Noi mărturii despre
România penală (2013-2017) 
Politică, justiţie şi servicii secrete în ofsaid

A spune adevărul, chiar dacă e trist

Cu aproape patru ani în urmă, Editura Compania mi-a publicat cartea România penală văzută de un senator fost procuror, care cuprinde declaraţii politice şi interpelări pe care le-am făcut în Senatul României în perioada 2010-2013. Cele mai multe dintre ele îi priveau pe protagoniştii guvernării portocalii (preşedintele Traian Băsescu, premierii Emil Boc şi Mihai Răzvan Ungureanu, ministresa Elena Udrea) şi pe şefii principalelor unităţi de parchet (Parchetul General, DNA, DIICOT), serviciilor secrete (SRI, SIE, SPP, STS) şi ai altor instituţii de forţă (MAI, ANAF, ANI, CCR). Concluzia cărţii era că în timpul regimului Băsescu a fost constituit un grup infracţional organizat la cel mai înalt nivel statal şi că în fruntea principalelor instituţii din ţara noastră au fost promovaţi, în baza principiului nulităţilor controlabile, oameni relativ tineri, cu pregătire precară, mediocră şi experienţă redusă, care erau, de regulă, şantajabili şi au manifestat obedienţă faţă de tutorii şi protectorii lor politici. Cartea se încheie cu declaraţii şi interpelări din 2013 în care i-am avut în cătare pe liderii principali ai PSD, respectiv pe Victor Ponta, în calitate de preşedinte al PSD şi prim-ministru al guvernului României, şi pe Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al PSD, vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale.
Majoritatea afirmaţiilor mele au fost confirmate de evoluţiile ulterioare, inclusiv de dezvăluirile mai recente ale fostului deputat Sebastian Ghiţă, ale fostului colonel SRI Daniel Dragomir şi ale jurnalistului Dan Andronic, directorul ziarului Evenimentul zilei. România a devenit un stat aproape eşuat după cele două mandate prezidenţiale ale lui Traian Băsescu. Chiar şi acesta a recunoscut anul trecut că România a devenit un stat mafiot şi un stat poliţienesc. De la statul clientelar din timpul guvernării Năstase s-a ajuns la statul mafiot sub preşedinţia lui Băsescu, iar în ultimii ani tendinţa este evoluţia spre un stat disciplinar, poliţienesc. Statul de drept a intrat sub controlul binomului SRI-DNA, care a dominat Parlamentul, guvernul, justiţia, administraţia publică şi presa. Şefi de servicii secrete în tandem cu şefi de unităţi de parchete au ajuns să destructureze partide politice şi să constituie partide noi, de tip balama, ca UNPR, pentru a configura noi majorităţi politice, şi chiar să impună liderii unor partide, ca în cazul fostului preşedinte al PSD, Victor Ponta. Lupta anticorupţie a derapat spre răfuieli politice şi a intrat într-o fundătură după denunţarea protocoalelor care au instituţionalizat binomul SRI-DNA. Justiţia scârţâie din toate încheieturile şi trebuie resetată, după cum a spus-o însuşi actualul ministru de Justiţie, Tudorel Toader. Încrederea românilor în justiţie şi în instituţiile de forţă a scăzut considerabil.
Instituţionalizarea şi eficienţa binomului SRI-DNA au fost confirmate de rapoartele de activitate ale SRI pe anii 2009 şi 2013, în care au fost menţionate echipele operative mixte pro­curori-ofiţeri SRI şi s-a consemnat că juriştii SRI i-au ajutat pe procurorii DNA să instrumenteze 462 de dosare în 2013, inclusiv sub aspectul încadrării juridice. Conform unei analize realizate de profesorul universitar şi avocatul Radu Chiriţă, între 2010 şi 2015 în România au fost adresate instanţelor de judecată 109 946 de solicitări pentru mandate de interceptare telefonică, din care au fost aprobate 102 729 (93 %), ceea ce înseamnă că au fost interceptate minimum 300 000 de persoane (luând în calcul o medie de trei persoane interceptate pe un mandat). Potrivit rapoartelor anuale de activitate ale SRI, în perioada 2005-2015 Serviciul a pus în executare peste 250 000 de autorizări pentru interceptarea comunicaţiilor, numărul acestora cres­când de la un an la altul şi ajungând în 2014 să fie de 11 ori mai mare decât în 2005. SRI a devenit campion mondial la ascultat, dacă avem în vedere analiza statistică a Fundaţiei Friedrich Ebert Stiftung România, potrivit căreia SRI a solicitat şi a obţinut de 16 ori mai multe mandate de siguranţă naţională decât FBI, raportat la populaţia României, care este de circa 16 ori mai mică decât cea a Statelor Unite ale Americii, în condiţiile în care prima putere a lumii se confruntă cu ameninţări la siguranţa naţională mult mai numeroase şi mai grave.

