|
Postat de admin in Opinii
luni 22 oct. 2018
Petru Romoşan
Nu există nici un stat paralel, tovarăşi ! Vă umblă goange, muşte prin cap. Statului paralel nu-i face nici o plăcere să se vorbească despre el. Care Deep State ? Care État profond ? Care Stat Paralel ? Un sondaj CURS, oportun scos din pălărie, ca iepurele lui Iosefini, ne asigură că nici măcar alegătorii PSD nu cred în existenţa statului paralel. Doar 36 % dintre votanţii PSD cred în aiureala cu statul paralel. 35 % dintre ei îl dezavuează pe liderul lor, Liviu Dragnea, cel cu discursul din piaţă la marele miting al coaliţiei de guvernământ. Oare de ce nu fac institutele de sondaje nişte cercetări în piaţă despre chiar institutele de sondaje şi despre sociologii care le servesc ?
În ultimii 10-15 ani, România a dispărut de pe radarul diplomaţiei mondiale. Contribuţia românească la marile curente de idei şi de fapte internaţionale s-a apropiat de zero. Mai întâi, fostul preşedinte Traian Băsescu, sub patronaj american azi identificat, a inventat protocoalele SRI-parchete şi celelalte, şi le-a pus în aplicare. Justiţia a fost compromisă pentru multă vreme. În al doilea mandat al său, Traian Băsescu ne-a livrat Angelei Merkel şi Germaniei, frumos împachetaţi şi legaţi cu fundiţă roşie. Votul nostru la UE a fost aliniat pe pilot automat pe votul Germaniei. În rest, mucles ! şi Disziplin.
În mod spectaculos, din senin, săptămâna trecută, România a ieşit în evidenţă fără să avertizeze pe nimeni. Premierul Viorica Dăncilă l-a vizitat pe Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei (de ce nu pe premier ?), cel mai incomod partener al momentului pentru partenerul nostru strategic SUA. Simultan, preşedintele Klaus Iohannis l-a vizitat pe prim-ministrul italian (aşa a apărut în transmisiunile oficiale), nu pe preşedintele Italiei. Italia e azi, cu combinaţia Lega-Cinque Stelle aflată la guvernare, oaia neagră a Europei, cea mai antimerkeliană şi eurosceptică ţară UE. După Marea Britanie, se înţelege.
La câteva zile după cele două vizite neobişnuite în străinătate ale principalilor factori politici s-au deschis discuţii la un bun nivel pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia. Tot din senin a apărut anunţul următor : „Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă şi Grupul de Presă Bursa, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică şi Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă, organizează Masa rotundă dedicată dezvoltării relaţiilor financiar-economice româno-ruse cu tema : „România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare”.” Evenimentul a avut loc în 18 octombrie, începând cu orele 9.30, la Academia de Studii Economice, Aula Magna.
Tot în aceste zile a apărut, tot din senin, pe un site alternativ foarte citit (gândeşte.org), o informaţie, o presupunere cum că noi am fi fost preluaţi de DGSE, serviciul de informaţii externe francez, după ce lupta dintre CIA şi BND pentru România ar fi dus la un rezultat nul, un fel de remiză. E greu de crezut că serviciul francez ar fi la curent cu victoria sa neaşteptată. Conform practicii încetăţenite în materie, pare mai plauzibilă o operaţiune de intoxicare şi acoperire. Asemenea lucruri sunt atât de neverificabile, încât ele trebuie luate doar sub beneficiu de inventar şi pot fi confirmate sau infirmate doar în timp. Este Klaus Iohannis candidatul Germaniei sau Dacian Cioloş candidatul Franţei ? Sau amândoi sunt ai Deep State-ului român ? Nimeni nu poate aduce probe serioase şi definitive într-un sens sau în altul.
Dar să revenim la chestiunea zilei. E evident că se întâmplă mutări de amploare în politica externă actuală a României. Dar cine le face ? Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă nu se pot pune de acord nici dacă ar vorbi despre starea vremii, despre buletinul meteo. Să aibă Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, două piese modeste pe tabla de şah a diplomaţiei, asemenea dinamice viziuni politice globale ? Sau Teodor Meleşcanu, între două moţăieli, să fie capabil de organizarea unor asemenea mişcări de anvergură ? Să fie statul paralel cel care le plănuieşte şi le pune în operă, şi nouă nu ne spune nimic ? Sau să fie „protectorii” noştri externi care, după cum am văzut, nu pot fi nici SUA şi nici Germania, că doar nu-şi bat singuri cuie în talpă ?!
