Petru Romoșan

Criza sanitară din 2020, fabricată (din ce în ce mai multe voci autorizate contestă gravitatea molimei şi versiunea OMS) sau reală, a aruncat mari segmente ale omenirii în haos, mai ales Occidentul, partea considerată cea mai civilizată a lumii. Dar, dacă anul 2020 a fost un an foarte rău, anul 2021 promite să fie şi mai rău. Dacă aşa ceva e posibil.

În 2020 s-a încheiat, probabil, lunga perioadă (75 de ani) de după cel de-al doilea război mondial. Principalul câştigător al acelui război a fost, indiscutabil, SUA. Şi principalul beneficiar. Deci e natural ca SUA să fie principalul perdant al anului 2020, anul încheierii perioadei postbelice, al anului 2021 şi al anilor ce vor urma, după ce s-a crezut o vreme că prăbuşirea URSS (care a pierdut Europa de Est şi o parte din Asia) va duce la o pax americana prin care o singură putere (unipolară), SUA, va conduce pentru încă 100 de ani întreaga lume (New American Century). Dar n-a fost să fie. La orizont s-a ridicat China (rise of China), cu viteza ei de dezvoltare fără egal în istorie şi cu o populaţie de aproape un miliard şi jumătate. Pe lângă civilizaţia şi tradiţiile ei de peste 5 000 de ani. Astăzi China depăşeşte Occidentul în multe sectoare de vârf, în tehnologie, în sănătate, în educaţie şi cercetare, şi are o stabilitate politică de invidiat.

Anul 2021 începe foarte prost pentru SUA. Pe 6 ianuarie sau măcar pe 20 ianuarie ar trebui, în sfârşit, să ştim cine va fi noul preşedinte. Va fi Joe Biden, un preşedinte rezultat dintr-o colosală fraudă electorală, ales cu forţa de Big Money, Big Media, Big Tech, Big Pharma, sau va fi Donald Trump, care pare să fi câştigat în realitate votul americanilor, el fiind ales şi Omul Anului 2020 ? Dar în sistemul electoral american, neunitar, vetust, „vernacular”, votul popular are o importanţă relativă. Donald Trump, în 2016, a câştigat împotriva lui Hillary Clinton cu mai puţine voturi populare. Şansele cele mai mari sunt, evident, de partea lui Joe Biden şi a Kamalei Harris, vicepreşedinte, dar trebuie să aşteptăm ziua de 20 ianuarie, ziua în care noul preşedinte va depune jurământul.

Merită să insistăm asupra situaţiei politice, economice şi constituţionale din SUA pentru că evoluţia acesteia influenţează decisiv ce se întâmplă şi în Europa, foarte dependentă de SUA din 1945 încoace, la fel ca Japonia sau Coreea de Sud (din 1953). După înţelegerile de la Bretton Woods din 1944, dolarul a devenit moneda de schimb mondială, înlocuind în această poziţie lira sterlină. Dolarul şi-a menţinut acest statut şi după decuplarea de aur din 1971, iniţiată de Richard Nixon. Pentru 2021 se anunţă prima monedă digitală majoră emisă de China şi garantată de marea economie asiatică. Dolarul va mai încasa astfel o lovitură, care, probabil, nu va fi totuşi cea mortală.

Politic, nici Joe Biden şi Partidul Democrat, nici Donald Trump şi, parţial, Partidul Republican nu mai reprezintă o soluţie pentru toţi americanii. Nici nu mai contează cine are dreptate sau nu în alegeri. Curtea Supremă a refuzat să evalueze până acum, într-un fel sau altul, frauda electorală şi astfel, practic, şi-a făcut harakiri. O instituţie fundamentală a democraţiei americane s-a autoanulat. Marii şefi ai Armatei au declarat limpede că nu se amestecă în alegeri şi sunt împotriva unei legi marţiale eventual declanşată de fostul preşedinte Donald Trump. „Confederaţii”, cei din Sud (state conduse de Texas), dar şi secesioniştii potenţiali din centrul SUA şi-au adus aminte de Războiul Civil şi nu par dispuşi să-l recunoască preşedinte pe Joe Biden. Joe Biden şi Partidul Democrat au, în schimb, susţinerea Coastei de Est (cu New York, Washington, Boston, Philadelphia) şi a Coastei de Vest (cu San Francisco, Los Angeles, Portland, Seattle).

Ţările mari din Europa – Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia –, aflate şi ele sub controlul, prin OMS, al oligarhiei mondiale, traversează cea mai sumbră perioadă din 1945 încoace. Iar dezastrul economic, dezordinea, haosul sunt abia la început. Se prefigurează ample mişcări sociale, violenţă, instabilitate politică. Şi o cădere economică nemaivăzută de la criza din 1929-1933. Legăturile economice şi militare ale Europei cu SUA sunt dintre cele mai fragile. UE (Germania, de fapt) negociază tratate de investiţii cu China sub nasul SUA.

Dar România, unde este România ? S-a făcut mare caz în media de alegerile din 6 decembrie 2020 şi de formarea unei noi majorităţi şi a unui nou guvern. Adevărul brutal e că decizia politică pentru români nu mai e de ani buni în România. Integrarea în NATO şi în UE ne-a copleşit, ne-a depăşit puterile şi ne-a lăsat fără suveranitate. Guvernele succesive de la Bucureşti nu au fost decât curelele de transmisie ale unor decizii luate în câteva centre. Tot aşa cum serviciile secrete româneşti au devenit o „miliţie” care se ocupă de controlul populaţiei băştinaşe. Ca şi Justiţia „independentă”. De ce să-i mai urmăreşti atât de insistent pe nişte politicieni care nu mai pot decide aproape nimic din capul lor ? De multă vreme, viaţa politică de la Bucureşti e o pantomimă tristă şi ridicolă. Poate doar guvernatorul Mugur Isărescu, devenit de mult guvernator de ţară, să mai conteze cât de cât. Pentru că are „fir direct” cu Marele Centru. Multe ţări sunt conduse, de fapt, prin Băncile lor Centrale. Se pare că Florin Cîţu, prim-ministru, a fost, de fapt, alegerea lui Mugur Isărescu.

