Petru Romoşan       

Cine conduce totuşi România ? Cine sunt păpuşarii din spatele mediocrului, cenuşiului, nulisimului Liviu Dragnea ot Teleorman ? Răspunsurile sunt gata găsite : „Sunt americanii !”, „Sunt nemţii lui Merkel, dom’le ! Economia primează !”, „Ba nu, sunt evreii, e Israelul, ei conduc lumea !”, „Nu, nene, sunt ruşii, ăştia n-au plecat niciodată de-aici ! Au cele mai bune servicii secrete !”
Un prim răspuns curat, clar am fi putut avea acum un an dacă preşedintele nostru tragicomic, Klaus Iohannis, „ficusul”, „momâia”, ar fi acceptat-o pe Sevil Shhaideh prim-ministru. Cuplul Nicolae Ceauşescu (Liviu Dragnea) şi Elena Ceauşescu (Sevil Shhaideh) ar fi fost din nou refăcut după capul, după mintea oţelită a celor care decid şi manipulează din umbră, servitorii vechiului regim care îi instrumentează pe studenţii, elevii, subalternii, pe copiii şi nepoţii lor. Pentru că noi suntem totuşi încă daci, iar sfatul bătrânilor, areopagul, gerontocraţia conduce şi va conduce încă multă vreme România. De ce nu avem şosele, autostrăzi ? Pentru că bătrânii nu prea se mai deplasează şi nu mai au nevoie de aşa ceva. Ei stau mai degrabă în fotoliu, se uită la televizor, se bucură de succesele urmaşilor lor direcţi şi se delectează cu talentele artistice ale unor stele de altădată, promovate tot de ei.
S-a mai remarcat : prin Traian Băsescu şi Elena Udrea, gerontocraţii vechiului regim au reuşit să-i reîncarneze de minune pe Nicolae şi Elena Ceauşescu. Altă încercare de reîntruchipare a fost cu Adrian şi Dana Năstase. Părea la vremea ei o mare reuşită. De ce s-a oprit, ce n-a mers ? Cunoscătorii insistă pe lăcomia lui sau a ei, incompatibilă cu interesele superioare ale Partidului. În sfârşit, prin Liviu Dragnea şi Vasilica Viorica Dăncilă, Tovarăşul şi Tovarăşa trăiesc din nou plenar. Şi, odată cu ei, toţi servitorii lor devotaţi de altădată şi mândrii lor urmaşi, capitalişti de stat („de cumetrie”, Ion Iliescu dixit) şi practicanţi ai comediei democratice la care ne obligă partenerii noştri externi. Nicolae Ceauşescu fusese găsit mai demult. Liviu Dragnea era întru totul corespunzător. Marea problemă a fost cu tovarăşa Elena : Sevil Shhaideh, Carmen Dan sau Viorica Dăncilă ? Până la urmă a constatat şi un tovarăş regizor venit de la Hollywood că doamna Viorica Dăncilă e ideală pentru rol.
Dar realizarea e şi mai mare, mai importantă, tovarăşi. Nu-i avem numai pe Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă în rolurile eterne, imuabile ale Ceauşeştilor, avem şi guvernul sau chiar guvernele lor. Pe veşnicii Emil Bobu, Ion Dincă, Gheorghe Oprea, Suzana Gâdea, Lina Ciobanu, Aneta Spornic, Alexandrina Găinuşe, Ludovic Fazekas, Constantin Olteanu, Ion Păţan, Ion Cioară, Trandafir Cocârlă, Ilie Verdeţ, Ioan Totu şi încă pe atâţia alţii îi vom putea vedea la televizor seară de seară în lunile următoare şi în anii care vin. În frunte cu tovarăşul de la Educaţie, care taie deja „pamblica” pe Internet şi e solid susţinut de vreo 30 de rectori universitari PSD.
Tovarăşii Ceauşescu tocmai au fost aniversaţi la frumoasa vârstă de 100 de ani. Cel mai potrivit omagiu este chiar înscăunarea cuplului politic Dragnea-Dăncilă, o reîncarnare de vis ! Pentru lumea anglo-saxonă, nu suntem noi ţara lui Dracula ?
Dar de ce nu mutăm Capitala în Teleorman ? La Alexandria sau chiar mai bine la Videle ? În guvernul Mihai Tudose am avut, după diverse calcule neconfirmate, vreo 70-80 de secretari de stat din judeţul ales de Dumnezeu ca să conducă trista noastră ţară. Câţi teleormăneni sau videeni (de la Videle) vom avea în guvernul Dăncilă ? Dacă am muta măcar guvernul pe ministere în cele câteva oraşe ale Teleormanului, oamenii s-ar simţi acasă şi ar munci mai bine pentru propăşirea patriei. În plus, dacă vor veni turcii sau, mă rog, americanii, nemţii, israelienii, ruşii, cum au venit cândva poterele după Constantin Brâncoveanu, l-ar găsi mai greu sau nu l-ar găsi deloc pe Liviu Dragnea şi nu-i vor mai tăia capul. De la Ghencea Militar, tovarăşii Nicolae şi Elena Ceauşescu privesc mulţumiţi spre guvernul României şi spre PSD, demn urmaş al PCR. Şi tovarăşul Ceauşescu are toată încrederea că Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu (FUS – Frontul Unităţii Socialiste) vor lupta cu Uniunea Sovietică, pardon !, cu Uniunea Europeană pentru apărarea suveranităţii, integrităţii şi demnităţii „tutulor” românilor.