continuare »

Petru Romoşan       

A fost evocată în exces existenţa unui aşa-zis stat paralel în scumpa şi săraca noastră Românie. Cât adevăr este în toată această poveste ? Coabitează în România un stat de drept şi un stat paralel ? Imposibil ! România e dintre cele mai sărace ţări din UE, deşi printre cele mai bogate în resurse lăsate de bunul Dumnezeu. Nu ar avea deci cum să finanţeze două state în acelaşi timp, de drept şi paralel. Asta înseamnă că nu avem un stat paralel ?
Nicidecum. Asta înseamnă că nu avem stat de drept, am putea spune că acesta lipseşte aproape cu desăvârşire sau că scade văzând cu ochii în favoarea statului paralel. Asta deşi, formal, au fost eliminaţi binomicii toxici Florian Coldea şi Laura Codruţa Kövesi, şi va fi eliminat seniorul Augustin Lazăr, după unele zvonuri un străvechi securist şi cu certitudine expert în brăţări dacice recente.
Care ar fi diferenţa fundamentală între statul de drept şi statul paralel ? Statul de drept ar fi un superb instrument în slujba şi beneficiul tuturor românilor, în vreme ce statul paralel este un instrument în slujba şi beneficiul unora, al oligarhiei, al urmaşilor fostei nomenclaturi comuniste, împotriva poporului. Asta înseamnă că Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, care s-au luptat pe Antena 3 cu binomul şi au ţinut în piaţă discursuri înflăcărate împotriva statului paralel, reprezintă cu brio statul de drept de pe funcţiile lor foarte importante ? Dimpotrivă. Par a fi cei mai perverşi reprezentanţi ai statului paralel. Pentru că, deşi aflaţi la putere neîntrerupt de peste 20 de ani, cei doi pretind cu neobrăzare că sunt terorizaţi de Klaus Iohannis, SRI, DNA, ANI, ICCJ etc., care nu sunt decât fraţii lor siamezi, complicii lor în comedia statului de drept pe care o joacă împreună. Şi care împreună fură şi devastează România. La Tăriceanu, să reamintim afacerea Vatech, afacerea Sterling, afacerea Gojdu şi, în general, o catastrofală administrare a fondurilor publice prin multe decizii dezastruoase pentru ţară din postura de ministru al Industriilor şi din cea de prim-ministru. Dar, probabil, foarte avantajoase pentru el şi ai lui. Şi tocmai de aceea el se cere la preşedinţie.
Nu altfel a fost parcursul lui Traian Băsescu. Faptul că a dat foc portului Rouen, că a prăduit flota României, că a subminat partide şi instituţii, că a administrat, ca primar, Bucureştiul catastrofal, dar, probabil, cu enorme beneficii l-a recomandat în faţa generalilor pentru funcţia de preşedinte. S-a dovedit foarte capabil, cum ar veni. Asta e logica statului paralel : totul pentru noi şi să prostim populaţia ca sa muncească pentru noi, să plătească impozite şi să ne voteze sistematic, pe unii sau pe alţii. C-aşa-i în democraţia pe care ne-o impun fraţii noştri mai mari !
Misteriosul stat paralel poate fi văzut zi de zi la televizor – preşedinte, guvern, Parlament, servicii speciale, justiţie (judecători şi procurori) -, susţinut de trompetele plătite ale paralelilor. Nu sunt mulţi, sunt mereu aceiaşi, traseişti în interiorul borcanului, în care se intră greu, cu fapte odioase pe măsura avantajelor viitoare. Statul de drept e o himeră după care românii aleargă buimaci de vreo 30 de ani, urmărind ştiri, informaţii şi prezentându-se, din ce în ce mai puţin totuşi, la vot. Cei care aşteaptă, ipocrit sau naiv, ca ajutorul să vină de la partenerii noştri occidentali pot să aştepte mult şi bine. Chiar partenerii noştri occidentali au fost profesorii implementării statului paralel. Vezi întâlnirile de la K2, K14 şi alte „locaţii” umbroase. Cu mână de lucru băştinaşă. În plus, şi la ei au crescut nemăsurat şi foarte nociv the deep state, l’État profond etc. Pe vremea Germaniei naziste, politologii au identificat un „stat dualist”, o noţiune formulată de Ernest Fraenkel în 1941 pentru a caracteriza regimul nazist : „acesta estima că regimul nazist se compunea, în fapt, din două state distincte : unul „normativ”, celălalt „prerogativ”. În primul, birocraţia administrativă şi judiciară funcţionează după reguli. În al doilea, Partidul şi, mai ales, Gestapo-ul, din punct de vedere politic, lucrează fără urmă de constrângere juridică ultimă. Al doilea, bineînţeles, posedă o putere completă, care poate arbitrar să înlocuiască primul stat (cel normativ – n.n.) în toate acţiunile lui sau doar în parte” (Jure Georges Vujic, „L’État profond et les nations profondes”, polemia.com, 18 februarie 2017).
Tragedia contemporană e aceea că democraţia şi-a pierdut total conţinutul, e o formă goală, folosită mai ales în contrasens, invers, în scopuri oligarhice, ticăloase. Dar acesta este un alt enorm subiect. „Statul Paralel”, „deep state”, „l’État profond” sunt concepte care nu acoperă realităţi politice concrete şi clar determinate, dar ne ajută să înţelegem uriaşa mistificare în care trăim. Politic, economic, moral, cultural. Un alt model, care să înlocuiască democraţia, nu se arată încă la orizont. Din păcate, tehnocraţia nu e decât un nume amabil dat oligarhiei, identificată încă din Antichitate de Xenofon în faimosul său studiu despre Sparta. Azi, la Bucureşti şi în România, două tabere infecte se înfruntă violent. Ambele aparţin statului paralel şi se bat pentru aceleaşi resurse, insuficiente, după gustul lor, iar pentru ele, România profundă, România reală a dispărut de mult de pe hartă. Poporul a rămas sau e pe cale să rămână fără statul său de drept.