În 2021 şi în România e probabil să asistăm la o gravă instabilitate politică. Nu e deloc exclus ca partidul recent apărut, AUR, să crească şi să devină marele partid populist de mâine. Asta dacă pe lângă Călin Georgescu şi proiectul său de ţară („Hrană, apă, energie”), Florian Colceag, Sorin Lavric, Diana Şoşoacă vor veni şi alte personalităţi publice estimate „providenţiale”. Deşi în general ştim unde duce prea marea aşteptare de la „oamenii providenţiali”. Dar, foarte probabil, AUR nu e un partid neolegionar sau neoceauşist – lumea s-a schimbat ! –, ci doar încă un partid populist european. Iar populiştii de azi din Europa – Matteo Salvini, Jarosław Kaczyński, Viktor Orbán, suveraniştii din Franţa, naţionaliştii din Olanda şi Austria, şi chiar preşedintele Rusiei, Vladimir Putin – nu par deloc interesaţi de extremism şi de experienţele din interbelic ale unor lideri politici nefaşti.

Cele mai mari pericole din 2021 şi din anii următori vor veni din Occident, din SUA, din UE, de la dolar şi moneda euro. Capacitatea noastră, a românilor, de a ne apăra de aceste primejdii e aproape de zero. Tratatele şi aranjamentele în care am intrat (am fost băgaţi) în ultimii 30 de ani ne leagă fedeleş de soarta Occidentului, pe care atâta l-am preamărit şi admirat. Schimbarea în bine a lumii poate să vină doar din Asia, cu care n-am avut înţelepciunea şi puterea de a ne menţine toate legăturile. Am renunţat prea uşor la multe dintre avantajele pe care le aveam în relaţia cu China. Să ne amintim că relaţiile SUA cu China au fost facilitate la început de România. Care sunt speranţele, aşteptările populaţiilor de pretutindeni, deci şi din România ? Cei mai mulţi speră să se termine cât mai repede cu virusul, cu pandemia, cu vaccinurile, şi viaţa să-şi reia cursul abandonat la începutul lui 2020, în martie-aprilie. Patronii şi angajaţii din firmele mici şi mijlocii aşteaptă încă sprijinul guvernului naţional dar şi al UE pentru a-şi putea continua activitatea. Cei bolnavi speră ca în 2021 medicii să se ocupe cu grijă de toate bolile, mari şi mici, şi nu numai de blestematul de covid. Toată lumea speră să scape de măştile umilitoare şi despre care se spune că sunt şi inutile. Iluzii sau nădejdi întemeiate ?

Petru Romoșan

“Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu” (Matei 19, 24). Matei este unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus şi multă vreme i-a fost atribuită Evanghelia după Matei. Conform tradiţiei, Matei, cel chemat de Iisus, era vameş, un perceptor de impozite, şi e de crezut că îi cunoştea bine pe cei bogaţi şi pe cei foarte bogaţi. Iisus Hristos : “Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi” (Matei, 19, 30).

Noutatea teribilă a anului 2020, pe lângă pandemie, noutate trecută aproape sub tăcere în toată lumea, e dată de decesul democraţiei în vreo 200 de ţări, mai exact, în 194. Pentru că 194 de ţări au semnat cu OMS un “tratat” care prevede că directivele acestei organizaţii fantomatice, netransparente, finanţată şi controlată de o elită financiară dubioasă, trec înaintea Constituţiilor naţionale, Constituţii votate cu mândrie în toate aceste ţări, printre care şi marile democraţii occidentale. 194 de ţări au ratificat Regulamentul Sanitar Internaţional (RSI) al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Acest regulament prevede : “în caz de criză sanitară majoră, toate statele membre se angajează să respecte toate directivele (consignes) emanând de la Consiliul Mondial şi să facă astfel încât toate aceste directive să primeze asupra legilor şi codurilor juridice ale statelor […]. Acest instrument constrângător de drept internaţional a intrat în vigoare la 15 iunie 2007 : “Ca răspuns la dezvoltarea exponenţială a călătoriilor, a comerţului internaţional şi a emergenţei bolilor şi a altor riscuri pentru sănătate, 194 de ţări din toată lumea au convenit să pună în aplicare Regulamentul Sanitar Internaţional (2005)” […] Astfel, când suntem scandalizaţi de deciziile abrupte luate fără dezbateri naţionale şi internaţionale, nu ar trebui să fim surprinşi…” (Dr. Gérard Delépine, “Le Conseil Mondial de l’OMS dicte très officiellement la conduite sanitaire des pays signataires dont la France”, francesoire.fr, 6.11.2020).

Dar să revenim la decesul democraţiei. În plus, ca lucrurile să fie clare pentru toţi pământenii, alegerile pretins democratice de atâţia ani în SUA (azi puse post-factum sub semnul întrebării, al dubiului) au fost furate în 2020 de o manieră nemaiîntâlnită, în văzul întregii lumi. Iar media mainstream din SUA, dar şi din tot Occidentul, din UE (Agence France Presse, Le Monde, Le Figaro, BFMTV etc. doar în Franţa) s-au prefăcut organizat că nu văd lovitura de stat din SUA şi din toată lumea aşa-zis civilizată. L-au celebrat din primul moment (înainte de-a avea rezultate verificate, departe de cele finale) pe Joe Biden.