Petru Romoşan       

Cine e azi omul forte al României ? Cine face şi desface, şi iar face şi desface guverne în România ? Un anume Liviu Dragnea, fiul miliţianului Dragnea din comuna Gratia, judeţul Teleorman. Pe cine analizează, intervievează, breaknewsează cu ultima sa apariţie, declaraţie, rumoare Antena 3 (Dan Voiculescu – Crescent, Dunărea, puşcărie) sau România TV (Sebastian Ghiţă – miliardar SRI, inculpat şi anchetat, el fugitivo în Serbia) ? Este, bineînţeles, vorba de „penalul”, condamnatul deja cu suspendare, inculpatul din nou Liviu Dragnea, omul fără de care România ar cădea gios.
Pe averea lui Liviu Dragnea DNA a dispus un sechestru până la concurenţa sumei de 127 547 366,34 RON, adică aproximativ 27 de milioane de euro. ICCJ a confirmat sechestrul. „În dosarul Tel Drum – deschis cu o mare şi neexplicată întârziere – n.n. – Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, de două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi de două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, fapte comise în perioada în care era preşedintele CJ Teleorman” etc., etc. Şi încă : „Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri.”
E vorba de acelaşi Liviu Dragnea care a hotărât doar într-un an nominalizarea a patru prim-miniştri – Sevil Shhaideh, Sorin Grindeanu, Mihai Tudose, Viorica Dăncilă – dintre care trei au fost şi acceptaţi de deja controversatul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, care joacă în rolul tragicomic de preşedinte al României. Momâia zisă „ficus” de la Cotroceni a refuzat-o totuşi pe doamna Sevil Shhaideh pe motive aparente pentru toată lumea, că e turcoaică şi musulmană, deşi el însuşi e sas şi luteran, adică nu român majoritar şi ortodox. Ce a mers pentru sibian nu a mai fost acceptat pentru dobrogeancă. Desigur, amândoi sunt cetăţeni români. Logică prezidenţială şi securist-patriotică, mă rog. Păpuşa cam stricată Sorin Grindeanu a fost bună, „Terente de Brăiliţa”, Mihai Tudose, a fost magnific, Viorica Dăncilă va fi sublimă, numai Sevil Shhaideh nein !

continuare »