Petru Romoşan       

În ultimul mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu (2001-2004), s-a discutat mult despre CSAT, o instituţie neosovietică sau recesiv comunistă, nedemocratică, o dublură dictatorială şi paralelă a guvernului democratic desemnat. Era evident că rămăşiţa neosovietică şi militarizată trebuia urgent abandonată. În folosul democraţiei, CSAT, acest pseudoparlament şi guvern paralel totdeodată, trebuia să dispară. Următorilor doi preşedinţi, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, le-a plăcut însă atât de mult acest instrument autoritar şi umbros, încât l-au folosit (Traian Băsescu) şi îl mai folosesc (Klaus Iohannis) în exces.
Amândoi au fost propulsaţi în funcţia la vedere de preşedinte (în fapt, şef CSAT) în condiţii dubioase, controversate, paralele. Preşedinţii (cu excepţia notabilă a lui Băsescu, care probabil face parte din conspiraţia restrânsă) sunt doar nişte purtători de cuvânt şi deţinători de pix ai paralelilor. De aceea, Klaus Iohannis, ca şi Emil Constantinescu, nu prea seamănă cu un preşedinte. Nu reuşeşte să-şi intre în rol. De vreo zece ani nu s-a mai vorbit aproape deloc despre necesitatea desfiinţării CSAT. În aceşti ani, puterea din umbră, subterană, paralelă a luat nişte proporţii înspăimântătoare. Cât de periculos şi nedemocratic este acest CSAT s-a văzut foarte bine recent, când Klaus Iohannis a lovit din nou „cu paltonul” în chestiunea spinoasă şi foarte sensibilă a ultimelor rectificări bugetare.
Claudiu Manda, şeful Comisiei de control al SRI (ce pompoasă şi desăvârşit ridicola titulatură !), ne-a asigurat recent că din cele 565 de protocoale încheiate de SRI, inclusiv cu şcolile primare şi cu grădiniţele, probabil, au mai rămas active doar vreo 337… Un paradis securistic paralel ! Traian Băsescu şi ceilalţi conspiratori, autori ai unei lovituri de stat permanente, n-ar trebui cumva anchetaţi pentru aceste protocoale şi trimişi în judecată ? Protocoalele SRI, ca şi CSAT faţă de guvern şi Parlament, sunt o dublare a Constituţiei, a Codului penal şi a Codului civil, adică instituie Statul Paralel. În cei zece ani ai săi de mandat, Traian Băsescu a fost mai întâi şef CSAT şi doar apoi, pentru prostime, pentru televiziuni, pentru circ, preşedintele României.
Mai demult, Valeriu Stoica, ministrul Justiţiei în guvernarea CDR, le-a mărit până la cer lefurile şi veniturile lucrătorilor din aparatul de justiţie. Ca să tacă din gură, să-şi apere biftecul şi să se supună penibil statului paralel securist. Relaţiile vechi şi noi ale lui Valeriu Stoica cu Securitatea (nu a fost, şi poate mai este, în diferite procese, avocatul SRI ?) nu mai trebuie documentate (se găsesc pe Internet), ci doar reamintite din când în când. Punerea semnului de egalitate între judecători şi procurori, în România Paralelă, cu toţii magistraţi, deasupra avocaţilor, se înţelege, a venit aproape de la sine. Toţi au fost asimilaţi – judecătorii şi procurorii, nu avocaţii – cu nişte slugi dezgustătoare şi preasupuse ale statului securist paralel. Care stat, de vreo trei ani, pentru că a mai existat şi combinaţia lui Liviu Dragnea cu Dacian Cioloş, are o puternică amprentă teleormăneană.
Şi pentru că veni vorba de Dacian Cioloş, este şi el un tehnocrat „sekurici” prin multiplele relaţii – nepotul Vulpii, printre altele – pe care le are la paraleli, cei care l-au şi cocoţat în postul de prim-ministru. Nimeni nu poate explica felul în care a adunat Liviu Dragnea enorma putere de care dispune. Cele vreo 3 milioane de voturi de la pensionari şi de la funcţionari de stat nu explică nimic. În plus, a fost condamnat de două ori, la fel cum a fost condamnat o dată actorul de comedie Darius Vâlcov, cel care conduce în realitate guvernul Dăncilă pentru Dragnea şi prin Dragnea pentru statul paralel, statul infracţional subteran, statul securist sau statul CSAT etc., etc. Cum să explici altfel că doi penali confirmaţi conduc azi cu o mână de fier teatrală România ? Cum a ajuns România să aibă un guvern de paie, pe cât de neprofesionist, de amatoristic, pe atât de ridicol ? Cui prodest ?