Cu ajutorul măsurilor luate prin OMS de elita mondială, aparent pentru a proteja populaţiile de covid, Constituţiile din cele 194 de ţări au fost suspendate sine die, democraţia a fost abolită. Cine vrea să mai găsească democraţie trebuie să se uite spre Asia în general sau spre Africa, America de Sud sau Europa de Est. În Occident (Europa de Vest şi America de Nord), democraţia a intrat într-o lungă hibernare din care nu ştim dacă şi când se va mai trezi. În SUA, cei mai serioşi comentatori (pe care nu-i găseşti în media mainstream sau pe reţelele sociale ale Big Tech) vorbesc şi scriu, des şi pe larg, despre secesiune şi despre război civil, luând pulsul la zi al societăţii. După informaţiile venite din SUA alegerilor fraudate, în cel puţin 17 ţări europene, printre care şi România, au fost folosite maşini de numărat voturi şi softuri concepute anume pentru a frauda alegeri. După 2004, aceste “tehnici” au fost folosite experimental mai întâi în ţările revoluţiilor aşa-zis colorate, “portocalii”. În 2020, aceste maşini au fost folosite cu succes şi în ţara lor de origine, în SUA.

În România, noul Parlament a rezultat (6 decembrie 2020) dintr-o participare la alegeri de numai 30 %. 70 % dintre alegători nu mai contează pentru trimiterea aleşilor în Parlament şi pentru formarea unui nou guvern care fac legi şi decid totuşi pentru 100 % din populaţie. Asta fără să avem siguranţa că şi voturile celor 30 % prezenţi la urne (au fost într-adevăr 30 % ?) au fost numărate corect. Experienţa istorică ne îndreptăţeşte să avem toate îndoielile. Dar Klaus Iohannis, Florin Cîţu, Ludovic Orban, Dan Barna, Dacian Cioloş, Kelemen Hunor continuă cu neobrăzare să se creadă mari lideri aleşi democratic. O impostură insuportabilă. O comedie mizerabilă, în slujba oligarhiei internaţionale.

Azi e mai limpede ca oricând că politicienii şi ziariştii (sau măscăricii din mass-media) nu sunt decât nişte interpuşi, arendaşi şi argaţi ai oligarhilor, ai miliardarilor. Sunt doar un scut, o platoşă de protecţie a celor care cu adevărat conduc ţările şi lumea şi care sunt uniţi în scopurile lor, indiferent de graniţe şi de naţionalitate. Şi niciodată politicienii şi oamenii din media, fraţi siamezi, nu au fost mai detestaţi. Deşi ei au numai o responsabilitate secundară, de servitori, de circari tocmai buni de trimis în puşcărie. Desigur, se poate trăi şi fără democraţie. Aşa cum omenirea a trăit atâtea mii de ani fără telefon mobil, fără computer, fără televiziune, fără ziare, fără automobile sau curent electric, la fel a trăit şi fără democraţie.

Tucidide, marele istoric grec (născut, probabil, în Tracia, unde familia sa avea o mină de aur – Roşia Montană ?), e citat din ce în ce mai des cu “capcana” sa. Xenofon, autorul primului studiu despre oligarhie (din Sparta !), va fi din ce în ce mai citat în anii următori. Atât Tucidide, cât şi Xenofon au ştiut, de pe poziţii adverse, cu câteva secole înainte de Iisus Hristos, că, atunci când nu mai e democraţie, triumfă oligarhia. Iar diversele ei forme au fost descrise de Aristotel.

Este ceea ce ni se întâmplă şi nouă astăzi, în Europa şi în America de Nord. În China şi în Rusia, unde pretenţiile democratice sunt mult mai modeste, mai puţin predicante şi sforăitoare, cetăţenii nu au pierdut mare lucru în 2020. Şi nici covidul nu a făcut ravagiile economice din Occident. Iar ravagiile din Occident nu au fost numai economice. Aşa cum vom vedea în anii următori.

“The Great Reset”, Forumul Economic Mondial de la Davos, cu maestrul său de ceremonii Klaus Schwab, Fundaţia Bill şi Melinda Gates şi vaccinurile obligatorii, George Soros şi a sa Open Society, controlul Big Pharma, alegerile fraudate din America ne vorbesc răspicat despre înstăpânirea oligarhiei globale şi despre decesul democraţiilor în partea cea mai dezvoltată a lumii. Vor împlini nenorocirea criza economică inevitabilă şi continuarea artificială a propagandei pandemice în 2021 şi în anii următori. O răsturnare în sensul democraţiei a rezultatelor alegerilor din SUA e din ce în ce mai improbabilă, mai iluzorie. Dacă la 20 ianuarie 2021 Joe Biden va depune jurământul ca preşedinte al SUA, The Great Reset poate fi implementat în forţă. Căci Joe Biden crede că “zilele noastre cele mai întunecate în bătălia împotriva covidului sunt în faţa noastră, nu în urmă” (edition.cnn.com, 22.12.2020).

După unii experţi cu analize extreme (N. Bonnal), oligarhia în acţiune nu are “armate” mai mari de câtvea mii de oameni în fiecare ţară şi, probabil, un milion în toată lumea. Cine ar fi aceştia ? Sunt miliardarii, oengiştii, funcţionarii internaţionali, feministele exclusiviste, antirasiştii, anticreştinii, unele universitaţi occidentale, teroriştii “media”, bineînţeles, unele servicii secrete globale şi organizaţii oculte etc. După dictatura sanitară vor veni tirania digitală, prăbuşirea economică, teroarea, depopularea… Cultul “progresului” naşte mulţi dintre monştrii contemporani. “Şi să ne amintim că politicile de exterminare totalitară nu se instalează niciodată imediat : se aşteaptă, în general, 15 ani (Hitler, Mao, Stalin) pentru a deveni active – pentru că trebuie să se formeze călăii şi victimele. Noi suntem în anul I al coronavirusului. Aşteptaţi anul XV ca să vedeţi ce mai rămâne din voi” (N. Bonnal, “Le nouvel ordre mondial et ses bourreaux volontaires”, olivierdemeulenaere.wordpress.com, 21.12.2020).