Petru Romoşan       

Din timp în timp, prin diverse voci, unele chiar cât de cât serioase, ni se induce ideea că am avea nevoie de o dictatură. Că lucrurile nu mai pot merge aşa, că democraţia, aşa cum o practicăm noi, e o crasă bătaie de joc. Ce fel de dictatură ? O dictatură militară sau o sănătoasă dictatură sub acoperire a Securităţii vechi şi noi, care e aceeaşi ? E adevărat, armată nu prea mai avem, iar cea pe care o avem nu pare deloc interesată să preia răspunderea puterii totale. Se mulţumeşte cu salarii grase, cu vizite de lucru la partenerii euroatlantici, şi e oricum sub controlul NATO, care la rândul său e controlat de SUA. Dar Securitatea, cu nenumăratele ei servicii, care se calcă între ele pe bocanci şi cam taie frunză la câini ? Pe vremuri, când mai aveam presă scrisă, câteva sute de ofiţeri se ocupau conştiincios cu cititul ziarelor. Astăzi inspectează zilnic Internetul… Securitatea, care, de altfel, a preluat acoperit puterea prin Traian Băsescu, Florian Coldea, Laura Codruţa Kövesi, Roberta Anastase, Monica Macovei, Emil Boc şi toată banda, Securitatea e cu totul altceva, e mult mai răspândită, proteiformă, şi deci mai puternică. Securitatea poate să pună de o dictatură, una moale (soft în engleză, molle în franceză), de rahat, desigur, dar aparent funcţională. Funcţională ? Da, pentru ea însăşi, pentru familiile tribului, pentru establishment şi pentru ocupanţii străini.
Dar ca să faci o dictatură, fie ea şi sub acoperire, a securiştilor vechi şi noi, ai nevoie de un dictator. Cine se prezintă, cine are profilul, cine e realmente interesat ? De-o bună bucată de vreme, Cozmin Guşă se antrenază la vedere pe Realitatea TV pentru ceea ce ar putea fi marele rol al vieţii sale. Cu doi servanţi docili la dispoziţie, cândva totuşi ziarişti ca oricare alţii la Ziua de Cluj, dar nu numai cu ei, pentru că toţi angajaţii Realităţii TV sunt pregătiţi în tot momentul să-l servească pe noul mare om cu chelie şi zâmbet mefistofelic adecvate ca să-şi facă în cele mai bune condiţii pregătirea cu public pentru rolul de dictator al României care pare să-i fie destinat. O jumătate de oră, o oră, două ore şi mai mult, marele om al viitorului se exprimă despre geopolitică, politică internă, economie mondială şi, vai, economie românească, morală publică, aranjamente obscure din măţăraia PSD şi PNL, scenarii, dezvăluiri, analize şi sinteze. În studio sau prin telefon şi cu foarte mulţi invitaţi în platou, unii chiar profesori universitari sau foşti miniştri, care îl ascultă disciplinat, cu ciocul închis şi ridicat în vânt ca să prindă informaţia.
Dar cine este noua Dunăre a gândirii, noul Geniu al Carpaţilor ? Vechea Securitate i-a inventat pe Traian Băsescu şi Elena Udrea după modelul Nicolae şi Elena Ceauşescu pentru că alte modele nici nu avea. Cozmin Guşă seamănă leit cu ultimul Ceauşescu – vorbeşte numai el şi trebuie să-l ascultăm toţi. Noua producţie de televiziune pare direct ieşită din capul unor generali foarte în vârstă. Cozmin Guşă ar fi devenit celebru după ce ar fi tipărit exact nouă articole devastatoare împotriva lui Ion Iliescu într-un obscur ziar judeţean din Cluj, Mesagerul transilvan. Mai înainte, debutase în afaceri vânzând ţigări şi „ciungă”. După unele informaţii tot din judeţul Cluj, ziarul la care scria Guşă dădea rezultatele multaşteptate de la Caritas, jocul piramidal de tristă amintire din oraşul de pe Someş. A devenit, nu se ştie prin ce miracol, un fel de director al trustului de media Intact al lui Dan Voiculescu. La fel de miraculos a fost avansat de Adrian Năstase, prim-ministru în epocă, secretar general al PSD. Cum ? Cine ? De ce ? Mister !

