) din secolele XVI şi XVII, cu teribila Noapte a Sf. Bartolomeu. Sau acest ciudat război ne aduce în memorie războaiele cruciaţilor pentru eliberarea Ţării Sfinte, a Ierusalimului.

Occidentul pare să fi renunţat de ceva vreme la toate valorile pe care s-a clădit în 1000 de ani, în primul rând la creştinism, şi să fi îmbrăţişat ultimele „refrene” : wokismul, cancel culture, LGBTQ+, feminism, MeToo, BLM, schimbarea climatică, schimbarea de sex, energia verde etc.

Rusia şi-a recâştigat, după o rătăcire comunistă de 70 de ani (imputabilă Occidentului ?), toate tradiţiile şi istoria, milenară la rândul ei : creştinismul ortodox mai întâi, cultul ţarului şi, în general, toate valorile autentice. A redevenit o mare putere militară, industrială şi agricolă. Cu resurse colosale. Rusia a redevenit, fără ca Occidentul să observe şi fără să aibă justa măsură a schimbărilor, o putere inconturnabilă. Alianţele mai vechi sau mai recente cu China, India şi Iranul, cu lumea arabă şi musulmană (Turcia, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul etc.) o fac foarte greu de învins. Dar, cel mai important, Rusia ortodoxă se consideră A Treia Romă, adevărata păstrătoare, împreună cu ceilalţi ortodocşi (azi în NATO), a învăţăturilor lui Iisus Hristos. Ţările ortodoxe din Estul Europei, România, Bulgaria, Grecia, Serbia, se găsesc azi într-o situaţie confuză.

Conflictul dintre Occident şi Rusia are şi o puternică dimensiune psihiatrică, este vorba de rusofobie, care promite ă fie o boală lungă, foarte greu de vindecat. Presa şi media mainstream occidentale au devenit un vast aparat de propagandă care se hrăneşte aproape numai din surse ucrainene, poloneze şi baltice – surse catolice, surse occidentale. Rusofobia pare să fi renăscut în Polonia, Ucraina şi ţările baltice. Grav e că nu numai decidenţii occidentali – miliardari, servicii secrete, politicieni – au început să creadă în propria lor propagandă, ci şi o parte a populaţiilor. Totuşi, un important segment al populaţiilor occidentale a început să manifesteze împotriva continuării războiului şi a sancţiunilor economice aplicate Rusiei care se răsfrâng catastrofal asupra vieţii lor.

Nu e deloc clar de ce Occidentul investeşte atât de mult în războiul din Ucraina. Ţintele economice imaginate (formulate şi expuse – Rand Corporation) sunt iluzorii, fantomatice. E mult mai probabil că asistăm la un război civilizaţional, cu o serioasă componentă religioasă, iraţională.

Guy Mettan, un important jurnalist şi scriitor elveţian actual, fost preşedinte al Consiliului Cantonului Geneva şi deputat, a scris o carte despre războiul de o mie de ani dintre Occident şi Rusia. Istoria pe care o retrasează Guy Mettan e de-a dreptul fabuloasă :

„Pentru primii suverani ai regatului rus care se formase în jurul Kievului, Bizanţul oferea, într-adevăr, de departe cea mai bună partidă şi, în chip foarte raţional, aceştia au ales ritul grec, mai ales că împăratul bizantin îşi propusese sora ca soţie lui Vladimir în schimbul susţinerii sale militare. Bizanţul, mai apropiat de ei în termeni de cultură, mai seducător din pricina prestigiului său încă foarte mare în acea epocă şi mai promiţător în plan comercial din pricina debuşeelor pe care le oferea portul Constantiopol între Marea Neagră şi Marea Mediterană prin strâmtori, Bizanţul deci, cu milionul său de locuitori, era câştigător în faţa prea îndepărtatei Rome cu cei zeci de mii de rezidenţi ai săi înghesuiţi printre ruine. Oraşul Lumină, capitala civilizaţiei în secolul al IX-lea, era Bizanţul, şi nu Roma” (Guy Mettan – „Russie-Occident, une guerre de mille ans”, Éditions des Syrtes, 2015 ; ediţie nouă în curs de apariţie).