Marea resetare (The Great Reset) a democraţiilor occidentale, cu Constituţiile lor democratice cu tot, a început în martie 2020 cu lockdown-ul, cu o dictatură medicală. “Preoţii” noii ordini mondiale (ordinea oligarhică) poartă halate albe. Deşi, paradoxal, ei îi servesc, conştient şi inconştient, pe “Copiii Întunericului”. Bătălia dintre “Copiii Întunericului” şi “Copiii Luminii” e în desfăşurare, iar “Copiii Întunericului” par să aibă totul de partea lor : banii, marile averi, noile tehnologii, media şi, mai ales, slăbiciunea celor mulţi. Şi totuşi, o ştim din veac, “Copiii Luminii” au învins până la urmă întotdeauna.

Petru Romoșan

Deşi am avut alegeri la începutul lui decembrie (6.12.2020) şi scena politică românească ar fi trebuit să se limpezească, formarea unui nou guvern bazat în sfârşit pe o majoritate pare să necesite o muncă sisifică, e o ţintă aproape de neatins. Avem un guvern interimar după demisia precipitată şi aiuristică a lui Ludovic Orban, cu un amator în fruntea lui, generalul Nicolae Ciucă, pe care ambasadorul american, Adrian Zuckerman, îl vede eternizat la Palatul Victoria (Ciucă a primit o importantă medalie americană în mijlocul negocierilor pentru formarea noului guvern). Desigur, guvernul Nicolae Ciucă ar trebui să servească prioritar interesele Ambasadei Americane şi pe cele ale ambasadorului Zuckerman.

Dar confuzia politică din colonia România pare să fie o prelungire naturală a confuziei politice de la Washington şi din întreaga Americă. Va fi preşedinte Joe Biden, aşa cum rezultă clar din socoteala marilor electori de pe 14 decembrie ? Va fi preşedinte în continuare Donald Trump, aşa cum cred înfocaţii săi suporteri, care insistă să afirme, împotriva evidenţei oficiale create de alegerea marilor electori (inclusiv în swing states, aflate încă în dispută), că alegerile americane au fost masiv fraudate ? Donald Trump nu l-a recunoscut încă pe Joe Biden ca preşedinte ales. Sau nu va fi nici Joe Biden şi nici Donald Trump, iar SUA vor trăi o vreme sub lege marţială, cu un guvern militar interimar, până la repetarea alegerilor prezidenţiale ? Generalul Michael Flynn, fost director DIA şi consilier pe securitate naţională al preşedintelui Trump, şi-a întărit ieri îndemnurile de a folosi armata pentru “noi alegeri” în statele-cheie (swing states). Şi a precizat că procedura legii marţiale nu e fără precedent, dimpotrivă, a fost folosită în SUA de 64 de ori (interviu dat la televiziunea Newsmax, 17.12.2020, citat de Daily Mail).

Amplele discuţii despre fraudarea alegerilor din 3 noiembrie 2020 făcute publice, cu toată blocada severă instituită de media mainstream, au avut un impact indiscutabil asupra alegerilor noastre parlamentare din 6 decembrie 2020. Aparatele şi softurile de provenienţă americană par să nu mai fi funcţionat aşa cum au funcţionat la toate alegerile din România din 2004 încoace. La noi s-a vorbit, eufemistic şi diversionist, doar despre responsabilitatea STS. Poate că şi rezultatele alegerilor europarlamentare de anul trecut au fost scoase tot din pălăria cu softuri. Rezultatele alegerilor europarlamentare din 2019 nu au fost confirmate de alegerile parlamentare din 2020, dar ne-au dat, în sinistrul an 2020, câteva guverne liberale Ludovic Orban, ultraminoritare, “guvernele mele”, scoase cu forcepsul de scamatori. Fără softuri şi maşini miraculoase de numărat voturi (Dominion, Hammer, Scorecard…), Traian Băsescu şi partiduleţul său de buzunar au rămas la doar câteva sutimi în afara Parlamentului. Şi dacă Traian Băsescu nu a câştigat, de fapt, nici un rând de alegeri ? Despre referendumul din 2012 nu mai vorbim, el a fost câştigat pentru Traian Băsescu de Joe Biden, Hillary Clinton şi secretarul său, Philip Gordon. Tot în lipsa softurilor a fost posibilă şi apariţia partidului populist-naţionalist AUR. Avem astfel şi noi populiştii noştri !

Preşedintele Klaus Iohannis nu se grăbeşte să numească un prim-ministru pentru că nu ştie cine va fi preşedinte în SUA la 20 ianuarie 2021. Deşi l-a felicitat din primul moment pe Joe Biden. Nu e totuna dacă va fi instalat preşedinte Joe Biden sau dacă vor începe, pe scară largă, arestările pentru fraudarea alegerilor, pentru coluziune cu puteri străine (China, Iran, Rusia), pentru corupţie generalizată în “mlaştina” (swamp) de la Washington. “Statul profund” din România are tot interesul să treneze, să-şi târască picioarele, ca să vadă mai întâi cum se sfârşeşte confruntarea istorică, titanescă din SUA. Şi să se pună de partea bună a lucrurilor, de partea viitorului. Deocamdată, acuzaţiile aduse de echipa Trump întregii familii Biden, în primul rând lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, nu au dus la nici o trimitere în judecată, la nici o inculpare. Nici în cazul lui Hunter Biden şi cu atât mai puţin în cazul “preşedintelui ales” Joe Biden.