La astfel de întrebări nu există nici un răspuns public sau oficial de luat în considerare. În orice caz, un Deep State român ne-ar fi de mare folos în aceste circumstanţe. Ar însemna că România mai există totuşi pe hartă şi nu e doar pionul unor forţe oculte globale. Poate ar mai fi o sugestie de făcut în direcţia institutelor de sondaje : nu ar fi interesantă o cercetare de piaţă pe tema „cred românii că există asemenea forţe oculte globale” ?
Postat de admin in Opinii
luni 15 oct. 2018
Petru Romoşan
În „mândra lume nouă” de după 1990, presa, media au înlocuit într-o buluceala de nedescris Uniunea Scriitorilor, scriitorii de toate genurile, prozatori, poeţi, critici literari, autori de teatru care încet-încet n-au mai interesat pe nimeni, n-au mai fost publicaţi, n-au mai fost citiţi. Revistele literare, culturale, editurile scriitorilor au dispărut în câţiva ani. Fosta presă comunistă propriu-zisă nu era chiar o presă, era doar propagandă pură şi dură, care angaja totuşi şi câţiva ziarişti adevăraţi. Mulţi dintre foştii presari comunişti au devenit democraţi inflexibili. Mai ales uteciştii bătrâni, cei proveniţi din blocul de propagandă al UTC, al lui Nicu Ceauşescu : Viaţa studenţească, Amfiteatru, Opinia studenţească, Napoca universitară, Convingeri comuniste (din Bucureşti). Reporterii, ziariştii de birou şi de „aflăm de la Miliţia Capitalei”, eseiştii de tejghea, falşii filosofi, pseudo-ştiinţifico-tehnicii, realizatorii TV şi radio, cei care au privit decenii cu jind peste gardul Uniunii Scriitorilor s-au răzbunat în sfârşit. A venit vremea lor. Gălăgia produsă de presă, de media s-a ridicat până la cer. Unii au făcut milioane (de dolari), „şantajul şi etajul”, alţii s-au făcut cunoscuţi sau chiar celebri, cu toţii s-au răcorit după 45 de ani de servituţi penibile dar profitabile. Sute de mii de români au cumpărat trei sau patru sau zece ziare pe zi : „Jos Iliescu !”, „Sus Coposu !”, „Jos comunismul !”, „Sus democraţia !”…
Ce-a mai rămas azi din enorma vânzoleală ? Aproape nimic. Ziare mici, tiraje şi mai mici, mai toată presa s-a mutat pe Net, ca nicăieri în Europa. Cine mai citeşte pe cine ? Ca să mai câştige ceva, toată lumea media serveşte pe cineva şi o face foarte disciplinat. Cei mai norocoşi sunt cei care servesc direct Statul Paralel, progresisto-globalist („acoperiţii din presă” – George Maior, director SRI dixit). Statul de Drept nici nu prea mai există şi nici nu are presă. Pixul de altădată pare că a fost înlocuit cu un prezervativ mecanic. Eunucii media ai puterii se citesc între ei sau sunt citiţi de membrii partidelor de eprubetă (USR, PMP, UDMR, formaţiuni cioloşiste şi pseudonaţionaliste…). Doar ca să înveţe noi formule şi tehnici de obedienţă pentru accesul la fonduri, la ordonatorii de credite, la ONG-uri străine şi alte fericiri alimentate internaţional.
Adversarii celor din mainstream, cei dintr-o recent născută altermedia românească – site-uri, bloguri, conturi de Facebook, Twitter, Instagram –, le spun pe toate verde în faţă, din ce în ce mai pe şleau, dar bravura asta nu prea contează pentru establishment, deşi o din ce în ce mai mare parte a populaţiei se hrăneşte cu acest oxigen. Două-trei televiziuni trag cea ! (cu PSD, cu ALDE, cu Dragnea, cu Tăriceanu, supraexpuşi cu puţinătăţile lor jenante), alte trei-patru „staţii” (Realitatea TV, Digi 24, B1 TV, Europa FM) trag hăis ! cu Paralelii (Binomul, adică SRI şi justiţia coruptă, preşedinţia, politicienii progresişti închiriaţi). Hărţile sunt deja extraordinar de clare. După doar câteva cuvinte îl recunoşti pe fiecare, înţelegi dacă e maro sau căcăniu.
continuare »
Postat de admin in Opinii
luni 8 oct. 2018
Petru Romoşan
În România toată lumea se simte obligată să-şi dea cu părerea despre referendum. Indiferent de rezultate, acest referendum va face istorie. Una mare sau una mică.