Petru Romoșan

Pot pierde ruşii războiul din Ucraina ? Întrebarea e formulată frecvent în ultimele zile atât în Rusia, cât şi, natural, în Occident. E pus în discuţie şi Vladimir Putin, mai exact, capacitatea sa de a conduce un război. Dintr-o comparaţie cu I.V. Stalin, Putin nu iese deloc bine. Comparaţia o face Paul Craig Roberts într-un remarcabil editorial :

„Putin crede sau a crezut că Rusia şi Vestul împărtăşesc valori comune. Ceea ce arată cât de puţin înţelege Putin Occidentul. Occidentul este Washingtonul, iar restul Vestului nu e compus din ţări independente, ci din marionetele Washingtonului. Nici una dintre marionetele Washingtonului nu-i reprezintă pe propriii cetăţeni şi nici Washingtonul n-o face. Valorile Washingtonului se măsoară numai în dominaţie şi bani.

Washingtonul se preocupă numai de hegemonia sa politică, militară şi financiară asupra tuturor, inclusiv asupra propriului popor, care se trezeşte în fiecare zi într-un stat poliţienesc mai constrângător, în care Constituţia e ştearsă bucată cu bucată de la o zi la alta. […]

Putin ţine discursuri din care se vede că înţelege asta, dar acţiunile lui nu reflectă înţelegerea din discursuri. Distanţa dintre cuvintele lui Putin şi acţiunea lui e aproape infinită. Kremlinul trebuie să-şi fi pierdut complet simţul realităţii atunci când a crezut că Washingtonul va permite ca „operaţiunea militară limitată” din Donbas să rămână limitată. Faptul că un om din Kremlin ar fi putut să fie atât de naiv, de credul, de neinformat îmi depăşeşte imaginaţia.

Cum de Kremlinul a putut crede că Washingtonul, după ce s-a străduit să forţeze intervenţia militară rusă în Donbas, ar fi putut să nu aibă intenţia de a lărgi substanţial războiul ? Vedem aici rateul complet al intelligence-ului rus şi completa neînţelegere din partea ruşilor a inamicului cu care Rusia e în război. Într-adevăr, nici măcar nu e clar dacă Rusia înţelege că ea e în război cu Vestul. Ici şi colo, câte un rus o mai spune, dar acţiunile Rusiei dezmint această înţelegere. Kremlinul încearcă în continuare să salveze Europa dându-i energie, astfel încât Europa să-şi poată duce mai departe războiul împotriva Rusiei. Cum am putea înţelege aşa ceva ?

Trebuie că e o premieră în istorie : o ţară aflată în război îşi aprovizionează inamicii cu carburant pe care aceştia îl folosesc ca să ducă războiul împotriva ei. Kremlinul imploră Europa : vă rugăm, lăsaţi-ne să vă vindem energie pentru ca industriile voastre de război să nu fie nevoite să se închidă. Ce-ar mai putea face Kremlinul pentru ca guvernul rus să apară drept cel mai confuz guvern de pe Pământ ? […]

Putin, după ce a lăsat războiul să meargă înainte lună după lună, un război pe care ar fi putut să-l încheie într-o săptămână, le-a dat americanilor şi britanicilor timp să antreneze o armată ucraineană mai mare şi să o echipeze cu arme moderne. Kremlinul ar fi trebuit să ştie din prima zi că asta era în cărţi. Ori de câte ori un război se prelungeşte, avantajul trece de partea celui ce nu are constrângeri autoimpuse. E imposibil să ni-l imaginăm pe Napoleon sau Wehrmacht-ul luptând într-un chip atât de constrâns cum o face Rusia în Ucraina. Dacă Stalin ar fi luptat aşa cum luptă Putin astăzi, n-ar mai fi rămas nimic din Rusia” („When it comes to conducting a war, the Kremlin has proven its incompetence”, unz.com, 7.10.2022).

Articolul lui Paul Craig Roberts merită citit în întregime de cei interesaţi, mai ales pentru diatribele asasine la democraţia americană de azi. Paul Craig Roberts a fost (1981-1982) subsecretar de stat la Finanţe în Administraţia Reagan. Este unul dintre fondatorii „Reaganomics” şi a contribuit decisiv la Tax Act din 1981. Édouard Balladur, ministru de Finanţe şi prim-ministru francez, i-a acordat lui PCR legiunea de onoare în 1987 pentru „înnoirea ştiinţei economice şi politice după o jumătate de secol de intervenţionism”. A scris la şi a condus Wall Street Journal, dar a colaborat şi cu Business Week. Este de mulţi ani unul dintre cei mai tranşanţi şi mai citiţi editorialişti americani.

