Anonim, 5 decembrie 1937

In these grim times, I am afforded light relief by CNN—the only news channel offered by the treadmill of my Tokyo apartment house—as its presenters and pundits gravely debate the motives behind Putin’s investment in Syria. His own version is that he is fighting “extremism,” which oddly enough is the same dark threat that President Barack Obama also recognizes while rigorously avoiding the qualifiers Islamic, Islamist, or Muslim—although he will refer to Isol, prompting the thought that it is impossible to defeat an enemy one is afraid to name. There is no Isol or even Isis anymore, because the good old ad-Dawlah al-Islamiyah fi’l-Iraq wa-sh-Sham—the Islamic State of Iraq and Syria—has long since become the Islamic State of everywhere from Nigeria to Afghanistan, no doubt also including the British Isles and Michigan. Ignoring earnest declarations of its un-Islamic character solemnly issued by non-Muslim presidents, premiers, and prelates, volunteers who recognize the authenticity of the Islamic State keep pouring into its still-expanding borders, easily offsetting the casualties inflicted by the very expensive U.S. bombing campaign, now joined by the British, French, … and Putin, whose air force already claims dozens of air strikes against the common foe.

Putin’s enthusiasm for the great cause might be expected to earn him some gratitude. Instead, the Russian leader is criticized by wise CNN pundits—and by the Obama Administration—for seeking to defend his client Assad by bombing his other enemies as well, i.e., the dozens of quarreling Islamist bands that grandly call themselves Jaysh al-Fatah, “the army of conquest,” the several quarreling factions of Syrian Army defectors that call themselves al-Jaysh as-Suri al-Ḥurr, “the free Syrian army,” the unabashedly extremist al-Qaida affiliate Jabhat an-Nuṣrah, which is much stronger than both, and, above all, the brave “pro-democracy” warriors armed and trained by the United States itself, under a $500 million program.

In reality Putin’s young bombing campaign has hit very few Islamic State targets. Yes, aircraft have flown and bombs have been dropped, but the Russians have no ground intelligence in place to identify targets any more than the United States has, except in those rare occasions when black-flagged vehicles are actually seen driving around in broad daylight—which is why the Islamic State has expanded ever since the U.S. bombing started. But Putin must certainly be innocent of the accusation that his air force has bombed the U.S.-trained “pro-democracy” freedom fighters, because the trainers themselves have admitted that the first lot on which one-tenth of the budget has been spent, i.e., $50 million, are exactly five in number, the rest having deserted after receiving their big family-support signing bonus and first paycheck, or after they were first issued with weapons (which they sold), or after first entering Syria in groups, when they promptly joined the anti-American Jabhat an-Nuṣrah,whose Sunni Islam they understand, unlike talk of democracy. That guarantees Putin’s innocence: All five extant U.S.-made freedom fighters are reportedly alive and well, though one may have defected since the last count. (It would really be much cheaper to hire Salvadoran contract gunmen and fit them out in Arab head-dresses.)

On the other hand Putin is certainly guilty of defending Assad’s regime and indeed of wanting to preserve it in the capital-city area of Damascus if possible, or at least in the natural redoubt of the coastal strip from Lebanon to Turkey where Assad’s fellow Alawites outnumber the Sunni Muslims ranged against him, and which also has room for Syria’s Christians, Ismaili, Twelver Shia, and urban Druze who suffer persecution and sometimes outright massacre wherever Sunni insurgents of any kind advance (the only difference is that the Islamic State documents its killings in vivid color), and that happens to include the city of Tartus, home of a Russian ex-Soviet naval base since 1971, which happens to be the one and only overseas base of the Russian Federation anywhere in the world, and which greatly adds to the naval value of Putin’s conquest of Crimea, where his Sevastopol naval base is on the wrong side of the Dardanelles. With refueling and light repairs in Tartus, the Russian navy can operate continuously in the Mediterranean, and prevail in the eastern Mediterranean, especially now that the historic U.S. Sixth Fleet is down to a ship or two, the rest of the shrinking U.S. Navy having long since gone to the Indian Ocean or the Pacific.

continuare »