În opinia cvasigenerală, stânga şi dreapta tradiţionale nu mai există sau, cel puţin, au devenit irelevante. Alegerile din Franţa, cu căderea celor două mari partide, Partidul Socialist şi Partidul Republican, alegerea lui Donald Trump în America, un fost simpatizant democrat, acceptat cu dificultate de republicani după ce a câştigat alegerile, poate cel mai important conservator al momentului (nu neoconservator !), Brexit-ul care a anulat diferenţele între dreapta şi stânga în jurul interesului naţional – toate aceste mari evenimente au modificat radical harta politică a lumii. Li se adaugă – de fapt, au anticipat aceste schimbări majore – prezenţa puternică a lui Vladimir Putin la Kremlin, un conservator foarte asemănător cu Trump, fraţii Kaczyński (unul decedat în condiţii tragice) în Polonia şi partidul lor creştin ultraconservator, Viktor Orbán şi Fidesz-ul său în Ungaria. Modificări de trend în direcţia populismului conservator au avut loc şi în Republica Cehă, şi în Austria. Dar, probabil, situaţia politico-morală care profilează viitorul pentru mulţi este cea din Italia, unde un partid de tip anarhist, Mişcarea Cinci Stele, a preluat puterea împreună cu Liga Nordului, un partid ultrapopulist, pe care mulţi adversari îl cataloghează drept de extremă dreaptă.
În Germania, marea coaliţie CDU-CSU+SPD a reuşit să descompună şi dreapta, şi stânga, dreapta naţionalistă (AfD) este în creştere constantă, iar Angela Merkel este serios contestată până şi în sânul propriului ei partid. Spania pare definitiv neguvernabilă, iar ruptura Cataloniei poate fi urmată de alte rupturi, de cea a bascilor, de exemplu. Grecia a fost amanetată până după 2060. Grecii sunt din nou sclavi, ai creditorilor internaţionali de această dată. Ţările din Estul Europei, Polonia, Ungaria, Slovacia şi, mai de curând, şi România, îşi asumă un conservatorism nedigerabil pentru organismele de conducere ale UE.
continuare »
Postat de admin in Opinii
luni 1 oct. 2018
Petru Romoşan
Europa e „cu ochii aţintiţi asupra noastră”. Niciodată nu a fost mai valabilă decât azi zicerea nemuritorului Farfuridi. Şi ce vede Europa ? O vede pe doamna Viorica Dăncilă, care, culmea !, şi-a făcut stagiile politice chiar la Bruxelles. Europa îl vede mai ales pe Liviu Dragnea, cu două condamnări la activ, neegalat în Europa, care din poziţia a treia în stat, preşedinte al Camerei Deputaţilor, conduce cu mână forte partidul de guvernământ, al cărui preşedinte-dictator este, conduce guvernul de coaliţie, conduce Parlamentul, înfruntă serviciile secrete şi sistemul de justiţie, şi este, la rândul lui, dirijat de o mână nevăzută, pe care nimeni nu reuşeşte s-o identifice. Este America (a stat la masă chiar cu Trump) ? Este Israelul (Ludovic Orban, şeful partidului prezidenţial, a acuzat-o pe doamna Dăncilă de înaltă trădare) ? Mai ales Securitatea ? Sau Rusia, cum sugerează trolii, care n-a plecat niciodată de tot din România ?
„Dar să-ţi vie stimabilul cu idei învechite, cu opiniuni ruginite, şi să te sperie mereu cu Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive…” , replică nemuritorul Caţavencu. Europa e foarte nefericită că ea însăşi va fi condusă, măcar formal, de Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu (ale cărui opţiuni anti-NATO, pro-ruse s-au manifestat deja), Europa va fi deci condusă de PSD, un partid ba iliberal, ba neoliberal, în fapt, neobolşevic-conservator (conservăm şi noi ce am avut, nu ?). Favoritul Europei, mai ales al Germaniei, preşedintele României, Klaus Iohannis, nu a reuşit să impună un guvern al său decât vreun an, pe multcontroversatul Dacian Cioloş, cu o trupa de tehnocraţi inconsistenţi care au speriat România chiar prin incompetenţă, dar au plăcut mult la Bruxelles, de unde şi veneau câţiva dintre miniştrii săi… În Germania, Angela Merkel e aproape de exit. În Franţa, Emmanuel Macron bate toate recordurile de impopularitate. Italia abandonează dogmele UE (deficitul, recent) şi se apropie cu paşi mari de ieşire.