De altfel, acuzaţiile de corupţie şi, eventual, de înaltă trădare aduse până acum lui Joe Biden au fost refutate în bloc de Partidul Democrat, trecute aproape total sub tăcere de media mainstream şi de reţelele sociale ale Big Tech (Facebook, Twitter, platforma Youtube), şi ignorate şi de o bună parte a Partidului Republican. Există la Washington un consens politic bipartizan în privinţa ocultării unor afaceri ale întregii clase politice, afaceri care sunt confundate cu interesul de stat, cu interesul imperial. Atâta timp cât se achită impozitele, altfel mici, nu interesează natura unor fonduri provenite din străinătate, dacă nu e vorba de trafic de droguri, de persoane, de terorism etc.

După 14 decembrie, ziua desemnării oficiale a marilor electori, mai mulţi analişti americani de vârf au avansat pregnant ipoteza secesiunii unor state americane, în frunte cu Texasul, care nu-l recunosc pe Joe Biden preşedinte. Nu numai că jocurile nu sunt încă făcute în America, dar ele se îndreaptă spre cea mai periculoasă soluţie, aceea a secesiunii. Unii estimează că ar putea rezulta până la 11 state independente. Va repeta  SUA soarta URSS ?

Poetul grec din Alexandria Constatinos P. Kavafis, într-un faimos poem al său, “Aşteptîndu-i pe barbari”, descrie sfârşitul Imperiului Roman. Rămaşi fără soluţii, romanii şi-au pus nădejdea în barbari pentru a face să trăiască mai departe imperiul. La fel ca americanii cu China, Rusia, Iranul. Au trimis la hotare soli care s-au întors însă cu ştirea că nu mai există barbari. Concluzia e tristă : “Ce păcat ! Oamenii aceştia erau totuşi o soluţie…

România politică e cu ochii fixaţi pe Washington în aşteptarea noului preşedinte. Joe Biden ? Donald Trump ? Generalul Michael Flynn ? Care Americă ? Coasta de Est ? Texasul şi Sudul ? Coasta de Vest, cu California ? Midwest ? Utah ?

Petru Romoșan

“Înainte de Vadim este ceauşismul anilor ’70-’80. Şi am spus atunci că îşi are originile în Partidul Comunist devenit ceauşist. De aici s-a tras concluzia în minunata noastră presă că eu am spus că ăştia sunt de sorginte comunistă. Nici vorbă de aşa ceva ! În anii ’70 şi ’80 în România s-a constituit partidul ceauşist care nu mai era Partidul Comunist, nu mai avea nici o legătură” (CT Popescu, video, “Senatoarea care îl “şoşochează” pe CTP…”, digi24.ro, 12.12.2020).

După CT Popescu, Ceauşescu a recuperat voievozii, a recuperat Biserica şi aceasta a colaborat din plin cu regimul comunist, l-a recuperat pe Burebista, i-a recuperat pe daci : “Iar preoţii şi, în special, înalţii ierarhi ai Bisericii, au fost, aşa cum s-a dovedit ulterior, cu poreclele lor de cod, au fost turnători ai Securităţii, folosind taina spovedaniei ca să toarne la Securitate” (idem). CT Popescu – fost Adevărul, actual propagandist globalist frenetic – nu pare să fi auzit sau nu pare interesat de “Rugul aprins”, de martirii credinţei în comunism, de rezistenţa din munţi şi nici de patriotismul incontestabil şi devotamentul multor legionari şi simpatizanţi de-ai lor care nu pot fi judecaţi la grămadă, împreună cu cei care s-au făcut vinovaţi de crime.

“Ceauşescu a încercat să recupereze mişcarea legionară – au fost trimişi emisari, între care Adrian Păunescu, până la Mircea Eliade în America, la Chicago. Au fost trimişi ca să îi racoleze pentru regim. Ţuţea era deja ceauşist. Cu Noica s-a încercat acelaşi lucru. Acolo este matca” (idem). Analiza lui CT Popescu merită citită cu atenţie (reluată pe site-ul stiripesurse.ro). El spune, pe scurt, că AUR nu este nici legionar, nici neo-România Mare, ci este de-a dreptul neoceauşist. Are într-o mare măsură dreptate, dar asta înseamnă că AUR a fost fabricat, la fel ca România Mare, de ofiţeri din Securitate şi din Armată din anii ‘70-’90, lucru pe care parcă nu-l mai spune. E curajos până la un punct.

Ce nu clarifică CT Popescu, poate nici nu ştie până la capăt, deşi vorbeşte despre operaţiunea de recrutare a lui Mircea Eliade la Chicago de către Adrian Păunescu (a fost până la urmă recrutat Păunescu de americani ?), este vasta operaţiune de recrutare a legionarilor din Spania, Italia, Germania, Canada şi SUA, organizată de o falangă naţională din PCR şi serviciile secrete româneşti, cu acordul lui Ceauşescu. Bătrânii, experimentaţii şi patrioţii legionari din Exil au decis, printr-o înţelegere între ei, să se lase recrutaţi de tinerii securişti destul de inocenţi veniţi de la Bucureşti. Dar, de fapt, au recrutat ei Securitatea, PCR şi pe N. Ceauşescu. Aşa s-a născut naţional-comunismul românesc (“Căpitane, nu fi trist / Garda merge înainte / Cu Partidul Comunist”). Partidul Comunist a preluat cu toptanul programul economico-social al Mişcării Legionare – nu şi programul politic, evident. Deci, PCR a fost o reciclare, cel puţin din punct de vedere economico-social, a Mişcării Legionare. Adversarul era comunismul imperial din URSS.