Atacat recent de Ecaterina Andronescu şi de Gabriela Firea, Liviu Dragnea a fugit imediat la gazeta sa de perete, Antena 3, şi ne-a enumerat ce vom pierde dacă el e trimis la plimbare sau, eventual, chiar la puşcărie : vom pierde pensii, vom pierde salarii, vom pierde gazele din Marea Neagră şi toate fericirile pentru votanţii PSD de la oraşe şi sate. Dar nu vom pierde autostrăzi, şcoli şi spitale, pentru că din 2012, de când PSD a revenit la putere, acestea nu au fost făcute. Situaţia politică din România nu e totuşi atât de rară pe cât poate părea. Europa e plină, la rândul ei, de guverne de paie, mai ales în ţările mari ca Germania, Franţa, Spania, dar şi în Olanda, Finlanda etc., guverne care papagalicesc mantra sau naraţiunea globaliştilor. S-a lucrat mult la sabotarea democraţiilor, la demonizarea şi ridiculizarea politicului şi a politicienilor, a tot ce înseamnă democraţie reprezentativă, la punerea în paranteză a votului popular.
Naşterea Statului Paralel în România e o operă de colaborare între Securitatea română şi cîteva puteri interesate să se instaleze ca învingători de război în România. Securiştilor români li s-a asigurat impunitate (în faţa populaţiei civile agresate, violentate atâţia ani), CNSAS nu a descoperit nici un înalt ofiţer bestial sau criminal, securiştilor li s-a asigurat un look nou, frecventabil şi, mai ales, pensii speciale, iar partenerilor occidentali ai Securităţii le-a fost livrată România pe tavă. Ca şi cum aceştia ar fi câştigat un război împotriva noastră. Ne amintim ce ne-au cerut europenii finuţi şi drăguţi, democraţi şi deontologi, cu MCV la purtător, ca să ne îngăduie în splendida lor UE, azi un coşmar normativ şi punitiv pentru mulţi. Ne-au cerut şi au primit Combinatul de la Galaţi, retrocedări către familia Hohenzollern, băncile mari şi mici, petrolul, mai recent pădurile şi pământul, şi câte şi mai câte. Inclusiv tineri bine pregătiţi (medici, asistente, matematicieni, ingineri, specialişti diverşi…), luaţi pe de-a moaca. Toate cu binecuvântarea statului paralel trădător. Acum, alţii ne vor gazele şi, dacă nu le dăm, se cheamă că suntem filoruşi !
România teleormăneană e o work in progress, mai complexă şi mai perversă decât România băsiştilor. Pentru că avem şi o guvernare PSD-ALDE care se opune, prin discursuri în piaţă şi talk-show-uri, statului paralel, care e chiar protectorul său. Dar cine sunt Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, marionete proteiforme ale statului paralel securist, cu ale lor virtuale Tel Drum, Farmavet, afacerea Porţile de Fier, afacerea Gojdu etc. ?
De ce au plecat vreo 4 spre 5 milioane de români din paradisul militarizat paralel ? Întrebarea e pur retorică. De ce nu s-a dat încă o ordonanţă de urgenţă împotriva tuturor protocoalelor SRI ? De ce nu sunt eliberaţi din puşcării oamenii arestaţi pe baza acestor protocoale ? De ce încă azvârle „cu paltonul” Klaus Iohannis în nedemocraticul CSAT ? Cum au ajuns Viorica Dăncilă, Carmen Dan şi celelalte păpuşi de paie, conduse de penalul Darius Vălcov, la Palatul Victoria ? De ce se opune atât de înverşunat statul militarizat paralel unei amnistii şi graţieri generale atât de necesară ?