E sigur că, pentru opt luni de război, Rusia a avansat destul de puţin în Ucraina, iar în septembrie 2022 ucrainenii au recuperat întinse teritorii în regiunea de nord-est, Harkov. Ruşii s-au retras fără luptă, ucrainenii au înaintat adânc în teritoriul până atunci deţinut de inamic, ruşii au revenit cu artileria şi aviaţia. Pierderile de vieţi omeneşti de partea ucraineană au fost enorme. Lucru care se pare că nu contează deloc pentru conducerea de la Kiev. Deal-ul dintre Occident şi Ucraina pare simplu : noi vă dăm armele, voi daţi cadavrele (după Jacques Baud).

Cel mai rău lucru e că se înteţesc acuzele, de-o parte şi de alta, între ruşi şi americani în legătură cu o posibilă utilizare a armelor nucleare. Cine a ameninţat primul ? Cine e cel mai capabil să folosească armele de distrugere în masă ? Deocamdată, doar americanii au folosit arme nucleare, la Hiroshima şi Nagasaki, în Japonia. Ruşii deţin o superioritate în arme noi, neconvenţionale, cum sunt hipersonicele, care pot fi folosite şi cu încărcătura clasică, fără ogive nucleare. Cine va sări primul peste cal ?

Distrugerea aproape sigură (apa de mare sărată corodează ţevile) a Nord Stream 1 şi Nord Stream 2 îi pune faţă în faţă pe americani şi pe ruşi. Este distrugerea gazoductelor ruseşti un act de război care depăşeşte în gravitate furnizarea de arme, de bani, de asistenţă tehnică, de sateliţi, de expertiză către Ucraina ? Lumea se găseşte azi, din nefericire, pe un drum foarte periculos, probabil fără întoarcere. Şi nu mai contează cine va folosi primul, chiar sub steag străin, armele nucleare.

În plus, faimosul site The Intercept vine cu un raport despre implicarea CIA în Ucraina, realizat pe baza informaţiilor date de foşti ofiţeri de intelligence şi militari : „CIA „s-a înşelat total”, a spus un fost oficial senior al intelligence-ului american, care cunoaşte rapoartele CIA de la momentul în care invazia rusă a început. „Ei credeau că Rusia va câştiga imediat.” Când a devenit limpede că predicţiile agenţiei despre o victorie rusă rapidă fuseseră eronate, Administraţia Biden a trimis înapoi activele clandestine pe care le retrăsese din Ucraina, au declarat oficiali din intelligence. Un oficial american a insistat asupra faptului că CIA a executat numai o retragere parţială a activelor atunci când a început războiul, dar agenţia „nu a părăsit niciodată terenul”. Acum, operaţiunile americane clandestine în interiorul Ucrainei sunt mult mai extinse decât erau la începutul războiului, când oficialii din intelligence se temeau că Rusia va zdrobi armata ucraineană. Există o prezenţă mult mai mare a CIA, a forţelor speciale şi a resurselor în Ucraina decât la momentul invaziei ruse din februarie, au declarat foşti oficiali din intelligence pentru The Intercept” (James Risen şi Ken Klippenstein – „The CIA thought Putin would quickly conquer Ukraine. Why did they get it so wrong ?”, theintercept.com, 5.10.2022).

Nici un expert nu ştie cum va continua războiul din Ucraina. Şi nici complicatul conflict economic SUA-Europa-Rusia. Nu mai lipseşte decât o implicare directă a altor forţe până acum străine de conflict.

Petru Romoșan

Începe marele, adevăratul război ? Între cine şi cine ? Prin sabotajul încă anonim (dar nu şi pentru ruşi !) la cele două conducte majoritar ruseşti, Nord Stream 1 şi Nord Stream 2, frontul pare să se mute din Ucraina într-un teatru mult mai mare. Mare cât toată planeta ?

Ne regăsim într-un curs universitar ţinut de Halford John Mackinder, britanicul fondator al geopoliticii şi al geostrategiei, cu a sa celebră lucrare „The Geographical Pivot of History” (1904). Asistăm la confruntarea care a început deja între puterile de apă şi puterile de uscat (heartland), între SUA şi Marea Britanie, pe de-o parte, şi Rusia şi China, pe de altă parte, la care se vor adăuga Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Canada la primele, plus Polonia, ţările baltice etc., Belarus, Iranul, „stanele” din Asia Centrală, Kazahstan, Kîrghistan, Tadjikistan, Uzbekistan, la cele din urmă, la Rusia şi China, puteri de uscat (heartland).