Petru Romoşan

În România postcomunistă se plagiază într-o veselie, în draci. Cine nu e plagiator azi pe fostul plai mioritic ? Fraierii şi expiraţii ! Miniştrii plagiază, deputaţii şi senatorii plagiază, generalii şi coloneii plagiază, directorii şi secretarele plagiază şi ei. Scriitorii şi ziariştii plagiază. Iar România e o ţară plină de doctori. Doctori în drept, în economie, în administraţie, în strategie, apărare şi informaţii, în literatură beletristică, în istorie, în agricultură, în ecologie etc. Doctori fraudatori, desigur.
Citeam chiar ieri în România liberă : „Teza de doctorat a fostului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, prezintă multe semne de incorectitudine ştiinţifică şi suspiciuni de plagiat. Fragmente din cărţile altor economişti se regăsesc în lucrarea acestuia, fără a fi citate potrivit regulilor academice. Mai mult, în anul în care Nicolăescu şi-a susţinut teza, coordonatorul său ştiinţific, prof. univ. dr. Eugen Ţurlea, îi era subaltern în Ministerul Sănătăţii.” Multcontroversatul profesor Ţurlea are un punct de vedere foarte original, fără îndoială românesc din epoca plagiatului : „Nu se foloseau ghilimelele, aşa cum se cere acum.” În plus, tot după România liberă, Eugen Nicolăescu este din anul 2010 lector universitar doctor titular la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate. „Doctorul” Nicolăescu îi învaţă şi pe alţii, fără ghilimele.
Al câtelea plagiator e fostul ministru Eugen Nicolăescu de la Victor Ponta încoace ? Mai ţine cineva socoteala ? Legătura dintre furtul intelectual pe scară largă şi furtul pur şi simplu, corupţia, traficul de influenţă practicate de presupuşii servitori ai statului ar trebui să fie evidentă, dar nu prea e. Plagiatul nu e decât dimensiunea intelectuală, culturală, profesională a practicilor comune politicienilor şi oamenilor de afaceri arestaţi sau trimişi deja în judecată. Dar mai e un detaliu, unul foarte concret şi încă ignorat. Toţi aceşti doctori fraudatori fură direct din bugetul statului. Pentru că doctoratul lor fals le permite, conform legislaţiei în vigoare, să urce în rang şi să primească retribuţii crescute. Iar aceşti bani sunt luaţi direct din buzunarele celorlalţi, ale celor care nu au doctorate false. De ce sunt remunerate doctoratele e o altă discuţie care ar trebui să aibă loc cândva. În orice caz, ţinând cont de flagelul plagiatului la doctorate, gaura din buget nu e deloc neglijabilă. Cine răspunde ?
Să cităm aici şi dintr-un forumist cu nickname-ul Dr Copy Paste Victor Viorel : „Revoluţia din Decembrie 1989 a fost făcută pentru a o înlătura de la putere pe Tovăraşa Academician Doctor Inginer Elena Ceauşescu, VicePrim Ministru al Guvernului României, şi aducerea în aceeaşi funcţie a Profesorului Doctor Docent, Generalul Colonel Gabriel Oprea !!!” Dl Gabriel Oprea, cel care a acordat o grămadă de doctorate contestate deja unor celebrităţi din servicii, apărare şi politică, are şi el o reputaţie-beton de plagiator. Şi, la fel ca în cazul Elenei Ceauşescu, nu i se găseşte diploma de studii juridice.
România plagiază, fură, se descompune şi se scufundă sub ochii noştri.