Economiştii comunişti ai epocii (sub Dej şi Ceauşescu) nu au furat, fără să citeze, fără trimiteri, doar programul economic al Mişcării Legionare. Au preluat fără rezerve, desigur, după cât s-au priceput, programul economic al lui Mircea Vulcănescu, director al Datoriei Publice, marele patriot (deloc legionar !) din guvernul mareşalului Antonescu – “Problemele economiei româneşti după al doilea război mondial”, introducerea la o viitoare teză de doctorat, introducere redactată în 1946, înainte de arestarea sa finală (vezi Mircea Vulcănescu, Spre un nou medievalism economic. Scrieri economice, Editura Compania, Bucureşti, 2009). Să reamintim că un program gândit de Mircea Vulcănescu a dus la salvarea unei bune părţi a elitei româneşti interbelice : Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Vintilă Horia şi mulţi alţii, ca pictorul Horia Damian, au putut pleca în Occident, pe funcţii oficiale, în diplomaţie, şi cu burse oferite discret de statul român. A fost gândit şi un fond de salvare politică (după ocupaţia sovietică, anticipată încă din 1943), dar care a încăput pe mâinile unor Vişoianu sau Cretzianu.

Sursa “partidului ceauşist” (apud CT Popescu) şi a României Mari a lui CV Tudor era aceeaşi : Mişcarea Legionară. Nici ea nu era excesiv de originală sau numai naţională. Venea din fascismul lui Mussolini (Partidul Naţional Fascist, creat în 1921) şi din naţional-socialismul lui Hitler. Nu e deloc întâmplător că Ambasada Israelului la Bucureşti s-a exprimat cu îngrijorare în legătură cu intrarea în Parlament a AUR.

Configuraţia politică din România după alegerile din 6 decembrie 2020, deşi evident simplificată, apare ca şi mai inconsistentă, mai confuză, cu puţine şanse de a rezista o întreagă legislatură de patru ani, cu previzibile alegeri anticipate la cheie. Harta politică s-a simplificat ; guvernul ultraminoritar Ludovic Orban e interimar şi demisionar ; Pro România, cu Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, e neant ; doar Traian Băsescu mai dă telefoane în America (apud Cozmin Guşă) şi, probabil, şantajează tot ce mai poate şantaja pentru un pumn de voturi în plus. AUR, partidul neolegionar, neoceauşist, neo-România Mare şi, în fapt, etern securist, e noua vedetă a Parlamentului în curs de constituire.

67,52 % dintre români nu au votat cu sistemul politic neosecurist. Majoritatea care face guvernul (PNL+USR+UDMR) acoperă doar 15,39 % din electoratul românesc posibil : PNL 8,31 %, USR-Plus 5,15 %, UDMR 1,91 %. AUR a fost votat doar de 2,98 % din electorat (rezultatevot.ro). Cât de fragil şi de puţin reprezentativ este Parlamentul României la vreme de mare criză ?

Petru Romoșan

Acum că am scăpat de partidul din buzunarul de la spate al lui Traian Băsescu, PMP, o mică adunătură de oportunişti, şi că Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu au fost trimişi prematur la pensie, împreună cu colegii lor, să vedem cu ce am rămas în Parlament. (Mihai Tudose : “Îmi pare rău pentru Tăriceanu, a supravieţuit la cinci căsătorii şi l-a omorât Ponta” – Antena 3, 7.12. 2020, apud Bogdan Tiberiu Iacob FB)

Ce fel de partide s-au salvat vremelnic în Parlament ? Avem un partid neomarxist, soroşist, de fabricaţie locală pe patent occidental, USR, care reprezintă un bun canal de negociere, o curea de transmisie cu Partidul Democrat din SUA dacă Joe Biden câştigă alegerile. USR este util şi în relaţia franco-română dacă Emmanuel Macron şi partidul său, LREM, vor reuşi să se menţină la putere după 2021 (cel mai prost an pentru toată lumea din 1930 încoace). În oglindă cu partidul neomarxist (USR) avem, iată, şi un partid neolegionar, AUR.

Marea surpriză AUR pentru “public” nu e chiar o surpriză pentru Statul Profund băştinaş, care anticipează încă o posibilă victorie a lui Donald Trump în alegeri. Alegerile americane încă se joacă, pentru Donald Trump au votat cca 74 de milioane, iar naţionalismul şi suveranismul în SUA sunt în continuă creştere. AUR poate fi un bun canal de comunicare cu Partidul Republican şi cu o eventuală nouă echipă Trump. Pe de altă parte, având în vedere creşterea naţionalismului, suveranismului şi populismului în toată Europa, AUR poate fi util şi în alte dialoguri, cum ar fi cele cu Ungaria, Polonia, dar şi cu Italia lui Matteo Salvini. Ipoteza că AUR ar fi un partid de inspiraţie rusă sau chineză nu pare deloc serioasă. Statul Profund autohton a reuşit, în sfârşit, să fabrice în viteză un partid neaoş, de data asta mult mai aproape de partidul legionar decât de încercările aproximative care au fost PUNR şi România Mare.

“Pentru noi începe un război ideologic al cărui deznodământ va sta în înlăturarea actualei clase politice. În patru ani vom disloca partidele din Parlament. Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români. Vom regăsi gustul mistic de a fi creştini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din ţară. Vom recăpăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenţei la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România” (Sorin Lavric – “De murit, murim cu toţii. Nu e păcat să nu ne dăruim României ?”, QMagazine, 7.12.2020).