continuare »

Petru Romoşan       

De ce merg lucrurile catastrofal azi în România ? De ce au plecat 4 sau 5 milioane de români peste graniţe, dintre care cei mai mulţi nu se vor mai întoarce niciodată ? Şi, mai mult, nu e exclus să plece în anii următori încă vreo 3 sau 4 milioane ? După 2004, ultimul an de putere al foştilor activişti comunişti Ion Iliescu, Adrian Năstase şi al echipelor lor de aceeaşi provenienţă comunistă din PSD-ul de atunci, au venit „prooccidentalii”, adică securiştii vechi şi noi, cu Traian Băsescu şi Elena Udrea, şi a început cu adevărat dezmăţul corupţiei şi al vânzării de ţară en gros, cu flota „rezolvată” mai demult (dosar închis în 2007), cu pământurile, cu pădurile, cu băncile, cu fierul vechi al vechii industrii etc., etc. Noua adunătură a fost la fel de mizerabilă, dacă nu cumva a şi depăşit-o pe cea care a ajuns la putere după 1947, anul abdicării regelui Mihai. Înlocuirea lui Traian Băsescu cu Klaus Iohannis, operă a aceloraşi „occidentali”, şi revenirea unui PSD înnoit cu Victor Ponta şi apoi cu Liviu Dragnea (plus premierii lui de paie) nu au schimbat mare lucru. Dezmăţul continuă. Dar avem în plus şi războiul româno-român pe justiţie şi pe economie, pe corupţie. Care sunt personajele care ne-au dus în şanţul în care ne găsim ? Sunt multe, mari, medii şi mărunte.
Unul dintre aceste personaje dubioase, vizibil şi audibil numai când şi când, este consilierul, expertul Iulian Fota. Care profeţeşte, în 29 decembrie 2017, pe site-ul cu cântec ziare.com : „În studiile internaţionale despre această zonă a Europei, România este definită ca „frontline state”. Ştiţi ce înseamnă asta ? Dacă, Doamne fereşte, începe războiul cu Rusia, el, războiul, va începe pe teritoriul nostru. De ce credeţi că toată vara s-au făcut teste la sirenele de apărare civilă ? Militarii au priceput mesajul, clasa politică ce mai aşteaptă ?”
Cine e Iulian Fota ? A fost consilier pe securitate naţională al „Împăratului cu şapcă”, Traian Băsescu (cartea lui Radu Călin Cristea merită din plin să fie citită şi comentată). Azi, Iulian Fota e directorul colegiului Academiei de Informaţii a SRI. Mai demult, prin 1996-1997, a fost un fel de băgător de seamă la PNŢ-CD. Cât de creştin-democrat, de „ţărănist” a fost atunci Iulian Fota nu a aflat încă nimeni. În nici un caz colegii lui ţărănişti, azi dispersaţi sau pripăşiţi pe la alţii.
Cum bine se ştie, „Împăratul cu şapcă”, Traian Băsescu, a fost consiliat de doi Iulieni, Iulian Fota şi Iulian Chifu, doi arivişti frenetici, ajunşi până la vârful statului român într-una din cele mai întunecate perioade din istoria sa. Prenumele le-a fost dat de părinţii lor probabil în amintirea împăratului romano-bizantin Iulian Apostatul (331-363, împărat între 361 şi 363), cel care a încercat să elimine creştinismul şi să reînvie cultele păgâne. Culmea, nu foarte diferit de Iulienii de azi şi mâine !

continuare »

