Despre condamnaţi şi suspecţi (nu doar despre Liviu Dragnea şi Traian Băsescu)

luni 25 apr. 2016

Petru Romoşan

Unii lideri PSD îl prezintă pe condamnatul definitiv Liviu Dragnea ca pe un martir al partidului. Nu zic, aşa o fi. Dacă infracţiunea e legea în acest partid postcomunist care se pretinde de stânga fără prea multe probe, atunci într-adevăr Liviu Dragnea e un haiduc (de Teleorman) al democraţiei de tranziţie, coruptă şi infracţională. El a luptat cu mijloacele din dotare pentru binele infractorilor PSD. E un erou împotriva statului de drept. În această logică, Adrian Năstase ar trebui adus de urgenţă înapoi la conducerea PSD. El a făcut şi puşcărie ! Procesul lui a avut ca subiect tot o campanie electorală, finanţarea ei. Justiţia noastră ne aplică numai lecţii magistrale !
Şi în aceeaşi logică strâmbă, halucinantă, şi Traian Băsescu a fost descris ca un martir al celor două mandate ale sale la preşedinţia României. Dacă nu ar fi beneficiat de imunitatea totală în timpul celor două mandate, multele infracţiuni, printre care şi aceea de spălare de bani, cu Căşuneanu, cu şmecheriile imobiliare, ar fi fost deja prescrise. Ca şi nenumăratele infracţiuni, încălcări ale legii comise într-o mare veselie în timpul mandatelor sale de primar general al Bucureştilor. Care şi ele ar fi beneficiat deja de sublima prescripţie. La fel cum s-au prescris toate nenorocirile săvârşite în timpul multelor sale mandate de ministru al Transporturilor (Flota şi câte şi mai câte „Aici sunt banii dumneavostră !”). Şi, desigur, odată prescrise toate fărădelegile, Infractorul naţional ar fi putut candida, virgin, la un nou mandat al aceluiaşi abuzat Bucureşti. Pentru că noi, bucureştenii, suntem în majoritate nişte tâmpiţi fără memorie şi l-am fi votat încă o dată fără să clipim pe constănţeanul impostor. Pentru că aşa spun sociologii manipulatori (de şcoală comunistă), cu sondajele lor „suspendate” (să nu-l uităm pe ex-primarul penal Sorin Oprescu).
Trebuie să constatăm că noua, mândra lume democratică şi capitalistă nu mai are nici o ruşine şi că singurul ei criteriu activ a rămas reuşita indiferent de preţ şi consecinţe. Suntem conduşi şi controlaţi din nişte birouri finanţate netransparent, ocult, cu miliarde de euro de la bugetul statului. Cică ar trebui să fim fericiţi că trăim în democraţie, în UE şi NATO. Băieţii şi fetele din birourile climatizate, foarte scumpe, ultimul răcnet fac revoluţii pe Facebook, ne aleg preşedinţi, prim-miniştri şi primari de mari oraşe.
DNA-ul doamnei Kövesi şi minunaţii ei protectori (pe ce bază legală o protejează ?) nu au auzit încă nimic de afacerile multiple ale lui Liviu Dragnea (Tel Drum etc.) ? Toate jafurile, tunurile, ţepele de la Microsoft, EADS, Alro, ANRP, ministerul Dezvoltării, primării şi companii de stat nu s-au derulat în timpul mandatelor prooccidentalului de comedie Traian Băsescu şi al prim-miniştrilor săi preferaţi Emil Boc (PDL), numit de vreo trei ori, şi Victor Ponta (PSD), numit de două ori, al ministeriatului de Interne al lui Vasile Blaga, amândoi, şi Traian Băsescu, şi Vasile Blaga, şefi de partide „de dreapta”, democratice ?! Şefi de partide pentru care merite, pentru care fărădelegi ?
Ăştia chiar ne cred pe toţi proşti ? Până când ? Iar dacă te uiţi ceva mai atent la noii candidaţi pentru Bucureşti, oameni în jur de 40 de ani – Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele, Cătălin Predoiu, Nicuşor Dan, Robert Turcescu -, progresul faţă de generaţiile lui Ion Iliescu sau Năstase-Băsescu e foarte relativ, discutabil, dacă n-o fi chiar un grav regres. Timpurile care vin se anunţă parcă şi mai prost. Mai trebuie să le şi votăm ?