Toţi cei care l-au citit pe Sorin Lavric – scriitor, filosof, eseist, senator AUR de Neamţ – în textul de mai sus au simţit un puternic fior legionar. E doar un frison literar sau mai mult decât atât ? În cel mult un an vom fi, probabil, lămuriţi. Dacă se vor organiza alegeri anticipate în 2021, din cauza crizei economice, a pandemiei, a instabilităţii politice, AUR poate deveni chiar primul partid politic din România. Cu Călin Georgescu, Florian Colceag, Ovidiu Hurduzeu, Sorin Lavric, Andrei-Emil Dîrlău (teolog şi filosof), AUR are deja un nucleu politico-ideologic fără concurenţă în celelalte partide. Şi, probabil, or mai fi şi alţii.

Despre PSD şi PNL, două partide-sistem, unul pretins de stânga, socialist sau neocomunist, celălalt pretins de dreapta, zis liberal şi pseudopopulist, nu prea mai sunt multe de spus. Amândouă partide “oportuniste” (în sensul lui D. Gusti), corupte, compuse din incompetenţi şi oricând potenţial penali, PSD şi PNL par să se afle la final de carieră deşi au fiecare acum cca 30 % din Parlament. Ambele sunt recesiv comuniste şi ne-au făcut o tranziţie mizerabilă. Celelalte două partide, astăzi doar pe locurile trei şi patru, USR şi AUR, le pot marginaliza uşor la un nou scrutin, în mijlocul unei mari crize. UDMR continuă să fie singurul partid etnic din Europa, o altă aberaţie care nu poate dura veşnic.

Criza economică devastatoare care se anunţă pentru 2021, de ce nu şi pentru 2022 ?, îl poate confirma pe Sorin Lavric (“În patru ani vom disloca partidele din Parlament” – vezi citatul de mai sus) – o predicţie care se poate împlini, de fapt, mult mai repede. Şi copia ratată a lui Carol al II-lea, Klaus Iohannis, riscă, la rândul său, să fie dislocată c-un drum. Ne întoarcem iar în interbelic, cum ne-am mai întors de câteva ori, şi în anii ’60, şi în anii ’90, şi chiar după 2004 ? Criza în curs pare să o repete în mai grav pe cea din 1929-1933, condiţiile ar fi deci reunite…

Petru Romoșan

Dacă citeşti numai presa oficială (presa mainstream) din SUA, din Marea Britanie şi din Franţa, nu afli aproape nimic despre cum s-a “ridiculizat” (este cuvântul folosit chiar de preşedintele Trump) cea mai importantă democraţie a lumii printr-o fraudă electorală gigantică, apocaliptică. Preşedintele Donald Trump a ţinut la Casa Albă un lung speech, cel mai important din mandatul său, după părerea lui, a detaliat, a inventariat aproape toate tipurile de furt, de fraudă electorală practicate în alegerile din 3 noiembrie 2020. Compromiterea democraţiei americane pare totală şi, poate, ireversibilă.

În plus, o asemenea fraudă fără precedent (de la 1824 încoace, împotriva lui Andrew Jackson, cu care, de altfel, Trump a fost asemuit în multe privinţe) compromite într-o oarecare măsură toate alegerile din zona de influenţă a SUA, în principal în cele trei Americi şi în Europa, mai ales în câteva ţari din UE. Alegerile parlamentare de la noi din 6 decembrie 2020 nu mai pot fi privite decât cu mare suspiciune. Ca şi, retrospectiv, alegerile europarlamentare de anul trecut, care au adus “guvernul meu” la Palatul Victoria, un guvern prea de tot minoritar. Poate de aceea a fost folosită în exces trompeta penibilă Rareş Bogdan, “papagalul galben”, ca să acopere “chestiuni” inavuabile ? Întrebările vin singure după grozăvia electorală din SUA. La noi e luat în băşcălie STS-ul (cu cei şapte noi generali ai productivului Klaus Iohannis) ca principal instrument de manipulare şi de fraudare a alegerilor, mai întâi cele prezidenţiale.

Softurile ne vin, probabil, din aceleaşi surse cu cele din SUA. Noile, « revoluţionarele » maşini de contabilizare a votului, probabil tot Dominion, Smartmatic, cu softurile Hammer şi Scorecard, ar fi fost cumpărate şi introduse în România în 2004, cu acordul preşedintelui Ion Iliescu, aflat în ultimul său an de mandat. România a fost primită în NATO la 29 martie 2004. Complicatele negocieri dintre SRI şi partenerii americani CIA şi FBI, bineînţeles, nu au fost făcute publice. Dar, cum ne amintim, noile softuri nu i-au fost de nici un folos candidatului PSD din iarna 2004, Adrian Năstase. « Nu e pentru cine se pregăteşte, e pentru cine se nimereşte » (Traian Băsescu)… eventual în raza « Operaţiunii Scorecard ». De altfel, România apare pe harta oficială a Scytl (scytl.com), firma care administrează maşinile de votare şi toată arborescenţa electorală. Softurile ar fi controlate din străinătate. Oare tot din baza de la Frankfurt ? După avocaţii lui Donald Trump, Dominion şi Scorecard ar fi fost folosite prima dată tot în 2004, în Venezuela lui Hugo Chavez.

“Alegerile au fost cele mai sigure din istoria ţării (SUA – n.n.)” a scris New York Times (David E. Sanger, Matt Stevens, Nicole Perlroth – “Election officials directly contradict Trump on voting system fraud”, 12.11 2020). Un asemenea contraadevăr n-ar fi putut fi egalat nici de Scânteia condusă de Silviu Brucan şi nici de Pravda din timpul lui I.V. Stalin şi Lavrenti Beria. Cei care au continuat în ultimii ani , împotriva evidenţelor, şi continuă şi după 3 noiembrie să citească The New York Times, The Washington Post, The Atlantic etc. şi să se intoxice seară de seară cu CNN, ABC, CBS, MSNBC etc., dar şi cu postul de radio naţional (NPR) trebuie să-şi asigure urgent locuri disponibile în spitalele de boli nervoase. Pentru că lumea se schimbă violent şi “intoxicaţii” nu o vor mai înţelege, vor avea nevoie de tratamente competente.