Petru Romoşan       

Bellum omnium contra omnes… În SUA, războiul democraţilor, al mediei afiliate (New York Times, Washington Post, CNN etc.) şi al unei bune părţi din pletora serviciilor de informaţii contra preşedintelui ales, Donald Trump, ia forme dintre cele mai nebuneşti. Zilele trecute, New York Times a publicat anonim, fără semnătură, o scrisoare a unui înalt funcţionar din apropierea preşedintelui Trump care reia banalităţile cunoscute, livrate şi reciclate zilnic, şi asigură că incontrolabilul preşedinte e totuşi sub controlul unor „rezistenţi” conservatori din interiorul administraţiei, chiar din Casa Albă. Un fost consilier la vârf, Gary Cohn, consilier economic până la 2 aprilie 2018, înlocuit de Larry Kudlow, a povestit, caz stupefiant, cum preşedintelui i se fură documentele de pe birou, împiedicând semnarea lor şi protejând astfel America. Ce se întâmplă azi la Washington aminteşte puternic de guvernările lui Nero sau Caligula la Roma. Totuşi, economia americană a decolat după venirea lui Donald Trump la Casa Albă şi schimbările din politica externă au efecte greu de măsurat pentru aproape întreaga planetă.
Spectatorii neutri, avizaţi şi implicaţi serios sunt din ce în ce mai îngrijoraţi şi, se înţelege, consternaţi. Astfel, celebrul conservator tradiţional (adică nu neoconservator) Patrick J. Buchanan încearcă să vadă puţin mai departe de ultima lovitură perversă a democraţilor împotriva lui Trump : „Dacă Trump are forţa de a rezista, iar Senatul rămâne republican, el ar putea supravieţui în timp ce democraţii se împart între stânga socialistă militantă, care se află în creştere, şi caucus-ul democraţilor septuagenari condus de Hillary Clinton, Joe Biden, John Kerry, Bernie Sanders şi Nancy Pelosi. Anul 2019 pare să fie cel al bellum omnium contra omnes, războiul tuturora împotriva tuturor. Captivant, fără îndoială, dar câte asemenea lovituri de stat poate suporta republica înainte ca o nouă generaţie să spună „ajunge !” la toate astea ?” (buchanan.org/blog, 7 septembrie 2018). În America vor avea loc în noiembrie alegerile de la mijlocul mandatului, care pot schimba dramatic raportul de forţe între republicani şi democraţi. O eventuală victorie a democraţilor poate deschide larg calea unui impeachment pentru Donald Trump.
Situaţia politică din America seamănă din cale-afară cu cea din România. S-a balcanizat America sau America a exportat în România, prin oamenii ei prezenţi la noi, propria ei criză ? Cei vreo zece ani dezastruoşi ai lui Băsescu, Udrea, Boc, Bica, Coldea, Kövesi, Horia Georgescu, Tismăneanu, Liiceanu, Baconschi, Sulfina Barbu, Videanu, Berceanu, Blaga, Anastase, Falcă, Flutur, Hava, Traian Igaş, Gabriel Berca şi toată clica devotată au corespuns celor două mandate ale democratului Barack Obama, cu clanul Clinton ca sprijin, mandate văzute azi de mulţi ca dezastruoase pentru Statele Unite, cu urmările catastrofale în curs. De altfel, Obama a reapărut, neprihănit, pe 7 septembrie, pe marea scenă publică pentru a-i îndemna pe conaţionali să salveze democraţia americană, căci ea va depinde curând de votul lor. La fel cum virginul politic Traian Băsescu reapare sistematic ca să-i atace pe binomicii Coldea şi Kövesi, şi să le împărtăşeacă românilor din întunericul său insolent, ca şi cum viaţa lui politică ar fi început ieri în zori.