luni 18 apr. 2016

Fotografie din perioada interbelică, autor necunoscut


Marian Munteanu, a treia ţeapă a PNL

luni 18 apr. 2016

Petru Romoşan

În timp ce în România apar în câteva zile sute de articole pro şi mai ales contra Marian Munteanu, multe isterice într-o direcţie sau în cealaltă, pentru Europa, mai ales cea occidentală, votul pentru Brexit se apropie implacabil. De fapt, a început campania. Indiferent de rezultat, luxul pe care şi l-au permis britanicii prin primul lor ministru, David Cameron, va fi un şoc, un cutremur pentru şandramaua UE deja atât de încercată (valul de refugiaţi, criza economică, lipsa de proiect coerent, lipsa unei armate proprii, a unei diplomaţii unice etc.), în primul rând pentru moneda euro. Ceea ce, evident, nu-i preocupă pe responsabilii de la Bucureşti, pentru că aici se aşteaptă disciplinat, docil ordinele de gândire şi de acţiune de la Bruxelles, care întârzie îngrijorător să sosească.
Germania, marea beneficiară a monedei euro – de fapt, o marcă germană impusă paşnic întregii Europe –, cea care a dictat dezastruoasa Austerität partenerilor europeni, suferă azi mortal de pe urma deciziilor Băncii Centrale Europene, care a trecut la dobânzi negative. Fondurile de pensii, ca şi asigurările germane sunt în pericol.
La Bucureşti se discută cu foc dacă Marian Munteanu e neolegionar, antisemit sau ultranaţionalist etc. Marian Munteanu nu e nimic din toate acestea, nu e nici măcar negustor de arme împreună cu Virgil Măgureanu, fostul şef tenebros al SRI, Marian Munteanu nu a administrat nici măcar o tutungerie în viaţa lui („eu în viaţa mea nu am făcut comerţ cu nimic” – Marian Munteanu dixit). E doar un farsor gălăgios, un om politic-concept, o „imagine”, folosită de încă nu se ştie cine. Dar nu tot un om politic-concept, o „idee” au fost şi Klaus Iohannis („minoritarul”), şi Dacian Coloş („bruxellezul”, „tehnocratul”) ? Marian Munteanu nu e decât un modest profesor la Filologia bucureşteană, care vântură în spaţiul public teorii nedigerate în amintirea unei false revoluţii dar autentice lovituri de stat, în care a fost un fel de erou, născut sau făcut.
Ce-ar fi mai rău pentru PNL ? Să câştige sau să piardă Marian Munteanu în bătălia electorală pentru primăria Bucureştilor ? Dacă Marian Munteanu câştigă împotriva maşinii de vot a PSD (Liviu Dragnea va fi condamnat oportun ?), PNL-ul va deveni în scurtă vreme o „mişcare de renaştere naţională” (o nouă clasă politică, nu ?), poate chiar cu nişte uniforme drăguţe gen Mao sau Zelea Codreanu (depinde cine le alege, Virgil Măgureanu sau Marian Munteanu…), iar Klaus Iohannis, „feisbucistul”, „diasporeanul”, „liberalul”, ar avea chiar începând de anul acesta un contracandidat care-l va bate măr la prezidenţialele viitoare. Dacă le mai apucă, bineînţeles. Fiindcă s-ar putea ca timpul să nu mai aibă răbdare, nu-i aşa ? Până atunci, pe modelul deja consacrat de Carol al II-lea, Klaus Iohannis va trebui să-şi manifeste, zgomotos şi pe larg, entuziasta adeziune la noua orientare.
Nu e deloc clar de unde a apărut Marian Munteanu în centrul chestiunii. Putea fi Cătălin Tolontan în locul lui ? E doar mutarea disperată şi hazardată a Alinei Gorghiu în încercarea foarte feminină de a scăpa de concurenţa Adrianei Săftoiu ? Dacă ar fi adevărat, Alina Gorghiu a scăpat temporar de Adriana Săftoiu dar i-a inventat lui Klaus Iohannis un concurent imbatabil. Deocamdată, mai e o mică speranţă pentru Klaus Iohannis şi pentru actualul establishment, de stânga sau de dreapta sau de stânga-dreapta. Aceea că şi Marian Munteanu va fi înlocuit, într-o a patra „tragere”, de Cătălin Predoiu, Adriana Săftoiu sau alt personaj mai previzibil din panoplia PNL-ului, poate vreun „tehnocrat” din echipa lui Cioloş.
După Cristian Buşoi şi Ludovic Orban, dar şi într-un sens mai larg, după Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş, Marian Munteanu e a treia ţeapă pe care PNL le-o aplică românilor, dar care poate fi foarte bine şi o ţeapă pentru PNL-ul însuşi.


//