Petru Romoşan       

Germania intră în 2018 fără un guvern rezultat din alegerile ţinute în toamna lui 2017. Steaua Angelei Merkel, născută în fosta RDG, susţinută de inegalabilul german Helmut Kohl şi ingrată faţă de acesta, se stinge lent dar sigur. În mod normal, conservatorii din CDU-CSU nu vor mai reuşi o mare coaliţie tot cu Merkel cancelar. De ce nu s-a propus încă public un cancelar de la SPD într-o mare coaliţie cu dreapta creştin-democrată şi conservatoare ? Şi dacă Germania are interesul să amâne formarea unui nou guvern ? Pentru ce ? Poate aşteaptă să se întâmple ceva cu Donald Trump în SUA şi cererile acestuia de contribuţii financiare substanţiale la NATO să nu mai fie de actualitate ? Ca şi anunţatele acţiuni cu impuneri de taxe, de contravenţii, de sancţiuni care vizează mai multe ţări exportatoare spre SUA, în primul rând Germania şi China ? Sau poate aşteaptă o schimbare de macaz majoră a britanicilor în afacerea Brexit ? În orice caz, cuplul franco-german pare să sufere de unele disfuncţionalităţi după venirea tânărului Emmanuel Macron, cu aspiraţii napoleoniene, la Élysée. Lentoarea cu care germanii îşi fac un nou guvern e stranie. Dacă interesul lor naţional ar fi impus-o, problema ar fi fost deja rezolvată eins, zwei…
Recunoscând statului Israel dreptul de a-şi stabili capitala la Ierusalim, Donald Trump a reuşit o mare lovitură de imagine. Dacă preşedintele american ar fi propus şi o soluţie la spinoasa problemă palestiniană, ar fi reuşit mai mult de-atât, ar fi făcut istorie. Lovitura de imagine cu Ierusalimul a venit după ce reuşise să treacă noile legi fiscale, cu cele mai mari scăderi de taxe de la Ronald Reagan încoace. După ce în 2016 a dus o fulminantă campanie electorală şi a câştigat preşedinţia, în 2017 a rezistat atacurilor fără precedent ale susţinătorilor clanului Clinton, ale Partidului Democrat, ale presei mainstream, cu navele amiral New York Times, Washington Post, CNN în prima linie, cu Hollywood-ul, cu toţii patetic înfrăţiţi împotriva sa şi făcând involuntar cea mai mare campanie publicitară posibilă pentru Rusia şi pentru Vladimir Putin. Puţini mai cred că Donald Trump a fost ales în SUA cu ajutorul Rusiei, cum falimentar pretind adversarii săi, dar, după un an la Casa Albă, de-o manieră spectaculoasă, Donald Trump îl aminteşte pregnant pe Ronald Reagan, considerat cel mai mare preşedinte de la democratul John F. Kennedy încoace.
În România, lupta dintre cele două tabere, între „estici” şi „vestici”, a atins paroxismul. „Esticii”, autohtonişti (traficând discret cu Israelul, şi nu cu Rusia, cum pretind „vesticii”), sunt urmaşii direcţi ai partidului comunist şi ai structurilor sale de putere, ele însele „paralele” cu poporul român, declaraţi corupţi, nedemocratici, primitivi, retardaţi. „Vesticii” sunt cohorte azi întinse (câteva zeci de mii) ca urmare a prezenţei SUA şi a Europei de Vest de dinaintea şi de după aderarea la NATO şi la UE. Cele două tabere par acum definitiv ireconciliabile, incapabile să mai dialogheze cât de cât civilizat. Cine are dreptate ? Nici unii, nici alţii. Cea mai mare confuzie însă e dată de consecinţele catastrofalelor mandate, câştigate dubios, ale lui Traian Băsescu, un „vestic” (fost „estic”), patron al celei mai întinse corupţii de după 1989, al maximei distrugeri şi decăderi naţionale. Anul 2018 se anunţă a fi unul violent, ambiguu, mizerabil, an în care populaţia României, care nu e numai „estică” sau „vestică”, are de pierdut. Căci nici „esticii” şi nici „vesticii” nu sunt poporul român, ci doar tagma jefuitorilor.