Am publicat, acum patru ani, un volum dedicat intelectualilor publici din România postcomunistă (Noii precupeţi. Intelectualii publici din România de după 1989, Compania, 2006). În acel moment nu am avut intenţia unui studiu exhaustiv al subiectului, ci doar al unei introduceri în temă, pe fundalul unor discuţii publice anterioare nesistematizate.
Am redactat atunci analize punctuale având ca obiect spaţiul cultural românesc, referitoare la premiile trucate ale revistelor, la complicităţile şi adversităţile manifestate în studiourile de televiziune, tranşeele săpate în presă, universitarii contrafăcuţi, logoreea omniprezentă a analiştilor politici, editurile falimentare şi alte boli intelectuale.     
Am scris cu speranţa că voi fi contrazis sau corectat în concluziile mele, ceea ce mi-ar fi demonstrat că personajele mele (sau măcar unele dintre ele) evoluează, se schimbă (fie şi parţial), iar scena publică se poate desprinde de unele dintre apucăturile sale rudimentare.

continuare »

Comentîndu-mi un articol, un fost scriitor pretinde că m-ar fi întîlnit la fostul restaurant al scriitorilor şi mă înjură cu sete, atribuindu-mi fapte şi atitudini care există numai în mintea lui. Scrie curajos, acoperit ca un informator al Securităţii, sub nickname. Rataţii, marginalizaţii şi « acoperiţii » – cei din trecut, ca şi cei de astăzi – se exprimă şi ei cum pot. Restaurantul există încă, scriitorii s-au cam pensionat, au murit, iar unii, puţini, se ocupă acum de lucruri mai serioase. Din opera celor peste 1 500 de membri ai Uniunii Scriitorilor de la începutul anilor ’80 nu mai rămîne aproape nimic. Cît despre marile romane, tonele de poezii, studiile critice, piesele de teatru din anii ’50-’60, ce să mai zicem…Cîte păduri s-au distrus degeaba pentru tipărirea legiunilor de grafomani de partid şi de stat !

continuare »