Deocamdată, bătălia se dă pentru viitoarea aliniere a două mari puteri încă indecise : Germania şi Turcia. De partea cui se vor pune cele două ? Parlamentul german a votat masiv să nu trimită arme în Ucraina. Opinia publică din Germania e consternată de distrugerea Nord Stream 2, parţial proprietate germană. Turcia dă târcoale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai şi vizează o integrare în BRICS. India, nealiniată, îşi va păstra, cel puţin pentru o vreme, rolul de arbitru, de posibil negociator.

Dar ce i-o fi apucat ? De ce nu mai pot trăi împreună pe acelaşi Pământ ? Explicaţia e foarte simplă dar foarte bine disimulată, foarte bine ascunsă. Puterile de apă (Marea Britanie, SUA, Japonia etc.) s-au financiarizat şi îndatorat, trăiesc majoritar doar din servicii, în primul rând financiare (Wall Street, City-ul londonez), şi sunt supuse total consumului. Într-o asemenea măsură încât, fără noi cuceriri coloniale, imperiale, le aşteaptă crahurile bancare şi bursiere, falimentul.

De cealaltă parte, Rusia, China, Iranul etc. deţin materiile prime, energia în primul rând (petrol, gaz, cărbune), şi producţia de bunuri (China – uzina lumii !) care au nevoie de cumpărători solvabili (nu doar lichizi – adică bani tipăriţi fără limită şi fără control !). Unii fără alţii nu pot exista, atâta doar că, din cauza datoriilor faraonice, „financiarizaţii” (în bani de hârtie, fără acoperire în aur, ca altădată) au mare nevoie să pună mâna pe măcar o parte din activele tangibile, reale ale lumii B pentru a redeveni solvabili.

Referendumurile din cele patru regiuni ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), decretele de integrare în Rusia semnate de preşedintele Vladimir Putin compun celălalt eveniment de-o magnitudine comparabilă cu atacurile de la Nord Stream 1 şi Nord Stream 2. Anexarea regiunilor ucrainene la Rusia a fost declarată inacceptabilă de Occident, dar deocamdată nu e mai puţin reală. Au fost sabotate conductele din Marea Baltică pentru a contrabalansa referendumurile şi anexarea a 20 % din Ucraina de către Rusia ? Evident că lumea s-a rupt în două şi orice speranţă de pace, de negocieri şi de restabilire a vechii ordini mondiale este fără suport. Deşi Vladimir Putin, în cuvântarea sa festivă de la Kremlin, a chemat din nou Ucraina la negocieri.

Dimpotrivă, în plin război cu Rusia, Volodimir Zelenski a cerut admiterea de îndată, „subită” a Ucrainei în NATO, lucru pe care e puţin probabil să-l fi făcut de capul său şi care, deci, ar putea chiar să se întâmple în lunile următoare. Dacă Ucraina va fi primită „instant” în NATO, războiul dintre Rusia şi NATO va fi început deja. Prin cererea sa de acceptare imediată a Ucrainei în NATO, Zelenski vrea să grăbească declanşarea celui de-al treilea război mondial, a remarcat Dmitri Medvedev, fost preşedintre şi fost prim-ministru al Rusiei, actualmente vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Lumea A, lumea din care şi noi, românii, facem parte (am dorit atât de mult să fim în NATO şi în UE şi suntem încă atât de mândri !), pare să ajungă la capătul cursei, la sfârşitul unui mare ciclu istoric. În plus, Occidentul, aşa-zisul Imperiu American, deşi mult mai dezvoltat decât restul lumii, nu numără decât cca 1 miliard-1 miliard şi jumătate de oameni. Doar China, India, Rusia şi Iranul depăşesc binişor 3 miliarde, au împreună o armată mult mai puternică decât SUA şi NATO şi, mai ales, deşi vechi civilizaţii, par mult mai tinere, vitale şi mai optimiste.

Dar cine poate convinge azi Marea Britanie şi SUA, partenerii noştri, că negocierile de pace pot fi încă mai avantajoase mai ales pentru Occident ? Mai e oare posibil un dialog ? Dacă va intra şi China în horă (Taiwanul), putem uita orice speranţă. Şi dacă va fi mare război, va câştiga lumea A sau lumea B, căreia i se va alătura Germania. Şi Turcia. Azi, atât Germania, cât şi Turcia sunt în NATO. Dar pentru cât timp ?