„America First”, „Make America Great Again” sunt sloganuri de campanie câştigătoare ale actualului preşedinte american. Niciodată supremaţia Americii nu a fost mai pusă la îndoială ca în cei doi ani de preşedinţie Trump. În primul rând e simili-războiul civil neconvenţional care se poartă zi de zi în Senat, pe televiziuni, în presă, cu efecte incontrolabile asupra lumii afacerilor, asupra relaţiilor internaţionale. Războiul se duce între conservatorul Donald Trump, susţinut totuşi de republicani şi de o importantă parte a populaţiei, şi progresiştii familiei Clinton, ai fostului preşedinte Barack Obama, ai lui George Soros, democraţii, Deep State, Hollywood, media mainstream. Iar Donald Trump nu numai că face faţă unui război greu în interior, dar a început alte războaie complicate în toate direcţiile. Cu Iranul, pe care SUA l-au pierdut odată cu căderea şahului, cu China, cu care duce un devastator război comercial, al taxelor (devastator pentru cine până la urmă ?), cu Rusia, prin sancţiuni şi o propagandă ofensatoare iraţională, cu UE (taxe, încălzire globală, Iran, Germania în special etc.), cu vecinii săi, Mexicul şi Canada.
Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea. Decât codaş la oraş, mai bine-n satul tău fruntaş. Niciodată în vremurile moderne aceste frumoase ziceri nu au fost mai contrazise de realitate, de viaţă. Românii îşi caută pâinea cu milioanele în altă parte, iar satele româneşti s-au golit ca niciodată în istoria noastră. Desigur, şi în Franţa, de exemplu, satele au fost părăsite, dar există şi fenomenul contrar, al întoarcerii, al repopulării.
Brexit – o vorbă cât un proverb. E în curs un război economic crâncen, deocamdată la nivel diplomatic, în legătură cu ieşirea Marii Britanii din UE. Alte ţări se apropie şi ele periculos de exitul lor din UE. UE însăşi pare că se pregăteşte de propriul ei… exitus. Numai la Bucureşti, fripturiştii politici, oportuniştii bine antrenaţi, clănţăii, ciolaniştii se pregătesc din timp să ocupe posturile de europarlamentari, cele mai bine plătite şi cu pensii grase, speciale, la cheie. La ce altceva te poţi aştepta de la cea mai mizerabilă clasă politică ?
„Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi” (M. Eminescu – Epigonii) Lumea a luat-o razna în multe feluri. Sodoma şi Gomora au fost legiferate aproape peste tot în Occident. Marile migraţii au fost decise în birouri discrete. Niciodată în istorie controlul asupra populaţiilor (vezi şi GAFA – Google, Amazon, Facebook, Apple) nu a atins asemenea culmi. Diplomaţia se dovedeşte neputincioasă peste tot. Cum războaiele mondiale nu mai pot avea loc din cauza apariţiei bombei atomice, războiul, aparent consubstanţial naturii umane, se poartă neconvenţional, asimetric, hibrid, economic, comercial, cu excepţia unor ţări nefericite ca Siria, Yemen, Irak, Afganistan, Libia, agresate, abuzate mai ales prin metode tradiţionale de cei care pot să o facă.
Ce se va alege de România în balamucul general ? Singura garanţie care ne-a mai rămas : Munţii Carpaţi. Munţii Carpaţi nu pot fi privatizaţi, nu pot fi vânduţi printr-o lege offshore, ca gazele cedate şi acestea pe nimic de patrioţii de televizor Dragnea şi Tăriceanu. Codru-i frate cu românul…
|
Sunt postate doar comentariile de substanta si la obiect, trimise de persoane cu identitate declarata. Asumati-va opiniile - nu va exprimati despre textele unor persoane reale sub etichete fictive. Nu sunt postate jigniri, trivialitati, injurii, materiale publicitare.
Rosa canina, mai 2019
©Gabriela Cernusca
©Adina Kenereş
Ciobani din Măguri, 1938
Înainte de primăvara 2018
©Bogdan Constantinescu
În soarele deşertului Sonora, în Arizona, cactuşi gigantici (saguaro), opuntia şi verii lor
©Kiki Skagen Munshi
Regina-nopţii din cartier
©Gabriela Cernuşcă
Mierla, 23 martie 2017, fotografie de Denisa Toma
Din grădina Mirunei – vara 2016
Veniţi să luaţi lumină !