Războiul româno-român s-a transformat brusc în războiul PSD contra PSD. A fost mai întâi, la mijlocul lunii august, scrisoarea deschisă a Ecaterinei Andronescu, care cerea demisia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, şi pe cea a propriului guvern Viorica Dăncilă pentru incompetenţă. PSD a mai votat împotriva unui prim-ministru propriu, tânărul şi la fel de incompetentul Sorin Grindeanu. Scrisoarea Ecaterinei Andronescu venea după ce Victor Ponta îl atacase din toate poziţiile pe fostul său prieten şi partener politic Liviu Dragnea. La 10 august s-a petrecut aşa-numita lovitură de stat (coup d’État), urmată de căutarea vinovaţilor pentru violenţele, gazele lacrimogene, tunurile cu apă, loviturile excesive atribuite jandarmeriei – cine le-a comandat şi cine va răspunde în faţa legii pentru excesul de violenţă ? Liviu Dragnea şi Carmen Dan au încercat perfid să plaseze cartoful fierbinte prefectului Capitalei, Speranţa Cliseru, şi protectoarei ei cunoscute, primarul Gabriela Firea. Primăriţa şi prefectoriţa avuseseră, scriu unii, năstruşnica idee de a pleca la o conferinţă la Tokyo chiar în ziua „protestului diasporei”. Din pricina unui taifun în Japonia, de la Istanbul, unde se aflau, s-ar fi reorientat rapid spre Tallinn, Estonia. Fugă de răspundere ?
Cum Gabriela Firea nu era la prima lovitură parşivă care venea dinspre preşedintele PSD şi cum va trebui să facă faţă unor alegeri în Bucureşti, care nu prea e pesedist, a explodat. Şi-l atacă aproape zilnic şi în fieful său, Antena 3, pe dictatorul de carton, dar inflexibilul Liviu Dragnea : „Eu simt că mege pe principiul eu te-am făcut, eu te omor. La toate rugăminţile mele de a nu se mai comporta în acest fel, atât cu mine ca primar general, cât şi cu bucureştenii, cât şi cu alţi colegi din ţară. Dumnealui ne reproşează că îndrăznim să avem un punct de vedere, dar uităm că dumnealui ne-a propus. Păi dacă m-a propus candidat, atunci de ce nu sprijină să îndeplinim ceea ce împreună am promis românilor şi bucureştenilor ? Dacă el ne-a făcut, el ne omoară politic şi administrativ” (realitatea.net, 9 septembrie 2018).
Cine va câştiga noul război PSD contra PSD ? Logic, îl vor câştiga toţi, dar va sări în aer PSD-ul. Vom avea mai multe PSD, cu nume diferite, evident : PSD-Dragnea, PSD-Ponta, PSD-Andronescu, PSD-Firea. Şi fiecare nou PSD va vota cum crede de cuviinţă (sau cum se cere…) la viitoarea moţiune de cenzură deja anunţată. Cu un rezultat previzibil : căderea celui de-al treilea guvern PSD (Viorica Dăncilă) din actuala legislatură.
Şi dacă mitingul zis „al diasporei” din 10 august a urmărit, în secret, chiar spargerea PSD-ului, şi nu doar căderea guvernului Dăncilă ? Spargere care, iată, cu ajutorul Gabrielei Firea, pare perfect realizabilă. Dacă primarul Firea participă conştient sau doar e folosită „în orb”, instrumentată nici nu mai are vreo importanţă. Pentru că, până la urmă, doar rezultatul contează.
Bellum omnium contra omnes reprezenta stadiul de organizare a oamenilor înainte de apariţia statelor. Ne îndreptăm spre o lume fără state, spre o nouă comună primitivă globală ?