Petru Romoşan

Mai are scumpa noastră ţară vreo şansă ? După câte le ştim şi le vedem zilnic, după politizarea extremă, sinistră a vieţii publice, la un nivel de genunchiul broaştei, ce speranţe să mai ai ?! Kăkănarii politici de toate culorile şi de toate obedienţele, dublaţi de sekurici şi de interlopi, au pus ţărişoara pe butuci, au violat-o, au vândut-o şi au trădat-o, au murdărit-o şi au umilit-o ca niciodată, cum nu s-a întâmplat nici măcar în criminalii ani ’50 de ocupaţie rusească-sovietică-comunistă. Cu toate puşcăriile, lagărele şi Canalul de atunci. Dar oare crimele se pot compara ?
Ce fel de politică externă mai are România ? Nici una. Bogdan Aurescu, George Maior, Lazăr Comănescu şi alţii ca ei sunt doar nişte figuri funcţionăreşti mediocre ale anilor de umilinţă pe care-i trăim fără explicaţii raţionale furnizate de cineva. Ce planuri de dezvoltare pe termen lung mai avem ? Nici unul. Jaf şi îmbogăţire rapidă prin orice mijloace. Blocuri faraonice ca nişte veceuri care desfigurează oraşele. Prost gust pe strada principală. Vulgaritatea şi dezmăţul unor prădători.
Recent au fost inculpaţi vreo şase profesori de la Medicina din Craiova. Îi treceau pe studenţi la examene pe mită şi pe cadouri penibile. Doctorii de mâine vor fi nişte măcelari amatori pentru că nu şi-au luat cinstit examenele. Iar pacienţii lor nu vor fi neapărat, cum ar fi cazul, doar politicieni. Inginerii şi arhitecţii de mâine vor fi pesedişti de-ai doctorului plagiator Victor Viorel. Clădirile se vor prăbuşi la următorul cutremur. Profesorii şi juriştii vor fi penelişti (sau pedelişti mai degrabă). Cum vor fi educaţi copiii şi cum vor fi făcute legile peste câţiva ani ?
La prima şi chiar la a doua vedere, România nu mai are nici o şansă. Cei mai buni, cei mai harnici şi capabili de efort au cam plecat şi se pregătesc să plece pe alte meleaguri, mai sănătoase la cap, mai democratice. O populaţie oarecare locuieşte o suprafaţă geografică oarecare (o ţară frumoasă !), dar populaţia, geografia şi legile nu mai reuşesc să facă un tot viabil. România e azi o colonie – toată lumea a căzut de acord –, dar mâine va fi şi mai rău. Sau nu va mai fi nimic.
Poate singura speranţă care ne mai rămâne să fie aceea că la alegerile viitoare, cele locale mai întâi, cele trei partide care fac azi jocurile (PSD, UNPR, PNL) vor fi bătute măr de nou-înfiinţatele partide cu trei membri la bază ? Într-adevăr, ce persoană dotată cu o raţiune minimală va mai vota cu PSD, UNPR sau PNL, după câte le-am văzut în toţi aceşti ani ? Desigur, cu excepţia celor implicaţi direct în nenorocire, în lanţul trofic al corupţiei, al slăbiciunilor. Şi care nu sunt puţini. Sute de mii ? Milioane ?
Ar mai fi vreo şansă să apară oameni noi, responsabili, în locul hoţilor, impostorilor, clienţilor DNA, sekuricilor şi interlopilor ? Apropo, câţi dintre consilierii din marile oraşe, începând cu Bucureştiul, reprezintă de fapt banii interlopilor, ai infractorilor sau interesele unor ofiţeraşi amatori ? Mai au provinciile şi oraşele noastre oameni şi energii pozitive care să-şi asume soarta acolo, în locul în care şi trăiesc zi de zi, fără să mai aştepte ceva de la un centru contaminat, corupt şi aproape deloc naţional ? Ce legătură au avut, de exemplu, Traian Băsescu, Elena Udrea, Emil Boc cu Maramureşul, Hunedoara sau Tulcea ? Aceeaşi întrebare e valabilă şi pentru Victor Ponta, Liviu Dragnea sau Valeriu Zgonea.
Şansele noastre, ale românilor, sunt azi foarte reduse. Repetăm, reamintim, întărim : mulţi dintre cei mai harnici, dintre cei mai cinstiţi, dintre cei cu frică de Dumnezeu au cam plecat. Discuţiile interminabile despre votul Diasporei sunt, evident, de un fals mortal. Votul sau non-votul celor plecaţi nu ne mai ajută cu nimic. Hămesiţii fără pregătire şi meserie, repetenţii, plagiatorii, dubioşii şi nebunii le-au luat în viteză locul celor absenţi şi ne fac, bine instalaţi la manete, o ţară imposibilă, de nelocuit. O ţară irespirabilă, aşa cum n-a mai fost ea de foarte multă vreme.