Fotografie de Andrei Pandele, 1 mai 2016
Pallady târziu – fotografie din colecţie privată
Trei imagini din cea mai recentă expoziţie a Dalyei Luttwak la Greater Reston Arts Center, « Încolţirea aurului », septembrie 2014
Rădăcini autentice din atelierul artistei – în fundal, lucrarea Cannabis sativa
Vedere din expoziţia « Încolţirea aurului »
Cannabis sativa (detaliu)
Ştefan Luchian, spre sfârşitul vieţii – fotografie rară, 22,5 cm x 17 cm
Picturi de Constantin Pacea
expuse la Muzeul Ţăranului Român (din 9 aprilie până la 18 mai 2014)
Altă lucrare a Dalyei Luttwak
Poison Ivy, 2014 Oţel, circa 8 metri
Kreeger Museum, Washington DC
Casa în care s-a născut Octavian Goga la Răşinari
Alte două lucrări ale Dalyei Luttwak
Hidden, 2009
When Nature Takes Over, 2011
Două lucrări ale Dalyei Luttwak
Rhizophora Mangle (Mangrove), 2010
Flora, Growing Inspirations, 2009
Restaurant în Grădina Botanică Foto arhitect Alexandre Petit
Alexandru Bogdan Piteşti, Din Ohritu
O şezătoare în satul Vălsăneşti Argeş Colecţia Bogdan Vasile, Anticariat Unu
Fotografia Cristinei Nichituş Roncea
Paşte 2013
Mînuind biciul de apă© Andrei Pandele
Albeşti, 23 aprilie 1896, colecţie particulară
Fotografii ale Cristinei Nichituş Roncea
Binecuvântare în Făgăraş
Barză în Apuseni
Valah la începuturile secolului XX
O schiţă şi trei pasteluri de Eugen Mihăescu
Pont-Neuf (esquisse)
Les Vignobles à Bagnols
Le Château de Bagnols
Paysage à Bagnols
Una dintre ultimele lucrări ale lui Carmen Nistorescu : « eu » Vlad Predescu
Vara speranţei noastre
Raţă cu lalele
Melc în ianuarie
Şi deodată, un balon !
Altă lucrare a Eugeniei Ilieş
Alte fotografii de Radu-Petru IliescuApus la CăldăruşaniCanal la apus în Strasbourg
Altă fotografie a lui Lucian MunteanÎntr-o zi toridă de vară, tinerii păstori se scaldă alături de bivoli în rîul Hăşdate, în amonte de Cheile Turzii. Iulie 2005
Fotografii de Radu-Petru Iliescu Apus la OxfordApus cu felinare în StrasbourgVedere din Strasbourg noapteaCatedrală din StrasbourgVedere din parc, noaptea. Bloc părăsit pe George Enescu
Alte fotografii ale lui Lucian MunteanOdihnăŢăranii din Apuseni încă îşi lucrează pămîntul în mod tradiţional. Cîmp cu maciDobrogea – culoarea primăveriiFotografie făcută în Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca în 1997
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş Cui nu-i plac fotografiile lui Lucian Muntean ?« Amintiri dintr-o altă primăvară » Cluj-Napoca, 2004 Reflexie în fereastră, Biserica Sf. Mihail, Cluj-Napoca, România, 2002Fereastra este acel loc special, care desparte intimitatea de infinit. « Blondele » : Florina, pisica şi iapa Doina – trei blonde, la Rogojel, un sat izolat de munte, din Apuseni
Alte lucrări ale Eugeniei Ilieş Pictura Eugeniei Ilieş
Cu talent şi umor, tînăra graficiană din Tîrgu Mureş a ilustrat deja o seamă de cărţi şi reviste pentru copii. Puţini ştiu însă cît de vie e pictura ei.
Ce mai pictează Cristi Gaşpar ?
Pictura lui Carmen Nistorescu
Pentru că, înainte de a face ilustraţie, a făcut – şi face tot timpul – pictură.
Inimă albastră, tehnică mixtă pe pînză (seria nouă)
Miere, tehnică mixtă pe pînză (seria mai veche)
script type="text/javascript">var gaJsHost =(("https:"==document.location.protocol) ? "https://ssl." : "http://www.");document.write(unescape("%3Cscript src='" + gaJsHost + "google-analytics.com/ga.js' type='text/javascript'%3E%3C/script%3E"));
|