Alex Jones (infowars.com – Austin, Texas), un foarte vocal susţinător al preşedintelui Trump, îşi avertizează publicul american şi mondial (cca 10 milioane de vizitatori lunari ai site-ului) să nu se mai lase amăgit de marionete (şi din presă) ale lui George Soros şi Joe Biden : “George Soros este urmaşul lui Dracula, băutor de sânge, maghiar, român…”

Cele două subiecte care le surclasează de departe pe toate celelalte în actualitatea internaţională sunt în continuare fraudarea alegerilor din America şi coronavirusul ajuns la etapa “vaccinuri”. Deşi aceste vaccinuri sunt departe de a fi gata, cu toate testele obligatorii făcute, ele au fost achiziţionate cu sutele de milioane. Efectele pe Bursele care valoriează firmele producătoare (Big Pharma) s-au făcut imediat simţite, la nivel de miliarde de dolari.

Cel mai important infecţiolog european, microbiolog şi expert în boli tropicale este prof. dr. Didier Raoult, care conduce un imens centru spitalicesc universitar (IHU), cel de la Marsilia. Prof. Raoult s-a exprimat tranşant în două rânduri în legătură cu seriozitatea şi utilitatea vaccinurilor Covid-19 anunţate de peste tot. Vorbind la Sud-Radio, într-un interviu luat de celebrul scriitor şi ziarist André Bercoff, doctorul a declarat : “Eu am spus că vaccinul ţine de science-fiction pentru mine. Nu o să intru în explicaţii ştiinţifice prea complicate dar luaţi exemplul vaccinului contra gripei. Ne-au trebuit 15 ani să-l stabilizăm şi, la ora actuală, el nu este fiabil 100 %. Dar pentru o boală pe care o cunoaştem prea puţin, de un an ? Anumite laboratoare ne scot rezultate la + 90 %. Cum putem să credem aşa ceva ? De altfel, unde sunt studiile despre aceste vaccinuri pe care eu le-am căutat şi nu le-am găsit ?! Nu, nu e serios deloc, unii vor deveni miliardari cu această tâmpenie repetată la nesfârşit de media. Atunci când sunt întrebat ce cred despre vaccin şi despre reuşita lui, eu răspund că nu joc la Bursă şi cred că francezii vor înţelege (sic!)” (Sud-Radio, 24.11.2020).

Anterior, la 29 aprilie 2020, acelaşi prof. Raoult spunea : “Să faci un vaccin pentru o boală care nu e imunizantă… e chiar o tentativă idioată. Aproape 30 de miliarde de dolari au fost cheltuiţi pentru a face un vaccin împotriva HIV şi vedeţi cu ce rezultat ! Nu este un război în laborator, ci unul de inteligenţă. Când nu ştiu să gestioneze o boală infecţioasă, ne fac figura cu vaccinul ! E deja greu să ai vaccinuri corecte împotriva gripei, darămite împotriva unui virus nou… Cu toată sinceritatea, şansa ca un vaccin împotriva unei boli care abia apare să devină un instrument de sănătate publică este aproape de zero. Putem avea şi surprize dar eu sunt sceptic” (Paris-Match, 29 aprilie 2020).

La rândul său, cunoscutul profesor de boli infecţioase Christian Perronne, specializat în vaccinuri, fost înalt funcţionar guvernamental francez şi OMS, director de clinică la Garches, autorul unui recent bestseller despre catastrofala gestionare a pandemiei în Franţa (“Y a-t-il une erreur qu’ils n’ont pas commise ?”, Editura Albin Michel, Paris, 2020), şi-a exprimat scepticismul în privinţa noilor vaccinuri anunţate pe acelaşi post de radio independent (tot cu André Bercoff) : “Cine va fi responsabil pentru efectele secundare ? Producătorii (Pfizer, Moderna, AstraZeneca) nu îşi asumă efectele secundare” (Sud-Radio, 2.12.2020). Tot după prof. Perronne, mortalitatea în cazul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a ajuns la 0,05 %. Cei mai mulţi pacienţi decedaţi, peste 40 %, au avut peste 84 de ani, boli cronice, şi aveau o speranţa de viaţă foarte redusă.

Cum va fi manageriat acest vaccin ? Pentru Franţa, ne dă câteva răspunsuri stupefiante Odile Launay, profesoară de boli infecţioase la Universitatea din Paris, cercetător la INSERM, medic infecţiolog la spitalul Cochin (foarte cunoscut !), membră a comitetului ştiinţific “Vaccin Covid-19”. Vaccinul va avea două luni de verificare a efectelor secundare. Verificarea se va face pe persoane cu risc ridicat (persoane în vârstă, persoane suferind de diabet şi alţi bolnavi cronici) în prima fază, pentru că în privinţa lor “putem accepta efectele indezirabile” (RTL, interviu din 11.11.2020). Cinismul unei asemenea abordări lasă să se vadă grave conflicte de interese, criminale interese financiare, atitudini care nu au nici o legătură cu deontologia profesională şi cu jurământul lui Hipocrate.

Cele două subiecte, coronavirusul, cu vaccinurile sale, şi fraudele electorale din America – subiecte, de altfel, destul de legate prin probabila provocare a pandemiei –, vor ocupa încă multă vreme scena publică internaţională atât în presa oficială, cât şi în cea alternativă, din ce în ce mai puternică. Presa mainstream se găseşte deja într-un punct mort, din care e greu de ieşit. Naraţiunea presei mainstream nu mai are cumpărători în afara cercului său de sponsori şi afiliaţi interesaţi. Media românească trăieşte aceeaşi sumbră istorie.