Petru Romoşan       

Motto

« Iară noi ? noi, epigonii ? Simţiri reci, harfe zdrobite,
Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,
Măşti râzânde, puse bine pe un caracter inimic ;
Dumnezeul nostru : umbră, patria noastră : o frază ;
În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază ;
Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic ! »
                                            Epigonii, Mihai Eminescu

În anul de graţie 2018, an în care sărbătorim Centenarul Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului, Basarabiei şi Bucovinei cu Vechiul Regat (în 1918, populaţia ţării se dubla), librăriile ar trebui să fie pline de cărţile Unirii românilor. Faţă de cele vreo 900 de librării pe care le avea România în 1998, azi mai avem mai puţin de 200 şi dintre acestea multe sunt pline cu altfel de mărfuri, „mai vandabile”. Deşi toate oraşele mari au obligaţii legale să acorde spaţii comerciale librăriilor, anticariatelor, galeriilor de artă, primarii „capitalişti” de astăzi preferă sex-shop-urile chiar în centrul oraşelor, în frunte cu Bucureştiul, unde ele sunt păstrate de pe vremea primarului Băsescu.
Librăriile care nu prea mai există ar trebui să geamă de cărţi despre Ionel Brătianu, susţinute şi financiar de pretinşii liberali Klaus Iohannis, preşedinte vremelnic, Ludovic Orban, improbabilul urmaş al dinastiei Brătienilor, Călin Popescu Tăriceanu, aparent urmaşul direct al liberalului Alecu Constantinescu-Porcu, ministru fidel al lui Ionel Brătianu.
Ar trebui să fie reeditate toate cărţile marelui erou al Unirii, transilvăneanul Vasile Stoica, cel care a pregătit deciziile favorabile de pace de la Trianon (Transilvania, Crişana, Banatul, Maramureşul), Versailles (Basarabia) şi Saint-Germain-en-Laye (Bucovina). Vasile Stoica, trimis de Ionel Brătianu în America, a făcut cunoscute, între 1917 şi 1919, opiniei publice americane, guvernului american şi preşedintelui Woodrow Wilson istoria şi cauza românilor din Transilvania şi din celelalte provincii ocupate de Habsburgi, austrieci, unguri şi ruşi. Associated Press anunţa la 6 noiembrie 1918 : „Washington DC, 6 noiembrie. Guvernul Statelor Unite a promis astăzi că prin influenţa sa va da României tot sprijinul, ca această ţară, în conferinţa păcii generale, să-şi câştige justele sale drepturi politice şi teritoriale. România întotdeauna a sperat o reunire cu fraţii săi din Transilvania, ţinuţi între graniţele Imperiului Austro-Ungar. Asigurarea de simpatie şi ajutor din partea Statelor Unite s-a dat astăzi într-un mesagiu al Ministerului de Externe către legaţiunea americană din Iaşi, trimis într-o cablogramă, spre a fi transmis guvernului român. Mesagiul este următorul :
„Guvernul Statelor Unite a avut necontenit în vedere viitoarea fericire şi integritatea României ca ţară liberă şi independentă şi încă înainte de a exista starea de războiu între Statele Unite şi Austro-Ungaria preşedintele a trimes Regelui României un mesagiu de simpatie şi apreciere. De atunci încoace, împrejurările s-au mai schimbat şi prin urmare preşedintele doreşte să vă informez că guvernul Statelor Unite nu pierde din vedere aspiraţiunile neamului românesc, atât din afara cât şi din lăuntrul graniţelor Regatului. A fost mărturie la luptele, suferinţele şi jertfele aduse de acest neam pentru dezrobirea sa de duşmani şi apăsători. Guvernul Statelor Unite simpatizează adânc cu spiritul de unitate naţională şi cu aspiraţiunile românilor de pretutindeni şi nu va neglija să-şi întrebuinţeze la timpul potrivit influenţa sa, ca justele drepturi politice şi teritoriale ale neamului românesc să fie obţinute şi asigurate faţă de orice năvălire străină.

continuare »